Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru PĂZI (DE)
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 90 pentru PĂZI (DE).
... Fiul omului, frații tăi, da, frații tăi, cei din robie, și toată casa lui Israel, sînt aceia despre cari zic locuitorii Ierusalimului: ,Ei sînt departe de Domnul, țara ne -a fost dată nouă în stăpînire!...` 16 De aceea spune despre ei: ,Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,Dacă -i țin depărtați printre neamuri, dacă i-am risipit în felurite țări, totuș le-am fost ... legile Mele; și ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor. 21 Dar acelora a căror inimă simte plăcere față de idolii și urîciunile lor, le voi întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul Dumnezeu.``` 22 După aceea, heruvimii și-au întins aripile, însoțiți de roți, și slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor. 23 Slava Domnului s`a înălțat din mijlocul cetății, și s`a ... mine însă m`a răpit Duhul și m`a dus iarăș, în vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, în Haldea, la prinșii de război. Și astfel vedenia, pe care o avusesem, a pierit de la mine. 25 Apoi am spus prinșilor
... ei n`au ascultat, și-au înțăpenit grumazul, ca și părinții lor, cari nu crezuseră în Domnul, Dumnezeul lor. 15 N`au vrut să știe de legile Lui, de legămîntul pe care -l făcuse cu părinții lor, și de înștiințările pe cari li le dăduse. S`au luat după lucruri de nimic, și ei înșiși n`au fost decît nimic, și după neamurile în mijlocul cărora trăiau, măcar că Domnul le poruncise să nu se ia ... aceștia aduceau pentru ei jertfe în templele din înălțimi. 33 Astfel se închinau Domnului, dar slujeau în acelaș timp și dumnezeilor lor, după obiceiul neamurilor de unde fuseseră mutați. 34 Pînă în ziua de astăzi își urmează ei obiceiurile dela început: nu se închină Domnului, și nu se țin nici de legile și rînduielile lor, nici de legile și poruncile date de Domnul copiilor lui Iacov, căruia i -a pus numele Israel. 35 Domnul făcuse legămînt cu ei, și le dăduse porunca aceasta: ,,Să nu ... Să păziți și să împliniți totdeauna învățăturile, rînduielile, legea și poruncile, pe cari vi le -a scris El, și să nu vă temeți de alți dumnezei. 38 Să nu uitați legămîntul pe care l-am făcut cu voi, și să nu vă temeți ...
... nu i se va da alt semn decît semnul proorocului Iona.`` Apoi i -a lăsat și a plecat. 5 Ucenicii trecuseră de cealaltă parte, și uitaseră să ia pîni. 6 Isus le -a zis: ,,Luați seama și păziți-vă de aluatul Fariseilor și al Saducheilor.`` 7 Ucenicii se gîndeau în ei, și ziceau: ,,Ne zice așa pentrucă n`am luat pîni!`` 8 Isus, care cunoștea ... le -a zis: ,,Puțin credincioșilor, pentruce vă gîndiți că n`ați luat pîni? 9 Tot nu înțelegeți? Și nici nu vă mai aduceți aminte de cele cinci pîni pentru cei cinci mii de oameni, și cîte coșuri ați ridicat? 10 Nici de cele șapte pîni pentru cei patru mii de oameni, și cîte coșnițe ați ridicat? 11 Cum nu înțelegeți că nu v`am spus de pîni? Ci v`am spus să vă păziți de aluatul Fariseilor și al Saducheilor?`` 12 Atunci au înțeles ei că nu le zisese să se păzească de aluatul pînii, ci de învățătura Fariseilor și a Saducheilor. 13 Isus a venit în părțile Cezareii lui Filip, și a întrebat pe ucenicii ...
... aduci acasă. 5 Dacă vezi măgarul vrăjmașului tău căzut subt povara lui, să nu treci pe lîngă el, ci să -i ajuți să ia povara de pe măgar. 6 La judecată, să nu te atingi de dreptul săracului. 7 Ferește-te de o învinuire nedreaptă, și să nu omori pe cel nevinovat și pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat. 8 Să nu primești ... Să păziți tot ce v`am spus, și să nu rostiți numele altor dumnezei: numele lor să nu se audă ieșind din gura voastră. 14 De trei ori pe an, să prăznuiești sărbători în cinstea Mea. 15 Să ții sărbătoarea azimilor; timp de șapte zile, la vremea hotărîtă, în luna spicelor, să mănînci azimi, cum ți-am poruncit; căci în luna aceasta ai ieșit din Egipt; și să ... ta, din ceeace vei sămăna pe cîmp; și să ții sărbătoarea strîngerii roadelor, la sfîrșitul anului, cînd vei strînge depe cîmp rodul muncii tale. 17 De trei ori pe an toată partea bărbătească să se înfățișeze înaintea Domnului, Dumnezeu. 18 Să n`aduci cu pîne dospită sîngele jertfei Mele; și grăsimea ... ...
... o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din ceice ședeau la masă cu El. 3 Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Isus, și I -a șters picioarele cu părul ei; și s`a umplut ... lui Simon, care avea să -L vîndă, a zis: 5 ,,De ce nu s`a vîndut acest mir cu trei sute de lei, și să se fi dat săracilor?`` 6 Zicea lucrul acesta nu pentrucă purta grijă de săraci, ci pentrucă era un hoț, și, ca unul care ținea punga, lua el ce se punea în ea. 7 Dar Isus a zis ... cînd a văzut slava Lui, și a vorbit despre El. 42 Totuș, chiar dintre fruntași, mulți au crezut în El; dar de frica Fariseilor nu -L mărturiseau pe față, ca să nu fie dați afară din sinagogă. 43 Căci au iubit mai mult slava oamenilor decît slava ... cine Mă nesocotește și nu primește cuvintele Mele, are cine -l osîndi: Cuvîntul, pe care l-am vestit Eu, acela îl va osîndi în ziua ...
... el. El în intrat și a șezut la masă. 38 Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prînz. 39 Dar Domnul i -a zis: ,,Voi, Fariseii, curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de jăfuire și de răutate. 40 Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară, n`a făcut și pe cea dinlăuntru? 41 Dați mai bine milostenie din lucrurile dinlăuntru, și atunci toate vă vor fi curate ... zarzavaturile, și dați uitării dreptatea și dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceți, și pe celelalte să nu le lăsați nefăcute! 43 Vai de voi, Fariseilor! Pentrucă voi umblați după scaunele dintîi la sinagogi, și vă place să vă facă lumea plecăciuni prin piețe! 44 Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentrucă voi sînteți ca mormintele, cari nu se văd, și peste cari oamenii umblă fără să știe.`` 45 Unul din ... învățătorii Legii a luat cuvîntul, și I -a zis: ,,Învățătorule, spunînd aceste lucruri ne ocărăști și pe noi.`` 46 ,,Vai și de ...
... a dus la Silo, și a intrat în casa lui Ahia. Ahia nu mai putea să vadă, căci ochii i se întunecaseră de bătrîneță. 5 Domnul spusese lui Ahia: ,,Nevasta lui Ieroboam are să vină să te întrebe de fiul ei, pentrucă este bolnav. Să vorbești așa și așa. Ea cînd va veni, se va da drept alta.`` 6 Cînd a auzit ... Cel ce va muri în cetate din casa lui Ieroboam, va fi mîncat de cîni, și cel ce va muri pe cîmp va fi mîncat de păsările cerului. Căci Domnul a vorbit. 12 Tu, scoală-te și du-te acasă. Și cum îți vor păși picioarele în cetate, copilul ... cu stîlpi închinați idolilor și Astartee pe orice deal înalt și supt orice copac verde. 24 Au fost chiar și sodomiți în țară. Au făcut de toate urîciunele neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. 25 În al cincilea an al împărățirii lui Roboam, Șișac, împăratul Egiptului, s ... împotriva Ierusalimului. 26 A luat vistieriile Casei Domnului și vistieriile casei împăratului, a luat tot. A luat toate scuturile ...
... epistolă, pe care v`o scriu. În amîndouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înștiințări, 2 ca să vă fac să vă aduceți aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinții prooroci, și de porunca Domnului și Mîntuitorului nostru, dată prin apostolii voștri. 3 Înainte de toate, să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, cari vor trăi după poftele lor, 4 și vor zice: ,,Unde este făgăduința venirii Lui? Căci de cînd au adormit părinții noștri, toate rămîn așa cum erau dela începutul zidirii!`` 5 Căci înadins se fac că nu știu că odinioară erau ceruri ... scos prin Cuvîntul lui Dumnezeu din apă și cu ajutorul apei, 6 și că lumea de atunci a perit tot prin ele, înecată de apă. 7 Iar cerurile și pămîntul de acum sînt păzite și păstrate, prin acelaș Cuvînt, pentru focul din ziua de judecată și de peire a oamenilor nelegiuiți. 8 Dar, prea iubiților, să nu uitați un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ... o purtare sfîntă și evlavioasă, 12 așteptînd și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, și trupurile cerești se vor topi ...
... ce locuiesc la Răsărit. 2 S`a uitat înainte, și iată că pe cîmp era o fîntînă; și lîngă ea erau trei turme de oi, cari se odihneau; căci la fîntîna aceasta obicinuiau ciobanii să-și adape turmele. Și piatra de pe gura fîntînii era mare. 3 Toate turmele se strîngeau acolo; ciobanii prăvăleau piatra de pe gura fîntînii, adăpau turmele, și apoi puneau piatra iarăș la loc pe gura fîntînii. 4 Iacov a zis păstorilor: ,,Fraților, de unde sînteți?`` ,,Din Haran,`` au răspuns ei. 5 El le -a zis: ,,Cunoașteți pe Laban, fiul lui Nahor?`` ,,Îl cunoaștem,`` i-au răspuns ... tare. 12 Iacov a spus Rahelei că este rudă cu tatăl ei, că este fiul Rebecii. Și ea a dat fuga de a spus tatălui său. 13 Cum a auzit Laban de Iacov, fiul sorei sale, i -a alergat înainte, l -a îmbrățișat, l -a sărutat, și l -a adus ... a pus numele Levi (Alipire). 35 A rămas iarăș însărcinată, și a născut un fiu; și a zis: ,, ...
... lăsați să intre. 14 Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentrucă voi mîncați casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceți rugăciuni lungi; de aceea veți lua o mai mare osîndă. 15 Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentrucă voi înconjurați marea și pămîntul, ca să faceți un tovarăș de credință; și, după ce a ajuns tovarăș de credință, faceți din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decît sînteți voi înșivă. 16 Vai de voi, povățuitori orbi, cari ziceți: ,Dacă jură cineva pe Templu, nu este nimic; dar dacă jură pe aurul Templului, este legat de jurămîntul lui.` 17 Nebuni și orbi! Care este mai mare: aurul sau Templul, care sfințește aurul? 18 ,Dacă jură cineva pe altar, nu este nimic ... pe acestea trebuia să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați nefăcute. 24 Povățuitori orbi, cari strecurați țînțarul și înghițiți cămila! 25 Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentru că voi curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar înlăuntru sînt pline de răpire și de necumpătare. 26 Fariseu orb! Curăță întîi partea din lăuntru a paharului și a blidului, pentruca și partea de ...
... oare Tatăl tău, care te -a făcut, Te -a întocmit, și ți -a dat ființă? 7 Adu-ți aminte de zilele din vechime, Socotește anii, vîrstă de oameni după vîrstă de oameni, Întreabă pe tatăl tău, și te va învăța, Pe bătrînii tăi, și îți vor spune. 8 Cînd Cel Prea Înalt a dat ... și roadele lui, Va arde temeliile munților. 23 Voi îngrămădi toate nenorocirile peste ei, Îmi voi arunca toate săgețile împotriva lor. 24 Vor fi topiți de foame, stinși de friguri, Și de boli cumplite; Voi trimete în ei dinții fiarelor sălbatice Și otrava șerpilor. 25 Afară, vor peri de sabie, Și înlăuntru, vor peri de groază: Și tînărul și fata, Și copilul de țîță ca și bătrînul. 26 Voiam să zic: ,Îi voi lua cu o suflare`, Le voi șterge pomenirea dintre oameni! 27 Dar Mă tem de ... Ci vița lor este din sadul Sodomei Și din ținutul Gomorei; Strugurii lor sînt struguri otrăviți, Bobițele lor sînt amare; 33 Vinul lor este venin de șerpi, Este otravă cumplită de