Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru DE CASĂ
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 185 pentru DE CASĂ.
... să vadă grămezile, și au binecuvîntat pe Domnul și pe poporul Său Israel. 9 Și Ezechia a întrebat pe preoți și pe Leviți de grămezile acestea. 10 Atunci marele preot Azaria, din casa lui Țadoc, i -a răspuns: ,,De cînd au început să se aducă darurile în Casa Domnului, noi am mîncat, ne-am săturat, și a mai rămas mult, căci Domnul a binecuvîntat pe poporul Său. Și iată ... Ezechia a dat poruncă să pregătească niște cămări în Casa Domnului; și le-au pregătit. 12 Au adus în ele cu credincioșie darurile de mîncare, zeciuiala, și lucrurile sfinte. Levitul Conania avea grija lor, și fratele său Șimei era al doilea după el. 13 Iehiel, Azazia, Nahat, Asael, Ierimot ... și Șecania erau puși supt cîrmuirea lui ca să împartă cu credincioșie fraților lor, mari și mici, partea cuvenită lor, după cetele lor: 16 celor de parte bărbătească înscriși dela vîrsta de trei ani în sus; tuturor celor ce intrau zilnic în Casa Domnului ca să-și facă slujba după însărcinările și după cetele lor; 17 preoților înscriși după casele lor părintești, și Leviților dela douăzeci
... în inimă, și își pironesc privirile spre ceea ce i -a făcut să cadă în nelegiuire! Să Mă las Eu să fiu întrebat de ei? 4 De aceea vorbește-le, și spune-le: ,Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,Orice om din casa lui Israel, care își poartă idolii în inimă, și care își pironește privirile spre ceeace l -a făcut să cadă în nelegiuirea lui ... veni să vorbească proorocului, -Eu, Domnul, îi voi răspunde, în ciuda mulțimei idolilor lui, 5 ca să prind în chiar inima lor pe aceia din casa lui Israel, cari s`au depărtat de Mine din pricina tuturor idolilor.` 6 De aceea, spune casei lui Israel: ,Așa vobește Domnul, Dumnezeu: ,Întoarceți-vă, și abateți-vă de la idolii voștri, întoarceți-vă privirile dela toate urîciunile voastre! 7 Căci orice om din casa lui Israel, sau din străinii cari locuiesc pentru o vreme în Israel, care s`a depărtat de Mine, care își poartă idolii în inima lui, și nu-și ia privirile dela ceea ce l -a făcut să cadă în nelegiuirea ... ...
... din Israel?`` 14 Și Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: 15 ,,Fiul omului, frații tăi, da, frații tăi, cei din robie, și toată casa lui Israel, sînt aceia despre cari zic locuitorii Ierusalimului: ,Ei sînt departe de Domnul, țara ne -a fost dată nouă în stăpînire!...` 16 De aceea spune despre ei: ,Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,Dacă -i țin depărtați printre neamuri, dacă i-am risipit în felurite țări, totuș le-am fost ... legile Mele; și ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor. 21 Dar acelora a căror inimă simte plăcere față de idolii și urîciunile lor, le voi întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul Dumnezeu.``` 22 După aceea, heruvimii și-au întins aripile, însoțiți de roți, și slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor. 23 Slava Domnului s`a înălțat din mijlocul cetății, și s`a ... mine însă m`a răpit Duhul și m`a dus iarăș, în vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, în Haldea, la prinșii de război. Și astfel vedenia, pe care o avusesem, a pierit de
... început zidirea Casei lui Dumnezeu la Ierusalim. Și împreună cu ei erau și proorocii lui Dumnezeu cari -i ajutau. 3 În aceeaș vreme, Tatnai, dregătorul de dincoace de Rîu, Șetar-Boznai, și tovarășii lor de slujbă au venit la ei și le-au vorbit așa: ,,Cine v`a dat învoire să zidiți casa aceasta și să ridicați zidurile acestea?`` 4 Ei le-au mai zis: ,,Cari sînt numele oamenilor cari zidesc clădirea aceasta?`` 5 Dar ochiul lui Dumnezeu ... pînă la trimeterea unei înștiințări către Dariu, și pînă la primirea unei scrisori dela el în această privință. 6 Iată cuprinsul scrisorii trimese împăratului Dariu de Tatnai, dregătorul de dincoace de Rîu, de Șetar-Boznai, și tovarășii lor din Afarsac, cari locuiau dincoace de Rîu. 7 I-au trimes o scrisoare cu următorul cuprins: ,,Către împăratul Dariu, sănătate! 8 Să știe împăratul că ne-am dus în ținuturile lui ... în mîna așa zisului Șeșbațar, pe care l -a pus dregător, 15 și i -a zis: ,Ia uneltele acestea, du-te de le pune în Templul din Ierusalim, și să se zidească din nou Casa ...
... cinstești pe fiii tăi mai mult decît pe Mine, ca să vă îngrășați din cele dintîi roade luate din toate darurile poporului Meu Israel?`` 30 De aceea, iată ce zice Domnul Dumnezeul lui Israel: ,,Spusesem că și casa ta și casa tatălui tău au să umble totdeauna înaintea Mea``. Și acum, zice Domnul, departe de Mine lucrul acesta! Căci voi cinsti... pe cine Mă cinstește, dar ceice Mă disprețuiesc,...... vor fi disprețuiți. 31 Iată că vine vremea cînd voi tăia ... va mai fi niciun bătrîn în casa ta. 32 Vei vedea un protivnic al tău în locașul Meu, în timp ce Israel va fi copleșit de bunătăți de Domnul; și nu va mai fi niciodată niciun bătrîn în casa ta. 33 Voi lăsa să rămînă la altarul Meu numai unul dintr`ai tăi, ca să ți se topească ochii de durere și să ți se întristeze sufletul; dar toți ceilalți din casa ta vor muri în floarea vîrstei. 34 Și iată semnul celor ce se vor întîmpla celor doi fii ai tăi Hofni și Fineas: amîndoi vor ... Mea și după sufletul Meu; îi voi zidi o casă stătătoare, și va umbla totdeauna înaintea Unsului... Meu. 36 Și oricine va mai rămînea din casa
... Matei Capitol 12 Matei 11 Matei Capitol 12 1 În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grîu, într`o zi de Sabat. Ucenicii Lui, cari erau flămînzi, au început să smulgă spice de grîu și să le mănînce. 2 Fariseii, cînd au văzut lucrul acesta, I-au zis: ,,Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să ... are o oaie, și -i cade într`o groapă, în ziua Sabatului, să n`o apuce și s`o scoată afară? 12 Cu cît mai de preț este deci un om decît o oaie? De aceea este îngăduit a face bine în zilele de Sabat.`` 13 Atunci a zis omului aceluia: ,,Întinde-ți mîna!`` El a întins -o, și mîna s`a făcut ... în casa celui tare, și să -i jăfuiască gospodăria, dacă n`a legat mai întîi pe cel tare? Numai atunci îi va jăfui casa. 30 Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, și cine nu strînge cu Mine, risipește. 31 De aceea vă spun: Orice păcat și orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfînt nu le va fi iertată. 32 Oricine va ...
... dă înapoi zălogul, ridică ochii spre idoli și face urîciuni, 13 împrumută cu dobîndă și ia camăta, s`ar putea oare să trăiască un astfel de fiu? Nu va trăi; a săvîrșit toate aceste urîciuni, de aceea trebuie să moară. Sîngele lui să cadă asupra capului lui! 14 Dar dacă un om are un fiu, care vede toate păcatele tatălui său ... ar putea să trăiască el oare? Nu, ci toată neprihănirea lui va fi uitată, pentrucă s`a dat la nelegiuire și la păcat; de aceea va muri în ele. 25 Voi ziceți: ,,Calea Domnului nu este dreaptă!`` Ascultați dar, casa lui Israel! Nu este calea Mea dreaptă? Oare nu mai degrabă căile voastre nu sînt drepte? 26 Dacă cel neprihănit se abate dela neprihănirea lui ... 28 Pentrucă își deschide ochii și se abate dela toate fărădelegile pe cari le -a săvîrșit, va trăi și nu va muri.`` 29 Casa lui Israel zice: ,,Calea Domnului nu este dreaptă.`` Oare calea Mea nu este dreaptă, casa lui Israel? Oare nu mai degrabă căile voastre nu sînt drepte? 30 De ...
... Așa vorbește Domnul: ,,Pentru trei nelegiuiri ale Damascului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentru că au treierat Galaadul cu treierătoarea de fer. 4 De aceea voi trimete foc în casa lui Hazael, care va mistui palatele lui Ben-Hadad. 5 Voi sfărîma zăvoarele Damascului, și voi nimici cu desăvîrșire pe locuitorii din Bicat-Aven, împreună ... Domnul.`` 6 Așa vorbește Domnul: ,,Pentru trei nelegiuiri ale Gazei, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentru că au luat pe toți oamenii prinși de război și i-au dat Edomului: 7 de aceea, voi trimete foc în zidurile Gazei, și -i va mistui palatele. 8 Voi nimici cu desăvîrșire pe locuitorii din Asdod, și pe cel ce ... Domnul Dumnezeu.`` 9 Așa vorbește Domnul: ,,Pentru trei nelegiuiri ale Tirului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentrucă au luat pe toți oamenii prinși de război, și i-au dat Edomului, și nu s`au gîndit la legămîntul frățesc. 10 De aceea, voi trimete foc în zidurile Tirului, și -i va mistui palatele.`` 11 Așa vorbește Domnul: ,,Pentru trei nelegiuiri ale Edomului, ba pentru patru, nu ... însărcinate ale Galaadului, ca să-și mărească ținutul: 14 ...
... au junghiat, și au turnat sîngele la piciorul altarului, ca ispășire pentru păcatele întregului Israel; căci pentru tot Israelul poruncise împăratul să se aducă arderea de tot și jertfa de ispășire. 25 A pus pe Leviți în Casa Domnului cu chimvale, alăute și arfe, după rînduiala lui David, lui Gad, văzătorul împăratului, și proorocului Natan; căci astfel era porunca Domnului, dată prin proorocii ... luat atunci cuvîntul, și a zis: ,,Acum, dupăce v`ați sfințit în slujba Domnului, apropiați-vă, aduceți dobitoacele pentru jertfă, și aduceți jertfe de mulțămire la Casa Domnului. Și adunarea a adus dobitoacele pentru jertfă, și a adus jertfe de mulțămire; și toți cei pe cari -i îndemna inima au adus arderi de tot. 32 Numărul arderilor de tot aduse de adunare a fost de șaptezeci de boi, o sută de berbeci, și două sute de miei; toate aceste vite au fost jertfite ca ardere de tot Domnului. 33 Și au mai închinat Domnului șase sute de boi și trei mii de ...
... văzut altarul, s`a apropiat de el, și s`a suit pe el. 13 A ars pe el arderea de tot și darul de mîncare, a vărsat jertfele de băutură, și a stropit pe altar sîngele jertfelor de mulțămire. 14 A îndepărtat dinaintea casei altarul de aramă care era înaintea Domnului, ca să nu fie între noul altar și Casa Domnului; l -a pus lîngă noul altar, spre miazănoapte. 15 Și împăratul Ahaz a dat următoarea poruncă preotului Urie: ,,Să arzi ... pe altarul cel mare arderea de tot de dimineață și darul de mîncare de seară, arderea de tot a împăratului și darul lui de mîncare, arderile de tot ale întregului popor din țară și darurile lor de mîncare, să torni pe el jertfele lor de băutură, și să stropești pe el tot sîngele arderilor de tot și tot sîngele jertfelor; cît despre altarul de aramă, nu-mi pasă de el.`` 16 Preotul Urie a făcut întocmai cum poruncise împăratul Ahaz. 17 Și împăratul Ahaz a sfărîmat tăbliile dela temelie, și ... ...
... fi în ea și cetatea va fi ca un Ariel pentru Mine. 3 Căci te voi împresura de toate părțile, te voi înconjura cu cete de străjeri, și voi ridica întărituri de șanțuri împotriva ta. 4 Vei fi doborît la pămînt și de acolo vei vorbi, și din țărînă ți se vor auzi vorbele. Glasul tău va ieși din pămînt ca al unei năluci, și din țărînă îți ... dai cartea unuia care nu știe să citească și -i zici: ,Ia citește!` El răspunde: ,Nu știu să citesc.`` 13 Domnul zice: ,,Cînd se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, și frica pe care o are de Mine, nu este decît o învățătură de datină omenească. 14 De aceea voi lovi iarăș pe poporul acesta cu semne și minuni din ce în ce mai minunate, așa că înțelepciunea înțelepților lui va pieri, și ... alții la judecată, întindeau curse cui îi înfruntau la poarta cetății, și năpăstuiau fără temei pe cel nevinovat. 22 De aceea așa vorbește Domnul către casa ...