|
||
VÂRF STÂNCOS - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru VÂRF STÂNCOSRezultatele 1 - 10 din aproximativ 16 pentru VÂRF STÂNCOS. Alecu Russo - Stânca Corbului Stânca Corbului de Alecu Russo Legendă culeasă de la Bicaz Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând ca noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș. Strâmtoarea în care curge pârâul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpați; natura pare că a voit a aduna la un loc tot ce a putut crea mai grațios, mai pitoresc și mai grozav. Tablou magic și demn de penelul lui Salvator Rosa . Soarele asfințind într-un ocean de lumină înfocată; câțiva plăieși trecând printre copaci; câțiva vulturi, zburând roată împrejurul vârfului Ceahlăului, și jos, lângă o naltă stâncă, caii noștri adăpându-se în apa limpede a Bicazului! — Priviți — ne zice călăuzul ... Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin ... iute zbor, Se schimbă grabnic a lor clipe Și ostenitul călător Priveliști felurite vede: Omătul sus pe munți albind, Mai jos al lor stâncos perete, Ce stă încins de-nalții chedri, Iar Iordanul strălucind Se-oglindă-n vale printre pietre; Și Marea Moartă-n depărtare De-abia, de-abia ... Alexei Mateevici - Ioan Damaschin ... iute zbor, Se schimbă grabnic a lor clipe Și ostenitul călător Priveliști felurite vede: Omătul sus pe munți albind, Mai jos al lor stâncos perete, Ce stă încins de-nalții chedri, Iar Iordanul strălucind Se-oglindă-n vale printre pietre; Și Marea Moartă-n depărtare De-abia, de-abia ... Alexandru Vlahuță - România pitorească Alexandru Vlahuţă - România pitorească România pitorească de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 PE DUNĂRE 1.1 PORȚILE DE FIER 1.2 TURNU-SEVERIN 1.3 CORBUL. HINOVA 1.4 OSTROVUL MARE. RUINI 1.5 LA CALAFAT 1.6 DESA 1.7 GURA JIULUI. BECHETUL. CELEIUL 1.8 SILIȘTIOARA 1.9 ISLAZUL 1.10 TURNU-MĂGURELE 1.11 ZIMNICEA 1.12 GIURGIU. CĂLUGĂRENII 1.13 ÎNTRE ȚĂRMURILE NOASTRE 1.14 PODUL DE PESTE DUNĂRE 1.15 BRĂILA 1.16 GALAȚII 1.17 TULCEA 1.18 SULINA 2 PE MAREA NEAGRĂ 2.1 PE INSULA ȘERPILOR 2.2 CONSTANȚA 3 ÎN MUNȚII NOȘTRI 3.1 PE COLIBAȘI 3.2 LA UMBRĂ 3.3 VALEA MOTRULUI 3.4 MÂNĂSTIREA TISMANA 3.5 TÂRGU-JIU 3.6 PE VALEA JIULUI 3.7 PE ÎNĂLȚIMILE PĂRÂNGULUI 3.8 PE COAMA MOHORULUI 3.9 ÎN NOVACI 3.10 MÂNĂSTIREA ȘI PEȘTERA POLOVRACI 3.11 ÎN VÂLCEA 3.12 PE CHEIA BISTRIȚEI 3.13 RÂMNICU-VÂLCII. VALEA OLTULUI 3.14 LA CÂINENI 3.15 PE ARGEȘ. CURTEA-DE-ARGEȘ 3.16 CÂMPULUNG 3.17 RUCĂR. DÂMBOVICIOARA 3.18 TÂRGOVIȘTEA. RUINILE 3.19 PE IALOMIȚA. DE LA TÂRGOVIȘTE LA PETROȘIȚA 3.20 PRIN CHEIA TĂTARULUI LA SCHITUL PEȘTERA ... ... templul se sparge  nici un arc nu se mai ține, Azi grămezi mai sunt de piatră din cetatea cea de ieri . Cedri cad din vârf de munte și Livanul pustiește, Jidovimea risipită printre secoli rătăcește  În pustiu se-nalță-n soare desfrunziții palmieri... * O, lăsați să moi în ape ... Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor) ... templul se sparge  nici un arc nu se mai ține, Azi grămezi mai sunt de piatră din cetatea cea de ieri . Cedri cad din vârf de munte și Livanul pustiește, Jidovimea risipită printre secoli rătăcește  În pustiu se-nalță-n soare desfrunziții palmieri... * O, lăsați să moi în ape ... Nicolae Gane - Piatra lui Osman Nicolae Gane - Piatra lui Osman Piatra lui Osman de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Munții Moldovei samănă în mic cu munții Șvițerei. Aceleași izvoare limpezi, aceleași creste frumoase încoronate de brazi și de stânci, aceleași văi pline de taine. Destui de mari, pentru ca călătorul să vază ades la picioarele sale gemând furtuna, ei totuși nu se urcă pănă la acele înălțimi, unde vegetațiunea piere sub sloiurile iernii. Ei nu umilesc, nu înfioreză prin măreția sălbatică a Alpilor, dar dezmiardă simțurile omului, dându-i icoana unei naturi blânde, în sânul căreia parcă locuiește totdeauna primăvara. În mijlocul lor, pe malurile a trei râuri, Bistrița, Neagra și Dorna e așezat satul Dorna. Nici o cale de comunicațiune nu era mai înainte prin munții noștri. De ar fi voit cineva să viziteze Dorna, trebuia să treacă prin râpi, să-și facă de multe ori drum cu toporul prin pădure; iar pentru a reveni din Dorna, singurul mijloc mai lesnicios, dar fără pericol, era de a se coborî cu pluta pe Bistrița, pănă la târgul Piatra. Departe, dar, de lume, înconjurați precum erau de păduri seculare, prin ... Ion Luca Caragiale - Două loturi Ion Luca Caragiale - Două loturi Două loturi de Ion Luca Caragiale Apărut în 1898 Asta e culmea!... culmea!... strigă d. Lefter, ștergându-și fruntea de sudoare, pe când madam Popescu, consoarta sa, caută fără preget în toate părțile... Nu e și nu e!... - Femeie, trebuie să fie-n casă... Dracu n-a venit să le ia!... Dar ce au pierdut? ce caută? Caută două bilete de loterie, cu care d. Lefter Popescu a câștigat. Însă oricine mă poate întreba: - Bine, dacă a pierdut biletele, de unde știe d. Lefter de câștig? - E lucru simplu. Biletele le-a fost cumpărat cu bani împrumutați, ca de cabulă, de la d. căpitan Pandele, fiindcă îi spuseseră mulți, când se tot plângea că n-are noroc la joc, să-ncerce a juca cu bani de-mprumut... Și a făcut învoială, pe onoare, față cu martori, să dea din câștig, dacă s-o întâmpla, zece la sută căpitanului. Când a cumpărat biletele, d. Lefter a râs pesimist: - Ți-ai găsit! eu și noroc! Dar d. căpitan Pandele, mai optimist: - De unde știi dumneata norocul meu? Ș- ... Nicolae Gane - Două zile la Slănic ... nu fie înamorat de persoana lui; să nu umble totdeauna îmbrăcat după moda cea din urmă, adică cu pantaloni scurți și cu cizme ascuțite la vârf; să nu-și curățe unghiile cele trandafirii de trei ori în fiecare zi, mai ales că la degetele cele mici ale ambelor mâni își lăsase ... chiar moșiile. Trăsura înainta mereu în trapul cailor. Trecuse acum podul Trotușului care se cam legăna sub picioarele cailor și intrase în drumul strâmt și stâncos de pe valea Slănicului. Omul însă cel pântecos, curios ca toți provincialii și puțin discret, ținea să-și descoase tovarășul din toate prohaburile; — Dacă ... Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre Vasile Pârvan - Datoria vieţii noastre Datoria vieții noastre de Vasile Pârvan Lecție de deschidere a cursurilor de istoria antică și de istoria artelor, ținute în semestrul de iarnă 1919 - 1920 la Universitatea din Cluj, citită în ziua de 3 noiembrie 1919 De la o zi la alta popoarele trăiesc prin munca, mereu aceeași, a celor mulți. Singura oboseală ce și-o dă sufletul omului simplu e de a păstra cât mai neschimbat meșteșugul din bătrâni, care îi dă - după meseria ce o are - hrana. Și memoria populară e foarte precisă: unele procedee își au începutul lor, identic cu forma de azi, în epoca preistorică. Continuitatea civilizațiilor populare în cursul mileniilor e propriu-zis un simplu reflex al continuității vieții din natură: evoluția acesteia se petrece în limite de timp așa de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate așadar vorbi de o adevărată eternitate a primitivismului popular, conservativ. Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților. Aceștia tulbură ca niște demoni, perpetuu nemulțumiți, beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor, le deșteaptă iluzii și apetituri, le răscolesc patimile, le dărâmă prețiosul echilibru al perfectei inerții. Fie ... ... stânci despre apus se ridica o mănăstire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericii, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |