|
|
||
|
STEA DE ROATA - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru STEA DE ROATARezultatele 1 - 10 din aproximativ 149 pentru STEA DE ROATA. ... George Coşbuc - Roata morii Roata morii de George Coșbuc Stăteam pe gânduri, eu și gloata. La roata morii ne uitam Și de-n zadar ne frământam, Că de-adevăr noi tot nu dam: De ce să-nvârte roata? —"Păi, nu-nțelegi tu românește? —Vezi scocul?"—"Văd."—"Și ce-i pe scoc?" —"E apă." â ... scutură luleaua Râzând. Avea el azi ce-avea Căci alte-dăți când ne vedea În jurul morii ne făcea Primire cu nuiaua. Eram voioși că sta s-asculte Și ne spunea ce e, ce nu-i. Dar cum era puțin năprui Făcea ca din cioc-pocul lui Să nu-nțelegem multe ... ici... o-mpinge apa." Acum noi toți am hohotit. Morarul ăsta e smintit: Când vrea să doarmă pe-odihnit, El pat își face grapa! Că de-ar împinge-o, ea nebuna S-ar năpusti, ieșind din scoc, S-ar duce pe pârău cioc-poc— Dar uite, roata stă pe loc Și ... nicidecum, Fug numai roțile pe drum"— Ei, zi: nu-i prost morarul? Și ne temeam să nu se bată, Că prea l-am zăpăcit de tot. Păi carul stă? Minciuni Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza ... atâta bunătate, a început a plânge cu hohot și a-l ruga să-i citească hârtia. Vodă, fiind gata de plecare și văzând că hârtia lui moș Roată cuprinde multă polologhie, zise cu blândețe: — Spune, moș Ioane, din gură ce ai de spus, că mai bine am să înțeleg! Atunci moș Roată, venindu-și în sine, începe a se jelui cum urmează: — Luminarea-voastră! De când cu păcatul cel de "ad-hoc", n-am mai avut zi bună cu megieșul meu cel puternic, stăpânul unei moșii foarte mari, pe care-l cunoști măria-ta. N ... mine a fost cel mai scump lucru! Cuza-vodă a stat neclintit și s-a uitat țintă la moș Ion Roată, cât a vorbit el. Și când a isprăvit vorba, vodă i-a pus două fișicuri de napoleoni în mână, zicându-i cu bunătate: — Ține, moș Ioane, acest mic dar de la mine, și întâmpină-ți nevoia, de azi pe mâine, cum te-a lumina Cel-de-sus! Iar pe boier lasă-l în judecata lui Dumnezeu, căci "El nu bate cu ciomagul". Lui moș Ion ... George Coșbuc - Cântecul fusului ... George Coşbuc - Cântecul fusului Cântecul fusului de George Coșbuc Eu mi-am făcut un cântec Stând singură-n iatac Eu mi-am făcut un cântec, Și n-aș fi vrut să-l ... de vină Că se-nvârtea mereu, Și ce-mi cânta nainte Cântam pe urmă eu. De-atunci îl cânt întruna Că-mi vine-așa nevrând; De-aș face orice-aș face, Nu pot să-l scot din gând. Îl cânt torcând la vatră Și-l cânt mergând pe drum Și nu ... D-a lungul peste lunci, Cum plâng și cântă toate! Și-n crâng m-am dus atunci Nu-i loc mai bun pe lume De plâns decât în crâng! Ah, toate plâng, și satul Se miră că eu plâng! Dar fusul e de vină, Că se-nvârtea mereu, Și el cânta un cântec, Și-l știu de-atunci și eu! Și-ncet ce trece viața Când n-ai nici un noroc Mai iute dac-ar trece, De-ar sta mai bine-n loc! De-ar sta pe loc mai bine! Ori loc eu să-mi găsesc Să pot să plâng cu hohot Nici asta nu-ndrăznesc! Că mama mă tot ceartă ... ... eu aflu că Nandru e mort, Și Vica ea, blândă la vorbă și port, Ea n-a fost fățarnică biata. Cătană la tunuri de când a plecat Recrutul, s-a pus de-atunci Vica pe pat Beteagă de friguri, și boala crescând Prin dorul iubirii, prin unicu-i gând, Ca moartea topitu-s-a fata. Pe Nandru, cum sta cercelând într-o zi Un cal, plecat fiind, calu-l lovi: I-a-ntrat până-n creieri copita de cal, Și-a doua zi Nandru, pe pat în spital, Muri sub cuțite de medici. Și, când a prins veste de mortul recrut, A râs cu amar și din greu a gemut Copila: de-atunci în zadar a mai fost S-o mângâie mă-sa cu vrăji și cu post Și zilnic c-o mie de predici. Și, când într-o noapte cu pal luminiș De lună, părinții-i dormeau, pe furiș Din pat ea se scoală și iese-n ocol Încet, în cămașă, desculță,-n cap gol, Și pleacă spre ... ... ... păcate, uri. Dumnezeiasca-nsuflețire Îi arde-n ochii Lui senini, Și cu o jalnică zâmbire El rabdă-a crucii chinuire, Cununa aspră cea de spini. Pe lângă cruce stau în roată Mulțimi de oameni. Uneori Întunecata, oarba gloată, De râs bufnește mișcător, Și nu pricepe, nu gândește, Pe Cine îl obijduiește Cu râsul batjocoritor, Ce a făcut El, de la chin Ca pe un rău L-a osândit? Și ce vrăjmaș de ură plin La Dumnezeu s-a îndârjit? Cu-a dragostei învățătură El blând, în lume a intrat, A ... a trecut prin negrul gând... El singur sta nedumerit Și nu știa de ce-a venit. IV La chinuri grele osândit Și de norod batjocorit, Cu crucea când trecea Hristos, Căzând sub lemnul greu și gros, Ascuns Iuda l-a văzut Și într-o clipă-a ... plânsul inimii zdrobite; Căci vânzătorul nici n-a vrut Jelinți cu sufletul pierdut. Dar până-n cel din urmă ceas Vedenia lui cea de groază Nu-l lepăda, al lui necaz Mărind în noapte luminoasă; Hristos, ca viu, -nainte-i sta George Coșbuc - Oștirile lui Alah ... păduri răsar o mie, Din câmpie Plânge-un nesfârșit murmur. Și murmurul crește-ntruna Și deodată, Urlă-n zare ca furtuna, Și prin zarea spintecată De blesteme și de vânt Ies spahii în șiruri dese, Grabnic iese Oastea-ntreagă din pământ. Căci acum, prin lumea lată, Ies să jure Toți cari au pierit vrodată ... creștinesc. Ei, cu genele-amorțite, Nalță mâna, Iar din bărbile-ncâlcite Iuți își scutură țărâna Și pe cai sărind grăbiți, Învârtesc dușmanii crucii Săbii lucii, De năvală stând gătiți. Furnicând din mii de locuri, Plini de ură; Cu blesteme și batjocuri, Strigă toți ca dintr-o gură Sfântul nume-al lui Isus, Și turbate și-ndrăznețe Mii de fețe, Alergând, privesc în sus. Iar acum, fiind o gloată, Numai una, Osie-ntr-această roată Se ridică Semiluna, De pe steagul care-n vânt Geme-o plângere-ntreruptă Și se luptă; Iar ce geme e cuvânt. Și-i a lui Alah cuvântul ... ca mormântul Și-mpietrit-acolo-n zare Oastea-ntreagă stă pe loc. Codri, dealuri, râu și luncă Toate-aruncă Ochii-n sus, spre-un semn de foc. Mii de George Coșbuc - Iarna pe uliță ... dar e bine, Și pe râu e numai fum. Vântu-i liniștit acum, Dar năvalnic vuiet vine De pe drum. Sunt copii. Cu multe sănii, De pe coastă vin țipând Și se-mping și sar râzând; Prin zăpadă fac mătănii; Vrând-nevrând. Gură fac ca roata morii; Și de-a valma se pornesc, Cum prin gard se gâlcevesc Vrăbii gureșe, când norii Ploi vestesc. Cei mai mari acum, din sfadă, Stau pe ... mai mici, de foame-aduși, Se scâncesc și plâng grămadă Pe la uși. Colo-n colț acum răsare Un copil, al nu știu cui, Largi de-un cot sunt pașii lui, Iar el mic, căci pe cărare Parcă nu-i. Haina-i măturând pământul Și-o târăște-abia, abia: Cinci ca ... bab-a-ntrat în laie La stăpân. Ca pe-o bufniț-o-nconjoară Și-o petrec cu chiu cu vai, Și se țin de dânsa scai, Plină-i strâmta ulicioară De alai. Nu e chip să-i faci cu buna Să-și păzească drumul lor! Râd și sar într-un picior, Se-nvârtesc și țipă-ntruna ... locul gol, Și mulțimea năvălește Iarăși stol. Astfel tabăra se duce Lălăind în chip avan: Baba-n mijloc, căpitan, Scuipă-n sân și face cruce ... ... griji și primejdii cum iaste și ața: Prea supțire și-n scurtă vreme trăitoare. O, lume hicleană, lume înșelătoare! Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară, Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară. Trece veacul desfrânatu, trec ani cu roată. Fug vremile ca umbra și nici o poartă A le opri nu poate. Trec toate prăvălite Lucrurile lumii, și mai mult cumplite. Și ... vestit cu războae, Cu avare preste toți. Și multă nevoe Au tras hândii și tătarii și Asiia toată. Caută la ce l-au adus înșelătoarea roată: Prinsu-l-au o fămee, i-au pus capul în sânge. "Satură-te de moarte, Tiros, și te stinge De vărsarea sângelui, o, oame înfocate, Că de vrăjmășiia ta nici Ganghes poate Cursul său să-l păzească". Așa jocurește Împărățiile, lumea, așa le prăvălește. Nici voi, lumii înțelepții, cu filosofia Hălăduiți ce ... lume, nici theologhia V-au scutit de primejdii, sfinți părinți ai lumii, Ce v-au adus la moarte amară pre unii. Nime lucruri pre voe de tot să nu crează Nime-n grele, nădejdea de Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor ... la iveală, și atunci numai mi-am putut da seama ce repede pas a făcut civilizația. Era o adevărată procesie, un nesfîrșit monom de lucruri eteroclite, cel mai bizar caleidoscop retrospectiv al tuturor mijloacelor de comunicație. Scuturate de praful ce le acoperea de cine știe cîte decenii, vechile rădvane, cu mușamalele coșcovite de ploi și cu pernele mîncate de molii, au duruit mirate văzînd lumina soarelui. Diligențe hîrbuite care au stîrnit atîția nouri de praf în vremea lor, ducînd cu ele atîtea vești bune și rele, vechile diligențe, care au semănat poate atîtea leșuri de cai morți de-a lungul drumurilor, zgomotoasele bunici ale frumoaselor trăsuri de astăzi, care scîrțîiau pe arcurile lor neelastice și dîrdîiau din geamuri pe caldarîmul sunător al orașelor cînd intrau în pocnetele de bice ale surugiilor, au ieșit și ele, privind cu ochii lor somnoroși civilizația și au scîrțîit prelung, avînd aerul de a spune : "Da' greu somn am dormit !" Și iată și vechile tramcare, de cari stă legat numele lui Toma Blîndu, încăpătoarele căruți în care s-au plimbat toți bucureștenii și care mai ies la iveală și astăzi, prefăcute ... ... Alexandru Macedonski - Ospățul lui Pentaur ... Alexandru Macedonski - Ospăţul lui Pentaur Ospățul lui Pentaur de Alexandru Macedonski Templul nalt ce e din piatră cu-ngrijire prelucrată În inscripții hieratici răspândite cu belșug Prin al soarelui praf de aur scânteiază și s-arată Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug. Pe sfințenia tihnită stâlpi de umbră priveghează, Pe când flăcări parcă urcă din nisipu-n zare-ntins; Uși de bronz întredeschise pe-adâncimi ce-nfricoșează Întunericu-l frământă cu năluci de aur stins. Sfinxi pe socluri de-alabastru așezați pe două rânduri, De la scara care duce pe platforma de porfir, Roși de vânturi, arși de soare, dar senini de orice gânduri, S-odihnesc cu moliciune printre flori de trandafir. Dar în sala hipostilă, împrejurul unei mese, Pentaur, poet și preot, stă cu oaspeți numeroși, Cupe de-onix se ridică, daruri scumpe, lui trimese De Ramses și de curtenii cei avuți și generoși. Dintr-o singură fereastră cade-o trâmbă luminoasă, Ce-nfășoară comesenii într-un nimb strălucitor, Fundul templului se pierde sub ... regelui pericol, și sub două mii de care Uruind pe roți de-aramă face câmpu-a tremura. Un torent ce-și prăvălește cursul de ... ... George Coşbuc - Zece mai Zece mai de George Coșbuc În ziua cea sfântă și mare La zece-ale lunii lui mai Se vede-o ciudat-arătare Pe-un deal de la Plevna, pe-un plai! Când zorile-ncep să s-arete Acolo-n tăcutele văi, Din groapă ies moartele cete, De-a pururi jeliții flăcăi. Ei vin de prin locuri pe care Ca vechile răni le cunoști, Pe unde-au stat șanțuri odată, Redute, și taberi, și oști. Striviți și cu mâinile rupte ... Stau jalnici acolo-ntre soți. Și stau cum stă omul ce-ascultă Și nici o mișcare nu fac; Așteaptă cu grijă și spaimă Un semn de departe și tac. Deodată ei capul ridică, Dau chiot și-n zare privesc Spre țara din care ieșiră, Spre scumpul pământ românesc Și-ascultă, căci ... tunul Ce limpede-o spune și rar! Și-ascultă... iar țara-i departe, Sunt dealuri la mijloc și văi, Și râul cel mare-i desparte De mame pe bieții flăcăi. Și moartea cea veșnică-nchise Pe urmă-le tristele-i porți, Dăr moartea lor viață ne dete: Ferice de-asemenea morți! Iar ce-or fi șoptind ei pe vremea Ce-ascultă cântarea ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||