|
|
||
|
UMPLE CU APĂ - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru UMPLE CU APĂRezultatele 1 - 10 din aproximativ 203 pentru UMPLE CU APĂ. ... băut jumătate d-Oceanul Pacific. Rău îi mai îmblă prin pântece-acum băutura amară. Însă-s eu de vină... c-umplut-am de nouri păhare Cu apele mării adânci, boite cu roșă lumină  Cine dracul știa acum că de cap o să-și facă! Ah! moșneagul bețiv e-n stare-ntr-o zi să ruine ... n fundul pământului urlă: peștere negre Și rădăcinile munților mari se cutremură falnic De horăitul bătrânului crai. Iară-afară Vezi un ger bătrân și avar cu fața mâhnită, Cărăbănind al zorilor aur în saci de-ntuneric Ca să-l usuce-n rubine. Cu-ncetul, cu-ncetu-nserează... Soarele, ca să împace marea, la ea se apleacă, Lin netezește-a ei față albastră și-adânc se uită În luminoasele ... Copilăroase și ochii lor plini de zădarnice lacrimi... Pe grădini se mai uită, pe-alei de vișini în floare Și de cireși încărcați, de salcâmi cu mirosul dulce. Pe-acolo se primblă o fată-n albastru-mbrăcată, Părul cel blond împletit într-o coadă îi cade pe spate... Ca Margareta din ... nu mă iube... mă iubește! Ah! boboc... amabilă ești... frumoasă și  proastă, Când aștepți pe amant, scriitor la subprefectură, Tânăr plin de speranțe, venind ... Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicișilor ... așeza nicăirea și nu prinde rădăcină, nu căuta să revezi locurile unde ai trăit, ci lasă-ți gîndul să umble slobod ca vîntul, clădește-ți cu el palate, cu el umple-ți golul nemărginit din suflet, creează imagini și desfată-te cu ele, alcătuiește-ți închipuiri, și nu iubi nimic statornic, căci statornic nimic nu e pe lume. Cu gîndul umple vasta grădină goală, unde aștepți lîngă fîntîna Medicișilor să vie o dulce formă iubită. Curgerea domoală a apelor, pe care o auzi murmurînd ... și-a dat ochii ca să nu-și mai vadă durerile. Gîndește-te că ochii tăi sînt oglinzile în care ai să răsfrîngi universul cu toate formele lui, și nu-ți jertfi pentru o singură formă. Întoarce-ți-i înduioșați spre vasta grădină unde acum nu rîde nici o floare ... a străvechiului ornic odată și odată va încremeni și ea... Lasă pe Poliphem să privească tulburat de pe stînca lui de piatră îmbrățișările Galateei cu Acys, ascultă numai curgerea apelor ce cade din lespede în lespede, umple-ți auzul de melodia ei sonoră pentru ritmul cântării de mai tîrziu, și nu mai căuta printre copacii negri... Privește la porumbeii albi, paznicii aceștia Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați ... dealul, valea sună, Stă văzduhul să se spargă De tălăngi nenumărate Ce izbesc în bolta largă, Căci coboară de la munte Oile, și curg puhoi, Cu un greu potop de ceață Înainte și-napoi... Un berbec cu coarne-ntoarse, Tacticos și prea cuminte, După gît c-un clopot mare, Merge singur înainte. Pe la margine dulăii ; Urecheatul, la mijloc, Cu desagii grei în spate, Anevoie-și face loc. Iar prin pulberea de aur Tocma-n capul celălalt Crește umbra-ntunecată A ciobanului înalt ... mînă... Iar cînd ceilalți se-aruncă-n joc Și-abia se-ndeamnă slab din gură, Tot el aruncă, la noroc, Cea mai frumoasă strigătură... VIII CU FRUNTEA-N MÎNA ALBĂ... Cu fruntea-n mîna albă răzemată, Cînta frumoasa fată la fereastră, Cînta de dor, Și glasu-i dulce și tremurător Se înălța în liniștea albastră A ... cele din belșug, Așa precum le-a fost lăsat Preasfîntul... Și au venit din locuri depărtate Puhoi de seminții Și au umplut pămîntul Cu zgomotul neostoitei lupte Și strigăte pustii... Un beac întreg luptară în zadar În frămîntări neîntrerupte Cu ... Alexandru Macedonski - Noaptea de mai (Macedonski) ... roze. — Veniți: privighetoarea cântă. Posomorârea fără margini a nopților de altădată, Când sufletul pentru sarcasme sau deznădejde sta deschis, Cu focul stins, cu soba rece, rămase-n urmă ca un vis. E mai și încă mă simt tânăr sub înălțimea înstelată. Trecu talazul dușmăniei cu groaza lui de nedescris, La fund se duse iar gunoiul ce înălțase o secundă Și stânca tot rămase stâncă, și unda tot rămase undă... Se ... să cadă... Băsmesc de vremile bătrâne, când zânele se coborau Din limpezimile albastre, și-n apa clară se scăldau... Reînviază ca prin farmec idilele patriarcale Cu feți-frumoși culcați pe iarbă izbindu-se cu portocale; Pe dealuri clasice s-arată fecioare în cămăși de in, Ce-n mâini cu amforele goale își umplu ochii de senin, Și printre-a serii lăcrămare de ametiste și opale, Anacreon re-nalță vocea, dialoghează Theocrit... Veniți ... flori roz-albe și pe pădurile albastre, A-ntins subțirile-i zăbranic și peste câmp și peste văi, A-nsăilat nemărginirea cu raze de argint și aur Și o cusu cu mii de fluturi și o brăzdă ... Alexandru Vlahuță - În amurg... ... rază Atât de slabă și trecătoare, Când știe bine că-naintează Înspre-a pieirii de veci vâltoare, De ce vâslește și se răpede Cu-atâta pripă și nerăbdare Dup-o nălucă de foc ce-o vede Fugind în noapte-i, din zare-n zare? . . . . . . . . . . . . . . . Asta-i ascunsa firii dorință ... Unde-s acele limanuri sfinte Chinul amarnic să mi-l omoare?... Mai înainte! Mai înainte! Îl cheamă glasuri amăgitoare; Și omul trece pe-ntinsa mare Cu valuri răpezi și ape-adânci, Călător, veșnic în nerăbdare, Împins de vânturi, lovit de stânci. Târziu, când simte că e aproape Clipa în care valul ... ... Vasile Alecsandri - Badiul Pe luciul Dunării, La scursurile gârlei, La cotitura mării, Ian că se zărea plutind, Cu lopețile vâslind, Cu pânzele fâlfâind, Un caic mare, bogat, Cu postav roș îmbrăcat, Pe-n afară zugrăvit Și pe margini poleit. Da-n caic cine era? Era căpitan-Pașa, Baș-agaua turcilor, Măcelarul frâncilor, [2 ... lăutarii adaugă la sfârșitul ariei un soi de suspin pe cuvintele turcești Brui aman, aman! ↑ Turcii dau numirea de frânci la toate popoarele îmbrăcate cu haine europene, și fiindcă ei au avut multe războaie cu ungurii și cu nemții, poate că versul de sus face aluzie la unul din acele măceluri crâncene ce au roșit cu sânge de atâtea ori malurile Dunării. Punem înainte această presupunere, fiindcă caracterul mai modern al baladei Badiului nu ne îngăduie a o crede ... ↑ Cuvânt turcesc ce însemnează prezent, dar. ↑ Un lăutar din satul Foltești, ce se află la coada lacului Brateș, lângă Galați, zicea următoarele versuri: Cu-o frânghie de mătase Împletita-n în trei, în șase Cât și brațul meu de groasă, Tăia carnea pân' la oase Și cu ... Constantin Negruzzi - Uriașul Daciei ... de m-a scăldat. Tatăl meu p-acea vreme era vârtos și tare, Slăbi însă acuma, căci a îmbătrânit Și desrădăcinează cu anevoie mare Stejarul ca să-l facă un băț de sprijinit. Eu acum îi țiu locul, eu am armele sale, Baltagul lui cel mare, arcul ... eram copilandru, mergeam adeseori P-a Carpaților vârfuri, pe Pion mă suiam, Capul meu ca un munte, îmi făcea drum prin nori Și cu a mea suflare fulgerile stingeam. Atuncea iubeam foarte să merg la vânătoare, Ursu-n brațele mele, înădușit murea; Prindeam în fugă cerbii, ciutele ... sângele, foc, omor, Taberile ostâșiii, uciderile crunte, Chinul celor ce mor. Când s-începe războiul, mă trag și de departe Cum se lupt între dânșii cu liniște privesc; Și de cumva îmi pare c-are dreptul o parte, Pe loc în ajutoru-i furios năvălesc; Și ca secerătorul în spicele aurite ... arme, a lor zale oțelite Cu pumnul le turtesc. Umblu gol totdauna, pentru c-a mea virtute Râde d-ostașii voștri cei cu ... ... Rada știe Și-n ce fel să poarte sapa. A fost și ea-n școli o toamnă, Dar găsești ca ea vro doamnă? Cu cosiță gălbioară, Ea e naltă și ușoară S-o vezi numai și să tremuri! Și de-abia pe la Sân-Petru Umple optsprezece vremuri. Sunt și-n sat destule fete, Cari de n-au cu ce să-mbete Ochii omului, au pieptul ele Alb de taleri și mărgele. Rada, când o vezi, te fură Cu necontenitul zâmbet Și cu-a vorbelor căldură. Harnică, din zorii zilei Nu stau mâinile copilei Fără lucru, tot să prindă, Casa lor toată-i oglindă. La izvor ... două sfărmuri Bea, iar Nicu: Dă-mi și mie! Taci! și bea din pălărie! Cere el, cer mulți să-i deie: Rada râde, le dă apă, Toți din pumnii ei să beie. Zece stropi nu pot să-ncapă: Prea e mic păhar de apă! Și-atunci ea, când el glumește, Joacă pumnii și-l stropește Pe obraz, dar drăgălașă Tot ea-l zvântă,-n loc de cârpă Mâneca de ... ... ascunsul lor, Îl încungiură, l-atacă și cu furie-nveninată În potica cea îngustă calea-i cearcă a închide, Ca să-l prindă cu odoare, spre a-l prăda și a-l ucide. De la mine ce se cere, a strigat de fior ... astă lume decât viața ticăloasă, Și-asta încă pănă-n sară a da regelul m-am prins. Smulge arma de la hoțul, și cu voce furioasă De amic nu te îndura! strig, apoi cu cea măciugă La pământ pe trei i culcă, ceialalți se dau la fugă. Soarele ieșind din nouri săgetează al său foc, De căldură, d-osteneală ... sa pătrunde; Stă, ascultă ș-apoi vede dintre stânci un izvor viu, Ce varsa în vas de piatră argintoase a lui unde. Acolo, cu însatare, soarbe, s-udă, se-nviază, A lui membre ostenite cu putere răcorează. Acum soarele-ntre arbori lunecând al său lucor, Preste iarba înverzită tindea umbre colosale, Ce prin forme îngăimate zugrăveau icoana lor; Călători doi ... adâncul răsunat-au vorba lor, Conștiința, grija îl mână și-a lui pas înaripează. Turnurile Siracuzei soarele apuitor, Răsfrângându-se prin nouri, aurea ... ... râul ce spumega amar Și asvârlea vo piatră în apa-nvolburată Râdea, cânta degeaba  plângea chiar în zădar. Vedea în zarea văii nuci mari cu frunza lată Ș-o lume de flori albe pe șiruri de cireși Și iarba de pe pajiști e moale-amestecată Cu flori glabene ș-albe, p-ici colo de măcieși. Pelinii suri c-argintul cu dulcile miroase Împlu adormitoare tot aerul cel cald Vișini-s cu crengi grele de boabe-ntunecoase Lanul călătorește cu valuri de smarald. A ierburilor spice stau sure-verzi în soare, Crescute-ajung la brâul unei copile. Lin Pin iarba mare trece, ș ... deșert să fie iar? Ca sus pământ să fie întins fără lumină Și negru fără stele, ca globu-ne de tină Și ale lui întinderi, cu gându-mi să le ar. Iar jos să cobor mândra a cerului grădină Cu sori nălțați pe lugeri, cu lune-n crenge verzi Iar tu să treci, un înger... încinsă cu lumină Și în a ta privire eu mințile să-mi pierz. Putere-aș eu cu Iancu Văcărescu - Primăvara amorului ... zmăltuite Dealuri altele se văd, Ș-în vălcelile-nflorite Miei pasc, alerg, se joc, șăd. Lăsând ale lumei mare Cinsti, nădejdi și fumuri seci, Amăgiri cu-ncredințare, Vrăjmași calzi, prieteni reci; Acolo cu sănătatea, Cu odihna însoțit, Toat-a vieții bunătatea Dobândeam eu îmmulțit. Când la vie, la grădină, Când la câmp de multe ori, Cu o muncă prea puțină Pildă dam la muncitori. Când cu mreji amăgitoare Vii prindeam păsări din zbor; Când prin țevi fulgerătoare, Cu plumb le-asvârleam omor. Când cu câinii prin pădure Vulpe, epure fricos, Lupul nărăvit să fure Îl răneam mai cu prisos. Trăgeam mulți din lăcuința Ce-au adânc l-al apei fund; Câți, dând la-nșălări credința, Undiți lesne îi pătrund. Muncă, luptă, călărie, Jocuri ... Curăția și măsura Masa mea împodobia, Mulțumea stomah, ochi, gura; Dar mă sătura d-abia. Musele, ce-mi sunt dragi foarte, Aveau ceasul hotărât, Când cu cei carii n-au moarte M-întâlneau numaidecât. Cu nespusa lor dulceață Mințile mi le-mmulțeau; Mână, duh, ochi, limbă, viață Toate mi le-nsuflețeau. Atunci cu încredințare Deslușeam un veac mai bun; Cu ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||