Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru ÎNTINDE CURSE

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 33 pentru ÎNTINDE CURSE.

Isaia Capitol 29

Isaia Capitol 29 Isaia 28 Isaia Capitol 29 1 Vai de Ariel (Leul lui Dumnezeu), de Ariel! Cetatea în care a tăbărît David! ,,Adăugați an la an, și lăsați sărbătorile să-și facă ocolul lor. 2 Apoi voi împresura pe Ariel; plînsete și gemete vor fi în ea și cetatea va fi ca un Ariel pentru Mine. 3 Căci te voi împresura de toate părțile, te voi înconjura cu cete de străjeri, și voi ridica întărituri de șanțuri împotriva ta. 4 Vei fi doborît la pămînt și de acolo vei vorbi, și din țărînă ți se vor auzi vorbele. Glasul tău va ieși din pămînt ca al unei năluci, și din țărînă îți vei șopti cuvintele. 5 Dar mulțimea vrăjmașilor tăi va fi ca o pulbere măruntă, și mulțimea asupritorilor va fi ca pleava care sboară, și aceasta deodată, într`o clipă.`` 6 Dela Domnul oștirilor va veni pedeapsa, cu tunete, cutremure de pămînt și pocnet puternic, cu vijelie și furtună, și cu flacăra unui foc mistuitor. 7 Și, ca un vis, ca o vedenie de noapte, așa va fi mulțimea neamurilor cari vor lupta împotriva lui Ariel, așa vor fi cei ce se vor bate împotriva ...

 

Mica Capitol 7

... a dus omul de bine din țară, și nu mai este niciun om cinstit printre oameni; toți stau la pîndă ca să verse sînge, fiecare întinde o cursă fratelui său. 3 Mînile lor sînt îndreptate să facă rău: cîrmuitorul cere daruri, judecătorul cere plată, cel mare își arată pe față ce ...

 

Fapte Capitol 25

Fapte Capitol 25 Fapte 24 Fapte Capitol 25 1 Festus, cînd a venit în ținutul său, după trei zile s`a suit dela Cezarea în Ierusalim. 2 Preoții cei mai de seamă și fruntașii Iudeilor i-au adus plîngere împotriva lui Pavel. L-au rugat cu stăruință, 3 și i-au cerut, ca un hatîr pentru ei, să trimeată să -l aducă la Ierusalim. Prin aceasta îi întindeau o cursă, ca să -l omoare pe drum. 4 Festus a răspuns că Pavel este păzit în Cezarea, și că el însuș are să plece în curînd acolo. 5 ,,Deci``, a zis el, ,,cei mai de frunte dintre voi să se coboare împreună cu mine, și, dacă este ceva vinovat în omul acesta, să -l pîrască.`` 6 Festus n`a zăbovit între ei decît opt sau zece zile; apoi s`a coborît la Cezarea. A doua zi, a șezut pe scaunul de judecător, și a poruncit să fie adus Pavel. 7 Cînd a sosit Pavel, Iudeii, cari veniseră dela Ierusalim, l-au înconjurat, și au adus împotriva lui multe și grele ...

 

Ieremia Capitol 51

... vîntura, și -i vor goli țara. Vor veni din toate părțile asupra lui, în ziua nenorocirii. 3 Să se întindă arcul împotriva celui ce își întinde arcul, împotriva celui ce se mîndrește în platoșa lui!`` ,,Nu cruțați pe tinerii lui! Nimiciți cu desăvîrșire toată oștirea lui! 4 Să cadă uciși în ... făcut Sionului, supt ochii voștri, zice Domnul.`` 25 ,,Iată, am necaz pe tine, munte nimicitor, zice Domnul, pe tine, care nimiceai tot pămîntul! Îmi voi întinde mîna peste tine, te voi prăvăli dela înălțimea stîncilor, și te voi preface într-un munte aprins. 26 Nu se vor mai scoate din tine ...

 

Psalmii Capitol 119

Psalmii Capitol 119 Psalmii 118 Psalmii Capitol 119 1 Ferice de cei fără prihană în calea lor, cari umblă întotdeauna după Legea Domnului! 2 Ferice de ceice păzesc poruncile Lui, cari -L caută din toată inima lor, 3 cari nu săvîrșesc nicio nelegiuire, și umblă în căile Lui! 4 Tu ai dat poruncile Tale ca să fie păzite cu sfințenie. 5 O, de ar ținti căile mele la păzirea orînduirilor Tale! 6 Atunci nu voi roși de rușine, la vederea tuturor poruncilor Tale! 7 Te voi lăuda cu inimă neprihănită, cînd voi învăța legile dreptății Tale. 8 Vreau să păzesc orînduirile Tale: nu mă părăsi de tot! 9 Cum își va ținea tînărul curată cărarea? Îndreptîndu-se după Cuvîntul Tău. 10 Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat dela poruncile Tale. 11 Strîng Cuvîntul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! 12 Binecuvîntat să fii Tu, Doamne! Învață-mă orînduirile Tale! 13 Cu buzele mele vestesc toate hotărîrile gurii Tale. 14 Cînd urmez învățăturile Tale, mă bucur de parc`aș avea toate comorile. 15 Mă gîndesc adînc la poruncile Tale, și cărările Tale le am supt ochi. 16 Mă desfătez în ...

 

Iosua Capitol 19

... Zabulon după familiile lor. 11 Hotarul moștenirii lor se întindea pînă la Sarid. La apus se suia spre Mareala, și atingea Dabeșet, apoi pîrîul care curge înaintea Iocneamului. 12 Din Sarid se întorcea spre răsărit, spre răsăritul soarelui, pînă la hotarul Chislot-Taborului, mergea înainte la Dabrat, și suia la Iafia ...

 

Proverbele Capitol 29

... umblă cu curvele risipește averea. - 4 Un împărat întărește țara prin dreptate, dar cine ia mită, o nimicește. - 5 Cine lingușește pe aproapele său, îi întinde un laț supt pașii lui. - 6 În păcatul omului rău este o cursă, dar cel bun biruie și se bucură. - 7 Cel bun pricepe pricina ...

 

Ezechiel Capitol 47

... a adus înapoi, iată că pe malul rîului erau o mulțime de copaci pe amîndouă părțile. 8 El mi -a zis: ,,Apa aceasta curge spre ținutul de răsărit, se pogoară în cîmpie, și se varsă în marea și vărsîndu-se în mare, apele mării se vor vindeca. 9 Orice ... pe unde va ajunge rîul acesta va fi viață. 10 Pescarii vor sta pe malurile lui, dela En-Ghedi pînă la En-Eglaim, și vor întinde mrejile; vor fi pești de felurie soiuri, ca peștii mării celei mari, și vor fi foarte mulți. 11 Mlaștinile și gropile ei nu se vor ...

 

Numeri Capitol 21

... răsăritul soarelui. 12 De acolo au plecat, și au tăbărît în valea Zered. 13 De acolo au plecat și au tăbărît dincolo de Arnon, care curge prin pustie, ieșind din ținutul Amoriților; căci Arnonul face hotarul Moabului, între Moab și Amoriți. 14 De aceea se zice în cartea Războaielor Domnului: ,,Vaheb ... împăratul Amoriților. 30 Noi am aruncat cu săgețile asupra lor: Din Hesbon pînă la Dibon totul este nimicit; Am pustiit pînă la Nofah, Care se întinde pînă la Medeba.`` 31 Israel s`a așezat astfel în țara Amoriților. 32 Moise a trimes să iscodească Iaezerul. Au luat ...

 

Exodul Capitol 3

... izbăvesc din mîna Egiptenilor, și să -l scot din țara aceasta și să -l duc într -o țară bună și întinsă, într`o țară unde curge lapte și miere, și anume, în locurile, pe cari le locuiesc Cananiții, Hetiții, Amoriții, Fereziții, Heviții și Iebusiții. 9 Iată că strigătele Israeliților au ajuns ... am zis: ,Vă voi scoate din suferința Egiptului, și vă voi duce în țara Cananiților, Hetiților, Amoriților, Fereziților, Heviților și Iebusiților, într`o țară unde curge lapte și miere.` 18 Ei vor asculta de glasul tău; și te vei duce, tu și bătrînii lui Israel, la împăratul Egiptului, și îi veți ... Domnului, Dumnezeului nostru.` 19 Știu că împăratul Egiptului n`are să vă lase să plecați decît silit de o mînă puternică. 20 Eu Îmi voi întinde mîna, și voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni, pe cari le voi face în mijlocul lui. După aceea, are să vă lase să ...

 

Numeri Capitol 24

... grădini lîngă un rîu, Ca niște copaci de aloe pe cari i -a sădit Domnul, Ca niște cedri pe lîngă ape. 7 Apa curge din gălețile lui, Și sămînța lui este udată de ape mari. Împăratul lui se înalță mai pe sus de Agag, Și împărăția lui ajunge puternică ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>