Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru DE ACEASTA

 Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 339 pentru DE ACEASTA.

Evrei Capitol 11

... se poate număra. 13 În credință au murit toți aceștia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, mărturisind că sînt străini și călători pe pămînt. 14 Cei ce vorbesc în felul acesta, arată deslușit că sînt în căutarea unei patrii. 15 ... fie numit fiul fiicei lui Faraon, 25 ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decît să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. 26 El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decît comorile Egiptului, pentrucă avea ochii pironiți spre răsplătire. 27 ... cu cei răzvrătiți, pentrucă găzduise iscoadele cu bunăvoință. 32 Și ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aș vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel și de prooroci! 33 Prin credință au cucerit ei împărății, au făcut dreptate, au căpătat făgăduințe, au astupat gurile leilor, 34 au stins puterea focului, au scăpat ... chinuiți. 36 Alții au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare; 37 au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu ferestrăul, chinuiți; au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei ...

 

Deuteronomul Capitol 17

... vinovat de această faptă rea, și să ucizi cu pietre sau să pedepsești cu moartea pe bărbatul acela sau pe femeia aceea. 6 Cel vinovat de moarte să fie omorît pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorît pe mărturia unui singur martor. 7 Întăi mîna ... ei, să nu te abați dela ce-ți vor spune ei, nici la dreapta nici la stînga. 12 Omul care, din mîndrie, nu va asculta de preotul pus acolo ca să slujească Domnului, Dumnezeului tău, sau care nu va asculta de judecător, omul acela să fie pedepsit cu moartea. Să scoți astfel răul din mijlocul lui Israel, 13 pentruca tot poporul să audă și să se ... aibă mulți cai; căci Domnul v`a zis: ,,Să nu vă mai întoarceți pe drumul acela.`` 17 Să n`aibă un mare număr de neveste, ca să nu i se abată inima; și să nu strîngă mari grămezi de argint și aur. 18 Cînd se va așeza pe scaunul de domnie al împărăției lui, să scrie pentru el, într`o carte, o copie a acestei legi, pe care s`o ia dela preoții ...

 

Deuteronomul Capitol 32

... oare Tatăl tău, care te -a făcut, Te -a întocmit, și ți -a dat ființă? 7 Adu-ți aminte de zilele din vechime, Socotește anii, vîrstă de oameni după vîrstă de oameni, Întreabă pe tatăl tău, și te va învăța, Pe bătrînii tăi, și îți vor spune. 8 Cînd Cel Prea Înalt a dat ... și roadele lui, Va arde temeliile munților. 23 Voi îngrămădi toate nenorocirile peste ei, Îmi voi arunca toate săgețile împotriva lor. 24 Vor fi topiți de foame, stinși de friguri, Și de boli cumplite; Voi trimete în ei dinții fiarelor sălbatice Și otrava șerpilor. 25 Afară, vor peri de sabie, Și înlăuntru, vor peri de groază: Și tînărul și fata, Și copilul de țîță ca și bătrînul. 26 Voiam să zic: ,Îi voi lua cu o suflare`, Le voi șterge pomenirea dintre oameni! 27 Dar Mă tem de ... Ci vița lor este din sadul Sodomei Și din ținutul Gomorei; Strugurii lor sînt struguri otrăviți, Bobițele lor sînt amare; 33 Vinul lor este venin de șerpi, Este otravă cumplită de

 

2 Imparati Capitol 22

... 21 2 Imparati Capitol 22 1 Iosia avea opt ani cînd s`a făcut împărat, și a domnit treizeci și unu de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Iedida, fata lui Adaia, din Boțcat. 2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, și ... cu lucrarea în Casa Domnului. Și să -l dea celor ce lucrează la dregerea stricăciunilor Casei Domnului, 6 anume: dulgherilor, zidarilor și petrarilor, pentru cumpărăturile de lemn și de pietre cioplite, trebuitoare pentru dregerea stricăciunilor casei. 7 Dar să nu li se ceară socoteala de argintul dat în mînile lor, căci ei lucrează cinstit.`` 8 Atunci marele preot Hilchia a zis lui Șafan, logofătul: ,,Am găsit cartea legii ... care s`a găsit; căci mare este mînia Domnului, care s`a aprins împotriva noastră, pentrucă părinții noștri n`au ascultat de cuvintele cărții acesteia, și n`au împlinit tot ce ne este poruncit în ea.`` 14 Preotul Hilchia, Ahicam, Acbor, Șafan și Asaia, s`au dus ... a mișcat inima, pentrucă te-ai smerit înaintea Domnului cînd ai auzit ce am spus împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor lui, cari vor ajunge de ...

 

Numeri Capitol 11

... Cine ne va da carne să mîncăm? 5 Ne aducem aminte de peștii pe cari -i mîncam în Egipt, și cari nu ne costau nimic, de castraveți, de pepeni, de praji, de ceapă și de usturoi. 6 Acum ni s`a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noștri nu văd decît mana aceasta.`` 7 Mana semăna cu ... da carne, și veți mînca. 19 Aveți să mîncați carne, nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici două zeci de zile, 20 ci o lună întreagă, pînă vă va ieși pe nări, și vă veți scîrbi de ea, pentrucă n`ați ascultat de Domnul care este în mijlocul vostru, și pentrucă ați plîns înaintea Lui, zicînd: ,Pentruce am ieșit noi oare din Egipt?.`` 21 Moise a zis ... peste ei!`` 30 Apoi Moise s`a întors în tabără, el și bătrînii lui Israel. 31 Domnul a făcut să sufle de peste mare un vînt, care a adus prepelițe, și le -a răspîndit peste tabără cale cam de o zi într`o parte și cale cam de o zi ...

 

Ieremia Capitol 28

... împlinească Domnul cuvintele, pe cari le-ai proorocit tu, și să aducă înapoi din Babilon în locul acesta uneltele Casei Domnului și pe toți prinșii de război! 7 Numai ascultă cuvîntul pe care -l rostesc eu în auzul tău și în auzul întregului popor: 8 Proorocii, cari au fost înaintea mea ... și unor împărății mari. 9 Dar, dacă un prooroc proorocește pacea, numai după împlinirea celor ce proorocește, se va cunoaște că este cu adevărat trimes de Domnul.`` 10 Atunci proorocul Hanania a ridicat jugul de pe grumazul proorocului Ieremia și l -a sfărîmat. 11 Și Hanania a zis în fața întregului popor: ,,Așa vorbește Domnul: ,Așa ... pe grumazul tuturor neamurilor jugul lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului!`` Proorocul Ieremia a plecat. 12 După ce a sfărîmat proorocul Hanania jugul de pe grumazul proorocului Ieremia, Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia, astfel: 13 ,,Du-te, și spune lui Hanania: ,Așa vorbește Domnul: ,Ai sfărîmat ... lemn, dar cu aceasta ai făcut în locul lui un jug de fer! 14 Căci așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Pun un jug de ...

 

Genesa Capitol 26

... îmbogățit, și a mers îmbogățindu-se din ce în ce mai mult, pînă ce a ajuns foarte bogat. 14 Avea cirezi de vite și turme de oi, și un mare număr de robi: de aceea Filistenii îl pismuiau. 15 Toate fîntînile, pe cari le săpaseră robii tatălui său, pe vremea tatălui său Avraam, Filistenii le-au astupat și le ... noi nu ne-am atins de tine, ci ți-am făcut numai bine, și te-am lăsat să pleci în pace. Tu acum ești binecuvîntat de Domnul.`` 30 Isaac le -a dat un ospăț, și au mîncat și au băut. 31 S`au sculat dis de dimineață, și s`au legat unul cu altul printr`un jurămînt. Isaac i -a lăsat apoi să plece, și ei l-au părăsit ... In aceeaș zi, niște robi ai lui Isaac au venit să -i vorbească de fîntîna pe care o săpau, și i-au zis: ,,Am dat de apă!`` 33 Și el a numit -o Șiba. De aceea s`a pus cetății numele Beer-Șeba pînă în ziua de azi. 34 La vîrsta de patruzeci

 

Luca Capitol 22

... 43 Atunci I s`a arătat un înger din cer, ca să -L întărească. 44 A ajuns într`un chin ca de moarte, și a început să Se roage și mai fierbinte; și sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sînge, cari cădeau pe pămînt. 45 După ce S`a rugat, S`a sculat, și a venit la ucenici ... urechea dreaptă. 51 Dar Isus a luat cuvîntul, și a zis: ,,Lăsați -i! Pînă aici!`` Și S`a atins de urechea omului aceluia, și l -a vindecat. 52 Isus a zis apoi preoților celor mai de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului și bătrînilor, cari veniseră împotriva Lui: ,,Ați ieșit după Mine ca după un tîlhar, cu săbii și cu ciomege? 53 În ... cocoșul. 61 Domnul S`a întors, și S`a uitat țintă la Petru. Și Petru și -a adus aminte de vorba pe care i -o spusese Domnul: ,,Înainte ca să cînte cocoșul te vei lepăda de Mine

 

Fapte Capitol 16

... că se află un loc de rugăciune. Am șezut jos, și am vorbit femeilor, cari erau adunate laolaltă. 14 Una din ele, numită Lidia, vînzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu, și asculta. Domnul i -a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. 15 După ce a fost ... mă socotiți credincioasă Domnului, intrați și rămîneți în casa mea.`` Și ne -a silit să intrăm. 16 Pe cînd ne duceam la locul de rugăciune, ne -a ieșit înainte o roabă, care avea un duh de ghicire (Grecește: Un duh al lui Piton.). Prin ghicire, ea aducea mult cîștig stăpînilor ei. 17 Roaba aceasta s`a luat după Pavel ... temnița din lăuntru, și le -a băgat picioarele în butuci. 25 Pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau, și cîntau cîntări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închiși îi ascultau. 26 Deodată, s`a făcut un mare cutremur de pămînt, așa că s`au clătinat temeliile temniței. Îndată, s`au deschis toate ușile, și s`au deslegat legăturile fiecăruia. 27 Temnicerul s`a ...

 

1 Corinteni Capitol 4

... cere dela ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredințat lui. 3 Cît despre mine, prea puțin îmi pasă dacă sînt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec pe mine. 4 Căci n`am nimic împotriva mea; totuș nu pentru aceasta sînt socotit ... cu adevărat ca să putem împărăți și noi împreună cu voi! 9 Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, niște osîndiți la moarte; fiindcă am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni. 10 Noi sîntem nebuni pentru Hristos: voi, înțelepți în ... umblăm din loc în loc, 12 ne ostenim și lucrăm cu mînile noastre; cînd sîntem ocărîți, binecuvîntăm; cînd sîntem prigoniți, răbdăm; 13 cînd sîntem vorbiți de rău, ne rugăm. Pînă în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor. 14 Nu vă scriu aceste lucruri, ca să vă fac rușine; ci ca să vă ... urmele mele. 17 Pentru aceasta v`am trimes pe Timotei, care este copilul meu prea iubit și credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu ...

 

Ieremia Capitol 51

... ce se mîndrește în platoșa lui!`` ,,Nu cruțați pe tinerii lui! Nimiciți cu desăvîrșire toată oștirea lui! 4 Să cadă uciși în țara Haldeilor, străpunși de lovituri pe ulițele Babilonului! 5 Căci Israelul și Iuda nu sînt părăsiți de Dumnezeul lor, de Domnul oștirilor, și țara Haldeilor este plină de nelegiuiri împotriva Sfîntului lui Israel. 6 Fugiți din Babilon, și fiecare să-și scape viața, ca nu cumva să pieriți în pieirea lui! Căci aceasta ... stăpînitor se va ridica împotriva altui stăpînitor. 47 De aceea, iată, vin zile cînd voi pedepsi idolii Babilonului: atunci toată țara lui va fi acoperită de rușine, și toți morții lui vor cădea în mijlocul lui. 48 Cerurile și pămîntul cu tot ce cuprind ele, vor striga de bucurie asupra Babilonului, căci pustiitorii se vor arunca dela meazănoapte asupra lui, zice Domnul.`` 49 ,,Chiar și Babilonul va cădea, o morți ai lui Israel ... acestea, 62 și să zici: ,Doamne, Tu ai spus că locul acesta are să fie nimicit, și că n`are să mai fie locuit nici de oameni nici de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>