Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru ACEST

 Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 936 pentru ACEST.

Evrei Capitol 9

Evrei Capitol 9 Evrei 8 Evrei Capitol 9 1 Legămîntul dintîi avea și el porunci privitoare la slujba dumnezeiască și la un locaș pămîntesc de închinare. 2 În adevăr, s`a făcut un cort. În partea dinainte, numită ,,Locul Sfînt``, era sfeșnicul, masa și pînile pentru punerea înaintea Domnului; 3 după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema ,,Locul prea sfînt``. 4 El avea un altar de aur pentru tămîie, și chivotul legămîntului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, și tablele legămîntului. 5 Deasupra erau heruvimii slavei, cari acopereau capacul ispășirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu deamăruntul despre aceste lucruri. 6 Și după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoții cari fac slujbele, intră totdeauna în partea dintîi a cortului. 7 Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, și nu fără sînge, pe care îl aduce pentru sine însuș și pentru păcatele din neștiință ale norodului. 8 Prin aceasta, Duhul Sfînt arăta că drumul în Locul prea sfînt, nu era încă deschis cîtă vreme ...

 

2 Petru Capitol 1

... a auzit deasupra Lui un glas, care zicea: ,,Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.`` 18 Și noi înșine am auzit acest glas venind din cer, cînd eram cu El pe muntele cel sfînt. 19 Și avem cuvîntul proorociei făcut și mai tare; la care bine faceți ...

 

1 Imparati Capitol 8

... Domnul a zis tatălui meu David: ,Fiindcă ai avut de gînd să zidești o casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut acest gînd. 19 Numai că nu tu vei zidi casa; ci fiul tău ieșit din trupul tău, va zidi casa Numelui Meu.`` 20 Domnul a ...

 

Numeri Capitol 16

Numeri Capitol 16 Numeri 15 Numeri Capitol 16 1 Core, fiul lui Ițehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, s`a răsculat împreună cu Datan și Abiram, fiii lui Eliab, și On, fiul lui Pelet, cîteși trei fiii lui Ruben. 2 S`au răsculat împotriva lui Moise, împreună cu două sute cincizeci de oameni din copiii lui Israel, din fruntașii adunării, din ceice erau chemați la sfat, și cari erau oameni cu nume. 3 Ei s`au adunat împotriva lui Moise și Aaron, și le-au zis: ,,Destul! căci toată adunarea, toți sînt sfinți, și Domnul este în mijlocul lor. Pentruce vă ridicați voi mai pesus de adunarea Domnului?`` 4 Cînd a auzit Moise lucrul acesta, a căzut cu fața la pămînt. 5 A vorbit lui Core și la toată ceata lui, și a zis: ,,Mîne, Domnul va arăta cine este al Lui și cine este sfînt, și -l va lăsa să se apropie de El; va lăsa să se apropie de El pe acela pe care -l va alege. 6 Iată ce să faceți. Luați cădelnițe, Core și toată ceata lui. 7 Mîne, puneți foc în ele, și ...

 

1 Imparati Capitol 20

1 Imparati Capitol 20 1 Imparati 19 1 Imparati Capitol 20 1 Ben-Hadad, împăratul Siriei, și -a strîns toată oștirea: avea cu el treizeci și doi de împărați, cai și cară. S`a suit, a împresurat Samaria și a început lupta împotriva ei. 2 A trimes în cetate soli la Ahab, împăratul lui Israel, să -i spună: ,,Așa vorbește Ben-Hadad: 3 ,Argintul și aurul tău sînt ale mele, nevestele și cei mai frumoși copii ai tăi sînt tot ai mei.`` 4 Împăratul lui Israel a răspuns: ,,Împărate, domnul meu, fie cum zici! Sînt al tău cu tot ce am.`` 5 Solii s`au întors, și au zis: ,,Așa vorbește Ben-Hadad: ,Am trimes să-ți spună: ,Să-mi dai argintul și aurul tău, nevestele și copiii tăi. 6 De aceea, voi trimete mîne, la ceasul acesta, pe slujitorii mei la tine. Ei îți vor scormoni casa ta și casele slujitorilor tăi, vor pune mîna pe tot ce ai mai scump, și vor lua.`` 7 Împăratul lui Israel a chemat pe toți bătrînii țării și a zis: ,,Vedeți bine și înțelegeți că ...

 

Matei Capitol 12

... casă, locuiesc acolo, și starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decît cea dintîi. Tocmai așa se va întîmpla și cu acest neam viclean.`` 46 Pe cînd vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama și frații Lui stăteau afară și căutau să vorbească cu El. 47 Atunci ...

 

Matei Capitol 13

... pricina Cuvîntului, se leapădă îndată de el. 22 Sămînța căzută între spini, este cel ce aude Cuvîntul; dar îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea bogățiilor îneacă acest Cuvînt, și ajunge neroditor. 23 Iar sămînța căzută în pămînt bun, este cel ce aude Cuvîntul și -l înțelege; el aduce roadă: un grăunte dă ...

 

Luca Capitol 11

... Le voi trimete prooroci și apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alții îi vor prigoni, 50 ca să se ceară dela acest neam sîngele tuturor proorocilor, care a fost vărsat dela întemeierea lumii: 51 dela sîngele lui Abel pînă la sîngele lui Zaharia, ucis între ...

 

Genesa Capitol 21

Genesa Capitol 21 Genesa 20 Genesa Capitol 21 1 Domnul Și -a adus aminte de cele ce spusese Sarei, și Domnul a împlinit față de Sara ce făgăduise. 2 Sara a rămas însărcinată, și a născut lui Avraam un fiu la bătrîneță, la vremea hotărîtă, despre care -i vorbise Dumnezeu. 3 Avraam a pus fiului său nou născut, pe care i -l născuse Sara, numele Isaac. 4 Avraam a tăiat împrejur pe fiul său Isaac, la vîrsta de opt zile, cum îi poruncise Dumnezeu. 5 Avraam era în vîrstă de o sută de ani, la nașterea fiului său Isaac. 6 Și Sara a zis: ,,Dumnezeu m`a făcut de rîs: oricine va auzi, va rîde de mine.`` 7 Și a adăugat: ,,Cine s`ar fi gîndit să spună lui Avraam că Sara va da țîță la copii? Și totuș i-am născut un fiu la bătrîneță!`` 8 Copilul s`a făcut mare, și a fost înțercat. Avraam a făcut un ospăț mare în ziua cînd a fost înțercat Isaac. 9 Sara ...

 

Genesa Capitol 25

Genesa Capitol 25 Genesa 24 Genesa Capitol 25 1 Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura. 2 Ea i -a născut pe Zimran, pe Iocșan, pe Medan, pe Madian, pe Ișbac și Șuah. 3 Iocșan a născut pe Seba și pe Dedan. Fiii lui Dedan au fost Așurimii, Letușimii și Leumimii. - 4 Fiii lui Madian au fost: Efa, Efer, Enoh, Abida și Eldaa. Toți aceștia sînt fiii Cheturei. 5 Avraam a dat lui Isaac toate averile sale. 6 Dar a dat daruri fiilor țiitoarelor sale; și, pe cînd era încă în viață, i -a îndepărtat de lîngă fiul său Isaac înspre răsărit, în țara Răsăritului. 7 Iată zilele anilor vieții lui Avraam: el a trăit o sută șaptezeci și cinci de ani. 8 Avraam și -a dat duhul, și a murit, după o bătrîneță fericită, înaintat în vîrstă și sătul de zile; și a fost adăugat la poporul său. 9 Isaac și Ismael, fiii săi, l-au îngropat în peștera Macpela, în ogorul lui Efron, fiul lui Țohar, Hetitul, care este față în față cu Mamre. 10 Acesta ...

 

Genesa Capitol 37

Genesa Capitol 37 Genesa 36 Genesa Capitol 37 1 Iacov a locuit în țara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său. 2 Iată istoria lui Iacov. Iosif, la vîrsta de șaptesprezece ani, păștea oile cu frații lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei și cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Și Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele. 3 Israel iubea pe Iosif mai mult decît pe toți ceilalți fii ai săi, pentrucă îl născuse la bătrîneță; și i -a făcut o haină pestriță. 4 Frații lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decît pe ei toți, și au început să -l urască. Nu puteau să -i spună nicio vorbă prietenească. 5 Iosif a visat un vis, și l -a istorisit fraților săi, cari l-au urît și mai mult. 6 El le -a zis: ,,Ia ascultați ce vis am visat! 7 Noi eram la legatul snopilor în mijlocul cîmpului; și iată că snopul meu s`a ridicat și a stătut în picioare; iar snopii voștri l-au înconjurat, și s`au aruncat cu fața la pămînt înaintea lui.`` 8 Frații ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>