Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru STRĂINĂ
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 174 pentru STRĂINĂ.
Ezra Capitol 9 Ezra 8 Ezra Capitol 9 1 După ce s`a sfîrșit lucrul acesta, căpeteniile s`au apropiat de mine, și au zis: ,,Poporul lui Israel, preoții și Leviții nu s`au despărțit de popoarele acestor țări, și au făcut urîciunile lor, ale Cananiților, Hetiților, Fereziților, Iebusiților, Amoniților, Moabiților, Egiptenilor și Amoriților. 2 Căci și-au luat neveste din fetele lor pentru ei și pentru fiii lor, și au amestecat neamul sfînt cu popoarele țărilor acestora. Și căpeteniile și dregătorii au fost cei dintîi cari au săvîrșit păcatul acesta.`` 3 Cînd am auzit lucrul acesta, mi-am sfîșiat hainele și mantaua, mi-am smuls părul din cap și perii din barbă, și am stat jos mîhnit. 4 Atunci s`au strîns la mine toți ceice se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel, din pricina păcatului fiilor robiei. Și eu, am stat jos mîhnit, pînă la jertfa de seară. 5 Apoi, în clipa jertfei de seară, m`am sculat din smerirea mea, cu hainele și mantaua sfîșiate, am căzut în genunchi, am întins mînile spre Domnul, Dumnezeul meu, și am zis: 6 ,,Dumnezeule, sînt uluit, și mi -e rușine, Dumnezeule, să-mi ridic fața spre Tine. ...
Neemia Capitol 10 Neemia 9 Neemia Capitol 10 1 Iată pe cei ce și-au pus pecetea: Dregătorul Neemia, fiul lui Hacalia Zedechia, 2 Seraia, Azaria, Ieremia, 3 Pașhur, Amaria, Malchia, 4 Hatuș, Șebania, Maluc, 5 Harim, Meremot, Obadia, 6 Daniel, Ghineton, Baruc, 7 Meșulam, Abia, Miiamin, 8 Maazia, Bilgai, Șemaia, preoți. 9 Leviții: Iosua, fiul lui Azania, Binui, din fiii lui Henadad, Cadmiel, 10 și frații lor, Șebania, Hodia, Chelita, Pelaia, Hanan, 11 Mica, Rehob, Hașabia, 12 Zacur, Șerebia, Șebania, 13 Hodia, Bani, Beninu. 14 Căpeteniile poporului: Pareoș, Pahat-Moab, Elam, Zatu, Bani, 15 Buni, Azgad, Bebai, 16 Adonia, Bigvai, Adin, 17 Ater, Ezechia, Azur, 18 Hodia, Hașum, Bețai, 19 Harif, Anatot, Nebai, 20 Magpiaș, Meșulam Hezir, 21 Meșezabeel, Țadoc, Iadua, 22 Pelatia, Hanan, Anaia, 23 Osea, Hanania, Hașub, 24 Haloheș, Pilha, Șobec, 25 Rehum, Hașabna, Maaseia, 26 Ahia, Hanan, Anan, 27 Maluc, Harim, Baana. 28 Cealaltă parte a poporului, preoții, Leviții, ușierii, cîntăreții, slujitorii Templului, și toți ceice se despărțiseră de popoarele străine, ca să urmeze Legea lui Dumnezeu, nevestele lor, fiii și fetele lor, toți cei ce aveau cunoștință și pricepere, 29 s`au unit cu frații lor mai cu vază dintre ei. Au ...
... 18 ce au arătat înțelepții, ce au descoperit ei, auzind dela părinții lor, 19 cărora singuri li se dăduse țara, și printre cari nici un străin nu venise încă. 20 ,Omul cel rău își duce în neliniște toate zilele vieții, toți anii de cari are parte cel nelegiuit. 21 Țipete de ...
... Rudele mele m`au părăsit, și cei mai deaproape ai mei m`au uitat. 15 Casnicii mei și slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sînt un necunoscut. 16 Chem pe robul meu, și nu răspunde; îl rog cu gura mea, și degeaba. 17 Suflarea mea a ...
Iov Capitol 31 Iov 30 Iov Capitol 31 1 Făcusem un legămînt cu ochii mei, și nu mi-aș fi oprit privirile asupra unei fecioare. 2 Dar ce soartă mi -a păstrat Dumnezeu de sus? Ce moștenire mi -a trimes Cel Atotputernic din ceruri? 3 Peirea nu -i oare pentru cel rău, și nenorocirea pentru cei ce fac fărădelege? 4 N`a cunoscut Dumnezeu căile mele? Nu mi -a numărat El toți pașii mei? 5 Dacă am umblat cu minciuna, de mi -a alergat piciorul după înșelăciune: 6 să mă cîntărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană, și-mi va vedea neprihănirea! 7 De mi s`a abătut pasul depe calea cea dreaptă, de mi -a urmat inima ochii, de s`a lipit vreo întinăciune de mînile mele, 8 atunci eu să samăn și altul să secere, și odraslele mele să fie desrădăcinate! 9 Dacă mi -a fost amăgită inima de vreo femeie, dacă am pîndit la ușa aproapelui meu, 10 atunci nevastă-mea să macine pentru altul, și s`o necinstească alții! 11 Căci aceasta ar fi fost o nelegiuire, ...
Psalmii Capitol 16 Psalmii 15 Psalmii Capitol 16 1 (O cîntare a lui David.) Păzește-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred. 2 Eu zic Domnului: ,,Tu ești Domnul meu, Tu ești singura mea fericire!`` 3 Sfinții, cari sînt în țară, oamenii evlavioși, sînt toată plăcerea mea. 4 Idolii se înmulțesc, oamenii aleargă după dumnezei străini, dar eu n`aduc jertfele lor de sînge, și nu pun numele lor pe buzele mele. 5 Domnul este partea mea de moștenire și paharul meu, Tu îmi îndrepți sorțul meu. 6 O moștenire plăcută mi -a căzut la sorț, o frumoasă moșie mi -a fost dată. 7 Eu binecuvintez pe Domnul, care mă sfătuiește, căci pînă și noaptea îmi dă îndemnuri inima. 8 Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: cînd este El la dreapta mea, nu mă clatin. 9 De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veselește, și trupul mi se odihnește în liniște. 10 Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuința morților, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea. 11 Îmi vei arăta cărarea vieții; înaintea Feței Tale sînt bucurii nespuse, și desfătări vecinice în dreapta Ta. Psalmii
... este doar o suflare. 12 Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, și pleacă-Ți urechea la strigătele mele! Nu tăcea în fața lacrămilor mele! Căci sînt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toți părinții mei. 13 Abate-Ți privirea dela mine, și lasă-mă să răsuflu, pînă nu mă duc și să ...
... șacalilor, și să ne acoperi cu umbra morții. 20 Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru, și ne-am fi întins mînile spre un dumnezeu străin, 21 n`ar ști Dumnezeu lucrul acesta, El, care cunoaște tainele inimii? 22 Dar din pricina Ta sîntem junghiați în toate zilele, sîntem priviți ca ...
Psalmii Capitol 54 Psalmii 53 Psalmii Capitol 54 1 (Către mai marele cîntăreților. De cîntat cu instrumente cu coarde. O cîntare a lui David. Făcută cînd au venit Zifiții să spună lui Saul: ,,Știți că David șade ascuns printre noi?``) Scapă-mă, Dumnezeule, prin Numele Tău, și fă-mi dreptate, prin puterea Ta? 2 Ascultă-mi rugăciunea, Dumnezeule, ia aminte la cuvintele gurii mele. 3 Căci niște străini s`au sculat împotriva mea, niște oameni asupritori vor să-mi ia viața; ei nu se gîndesc la Dumnezeu. - 4 Da, Dumnezeu este ajutorul meu, Domnul este sprijinul sufletului meu! 5 Răul se va întoarce asupra protivnicilor mei; nimicește -i în credincioșia Ta! 6 Atunci Îți voi aduce jertfe de bună voie, voi lăuda Numele Tău, Doamne, căci este binevoitor; 7 căci El mă izbăvește din toate necazurile, și cu ochii mei îmi văd împlinită dorința privitoare la vrăjmașii mei. Psalmii
... din pricina mea, ceice Te caută, Dumnezeul lui Israel! 7 Căci pentru Tine port eu ocara, și îmi acopere fața rușinea. 8 Am ajuns un străin pentru frații mei, și un necunoscut pentru fiii mamei mele. 9 Căci rîvna Casei Tale mă mănîncă și ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine ...
... și toți cei ce fac răul se fălesc. 5 Ei zdrobesc pe poporul Tău, Doamne, și asupresc moștenirea Ta. 6 Junghie pe văduvă și pe străin, ucid pe orfani, 7 și zic: ,,Nu vede Domnul, și Dumnezeul lui Iacov nu ia aminte!`` 8 Totuș, învățați-vă minte, oameni fără minte! Cînd ...