Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

Vezi și forma bază: ÎNVINEȚI

  Vezi și:ÎNVINEȚIRE, ÎNĂLBĂSTRI, ÎNVINEȚI, LIVID, MURSECA, VÂLCEZI ... Mai multe din DEX...

ÎNVINEȚIT - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. - V. învineți.

Sursa : DEX '98

 

ÎNVINEȚÍT adj. 1. vânăt, (înv. și reg.) vinețit, (reg.) vâlced. (Are obrazul \~.) 2. v. livid.

Sursa : sinonime

 

învinețít adj. m., pl. învinețíți; f. sg. învinețítă, pl. învinețíte

Sursa : ortografic

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNVINEȚIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 18 pentru ÎNVINEȚIT.

Ștefan Octavian Iosif - Thogrul și străjerul

Ştefan Octavian Iosif - Thogrul şi străjerul Thogrul și străjerul de Saadi , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Albina , an. VIII, nr. 4, 24 octombrie 1904. Thogru = un principe al turcilor ( n.a ) Odată, cînd, pe-o noapte furtunoasă, Thogrul trecea pe lîng-un biet străjer Și la văzut în bunda-i zdrențeroasă Cum zgribura, învinețit de ger, Îi zise, căci era milos din fire : — Am să-ți trimit pe loc o haină groasă. Zicînd așa, cu inima-mpăcată Intră-n palatu-i plin de strălucire : Acolo însă-i răsări în prag Soția lui, făptură minunată, Care-l primi zîmbind cu-atîta drag, Încît uită făgăduiala dată Precum uită și pe străjer și gerul. Dar ia aminte tu ce-a zis străjerul : A zis : — O, rege, tu m-ai dat uitării, Căci ai dormit în raiul desfătării, Ai dus-o noaptea într-un vis plăcut, Ce-ți pasă noaptea mea cum a trecut ! Ce-i pasă caravanei care scapă De-aceia ce-n nisip își află groapă ! Un blînd noroc te leagănă în somn, Ai călăuză bună și ești domn, Nu te oprește dealul, ...

 

Alexandru Macedonski - Stuful de liliac

Alexandru Macedonski - Stuful de liliac Stuful de liliac de Alexandru Macedonski Era o zi senină ca fruntea de fecioară Ce e neturburată de-ai patimilor nori, O zi în care șoapte de îngeri se coboară Și vin pe-o adiere să cânte printre flori. Subțiri ca o dantelă urcau mereu din apă Clădiri de nori fantastici ocoale dând pe lac, Și prins de-o rece stâncă pe care vântu-o sapă, Gemea mușcat de vânturi un stuf de liliac. Plăpândele lui ramuri abia înmugurite, Văitându-se pe soarta ce-acolo le-a sădit, Nainte de-a-și da rodul mureau învinețite Când ea veni să șeadă sub stuful oropsit. Atunci acele ramuri deodată înfloriră Ș-o ploaie azurie vărsară peste noi... O! Doamne, acele clipe ce repede pieriră... Uscat e liliacul și nu mai suntem

 

Mihai Eminescu - Junii corupți

Mihai Eminescu - Junii corupţi Junii corupți de Mihai Eminescu La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite, Și ca să vă ard fierea, o, spirite-amețite,         Blestemul îl invoc; Blestemul mizantropic, cu vînăta lui gheară, Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară         Cu fierul ars în foc. Deși știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată,         De-al patimilor dor; În preajma minții voastre ucisă de orgie, Și putredă de spasmuri, și arsă de beție,         Și seacă de amor. O, fiarbă-vă mînia în vinele stocite, În ochii stinși de moarte, pe frunți învinețite         De sînge putrezit; Că-n veci nu se va teme Profetul vre odată De brațele slăbite, puterea leșinată         A junelui cănit. Ce am de-alege oare în seaca-vă ființă? Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi mință,         O, oameni morți de vii! Să vă admir curajul în vinure vărsate, În sticle sfărîmate, hurii nerușinate         Ce chiuie-n orgii? Vă văd lungiți pe patul juneții ce-ați spurcat-o, Suflînd din gură boala vieții ce-ați urmat-o,         Și arși ...

 

Mihai Eminescu - Venere și Madonă

Mihai Eminescu - Venere şi Madonă Venere și Madonă de Mihai Eminescu Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este, Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii, O! te văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei. Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie, Braț molatic ca gândirea unui împărat poet, Tu ai fost divinizarea frumuseții de femeie, A femeiei, ce și astăzi tot frumoasă o revăd. Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată, Sufletu-mbătat de raze și d-eterne primăveri, Te-a văzut și-a visat raiul cu grădini îmbălsămate, Te-a văzut plutind regină pintre îngerii din cer Și-a creat pe pânza goală pe Madona Dumnezeie, Cu diademă de stele, cu surâsul blând, vergin, Fața pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie, Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin. Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieți de poezie, Te-am văzut, femeie stearpă, fără suflet, fără foc, Și-am făcut din tine-un înger, blând ca ziua de magie, Când în viața pustiită râde- ...

 

Saadi - Thogrul și străjerul

Saadi - Thogrul şi străjerul Thogrul și străjerul de Saadi , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Albina , an. VIII, nr. 4, 24 octombrie 1904. Thogru = un principe al turcilor ( n.a ) Odată, cînd, pe-o noapte furtunoasă, Thogrul trecea pe lîng-un biet străjer Și la văzut în bunda-i zdrențeroasă Cum zgribura, învinețit de ger, Îi zise, căci era milos din fire : — Am să-ți trimit pe loc o haină groasă. Zicînd așa, cu inima-mpăcată Intră-n palatu-i plin de strălucire : Acolo însă-i răsări în prag Soția lui, făptură minunată, Care-l primi zîmbind cu-atîta drag, Încît uită făgăduiala dată Precum uită și pe străjer și gerul. Dar ia aminte tu ce-a zis străjerul : A zis : — O, rege, tu m-ai dat uitării, Căci ai dormit în raiul desfătării, Ai dus-o noaptea într-un vis plăcut, Ce-ți pasă noaptea mea cum a trecut ! Ce-i pasă caravanei care scapă De-aceia ce-n nisip își află groapă ! Un blînd noroc te leagănă în somn, Ai călăuză bună și ești domn, Nu te oprește dealul, valea, nu. ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Zobie Zobie de Barbu Ștefănescu-Delavrancea De-a lungul tufăriilor dese și verzi, printre plute bătrâne, sălcii tunse și scorburoase, Râul Târgului își răsfiră apele pe minunata sa albie, în fâșii șerpuite, reci și străvezii, că îi numeri petricelele rotunde rostogolite la vale. Morile vuiesc pe malul stâng, învălmășind în spițele roatelor talazurile albite de spuma ce fierbe și se sparge de bolovanii de piatră. Peste hălăciuga de verdeață, copacii de la moara lui Crasan. Mai sus decât clădirile orașului, așezată în lungul șoselei, stă neclintită turla lui Negru-vodă. De-o parte și de alta, dealurile smărăldii se încovoaie și, depărtându-se, se prefac în muscele, muscelele se azvârlă în munți năprasnici cu creștetele brăzdate de puhoaie și pârlite de arșița soarelui. Și munții, încălecând unul peste altul, ceafă pe ceafă, se amestecă la hotarele țării în albăstrimea cerului. Acolo, pe creștetele Craiului, Cetățuii și Păpușii, vulturii cuibează puii și-i reped la vânat. Și când cad țintă la pământ, par niște gloanțe trimise din senin. Firea viețuitoare se mișcă ca o secătură în așa mândrețe, minunea minunilor, podoabă răsărită din pământ, din iarbă verde, care trezește și întunecă mintea, înalță și sugrumă ...

 

Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor

Mihai Eminescu - Aur, mărire şi amor Aur, mărire și amor de Mihai Eminescu Se făcea cam în anul 1840 și câțiva, în Iași. Ne trezim în una din cele mai frumoase seri de iarnă. Rece dar luminoasă, ca o cugetare cerească în mijlocul unei gândiri senine se ridică luna palidă și argintoasca mărgăritarul pe bolta albastră și adâncă a cerului Moldovei. Era o noapte italică amestecată cu frigul iernii, amestecul unei lumi văratece, pline de senin, cu intimele plăceri ale iernii, cu căldura focului potolită, cu dulceața visătoarei gândiri. Afară era o vară rece ― în case oamenii știu să-și facă o iarnă caldă. Pe stradele în zadar luminate ale capitalei flăcările din fanarele cu undelemn își întindeau limbile avare în aerul rece, trecătorii umblau iute pe stradele pavate cu trunchi de stejar, luna se răsfrângea clară și argintie pe murii nalți și albi a[i] caselor, aruncând pe ele umbrele urieșe și ridicole ale trecătorilor. Numai din când în când se auzea zgomotul unei trăsuri, glasul unui om cu chef, șuierul trist al unui om pe gânduri. În catul de jos a[l] unei case mari se adunase o societate aleasă, ...

 

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac Nucul lui Odobac de Emil Gârleanu Satul Arșițeni e așezat într-o văgăună; casele lui mărunțele și albe, ghemuite una-ntr-alta, se văd, de pe muchile dealurilor dimprejur, ca niște ouă într-un cuibar. Pământul Arșițenilor e nisipos și sterp; iarba crește atât de rară, încât, în loc să îndulcească vederea, pătează, ca o pecingine, fața galbenă a locului. Doi-trei copaci se înalță, istoviți, cu crengile rare, cu frunzele străvezii, care aștern pe jos, vara în amiază, o umbră destrămată, ce mărește și mai mult setea de răcoare. Dar, ca lucru de neînțeles, ca o minune, se ridică pe dealul lutos și sterp dinspre răsărit un nuc strașnic, bătrân, de câteva sute de ani, copac lacom, care suge parcă tot sucul locului dimprejur prin miile de rădăcini ale căror vițe nu mai încap sub pământ și ies, să atârne despletite, ca niște cozi, afară. Din trunchiul gros să nu-l cuprindă trei oameni, muncit, întors și încremenit ca într-un spasm, se desfac două ramuri vânjoase, ce merg, încleștate ca niște brațe, până sus, apoi deodată se izbesc una pe alta în lături, împroșcând fiecare sute și mii de crengi ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov Sofia Karpov de Constantin Stamati-Ciurea (fragment din romanul Insula Sahalin. Țara misterioasă a exilaților ) La force brute de tout temps Oppresse la faiblesse, Dans les airs, Sur la terre, Partout la mĂȘme dĂ©tresse Partout malheur, Partout douleur, Rien nĂ©chappe aux souffrances Dans cette lutte Ă  outrance... 1 Ingeniosul turist francez Henri MĂ©rimĂ©e în opul său intitulat Un an în Rusia între altele scrie: „Rusia umilită, subjugată, mută, neștiută mai de nime, suferă jugul și lanțul sclaviei. Și abia noi începusem a o cunoaște mai de aproape, când ea se ridică ca o puternică suverană, purtând pe frunte strălucita coroană de gheață a Nordului și scăldându-și picioarele în mările calde ale Sudului. Cu prietenie ea întinde o mână spre surorile sale din Europa, iar alta înarmată și îngrozitoare până la frontierele Chi­nei. Și umbra acestei mâini, așternându-se pe nemărginitele pus­tiuri, ține în respect hoardele războinice ale sălbaticilor...“ Aceeași comparație poetică o face și marchizul de Chiustin, însă cu totul în alt sens. Iată ce zice el: „... Și acest uriaș cu pi­cioarele de lut își ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

Ion Luca Caragiale - Păcat... Păcat... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1892 I Un băietan voinic - barba de-abia-i mijește, și sub căciulă de oaie părul creț și des... și niște ochi blânzi - și mintos tânăr. Când a plecat de acasă să meargă la București p-atâția ani în școli, mama lui - de treabă femeie! - l-a sărutat de-atâtea ori, i-a potrivit părul, i-a netezit căciula și iar l-a sărutat, și i-a zis: - Niță, mamă, te duci frumos și sănătos: să-ți ajute Dumnezeu și Maica Domnului să-mi vii înapoi tot așa! Și cât era de cuminte bătrânica nu s-a mai putut stăpâni… a biruit-o plânsul. De multe ori a dat el să plece; și ea l-a ținut să-l mai mângâie încă. Lui îi ardea să se ducă, și măcar că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, își țintește ochiu-i roșu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, și iat-o plecată în ținuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puțin cam temută la țară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare așteptată de ialomițean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ÎNVINEȚIT

 Rezultatele 1 - 7 din aproximativ 7 pentru ÎNVINEȚIT.

ÎNVINEȚIRE

... ÎNVINEȚÍRE , învinețiri , s . f . Acțiunea de a ( se ) învineți și rezultatul ei . - V. învineți

 

ÎNĂLBĂSTRI

... ÎNĂLBĂSTRÍ , înălbăstresc , vb . IV . Intranz . și refl . A deveni albastru ; p . ext . ( despre oameni ) a se învineți

 

ÎNVINEȚI

ÎNVINEȚÍ , învinețesc , vb . IV . Refl . și intranz . A deveni , a se face vânăt ( de frig , de mânie

 

LIVID

LIVÍD , - Ă , livizi , - de , adj . ( Despre fața omului ) Vânăt , învinețit ( de emoție , de frig , de

 

MURSECA

... Pop . ) A mușca rupând , sfâșiind . 2. ( Reg . ) A strivi , a zdrobi oasele sau carnea unei ființe ( vii ) ; a învineți

 

VÂLCEZI

... VÂLCEZÍ , vâlcezesc , vb . IV . Refl . și tranz . ( Reg . ) A ( se ) învineți