Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru CELUI
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 562 pentru CELUI.
Isaia Capitol 14 Isaia 13 Isaia Capitol 14 1 Căci Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăș pe Israel, și -i va aduce iarăș la odihnă în țara lor; străinii se vor alipi de ei, și se vor uni cu casa lui Iacov. 2 Popoarele îi vor lua, și -i vor aduce înapoi la locuința lor, și casa lui Israel îi va stăpîni în țara Domnului, ca robi și roabe. Vor ținea astfel robi pe cei ce -i robiseră pe ei, și vor stăpîni peste asupritorii lor. 3 Iar cînd îți va da Domnul odihnă după ostenelele și frămîntările tale, și după aspra robie care a fost pusă peste tine, 4 atunci vei cînta cîntarea aceasta asupra împăratului Babilonului, și vei zice: ,,Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a încetat, 5 Domnul a frînt toiagul celor răi, nuiaua stăpînitorilor. 6 Cel ce, în urgia lui, lovea popoarele, cu lovituri fără răgaz, cel ce, în mînia lui, supunea neamurile, este prigonit fără cruțare. 7 Tot pămîntul se bucură acum de odihnă și pace; izbucnesc oamenii în cîntece de veselie. 8 Pînă și chiparoșii și cedrii din Liban se bucură de căderea ta ...
Isaia Capitol 17 Isaia 16 Isaia Capitol 17 1 Proorocie împotriva Damascului: ,,Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărîmături; 2 cetățile Aroerului sînt părăsite, sînt date spre pășune turmelor, cari se culcă nestingherite acolo. 3 S`a isprăvit cu cetățuia lui Efraim, și s`a sfîrșit cu împărăția Damascului; dar rămășița Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel, zice Domnul oștirilor. 4 ,În ziua aceea, slava lui Iacov va fi slăbită, și grăsimea cărnii lui va pieri. 5 Se va întîmpla ca atunci cînd strînge secerătorul grîul, și brațul lui taie spicele; da, ca la strînsul spicelor în valea Refaim; 6 vor mai rămînea doar cîteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline, pe vîrful crengilor, patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.`` 7 În ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său, și ochii i se vor întoarce spre Sfîntul lui Israel; 8 nu se va mai uita spre altare, cari sînt lucrarea mînilor lui, și nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astartei și la stîlpii închinați soarelui. 9 În ziua aceea, cetățile ...
... Iuda: ,,Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mîntuirea ca ziduri și întăritură. 2 Deschideți porțile, ca să intre neamul cel neprihănit și credincios. 3 Celui cu inima tare, Tu -i chezășluiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. 4 Încredeți-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este ...
Isaia Capitol 31 Isaia 30 Isaia Capitol 31 1 Vai de cei ce se pogoară în Egipt după ajutor, se bizuiesc pe cai și se încred în mulțimea carălor și în puterea călăreților, dar nu privesc spre Sfîntul lui Israel, și nu caută pe Domnul! 2 Dar și El, este înțelept și aduce nenorocirea, și nu Își ia vorbele înapoi, ci Se ridică împotriva casei celor răi, și împotriva ajutorului celor ce săvîrșesc nelegiuirea. 3 Căci Egipteanul este om nu Dumnezeu, și caii lui sînt carne nu duh. Doar mîna să-Și întindă Domnul, și ocrotitorul se va clătina, iar cel ocrotit va cădea, și vor pieri cu toții. 4 Căci așa mi -a vorbit Domnul: ,,Cum mugește leul și puiul de leu asupra prăzii, în ciuda tuturor păstorilor strînși împotriva lui, și nu se înspăimîntă de glasul lor, nici nu se sperie de numărul lor, așa Se va pogorî și Domnul oștirilor să lupte pe muntele Sionului și pe dealul lui. 5 Cum își întind păsările aripile peste puii lor, așa va ocroti Domnul oștirilor Ierusalimul, îl va ocroti și -l va izbăvi, îl va cruța și -l va mîntui.`` 6 ,,Întoarceți-vă la Acela de ...
... cel vecinic, Domnul a făcut marginile pămîntului. El nu obosește, nici nu ostenește; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. 29 El dă tărie celui obosit, și mărește puterea celui ce cade în leșin. 30 Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar tinerii se clatină; 31 dar ceice se încred în Domnul își înoiesc puterea, ei sboară ...
Isaia Capitol 42 Isaia 41 Isaia Capitol 42 1 ,,Iată Robul Meu, pe care -L sprijinesc, Alesul Meu, în care Își găsește plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata. 2 El nu va striga, nu-Și va ridica glasul, și nu -l va face să se audă pe ulițe. 3 Trestia frîntă n`o va zdrobi, și mucul care mai arde încă, nu -l va stinge. Va vesti judecata după adevăr. 4 El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, pînă va așeza dreptatea pe pămînt; și ostroavele vor nădăjdui în legea Lui.`` 5 Așa vorbește Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile și le -a întins, care a întins pămîntul și cele de pe el, care a dat suflare celor ce -l locuiesc, și suflet celor ce merg pe el. 6 ,,Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mîntuire, și Te voi lua de mînă, Te voi păzi și Te voi pune ca legămînt al poporului, ca să fii Lumina neamurilor, 7 să deschizi ochii orbilor, să scoți din temniță pe cei legați, și din prinsoare pe cei ce locuiesc în întunerec. ...
Isaia Capitol 50 Isaia 49 Isaia Capitol 50 1 ,,Așa vorbește Domnul: ,Unde este cartea de despărțire, prin care am izgonit pe mama voastră? Sau, căruia dintre ceice M`au împrumutat v`am vîndut? Vedeți, din pricina fărădelegilor voastre ați fost vînduți, și din pricina păcatelor voastre a fost izgonită mama voastră. 2 Pentru ce nu era nimeni cînd am venit? Pentruce n`a răspuns nimeni cînd am strigat? Este mîna Mea prea scurtă ca să răscumpere? Sau n`am Eu destulă putere ca să izbăvesc? Cu mustrarea Mea, Eu usuc marea, și prefac rîurile în pustie; peștii lor se strică, din lipsă de apă, și pier de sete! 3 Îmbrac cerurile cu negura de jale, și le învelesc cu un sac.`` 4 ,,Domnul Dumnezeu Mi -a dat o limbă iscusită, ca să știu să înviorez cu vorba pe cel doborît de întristare. El Îmi trezește, în fiecare dimineață, El Îmi trezește urechea, să ascult cum ascultă niște ucenici. 5 Domnul Dumnezeu Mi -a deschis urechea, și nu M`am împotrivit, nici nu M`am tras înapoi. 6 Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, și obrajii înaintea celor ...
... în veacurile din vechime! Oare n`ai doborît Tu Egiptul, și ai străpuns balaurul? 10 Nu ești Tu acela, care ai uscat marea, apele adîncului celui mare, și ai croit în adîncimile mării, un drum pentru trecerea celor răscumpărați? 11 Astfel cei răscumpărați de Domnul se vor întoarce, vor veni în ...
Isaia Capitol 54 Isaia 53 Isaia Capitol 54 1 ,,Bucură-te, stearpo, care nu mai naști! Izbucnește în strigăte de bucurie și veselie, tu care nu mai ai durerile nașterii! Căci fiii celei lăsate de bărbat vor fi mai mulți de cît fiii celei măritate, zice Domnul.`` 2 ,,Lărgește locul cortului tău; și întinde învelitoarele locuinței tale: nu te opri! Lungește-ți funiile, și întărește-ți țărușii! 3 Căci te vei întinde la dreapta și la stînga, sămînța ta va cotropi neamurile, și va locui cetățile pustii. 4 Nu te teme, căci nu vei rămînea de rușine; nu roși, căci nu vei fi acoperită de rușine; ci vei uita și rușinea tinereții tale, și nu-ți vei mai aduce aminte de văduvia ta, 5 căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este Numele Lui, și Răscumpărătorul tău este Sfîntul lui Israel. El se numește Dumnezeul întregului pămînt, 6 căci Domnul te cheamă înapoi ca pe o femeie părăsită și cu inima întristată, ca pe o nevastă din tinereță, care a fost izgonită, zice Dumnezeul tău.`` 7 ,,Cîteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. 8 Într`o izbucnire de mînie, Îmi ascunsesem o ...
... tămădui; îl voi călăuzi, și -l voi mîngîia, pe el și pe ceice plîng împreună cu el. 19 Voi pune lauda pe buze: ,Pace, pace celui de departe și celui de aproape! -zice Domnul-Da Eu îl voi tămădui! 20 Dar cei răi sînt ca marea înfuriată, care nu se poate liniști, și ale cărei ...
... El va zice: ,Iată-Mă!` Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, amenințările cu degetul și vorbele de ocară, 10 dacă vei da mîncarea ta celui flămînd, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, și întunerecul tău va fi ca ziua nămeaza mare! 11 Domnul te ...