Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru VORBI

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 633 pentru VORBI.

Ezechiel Capitol 31

Ezechiel Capitol 31 Ezechiel 30 Ezechiel Capitol 31 1 În anul al unsprezecelea, în ziua întîi a lunii a treia, Cuvîntul Domnului mi -a vorbit, astfel: 2 ,,Fiul omului, spune lui Faraon, împăratul Egiptului, și mulțimii lui: ,Cu cine te asemeni tu în mărimea ta? 3 Iată că Asirianul era un cedru falnic în Liban; ramurile lui erau stufoase, frunzișul umbros, tulpina înaltă, iar vîrful îi ajungea pînă la nori. 4 Apele îl făcuseră să crească, adîncul îl făcuse înalt, rîurile lui îi scăldau răsadnița, și își trimiteau pîraele la toți copacii de pe cîmp. 5 De aceea, tulpina lui se înălța deasupra tuturor copacilor de pe cîmp, crengile i se înmulțiseră și ramurile i se întindeau, de mulțimea apelor, care -l făcuseră să dea lăstari. 6 Toate păsările cerului își făceau cuiburi în crengile lui; toate fiarele cîmpului fătau supt ramurile lui, și tot felul de neamuri multe locuiau supt umbra lui. 7 Era frumos prin mărimea lui, prin întinderea ramurilor lui; căci rădăcinile îi erau înfipte în ape mari. 8 Cedrii din grădina lui Dumnezeu nu -l întreceau, chiparoșii nu erau de asemuit cu crengile lui, și platanii nu erau ca ...

 

Ezechiel Capitol 35

Ezechiel Capitol 35 Ezechiel 34 Ezechiel Capitol 35 1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: 2 ,,Fiul omului, întoarce-te cu fața spre muntele Seir, proorocește împotriva lui, 3 și zi: ,Așa vorbește Domnul Dumnezeu: ,Iată, am necaz pe tine, muntele Seirului! Îmi întind mîna împotriva ta, și te prefac într`o pustietate și într`un pustiu! 4 Îți voi preface cetățile în dărîmături, vei ajunge o pustietate, ca să știi că Eu sînt Domnul! 5 Pentrucă aveai o ură vecinică, și ai doborît cu sabia pe copiii lui Israel, în ziua necazului lor, în vremea cînd nelegiuirea era la culme, 6 de aceea, pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că te voi face sînge, și te va urmări sîngele; fiindcă n`ai urît sîngele, de aceea sîngele te va urmări. 7 Voi preface muntele Seir într`o pustietate și într`un pustiu, și voi nimici cu desăvîrșire din el și pe ceice se duc și pe ceice se întorc. 8 Îi voi umplea munții cu morți; și cei uciși de sabie vor cădea pe dealurile tale, în văile tale și în toate puhoaiele tale. 9 Te voi preface în niște pustietăți vecinice, cetățile nu-ți vor ...

 

Daniel Capitol 8

Daniel Capitol 8 Daniel 7 Daniel Capitol 8 1 În anul al treilea al domniei împăratului Belșațar, eu, Daniel, am avut o vedenie, afară de cea pe care o avusesem mai înainte. 2 Cînd am avut vedenia aceasta, mi s`a părut că eram la capitala Susa, în ținutul Elam; și în timpul vedeniei mele, mă aflam lîngă rîul Ulai. 3 Am ridicat ochii, m`am uitat, și iată că într`un rîu stătea un berbece, și avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decît celălalt, și cel mai înalt a crescut cel din urmă. 4 Am văzut cum berbecele împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte și spre miazăzi; nici o fiară nu putea să -i stea împotrivă și nimeni nu putea să scape pe cine -i cădea în mînă; ci el făcea ce voia, și a ajuns puternic. 5 Pe cînd mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un țap dela apus, și a cutreierat toată fața pămîntului, fără să se atingă de el; țapul acesta însă avea un corn mare între ochi. 6 A venit pînă ...

 

Amos Capitol 2

Amos Capitol 2 Amos 1 Amos Capitol 2 1 Așa vorbește Domnul: ,,Pentru trei nelegiuiri ale Moabului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea: pentrucă a ars, a ars pînă le -a făcut var, oasele împăratului Edomului, 2 de aceea voi trimete foc în Moab, și va mistui palatele Cheriotului; și Moabul va pieri în mijlocul zarvei, în mijlocul strigătelor de război și sunetul trîmbiței: 3 Voi nimici cu desăvîrșire pe judecător din mijlocul lui, și voi ucide pe toate căpeteniile lui împreună cu el, zice Domnul.`` 4 Așa vorbește Domnul: ,,Pentru trei nelegiuiri ale lui Iuda, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentrucă au nesocotit Legea Domnului și n`au păzit poruncile Lui, ci s`au lăsat duși în rătăcire de idolii cei mincinoși după cari au umblat și părinții lor; 5 de aceea, voi trimete foc în Iuda, și va mistui palatele Ierusalimului.`` 6 Așa vorbește Domnul: ,,Pentru trei nelegiuiri ale lui Israel, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentrucă au vîndut pe cel neprihănit pe bani, și pe sărac pe o păreche de încălțăminte. 7 Ei doresc să vadă țărîna pămîntului pe capul celor sărmani, și calcă în ...

 

Amos Capitol 3

Amos Capitol 3 Amos 2 Amos Capitol 3 1 Ascultați cuvîntul acesta, pe care -l rostește Domnul împotriva voastră, copii ai lui Israel, împotriva întregei familii pe care am scos -o din țara Egiptului! 2 ,,Eu v`am ales numai pe voi dintre toate familiile pămîntului: de aceea vă voi și pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre. 3 Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiți? 4 Răcnește leul în pădure, dacă n`are pradă? Sbiară puiul de leu din fundul vizuinei lui, dacă n`a prins nimic? 5 Cade pasărea în lațul de pe pămînt, dacă nu i s`a întins o cursă? Se ridică lațul dela pămînt, fără să se fi prins ceva în el? 6 Sau sună cineva cu trîmbița într`o cetate, fără să se spăimînte poporul? Sau se întîmplă o nenorocire într`o cetate, fără s`o fi făcut Domnul? 7 Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Și descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci. 8 Leul răcnește: cine nu se va speria? Domnul Dumnezeu vorbește: cine nu va prooroci?`` 9 Strigați de pe acoperișul palatelor Asdodului și de pe palatele țării Egiptului, și spuneți: ,,Strîngeți-vă pe munții ...

 

Obadia Capitol 1

Obadia Capitol 1 Amos 9 Obadia Capitol 1 1 Proorocia lu Obadia. Așa vorbește Domnul Dumnezeu despre Edom: -,,Noi am auzit o veste din partea Domnului, și un sol a fost trimes cu ea printre neamuri, zicînd: ,,Sculați-vă, să mergem împotriva Edomului ca să ne războim cu el!`` - 2 ,,Iată, te voi face mic printre neamuri, vei fi cel mai disprețuit. 3 Căci mîndria inimii tale te -a dus în rătăcire, pe tine, care locuiești în crăpăturile stîncilor, și domnești în înălțime; de aceea, tu zici în tine însuți: ,,Cine mă va arunca la pămînt?`` 4 Dar chiar dacă ai locui tot atît de sus ca vulturul, chiar dacă ți-ai așeza cuibul între stele, tot te voi arunca jos și de acolo, zice Domnul``. 5 Dacă ar fi intrat la tine niște hoți, sau niște tîlhari de noapte, -cum ești de pustiit! -ar fi luat ei oare mai mult decît ar fi putut? Dacă ar fi venit niște culegători de vie la tine, n`ar fi lăsat ei niciun strugure pe urmă? 6 Vai! Ce scormonit este Esau! Cum i s`au descoperit comorile! 7 Toți cei uniți cu tine te-au izgonit ...

 

Zaharia Capitol 2

Zaharia Capitol 2 Zaharia 1 Zaharia Capitol 2 1 Am ridicat ochii și m`am uitat, și iată că era un om care ținea în mînă o funie de măsurat. 2 L`am întrebat: ,,Unde te duci?`` Și el mi -a zis: ,,Mă duc să măsor Ierusalimul, ca să văd ce lățime și ce lungime are.`` 3 Și îngerul, care vorbea cu mine, a înaintat, și un alt înger i -a ieșit înainte. 4 El i -a zis: ,,Aleargă de vorbește tînărului acestuia, și spune -i: ...Ierusalimul va fi o cetate deschisă, din pricina mulțimii oamenilor și vitelor cari vor fi în mijlocul lui; 5 Eu Însumi-zice Domnul-voi fi un zid de foc de jur împrejurul lui, și voi fi slava lui în mijlocul lui!... 6 ...Fugiți, fugiți din țara dela miază noapte! zice Domnul. Căci v`am împrăștiat în cele patru vînturi ale cerurilor, zice Domnul.... 7 Scapă, Sioane, tu care locuiești la fiica Babilonului! 8 Căci așa vorbește Domnul oștirilor: ,,După slavă m`a trimes El la neamurile cari v`au jăfuit; căci celce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui. 9 ...

 

Zaharia Capitol 6

Zaharia Capitol 6 Zaharia 5 Zaharia Capitol 6 1 Am ridicat din nou ochii și m`am uitat, și iată că patru cară ieșeau dintre doi munți; și munții erau de aramă. 2 La carul dintîi erau niște cai roși, la al doilea car cai negri, 3 la al treilea car cai albi, și la al patrulea car cai bălțați și roși. 4 Am luat cuvîntul, și am zis îngerului, care vorbea cu mine: ,,Ce înseamnă aceștia, domnul meu?`` 5 Îngerul mi -a răspuns: ,,Aceștia sînt cele patru vînturi ale cerurilor, cari ies din locul în care stăteau înaintea Domnului întregului pămînt.`` 6 Caii cei negri, înhămați la unul din cară, s`au îndreptat spre țara dela miază-noapte, și cei albi au mers după ei; cei bălțați s`au îndreptat spre țara de miază-zi. 7 Cei roși au ieșit și ei și au cerut să meargă să cutreiere pămîntul. Îngerul le -a zis: ,,Duceți-vă de cutreierați pămîntul!`` Și au cutreierat pămîntul. 8 El m`a chemat, și mi -a zis: ,,Iată că cei ce se îndreaptă spre țara de miază-noapte fac să se mai potolească mînia Mea ...

 

Marcu Capitol 12

Marcu Capitol 12 Marcu 11 Marcu Capitol 12 1 Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. ,,Un om a sădit o vie. A împrejmuit -o cu un gard, a săpat un teasc în ea, și a zidit un turn; apoi a arendat -o unor vieri și a plecat din țară. 2 La vremea roadelor, a trimes la vieri un rob, ca să ia dela ei din roadele viei. 3 Vierii au pus mîna pe el, l-au bătut, și l-au trimes înapoi cu mînile goale. 4 A trimes iarăș la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap, și l-au batjocorit. 5 A mai trimes un altul, pe care l-au omorît; apoi a trimes mulți alții, dintre cari, pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorît. 6 Mai avea un singur fiu prea iubit; la urmă, l -a trimes și pe el la ei. ,Vor primi cu cinste pe fiul meu!` zicea el. 7 Dar vierii aceia au zis între ei: ,Iată moștenitorul; veniți ...

 

Luca Capitol 4

Luca Capitol 4 Luca 3 Luca Capitol 4 1 Isus, plin de Duhul Sfînt, S`a întors dela Iordan, și a fost dus de Duhul în pustie, 2 unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. N`a mîncat nimic în zilele acelea; și, după ce au trecut acele zile, a flămînzit. 3 Diavolul I -a zis: ,,Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește pietrei acesteia să se facă pîne.`` 4 Isus i -a răspuns: ,,Este scris: Omul nu va trăi numai cu pîne, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu.`` 5 Diavolul L -a suit pe un munte înalt, i -a arătat într`o clipă, toate împărățiile pămîntului, 6 și I -a zis: ,,Ție Îți voi da toată stăpînirea și slava acestor împărății; căci mie îmi este dată, și o dau oricui voiesc. 7 Dacă dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.`` 8 Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Înapoia Mea, Satano! Este scris: Să te închini Domnului, Dumnezeului tău, și numai Lui să -I ...

 

Ioan Capitol 9

... 21 Dar cum vede acum, sau cine i -a deschis ochii, nu știm. Întrebați -l pe el; este în vîrstă, el singur poate vorbi despre ce -l privește.`` 22 Părinții lui au zis aceste lucruri, pentrucă se temeau de Iudei; căci Iudeii hotărîseră acum că, dacă va mărturisi cineva ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>