URSĂRESC - Definiția din dicționar

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

URSĂRÉSC, -EÁSCĂ, ursărești, adj. (Rar) 1. Care aparține ursului, privitor la urs. 2. Care aparține ursarului, (făcut) de ursar, privitor la ursar. - Ursar + suf. -esc.

Sursa : DEX '98

ursărésc adj. m., f. ursăreáscă; pl. m. și f. ursăréști

Sursa : ortografic

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Rezultate suplimentare

Rezultate din Literatură pentru URSĂRESC

Rezultatele 1 - 2 din aproximativ 2 pentru URSĂRESC.

Vasile Alecsandri - Păunașul codrilor

Vasile Alecsandri - Păunaşul codrilor I Pe cel deal, pe cel colnic Trece-o pruncă ș-un voinic, Puiculiță bălăioară Cu cosița gălbioară, Voinicel tras prin inel, Mult e mândru tinerel! Și-i tot zice voinicul: ,,Cântă-ți, mândro, cântecul Că mi-e drag ca sufletul." ,,Eu, bădiță, l-oi cânta, Dar codrii s-or răsuna Și pe noi ne-a-ntâmpina Păunașul codrilor, Voinicul voinicilor!" ,,Aurică drăgulică! Nici ai grijă, nici ai frică. Să n-ai grijă pentru tine Cât îi fi tu lângă mine. Să n-ai frică pentru mine Cât oi fi eu lângă tine!" Puse prunca a cânta, Codrii puseră-a suna. lată că-i întâmpina Păunașul codrilor, Voinicul voinicilor. ,,Cale bună, românaș!" ,,Mulțumim, măi Păunaș." ,,Măi băiete, băiețele, Măi voinice, voinicele, Dă-ne nouă pe mândra Ca să scapi cu viața ta." ,,Ba, eu mândra nu ți-oi da Pân' ce capul sus mi-a sta, Că eu când o am luat În cosițe i-am jurat Să n-o las de lângă mine Și s-o apăr de oricine." II Ei de brâie s-apucau Și la luptă se luau. Când în loc mi se-nvârteau, ...

Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor

Vasile Alecsandri - Românii şi poezia lor Românii și poezia lor de Vasile Alecsandri Articol publicat pentru prima oară în anul 1850, în revista Bucovina . Dlui A. Hurmuzachi, redactorul foaiei Bucovina I În trecerea mea prin Bucovina, am petrecut cu tine câteva zile, de a căror plăcere îmi aduc ades aminte. Multe am vorbit noi atunci despre aceste frumoase părți ale Europei, care se numesc Țările Românești , și despre poporul frumos ce locuiește în sânul lor. Aprinși amândoi de o nobilă exaltare, deși poate cam părtinitoare, am declarat într-o unire că patria noastră e cea mai drăgălașă țară din lume, și neamul românesc unul din neamurile cele mai înzestrate cu daruri sufletești! Ce puternice simțiri se deșteptaseră atunci în noi, la dulcele și sfânt nume de patrie! Ce entuziasm măreț ne cuprinsese la falnicul nume de român! Cât eram de veseli; cât eram de fericiți atunci! Îți aduci și tu aminte? În ceasurile acele de scumpă nălucire, munții noștri ni se păreau cei mai nalți și mai pitorești de pe fața pământului; văile noastre, cele mai îmbelșugate cu holde și cu flori; apele noastre, cele mai limpezi; cerul nostru, cel mai senin; frații noștri de ...

A r c h e u s . r o