Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru NEVASTA

 Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 214 pentru NEVASTA.

Ezechiel Capitol 22

Ezechiel Capitol 22 Ezechiel 21 Ezechiel Capitol 22 1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit, astfel: 2 ,,Și tu, fiul omului, vrei să judeci? Vrei să judeci cetatea setoasă de sînge? Pune -i înainte toate urîciunile ei! 3 Spune: ,,Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,,Cetate, care verși sînge în mijlocul tău, ca să-ți vină ziua, și care-ți faci idoli ca să te spurci! 4 Te-ai făcut vinovată din pricina sîngelui pe care l-ai vărsat, și te-ai spurcat prin idolii pe cari i-ai făcut. Ți-ai apropiat astfel zilele, și ai ajuns la capătul anilor tăi! De aceea te fac de ocară printre neamuri și de batjocură printre toate țările. 5 Cei de aproape și cei de departe își vor bate joc de tine, căci ești vestită ca spurcată și plină de turburări! 6 Iată că în tine, toți voivozii lui Israel își întrebuințează puterea ca să verse sînge. 7 În tine, tatăl și mama sînt disprețuiți, străinul este chinuit, orfanul și văduva sînt asupriți. 8 Tu Îmi nesocotești locașurile Mele cele sfinte, Îmi spurci Sabatele. 9 În tine sînt bîrfitori, ca să verse sînge; în tine se mănîncă jertfe idolești pe munți; în ...

 

Ezechiel Capitol 24

Ezechiel Capitol 24 Ezechiel 23 Ezechiel Capitol 24 1 În anul al nouălea, în ziua a zecea a lunii a zecea, Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: 2 ,,Fiul omului, scrie numele zilei acesteia, numele zilei de azi! Căci chiar în ziua aceasta se apropie împăratul Babilonului de Ierusalim. 3 Spune o pildă acestei case de îndărătnici, și zi-le: ,,Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,,Pune, pune cazanul, și toarnă apă în el! 4 Pune bucăți de carne în el, toate bucățile cele bune, coapsa și spata, și umple -l cu cele mai bune oase. 5 Alege ce e mai bun din turmă, și pune lemnele grămadă supt cazan; fă -l să fiarbă în clocot mare, și să fiarbă și oasele din el``. 6 De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,,Vai de cetatea cea setoasă de sînge, cazanul cel plin de rugină, și de pe care nu se ia rugina! Scoateți bucățile din el unele după altele, fără să trageți la sorți. 7 Căci sîngele pe care l -a vărsat ea este încă în mijlocul ei. L -a pus pe stînca goală, nu l -a vărsat ...

 

Ezechiel Capitol 33

Ezechiel Capitol 33 Ezechiel 32 Ezechiel Capitol 33 1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: 2 ,,Fiul omului, vorbește copiilor poporului tău, și spune-le: ,Cînd voi aduce sabia peste vreo țară, și poporul țării va lua din mijlocul lui pe un om oare care, și -l va pune ca străjer, - 3 dacă omul acela va vedea venind sabia asupra țării, va suna din trîmbiță, și va da de știre poporului, 4 și dacă cel ce va auzi sunetul trîmbiței nu se va feri, și va veni sabia și -l va prinde, sîngele lui să cadă asupra capului lui. 5 Fiindcă a auzit sunetul trîmbiței, și nu s`a ferit, de aceea sîngele lui să cadă asupra lui; dar dacă se va feri, își va scăpa viața. 6 Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, și nu va suna din trîmbiță, și dacă poporul nu va fi înștiințat, și va veni sabia și va răpi viața vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiurii lui, dar voi cere sîngele lui din mîna străjerului.` 7 Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți Cuvîntul care iese ...

 

Ezechiel Capitol 44

... ci vor trebui să-și taie părul. 21 Niciun preot nu va bea vin cînd va intra în curtea dinlăuntru. 22 Nu vor lua de nevastă nici o văduvă, nici o femeie lăsată de bărbat, ci vor lua numai fecioare din sămînța casei lui Israel; totuș vor putea să ia și ...

 

Daniel Capitol 6

Daniel Capitol 6 Daniel 5 Daniel Capitol 6 1 Dariu a găsit cu cale să pună peste împărăție o sută două zeci de dregători, cari trebuiau să fie răspîndiți în toată împărăția; 2 a pus în fruntea lor trei căpetenii, în numărul cărora era și Daniel. Dregătorii aceștia aveau să le dea socoteală, ca împăratul să nu sufere nici o pagubă. 3 Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii și pe dregători, pentru că în el era un duh înalt; și împăratul se gîndea să -l pună peste toată împărăția. 4 Atunci căpeteniile și dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să -l pîrască în ce privea treburile împărăției. Dar n`au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentrucă el era credincios, și nu se găsea nici o greșală la el și niciun lucru rău. 5 Atunci oamenii aceștia au zis: ,,Nu vom găsi niciun cuvînt de plîngere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui!`` 6 Apoi aceste căpetenii și dregătorii aceștia s`au dus cu mare zarvă la împărat, și i-au vorbit așa: ,,Să trăiești vecinic, împărate Dariu!`` 7 Toate căpeteniile ...

 

Osea Capitol 1

... Israel. 2 Întîia dată cînd a vorbit Domnul către Osea, Domnul a zis lui Osea: ,,Du-te, și ia-ți o nevastă curvă și copii din curvie; căci țara a săvîrșit o mare curvie, părăsind pe Domnul!`` 3 El s`a dus, și ...

 

Osea Capitol 2

Osea Capitol 2 Osea 1 Osea Capitol 2 1 Ziceți fraților voștri: ,,Ami`` (Poporul meu), și surorilor voastre Ruhama (Cea îndurată)!`` 2 ,,Plîngeți-vă, plîngeți-vă împotriva mamei voastre! Căci nu este nevasta Mea, și Eu nu sînt bărbatul ei! Să-și depărteze curviile dinaintea ei, și preacurviile dela țîțele ei! 3 Altfel, o desbrac în pielea goală, cum era în ziua nașterii ei, o fac ca o pustie, ca un pămînt uscat, și o las să moară de sete! 4 Nu voi avea milă de copiii ei, căci sînt copii din curvie. 5 Mama lor a curvit; cea care i -a născut s`a necinstit; căci a zis: ,Voi alerga după ibovnicii mei, cari îmi dau pînea și apa mea, lîna și inul meu, untdelemnul și băuturile mele!` 6 Deaceea iată, îi voi astupa drumul cu spini, i -l voi astupa cu un zid, ca să nu-și mai afle cărările. 7 Va alerga după ibovnicii ei, dar nu -i va ajunge; îi va căuta, dar nu -i va găsi. Apoi va zice: ,Hai să mă întorc iarăș la bărbatul meu cel dintîi, căci eram mai fericită atunci decît acum!` ...

 

Amos Capitol 7

... acum Cuvîntul Domnului, tu care zici: ,Nu prooroci împotriva lui Israel, nu vorbi împotriva casei lui Isaac!` 17 Din pricina aceasta, iată ce zice Domnul: ,Nevastă-ta va curvi în cetate, fiii și fiicele tale vor cădea loviți de sabie, ogorul tău va fi împărțit cu frînghia de măsurat; tu însă ...

 

Matei Capitol 18

Matei Capitol 18 Matei 17 Matei Capitol 18 1 În clipa aceea, ucenicii s`au apropiat de Isus, și L-au întrebat: ,,Cine este mai mare în Împărăția cerurilor?`` 2 Isus a chemat la El un copilaș, l -a pus în mijlocul lor, 3 și le -a zis: ,,Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor. 4 Deaceea, oricine se va smeri ca acest copilaș, va fi cel mai mare în Împărăția cerurilor. 5 Și oricine va primi un copilaș ca acesta în Numele Meu, Mă primește pe Mine. 6 Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din acești micuți, cari cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atîrne de gît o piatră mare de moară, și să fie înecat în adîncul mării. 7 Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire! 8 Acum, dacă mîna ta sau piciorul tău te face să cazi în ...

 

Luca Capitol 3

Luca Capitol 3 Luca 2 Luca Capitol 3 1 În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar, -pe cînd Pilat din Pont era dregător în Iudea, Irod, cîrmuitor al Galileii, Filip, fratele lui, cîrmuitor al Ituriei și al Trahonitei, Lisania, cîrmuitor al Abilenei, 2 și în zilele marilor preoți Ana și Caiafa, -Cuvîntul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia în pustie. 3 Și Ioan a venit prin tot ținutul din împrejurimile Iordanului, și propovăduia botezul pocăinței, pentru iertarea păcatelor, 4 după cum este scris în cartea cuvintelor proorocului Isaia: ,,Iată glasul celui ce strigă în pustie: ,Pregătiți calea Domnului, neteziți -I cărările. 5 Orice vale va fi astupată, orice munte și orice deal va fi prefăcut în loc neted; căile strîmbe vor fi îndreptate, și drumurile zgronțuroase vor fi netezite. 6 Și orice făptură va vedea mîntuirea lui Dumnezeu.`` 7 Ioan zicea dar noroadelor, cari veneau să fie botezate de el: ,,Pui de năpîrci, cine v`a învățat să fugiți de mînia viitoare? 8 Faceți dar roduri vrednice de pocăința voastră, și nu vă apucați să ziceți în voi înșivă: ,Avem pe Avraam ca tată!` Căci vă spun că ...

 

Luca Capitol 14

... a întors, și le -a zis: 26 ,,Dacă vine cineva la Mine, și nu urăște pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe frații săi, pe surorile sale, ba chiar însăș viața sa, nu poate fi ucenicul Meu. 27 Și oricine nu-și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>