Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru POTICNI

 Rezultatele 11 - 18 din aproximativ 18 pentru POTICNI.

Isaia Capitol 63

Isaia Capitol 63 Isaia 62 Isaia Capitol 63 1 ,,Cine este acesta, care vine din Edom, din Boțra, în haine roșii, în haine strălucitoare, și calcă mîndru, în plinătatea puterii Lui? -,Eu sînt Cel care am făgăduit mîntuirea, și am putere să izbăvesc!`` - 2 ,,Dar pentru ce Îți sînt hainele roșii, și veșmintele Tale ca veșmintele celui ce calcă în teasc?`` - 3 ,,Eu singur am călcat în teasc, și niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mînia Mea, și i-am zdrobit în urgia Mea; așa că sîngele lor a țîșnit pe veșmintele Mele, și Mi-am mînjit toate hainele Mele cu el. 4 Căci în inima Mea era o zi de răzbunare, și venise anul celor răscumpărați ai Mei. 5 Mă uitam împrejur, și nu era nimeni să M`ajute, și Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijinească; atunci brațul Meu Mi -a fost într`ajutor, și urgia mea M`a sprijinit! 6 Am călcat astfel în picioare popoare în mînia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea, și le-am vărsat sîngele pe pămînt.`` 7 Voi vesti îndurările Domnului, faptele Lui minunate, după ...

 

Ieremia Capitol 20

... pune mîna pe el, și ne vom răzbuna pe el!`` 11 Dar Domnul este cu mine ca un viteaz puternic; deaceea, prigonitorii mei se vor poticni și nu vor birui. Se vor umplea de rușine că n`au lucrat cu chibzuință: de o vecinică rușine, care nu se va uita! 12 ...

 

Naum Capitol 2

Naum Capitol 2 Naum 1 Naum Capitol 2 1 Nimicitorul pornește împotriva ta, Ninive; păzește cetățuia! Ia seama la drum! Întărește-ți coapsele! Adună-ți toată puterea!... 2 Căci Domnul așează iarăș slava lui Iacov și o face iarăș ca slava de odinioară a lui Israel, pentru că i-au jăfuit jăfuitorii și le-au stricat butucii de vie... 3 Scuturile vitejilor săi sînt roși, războinicii sînt îmbrăcați cu purpură; fulgeră carăle de focul oțelului în ziua sorocită pregătirii de luptă, și sulițele se învîrtesc. 4 Duruiesc carăle pe ulițe, se năpustesc unele peste altele în piețe; parcă sînt niște făclii la vedere, și aleargă ca fulgerele... 5 El, împăratul Ninivei, cheamă pe oamenii lui cei viteji, dar ei se poticnesc în mersul lor; aleargă spre ziduri, și se gătesc de apărare... 6 Porțile dela rîuri sînt deschise, și palatul se prăbușește!... 7 S`a isprăvit cu ea: este desgolită, este luată; slujnicele ei se vaită ca niște turturele, și se bat în piept. 8 Ninive era odinioară ca un iaz plin. de apă... Dar iată -i că fug!... ,,Stați! Stați! Opriți-vă!... Dar nici unul nu se întoarce...`` 9 Jăfuiți argintul! Jăfuiți aurul! Acolo ...

 

Romani Capitol 11

Romani Capitol 11 Romani 10 Romani Capitol 11 1 Întreb dar: ,A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?` Nicidecum! Căci și eu sînt Israelit, din sămînța lui Avraam, din seminția lui Beniamin. 2 Dumnezeu n`a lepădat pe poporul Său, pe care l -a cunoscut mai dinainte. Nu știți ce zice Scriptura, în locul unde vorbește despre Ilie? Cum se plînge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, cînd zice: 3 ,,Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorît, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, și caută să-mi ia viața?`` 4 Dar ce -i răspunde Dumnezeu? ,,Mi-am păstrat șapte mii de bărbați, cari nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.`` 5 Tot așa, și în vremea de față, este o rămășiță datorită unei alegeri, prin har. 6 Și dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altmintrelea, harul n`ar mai fi har. Și dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altmintrelea, fapta n`ar mai fi faptă. 7 Deci, ce urmează? Că Israel n`a căpătat ce căuta, iar rămășița aleasă a căpătat; pe cînd ceilalți au fost împietriți, 8 după ...

 

Filipeni Capitol 1

Filipeni Capitol 1 Efeseni 6 Filipeni Capitol 1 1 Pavel și Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toți sfinții în Hristos Isus, cari sînt în Filipi, împreună cu episcopii (Sau: priveghetori.) și diaconii: 2 Har vouă și pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, și dela Domnul Isus Hristos! 3 Mulțămesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte, pe care o păstrez despre voi. 4 În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toți, cu bucurie 5 pentru partea, pe care o luați la Evanghelie, din cea dintîi zi pînă acum. 6 Sînt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi pînă în ziua lui Isus Hristos. 7 Este drept să gîndesc astfel despre voi toți, fiindcă vă port în inima mea, întrucît, atît în lanțurile mele cît și în apărarea și întărirea Evangheliei, voi sînteți toți părtași aceluiaș har. 8 Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toți cu o dragoste nespusă în Isus Hristos. 9 Și mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoștință și orice pricepere, 10 ca să deosebiți lucrurile alese, pentruca să fiți curați și să nu vă poticniți pînă în ziua ...

 

Ieremia Capitol 31

Ieremia Capitol 31 Ieremia 30 Ieremia Capitol 31 1 ,,În vremea aceea, zice Domnul, Eu voi fi Dumnezeul tuturor semințiilor lui Israel, și ei vor fi poporul meu.`` 2 Așa vorbește Domnul: ,,Poporul celor ce-au scăpat de sabie, a căpătat trecere în pustie: Israel merge spre locul lui de odihnă.`` 3 ,,Domnul mi Se arată de departe: ,Te iubesc cu o iubire vecinică; deaceea îți păstrez bunătatea Mea! 4 Te voi așeza din nou, și vei fi așezată din nou, fecioara lui Israel! Te vei împodobi iarăș cu timpanele tale, și vei ieși în mijlocul jocurilor voioase. 5 Vei sădi iarăș vii pe înălțimile Samariei; ceice le vor sădi, le vor culege și roadele. 6 Căci vine ziua, cînd străjerii vor striga pe muntele lui Efraim: ,Sculați-vă, să ne suim în Sion, la Domnul, Dumnezeul nostru! 7 Căci așa vorbește Domnul: ,Strigați de bucurie asupra lui Iacov, chiuiți de veselie în fruntea neamurilor! Înălțați-vă glasurile, cîntați laude, și ziceți: ,Doamne, izbăvește pe poporul Tău, pe rămășița lui Israel!`` 8 ,,Iată, îi aduc înapoi din țara dela miazănoapte, îi adun dela marginile pămîntului: între ei este și orbul și șchiopul, femeia însărcinată și cea în ...

 

Ieremia Capitol 50

... Iată, am necaz pe tine, îngîmfatule! zice Domnul, Dumnezeul oștirilor; căci ți -a sosit ziua, vremea pedepsirii tale! 32 Îngîmfatul acela se va poticni și va cădea, și nimeni nu -l va ridica, voi pune foc cetăților lui, și -i va mistui toate împrejurimile.`` 33 ,,Așa vorbește Domnul oștirilor ...

 

Daniel Capitol 11

... care voia el să i -o aducă, și o va întoarce asupra lui. 19 Apoi se va îndrepta spre cetățuile țării lui; dar se va poticni, va cădea, și nu -l vor mai găsi. 20 Cel ce -i va lua locul, va aduce un asupritor, în cea mai frumoasă parte a ...

 

<<< Anterioarele