Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru ISCUSI

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 20 pentru ISCUSI.

Isaia Capitol 3

Isaia Capitol 3 Isaia 2 Isaia Capitol 3 1 Domnul, Dumnezeul oștirilor, va lua din Ierusalim și din Iuda orice sprijin și orice mijloc de trai, orice izvor de pîne, și orice izvor de apă, 2 pe viteaz și pe omul de război, pe judecător și pe prooroc, pe ghicitor și pe bătrîn, 3 pe căpetenia peste cincizeci și pe dregător, pe sfetnic, pe meșteșugarul ales și pe vrăjitorul iscusit. 4 ,,Le voi da băieți drept căpetenii, -zice Domnul, -și niște copii vor stăpîni peste ei.`` 5 Oamenii se vor asupri unii pe alții, unul va apăsa pe celalt, fiecare pe aproapele lui, tînărul va lovi pe cel bătrîn, și omul de nimic pe cel pus în cinste. 6 Vor merge pînă acolo încît unul va apuca pe fratele său în casa părintească, și -i va zice: ,,Tu ai o haină, fii căpetenia noastră! Ia dărămăturile acestea supt mîna ta!`` 7 Dar în aceeaș zi el va răspunde: ,,Nu pot să fiu doftor, căci în casa mea nu este nici pîne nici haină: nu mă puneți căpătenie peste popor.`` 8 Se clatină Ierusalimul, se prăbușește Iuda, pentrucă vorbele și faptele lor sînt îndreptate împotriva Domnului, înfruntînd privirile Lui mărețe. ...

 

Isaia Capitol 40

Isaia Capitol 40 Isaia 39 Isaia Capitol 40 1 ,,Mîngîiați, mîngîiați pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. 2 ,Vorbiți bine Ierusalimului, și strigați -i că robia lui s`a sfîrșit, că nelegiuirea lui este ispășită; căci a primit din mîna Domnului de două ori cît toate păcatele lui. 3 Un glas strigă: ,,Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! 4 Orice vale să fie înălțată, orice munte și orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în cîmpii, și strîmtorile în vîlcele! 5 Atunci se va descoperi slava Domnului, și în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit. 6 Un glas zice: ,Strigă!` -Și eu am răspuns: ,Ce să strig?` -,Orice făptură este ca iarba, și toată strălucirea ei ca floarea de pe cîmp. 7 Iarba se usucă, floarea cade, cînd suflă vîntul Domnului peste ea.`` -În adevăr, poporul este ca iarba: 8 iarba se usucă, floarea cade; dar cuvîntul Dumnezeului nostru rămîne în veac. 9 Suie-te pe un munte înalt, ca să vestești Sionului vestea cea bună; înalță-ți glasul cu putere, ca să vestești Ierusalimului vestea cea ...

 

Isaia Capitol 50

Isaia Capitol 50 Isaia 49 Isaia Capitol 50 1 ,,Așa vorbește Domnul: ,Unde este cartea de despărțire, prin care am izgonit pe mama voastră? Sau, căruia dintre ceice M`au împrumutat v`am vîndut? Vedeți, din pricina fărădelegilor voastre ați fost vînduți, și din pricina păcatelor voastre a fost izgonită mama voastră. 2 Pentru ce nu era nimeni cînd am venit? Pentruce n`a răspuns nimeni cînd am strigat? Este mîna Mea prea scurtă ca să răscumpere? Sau n`am Eu destulă putere ca să izbăvesc? Cu mustrarea Mea, Eu usuc marea, și prefac rîurile în pustie; peștii lor se strică, din lipsă de apă, și pier de sete! 3 Îmbrac cerurile cu negura de jale, și le învelesc cu un sac.`` 4 ,,Domnul Dumnezeu Mi -a dat o limbă iscusită, ca să știu să înviorez cu vorba pe cel doborît de întristare. El Îmi trezește, în fiecare dimineață, El Îmi trezește urechea, să ascult cum ascultă niște ucenici. 5 Domnul Dumnezeu Mi -a deschis urechea, și nu M`am împotrivit, nici nu M`am tras înapoi. 6 Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, și obrajii înaintea celor ...

 

Ieremia Capitol 9

Ieremia Capitol 9 Ieremia 8 Ieremia Capitol 9 1 ,,O! de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrămi, aș plînge zi și noapte pe morții fiicei poporului meu! 2 O! dac`aș avea un han de călători în pustie, aș părăsi pe poporul meu, și m`aș depărta de el! Căci toți sînt niște preacurvari și o ceată de mișei.`` - 3 ,,Au limba întinsă ca un arc și aruncă minciuna; și nu prin adevăr sînt ei puternici în țară; căci merg din răutate în răutate, și nu Mă cunosc, zice Domnul.`` 4 ,,Fiecare să se păzească de prietenul lui, și să nu se încreadă în niciunul din frații săi; căci orice frate caută să înșele, și orice prieten umblă cu bîrfeli. 5 Se trag pe sfoară unii pe alții, și nu spun adevărul; își deprind limba să mintă, și se trudesc să facă rău.`` - 6 ,,Locuința ta este în mijlocul fățărniciei, și, de fățarnici ce sînt, nu vor să Mă cunoască, -zice Domnul.`` - 7 ,,De aceea, așa vorbește Domnul oștirilor: ,Iată, îi voi topi în cuptor, și îi voi încerca. Căci cum aș putea să mă port altfel cu fiica ...

 

Ieremia Capitol 10

Ieremia Capitol 10 Ieremia 9 Ieremia Capitol 10 1 ,,Ascultați Cuvîntul pe care vi -l vorbește Domnul, casa lui Israel! 2 ,Așa vorbește Domnul: ,Nu vă luați după felul de viețuire al neamurilor, și nu vă temeți de semnele cerului, pentrucă neamurile se tem de ele. 3 Căci obiceiurile popoarelor sînt deșerte. Taie un lemn din pădure; mîna meșterului îl lucrează cu securea; 4 îl împodobește cu argint și aur, și ei îl țintuiesc cu cuie și ciocane, ca să nu se clatine. 5 Dumnezeii aceștia sînt ca o sperietoare de păsări într`un ogor de castraveți1 (Sau: ca un stîlp tras la strung), și nu vorbesc; sînt duși de alții, pentrucă nu pot să meargă.`` ,,Nu vă temeți de ei, căci nu pot să facă niciun rău, și nu sînt în stare să facă niciun bine.`` 6 ,,Niciunul nu este ca Tine, Doamne! Mare ești Tu, și mare este Numele Tău prin puterea Ta. 7 Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al neamurilor? Ție se cuvine teama; căci între toți înțelepții neamurilor și în toate împărățiile lor, niciunul nu este ca Tine. 8 Toți laolaltă, sînt proști și fără minte, știința idolilor nu este decît deșertăciune, ...

 

Ezechiel Capitol 27

Ezechiel Capitol 27 Ezechiel 26 Ezechiel Capitol 27 1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: 2 ,,Și tu, fiul omului, rostește această cîntare de jale asupra Tirului! 3 Spune Tirului: ,Tu, care stai pe malul mării, și faci negoț cu popoarele unui mare număr de ostroave, așa vorbește Domnul Dumnezeu: ,Tirule, tu ziceai: ,Eu sînt de o desăvîrșită frumuseță!` 4 Ținutul tău este în inima mărilor, și cei ce te-au zidit te-au făcut desăvîrșit de frumos. 5 Cu chiparoși din Senir ți-au făcut toate laturile corăbiilor. Au luat cedri din Liban, ca să-ți ridice catargurile; 6 lopețile ți le-au făcut din stejari de Basan, și lavițele cu fildeș prins în cimișir, adus din ostroavele Chitim. 7 Pînzele cari-ți slujeau ca steag erau de in subțire din Egipt, cusut la gherghef, iar învelitoarea ta era de purpură albastră și roșie, din ostroavele Elișei. 8 Locuitorii Sidonului și Arvadului îți erau vîslași, și cei mai înțelepți din mijlocul tău, Tirule, îți erau cîrmaci. 9 Bătrînii Ghebalului și lucrătorii lui iscusiți erau la tine, și-ți dregeau crăpăturile. Toate corăbiile mării cu marinarii lor erau la tine, ca să facă schimb de ...

 

Ezechiel Capitol 33

Ezechiel Capitol 33 Ezechiel 32 Ezechiel Capitol 33 1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: 2 ,,Fiul omului, vorbește copiilor poporului tău, și spune-le: ,Cînd voi aduce sabia peste vreo țară, și poporul țării va lua din mijlocul lui pe un om oare care, și -l va pune ca străjer, - 3 dacă omul acela va vedea venind sabia asupra țării, va suna din trîmbiță, și va da de știre poporului, 4 și dacă cel ce va auzi sunetul trîmbiței nu se va feri, și va veni sabia și -l va prinde, sîngele lui să cadă asupra capului lui. 5 Fiindcă a auzit sunetul trîmbiței, și nu s`a ferit, de aceea sîngele lui să cadă asupra lui; dar dacă se va feri, își va scăpa viața. 6 Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, și nu va suna din trîmbiță, și dacă poporul nu va fi înștiințat, și va veni sabia și va răpi viața vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiurii lui, dar voi cere sîngele lui din mîna străjerului.` 7 Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți Cuvîntul care iese ...

 

Amos Capitol 6

Amos Capitol 6 Amos 5 Amos Capitol 6 1 Vai de ceice trăiesc fără grijă în Sion, și la adăpost pe muntele Samariei, vai de mai marii aceștia ai celui dintîi dintre neamuri, la cari aleargă casa lui Israel!... 2 Treceți la Calne și vedeți, duceți-vă de acolo pînă la Hamatul cel mare, și pogorîți-vă în Gat la Filisteni; sînt oare cetățile acestea mai înfloritoare decît cele două împărății ale voastre, și este ținutul lor mai întins decît al vostru?... 3 Credeți că ziua nenorocirii este departe, și faceți să se apropie domnia silniciei. 4 Ei se culcă pe paturi de fildeș, și stau întinși a lene pe așternuturile lor; mănîncă miei din turmă, și viței puși la îngrășat. 5 Aiurează în sunetul alăutei, se cred iscusiți ca David în instrumentele de muzică. 6 Beau vin cu pahare largi, se ung cu cel mai bun untdelemn, și nu se întristează de prăpădul lui Iosif! 7 De aceea vor merge în robie, în fruntea prinșilor de război; și vor înceta strigătele de veselie ale acestor desfătați. 8 Domnul Dumnezeu a jurat pe Sine însuș, și Domnul, Dumnezeul oștirilor, a zis: ,,Mi -e ...

 

Naum Capitol 3

Naum Capitol 3 Naum 2 Naum Capitol 3 1 Vai de cetatea vărsătoare de sînge, plină de minciună, plină de sîlnicie, și care nu încetează să se dedea la răpire!... 2 Auziți pocnetul biciului, uruitul roților, tropăitul cailor, și durduitul carelor! 3 Se aruncă năvalnici călăreții, scînteiază sabia, fulgeră sulița... O mulțime de răniți!... Grămezi de trupuri moarte!... Morți fără număr!... Cei vii se împiedică de cei morți!... 4 Din pricina multelor curvii ale curvei, plină de farmec, fermecătoare iscusită, care vindea neamurile prin curviile ei și popoarele prin vrăjitoriile ei. - 5 Iată, am necaz pe tine, zice Domnul oștirilor îți voi ridica poalele peste cap, ca să-ți vadă neamurile goliciunea, și împărățiile, rușinea. 6 Voi asvîrli cu murdării peste tine, te voi înjosi, și te voi face de ocară. 7 Toți cei ce te vor vedea vor fugi de tine, și vor zice: ,,Ninive este nimicită! Cine o va plînge? Unde să-ți caut mîngîietori? 8 Ești tu mai bună decît No-Amon, cetatea care ședea între rîuri, înconjurată de ape, avînd ca zid de apărare marea, ca ziduri marea? 9 Etiopia și Egiptenii fără număr erau tăria ei, Put și Libienii erau ajutoarele ei. 10 Și ...

 

Ieremia Capitol 50

Ieremia Capitol 50 Ieremia 49 Ieremia Capitol 50 1 ,,Iată cuvîntul rostit de Domnul asupra Babilonului, asupra țării Haldeilor, prin proorocul Ieremia: 2 ,Dați de știre printre neamuri, dați de veste și înălțați un steag! Vestiți, n`ascundeți nimic! Spuneți: ,Babilonul este luat! Bel este acoperit de rușine, Merodac este zdrobit! Idolii lui sînt acoperiți de rușine, idolii lui sînt sfărîmați! 3 Căci împotriva lui se suie un neam dela mează-noapte, care -i va preface țara într`o pustie, și nu va mai fi locuită: atît oamenii cît și dobitoacele fug și se duc.`` 4 ,,În zilele acelea, în vremile acelea, zice Domnul, copiii lui Israel și copiii lui Iuda se vor întoarce împreună; vor merge plîngînd și vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor. 5 Vor întreba de drumul Sionului, își vor întoarce privirile spre el, și vor zice: ,Veniți să ne alipim de Domnul, printr`un legămînt vecinic care să nu fie uitat niciodată!`` 6 ,,Poporul Meu era o turmă de oi pierdute; păstorii lor îi rătăceau, îi făceau să cutreiere munții; treceau de pe munți pe dealuri, uitîndu-și staulul. 7 Toți cei ce -i găseau îi mîncau, și vrăjmașii lor ziceau: ,Noi nu sîntem vinovați, ...

 

<<< Anterioarele