Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru ADEVĂR

 Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 186 pentru ADEVĂR.

Daniel Capitol 9

Daniel Capitol 9 Daniel 8 Daniel Capitol 9 1 În anul dintîi al lui Dariu, fiul lui Ahașveros, din neamul Mezilor, care ajunsese împărat peste împărăția Haldeilor, 2 în anul dintîi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărți că trebuiau să treacă șaptezeci de ani pentru dărîmăturile Ierusalimului, după numărul anilor, despre cari vorbise Domnul către proorocul Ieremia. 3 Și mi-am întors fața spre Domnul Dumnezeu, ca să -L caut cu rugăciune și cereri, postind în sac și cenușă. 4 M`am rugat Domnului, Dumnezeului meu și I-am făcut următoarea mărturisire: ,,Doamne, Dumnezeule mare și înfricoșate, Tu, care ții legămîntul și dai îndurare celorce Te iubesc și păzesc poruncile Tale! 5 Noi am păcătuit, am săvîrșit nelegiuire, am fost răi și îndărătnici, ne-am abătut dela poruncile și orînduirile Tale. 6 N`am ascultat pe robii Tăi proorocii, cari au vorbit, în Numele Tău, împăraților noștri, căpeteniilor noastre, părinților noștri, și către tot poporul țării. 7 Tu, Doamne, ești drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple fața de rușine, nouă tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului și întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate țările în cari i-ai ...

 

Daniel Capitol 10

Daniel Capitol 10 Daniel 9 Daniel Capitol 10 1 În anul al treilea al lui Cir, împăratul Persiei, s`a descoperit un cuvînt lui Daniel, numit Beltșațar. Cuvîntul acesta, care este adevărat, vestește o mare nenorocire. El a fost cu luare aminte la cuvîntul acesta, și a priceput vedenia. 2 ,,În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămîni am fost în jale. 3 N`am mîncat deloc bucate alese, nu mi -a intrat în gură nici carne, nici vin, și nici nu m`am uns deloc, pînă s`au împlinit cele trei săptămîni. 4 În a douăzeci și patra zi a lunii întîi, eram pe malul rîului celui mare, care este Hidechel (Tigru). 5 Am ridicat ochii, m`am uitat, și iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in, și încins la mijloc cu un brîu de aur din Ufaz. 6 Trupul lui era ca o piatră de hrisolit, fața îi strălucea ca fulgerul și ochii îi erau niște flăcări ca de foc; dar brațele și picioarele semănau cu niște aramă lustruită, și glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulțimi. 7 Eu, ...

 

Osea Capitol 4

... 4 Osea 3 Osea Capitol 4 1 Ascultați Cuvîntul Domnului, copiii lui Israel! Căci Domnul are o judecată cu locuitorii țării, pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoștință de Dumnezeu în țară. 2 Fiecare jură strîmb și minte, ucide, fură, și prea curvește; năpăstuiește și face omoruri ...

 

Zaharia Capitol 11

... împăratului lor; ei vor pustii țara, și n`o vor izbăvi din mînile lor. 7 Atunci M`am apucat să pasc oile de tăiat, în adevăr cele mai ticăloase din turmă. Am luat două toiege: pe unul l-am numit ...Îndurare,... iar pe celalt l-am numit ...Legămînt.... Și am păscut ...

 

Maleahi Capitol 2

Maleahi Capitol 2 Maleahi 1 Maleahi Capitol 2 1 ,,Acum, către voi se îndreaptă porunca aceasta, preoților! 2 Dacă nu veți asculta, dacă nu vă veți pune inima ca să dați slavă Numelui Meu, zice Domnul oștirilor, voi arunca în voi blestemul, și voi blestema binecuvîntările voastre; da, le-am și blestemat, pentrucă n`aveți pe inimă porunca Mea. 3 Iată, vă voi nimici sămînța, și vă voi arunca balega în față, balega vitelor pe cari le jertfiți, și veți fi luați împreună cu ele. 4 Veți ști atunci că Eu v`am dat porunca aceasta, pentruca legămîntul Meu cu Levi să rămînă în picioare, zice Domnul oștirilor. 5 Legămîntul Meu cu el era un legămînt de viață și de pace. I l-am dat ca să se teamă de Mine; și el s`a temut de Mine, a tremurat de Numele Meu. 6 Legea adevărului era în gura lui, și nu s`a găsit nimic nelegiuit pe buzele lui; a umblat cu Mine în pace și în neprihănire, și pe mulți i -a abătut dela rău. 7 Căci buzele preotului trebuie să păzească știința, și din gura lui ...

 

Matei Capitol 22

... El pe ucenicii lor împreună cu Irodianii, cari I-au zis: ,,Învățătorule, știm că ești adevărat, și că înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ți pese de nimeni, pentrucă nu cauți la fața oamenilor. 17 Spune-ne dar, ce crezi? Se cade să plătim bir Cezarului sau ...

 

Matei Capitol 24

... ci numai Tatăl. 37 Cum s`a întîmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întîmpla și la venirea Fiului omului. 38 În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, cînd mîncau și beau, se însurau și se măritau, pînă în ziua cînd a intrat Noe ...

 

Marcu Capitol 5

Marcu Capitol 5 Marcu 4 Marcu Capitol 5 1 Au ajuns pe celălalt țărm al mării, în ținutul Gadarenilor. 2 Cînd a ieșit Isus din corabie, L -a întîmpinat îndată un om care ieșea din morminte, stăpînit de un duh necurat. 3 Omul acesta își avea locuința în morminte, și nimeni nu mai putea să -l țină legat, nici chiar cu un lanț. 4 Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi și cu cătușe la mîni, dar rupsese cătușele și sfărîmase obezile, și nimeni nu -l putea domoli. 5 Totdeauna, zi și noapte, stătea în morminte și pe munți, țipînd și tăindu-se cu pietre. 6 Cînd a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s`a închinat, 7 și a strigat cu glas tare: ,,Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuiești!`` 8 Căci Isus îi zicea: ,,Duh necurat, ieși afară din omul acesta!`` 9 ,,Care-ți este numele?`` l -a întrebat Isus. ,,Numele meu este ,Legiune,` a răspuns el, ,,pentrucă ...

 

Marcu Capitol 11

... nu l-ați crezut?` 32 Și dacă vom răspunde: ,Dela oameni...` se temeau de norod, căci toți socoteau că Ioan a fost în adevăr un prooroc. 33 Atunci au răspuns lui Isus: ,,Nu știm.`` Și Isus le -a zis: ,,Nici Eu n`am să vă spun cu ...

 

Luca Capitol 20

... au întrebat: ,,Învățătorule, știm că vorbești și înveți pe oameni drept, și că nu cauți la fața oamenilor, ci -i înveți calea lui Dumnezeu în adevăr. 22 Se cuvine să plătim bir Cezarului sau nu?`` 23 Isus le -a priceput viclenia, și le -a răspuns: ,,Pentru ce ...

 

Ioan Capitol 7

... acela, pe care caută ei să -L omoare? 26 Și totuș, iată că vorbește pe față, și ei nu -I zic nimic! Nu cumva, în adevăr, cei mai mari vor fi cunoscut că El este Hristosul? 27 Dar noi știm de unde este omul acesta; însă, cînd va veni Hristosul, nimeni ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>