|
||
RĂPI (COPII) - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru RĂPI (COPII)Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 127 pentru RĂPI (COPII). Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență ... ar străbate prin educație, tot s-ar cunoaște firea înnăscută violentă. Din viața de la Roman, mi-aduc aminte puține lucruri hotărâte. Am fost un copil precoce. Înainte de 5 ani, știam unele lucruri greu de înțeles și pentru o vârstă mai înaintată. Știam, de pildă, oarecare lucruri din gramatică, pe ... soarele și celelalte. Toți munceau -- duceau o viață onestă -- aveau datorii mici, dar grave, de îndeplinit. Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deși plin de toate naivitățile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate și a unei vieți ... Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie ... și-au desfășurat apele lor portocalii. Orașul doarme sub poalele platoului. Zobie, rezemat în ciomagul său neted și galben, își ține drumul întovărășit de un copil, ca de vreo opt ani, bălai, cârlionțat, îmbrăcat într-o cămașă petic de petic. Copilul ține în brațe un pisoi cenușiu cu cercei roșii în ... Jelea a milă, a mângâiere, ridicând din umeri. Aci semăna unui câine care visează și latră, aci unei bătrâne care leagănă un copil mic și ululuie ca să-l adoarmă. Cercă să fugă, strângând pe Mirea de mână, dar se opri, temându-se să nu cadă. Și începu ... Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu I În oraș la București, În curți nalte și domnești Mândră masă e întinsă Și de mari boieri cuprinsă. Dar în mijloc cine șede? [1] Mircea-vodă-n mijloc șede, Și la dreapta lui se vede Doi Căplești și trei Buzești Zmeii Țării Românești, Purtătorii oștilor Și fruntea boierilor. Ei toți beau, se veseleau Și pe domn îl fericeau, Dar când fu despre beție, Despre dalba veselie, Iată, nene, că sosea Și la domn îngenunchea Radul din Calomfirești, Zmeul Țării Românești, Cu sluga lui, cu Nedea, Ce de mic îi tot dădea Ajutor bun de putere Și cuvânt de mângâiere: ,,Domnule, măria-ta! Fie cum oi cuvânta: Îți aduc ție-nchinare, Ca unui frate mai mare, Și-ți doresc mereu să fii Cu izbânzi și veselii. Dar știi, Doamne, ori nu știi Că tătarii m-au lovit Și tătarii mi-au robit Copilașii Drăgălașii, Măiculița Drăgulița. Rău mă doare inimioara De copii, de soțioara, Dar mă doare și mai tare De măicuța ce mă are, Că-i creștină și bătrână Ș-a să-ajungă-a-fi cadână, De râsul căpcânilor Prin casa păgânilor. [2] Rogu-te, măria-ta, De vroiești ... ... A soartei lui învăluiri, Zicea că dumnezeii grea Certare lui au rânduit Și moarte, drept bun dar, cerea. Din sânul patriei răpit, Ca un copil plângea cumplit El la aducerea aminte De zilele de mai nainte, Murind, a fost lăsat cuvinte A lui înstrăinate oase Să ... ... A soartei lui învăluiri, Zicea că dumnezeii grea Certare lui au rânduit Și moarte, drept bun dar, cerea. Din sânul patriei răpit, Ca un copil plângea cumplit El la aducerea aminte De zilele de mai nainte, Murind, a fost lăsat cuvinte A lui înstrăinate oase Să ... Panait Cerna - Părâul și floarea ... trezeai viața fără nume Nelămuritul zbor spre altă lume; De-aceea îți iertam, când, plin de teamă, Îmi murmurai cuvinte de iubire Ci tu erai copil și nu-ți dai seamă… ...Dar vremea ți-a răpit acea blândețe; Tot crești mereu, și fără stăpânire, Azi îmi arunci cuvinte îndrăznețe ... George Coşbuc - El-Zorab El-Zorab de George Coșbuc La pașa vine un arab, Cu ochii stinși, cu graiul slab. Sunt, pașă, neam de beduin, Și de la Bab-el-Manteb vin Să vând pe El-Zorab. Arabii toți răsar din cort, Să-mi vadă roibul, când îl port Și-l joc în frâu și-l las în trap! Mi-e drag ca ochii mei din cap Și nu l-aș da nici mort. Dar trei copii de foame-mi mor! Uscat e cerul gurii lor; Și de amar îndelungat, Nevestei mele i-a secat Al laptelui izvor! Ai mei pierduți sunt, pașă, toți: O, mântuie-i, de vrei, că poți! Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac! Dă-mi bani! Dacă-l găsești pe plac, Dă-mi numai cât socoți! El poartă calul, dând ocol, În trap grăbit, în pas domol, Și ochii pașei mari s-aprind; Cărunta-i barbă netezind Stă mut, de suflet gol. O mie de țechini primești? O, pașă, cât de darnic ești! Mai mult decât în visul meu! Să-ți răsplătească Dumnezeu, Așa cum îmi plătești! Arabul ia, cu ochii plini De zâmbet, mia de țechini De-acum, de-acum ... Nicolae Gane - Stejarul din Borzești ... tătarului, sta însuși Ștefan, copilandrul de odinioară peste capul căruia de asemenea trecuseră cei treizeci de ani ce au gârbovit stejarul, însă din mlădița de copil crescuse acum un alt stejar mai falnic, cu ramuri întinse de la munți și pănă la mare, la umbra cărora se adăpostea un popor întreg ... voi înșivă de i se cuvine iertare sau pedeapsă. Sunt acum treizeci de ani, eram mic și mă jucam sub acest stejar bătrân c-un copil Gheorghie din Borzești, când deodată năvăli fără veste asupra noastră Mengli Gherei, hanul tătarilor de peste Volga, cu o urdie nenumărată, și ucise fără milă ... Constantin Negruzzi - Chelestina ... însul și lasă pi această bună fimei plângând di bucurii.â€� Multă vremi n-au vrut, dar în sfârșit priimești schimbul, sărutând mânile evlaviosului ei copil. Niciodată un împărat n-au stăpânit un palat cu atâta bucurie încât au sâmțât don Pedru așăzându-să în căsuța maicii săli. în dreptul fereștii ... Paul Zarifopol - Cenzurarea lui Andersen Paul Zarifopol - Cenzurarea lui Andersen Cenzurarea lui Andersen de Paul Zarifopol Poveștile pastorului danez sunt parabole sentimentale, drese cu umanitarism și cu puțină satiră socială. Aceste istorioare, fabricate de un predicator plin de bune intenții și creștine și, cum am zice, înaintate, încântau burghezimea liberală de acum jumătate veac. Părinții dăruiau copiilor cartea, plini de dulce împăcare în cugetul lor de oameni iubitori de progres moral și social. Citind-o, guvernantele și copiii se amuzau totdeauna cu profitabilă înduioșare. Prin haina cu pretenții de naivitate a povestei, mintea copilului descoperea cu dulce desfătare idei și simțiri înălțătoare. Copilului bogat i se înmuia inima de compătimire; inima celui sărac tresărea de speranță în bunătatea lui Dumnezeu, pe ici-pe colo chiar și în acea omenească. Asta era pe atunci. Astăzi, între toate ideile comune cu care se împodobea sufletul burgheziei liberale și se îmbăta uneori și inima proletarului de pe vremuri, nici una nu-i atât de compromisă ca ideea umanitară. Clasele sociale dacă nu sunt în fiecare moment încăierate, își arată colții fără încetare, și, aproape indiferent de vârstă, indivizii sunt în stare de război perpetuu. Săracii nu mai vor să știe de milostenie și bunăvoință. Ei ... Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii ... băiețelul a explicat dascălului cauza confuziunii: la amândouă perechile de sfeșnice, zambilele erau pembĂ©... Chiar un om în vârstă putea greși; darmite un copil nevinovat! Dar apoi, cozonacii și plăcinta de drob, și căpățânile de miel la tavă pe orez, cu iaurt cu caimac, după opt săptămâni de fasole ... care o caută de mult, și care vine de departe să dezlege vraja de gheață cu farmecul unei sărutări de foc... el, tânărul și zburdalnicul copil al lui Paște-împărat; el, minunatul făt-frumos April, cu părul auriu, care o ia în brațe pe adormita fecioară, o alintă, o leagăna, o ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |