|
||
PERSOANĂ ÎN VÂRSTĂ SAU CIUDATĂ - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru PERSOANĂ ÎN VÂRSTĂ SAU CIUDATĂRezultatele 1 - 10 din aproximativ 32 pentru PERSOANĂ ÎN VÂRSTĂ SAU CIUDATĂ. Ion Luca Caragiale - Notițe risipite ... de orice critică, iar altele la nivelul criticei. Se-nțelege că vorbim nu despre părerile pe cari un autor le emite. Acestea pot fi admisibile sau nu, onorabile sau detestabile, generoase sau infame, puțin importă; e vorba de felul cum ele sunt așternute, de puterea concepției și de înălțarea de spirit a autorului. Vecinic ideile ... paradă ridiculă de erudițiune într-o simplă noțită literară. La al doilea fel de produceri intelectuale, ca și la cel dintâi, importă puțin părerile, principiile sau tendențele autorului. Pot fi foarte generoase; pot fi așa de morale și de umane, încât autorul să meargă drept în rai, căci le-a debitat numai; dacă opera ca atare, în afară de ele, nu e decât o platitudine incomparabilă, atunci autorul fără-ndoială e un om mai presus de orice laudă, dar desigur opera stă ... să spună adevăruri mărunte, fărămituri de adevăruri mari, și fac astfel omenirii, incapabile să priceapă de-a dreptul un geniu, serviciul de tâlmaci. În comerțul intelectual al speței, ei se-nsărcinează să joace între marii cugetători și publicul cel mare rolul micilor debitanți stabili sau ambulanți, după capitălașul lor, după tarabă ... Ion Luca Caragiale - Om cu noroc ... Ion Luca Caragiale - Om cu noroc Om cu noroc de Ion Luca Caragiale Amicul meu, domnul Manolache Guvidi, este o persoană cunoscută în societatea noastră; e un om cu avere însemnată câștigată printr-o muncă onorabilă; e un om inteligent și serios, un bun soț și un bun ... cu un fel de răutate sceptică. - Asta este peste putință! a răspuns N... încet și înecat, și ochii lui, care văzuseră multe, ațintiți în ochii femeii tinere, sclipiră într-un chip foarte ciudat. - Nu crez până nu mi-oi dovedi-o!" zise ea și mai încet accentuându-și bine zâmbetul răutăcios. Târgul s-a făcut... Nici ... la Moara-de-Piatră. Guvidi, așteptat a doua zi negreșit în orașul P... unde-l chemau niște afaceri urgente, a rămas în gară să apuce trenul ce venea din București și cu care noi ne încrucișam la întâia stație. Se înțelege că în tren am vorbit toată vremea numai de petrecerea minunată de cu ziuă, și am fost unanimi în a ferici, cu mai multă sau ... ... Vasile Alecsandri - Borsec Borsec de Vasile Alecsandri Iarna a venit aducându-ne cu ea plăcerile strălucite ale balurilor, primblările în sănii, concertele încântătoare, petrecerile teatrului și mai ales priveliștea drăgălașă a focului în sobe. Dulci sunt minutele în care poetul, culcat pe un jilț elastic, dinaintea unui jăratic bogat, își simte trupul pătruns de o plăcută căldură, în vreme ce închipuirea lui plutește în visuri misterioase și dă viață întâmplărilor trecute. Iarna și bătrânețile sunt epocile suvenirelor. Când pământul este acoperit cu zăpadă, omul gândește cu drag la frumoasele ... ce își vine în simțiri, el începe a prinde la suflet sau, mai bine zicând, la suflete. Casele se locuiesc încet-încet, și în puțină vreme el se transformează într-un târgușor viu și plin de tot soiul de figuri străine. Munții de pemprejur pierd sălbătăcimea lor, pentru ca ... a răspunde că, deși ar trebui să fie ca la alte băi, aici însă s-a socotit de prisos, pentru că orișicine este în stare a vă lămuri chipul de a face cura. Tot metodul se cuprinde în două articole: 1. A bea câtă apă se va putea mai multă; 2. A lua baie la Lobogo, sau Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov ... ce-o încinge își rupe colanul său de gheață și cu o furie sinistră pornește valurile sale tulburate, înecând cu ele cele mai frumoase străzi; sau când iarna înfricoșatul viscol, sub un ger nesuferit, o acoperă cu omăt. Natural că cetățeanul cel avut, în palaturile sale bogate, nu suferă atâta cât acei ce locuiesc în mahalale, unde furtuna fără cruțare dărâmă și strică lăcașurile slabe ale săracilor, și-i lasă fără ocrotire sub un ger de 40 grade. * * Tocmai într ... să umbli prin acea ruină drăcească? Și bătrâna, cu o convingere religioasă, își făcu cruce de câteva ori. Da știi tu, dragă, adause ea, că în momentul când am voit eu să sun cu cloÂpoțelul, o înfricoșată detunătură se auzi în ruină, și să nu-mi fi deschis în grabă ușa, muream de spaimă pe prag. — Pentru că ești fricoasă, mămucă, răspunse copila zâmbind. Ce alta putea fi zgomotul, decât numai dărâmarea vreunuia ... Dar mai la urmă ce ne pasă nouă de toți dracii ruinii, să vorbim mai bine de neajunsurile noastre. Așadar, e lucru hotărât: mâine eu, în persoană ... Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă ... umbra lumii ce-l înconjură. Pe câte-un plan mai ridicat se văd curți văruite cu îngrijire, cu arătarea plăcută și liniștită. Fereștile dreptunghe strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate, în fața curții se-ntinde o ogradă mare în semicerc, încunjurată cu zăplaz șindilit, umbrit de plopi, salcâmi sau nuci. În dreapta curții, care se numește "sus", sunt în genere grajduri și hambare, în stânga ― acarete pentru bucătărie și servitori, numită "jos", iar din dosul curții se întinde-n patrat, cu șanț, pomătul, florăriile, via și prisaca. Aceasta ... languros sunetul clopotului, care umple inima cu pace. Într-un asemenea sat stătea pe deal curtea bătrânului Oleanu. Ea avea forma descrisă mai sus. Înfundată în cercul curții, încunjurată de pomăt, albă și invitatoare, ea avea un cerdac încăpător, în care sta bătrânul sara, cu ciubucul în gură și cu fesul pe ceafă, uitându-se melancolic la priveliștea ce se întindea sub ochii lui. În această curte se născuse Iorgu. Să ne familiarizăm cu casa întreagă în simpla ei frumusețe și cu copilăria eroului nostru. Cuconul Vasile Creangă era bogat și om bun de suflet. Oamenii din satul lui și din cele ... Nicolae Gane - Două zile la Slănic ... după moda cea din urmă, adică cu pantaloni scurți și cu cizme ascuțite la vârf; să nu-și curățe unghiile cele trandafirii de trei ori în fiecare zi, mai ales că la degetele cele mici ale ambelor mâni își lăsase unghiiile să crească mari, cea din stânga în amintirea unei modiste din Caracal, și cea din dreapta în amintirea unei duduci din Târgul-Cucului din Iași. Petrecuse el iarna cum petrecuse cu puțini tăciuni în vatră și cu pântecele cam lipit de coaste; dar cum sosi vesela lună mai, își puse amanet hainele de iarnă, spre a-și ... cu litere mari: Subsemnatul, cu toată stima aduc la cunoștința onorabilului public că am deschis o locantă de lux la băile Slănicului cu bucătărie franceză sau română, după gust. Vinațuri străine și indigene cu prețuri moderate. Serviciu prompt și regulat. Table d hĂ´te în fiecare zi sau prânz Å• la carte, după voință. La abonamentele cu luna se fac reduceri. Ce idee! zise Peruzescu, lovindu-se cu mâna peste frunte. La Slănic ... de Brașov, și iată tot. Pentru buzunar, cam puțin: una sută cincizeci lei, scontați deasupra salariului la un zaraf de la Cuibu cu barză. Dar, în ... Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III ... ajunsă-omenire deșartă, Încă firea te rabdă, te iartă! [6] Voi dar, care-aveți inimă bună Și lămurită minte cerească, O, iubiți! Iubiți-vă împreună În această viață trupească, Pănă sunteți în vârstă și stare, Că vremea-i rapede trecătoare... Vezi cele paseri pre rămurele Ce jucându-să vesele cântă; Ard cu flacără de-amor și ele Mărind ... s-împuțină: Mai bine-i în amor a le petrece, Să nu ne-apuce vârsta bătrână Cu tusa și cu durere de-oase Sau cu mădulări neputincioase! Să iubim! pănă-în tinere vine Sângele saltă și să răvarsă; Să iubim păn' a iubi ne vine, Răcorind inima de dor arsă, Ca nu cumva-apoi ... fierbinte, Că-amândoi mult dor și amar pățiră Pănă ce târziu iară să tâlniră! Tânărul Arghin după ce străină Multă țară-îmblă, multe-orașe, sate, În urmă văzând că-în zădar suspină Ș-întreabă-în zădar de Neagra Cetate, Că nime știea, cu mic și cu mare, Să-i spuie sau să-l ducă la cărare, [15] Obosit într-o vale-adâncă-ajunsă, De-amor, de necaz, mintea turburată, De jele, de dor, inima pătrunsă, De ... Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic ... “Doamne, te vizitez rar, dar sunt acum așa de fericit că vizita mea e obligatorie, oricât de neatent ai fi Tu față de toți, sau numai față de mine. Grație Ție, poate, viața mea este în perpetuă transformare. Surprizele îmi împodobesc orice moment cu noi prilejuri de îmbătare... Îmi simt corpul sănătos și sprinten, nici un defect la mașinăria complicată, iar ... seară... dar și la sărutul rece de la urmă... A evoluat poate? Însă mi-aduc aminte de mărturisiri tandre care s-au petrecut în ultimul timp. Și apoi mai sunt atâtea probe care se contrazic în timp, sau, chiar cu înțelesuri inverse, se suprapun. Ca să fiu sincer, nu pot afirma nimic. Cu cât mă gândesc mai mult cu atât se multiplică detaliile ... camarazi neprietenoși și abia cunoscuți ne-a apropiat. Acolo, în fața mămăliguței cu brânză și a cepei, ne descoperirăm amândoi mofturoși (sau că făcea pe mofturoasa ca să-mi placă). Amândoi nu reușirăm, ca ceilalți, să ne culcăm imediat. După o ezitare, în urma propunerii mele, se hotărî să meargă cu mine prin noapte. Din urmă, o amică ne vesti stupid: “Bine, o să vă spun mâine ... Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere ... becheri și familiști. Așa începe tânărul scriitor: amuzând mahalaua, ca să o studieze. Gogoșile din Claponul, anecdote, dialoguri, schițe și calambururi groase revin și stăruie în Moftul român. Amuzarea și persiflarea mahalalei au mers multă vreme împreună. În germene, însă, apar, în Claponul, și Momentele. Sunt acolo trei schițe de încornorați, pregătiri semnificative pentru figurile de soți blajini sau comozi din Diplomație, din Tren de plăcere, din Lună de miere, din Cadou; iar una din acele schițe ale începătorului istoria cetațeanului Ghiță Calup a ... Cu toate deosebirile, povestitorul Creangă e aproape tot atât de dramatic cât Caragiale, cel predestinat teatrului. Dialogul lui Creangă, cu indicațiile de mișcări și atitudini, în Amintiri, dar nu mai puțin în Soacra cu trei nurori sau în Moș Nichifor Coțcarul, sunt făcute ca să creeze intens figurile; iar mersul întâmplărilor e continuu îndreptat astfel ca să culmineze în crize. Amintirile din teatre sunt însă, propriu-zis, tablouri sclipitoare de comedie. Anecdota e aleasă și stilizată teatral; personajele, oricât de fugitiv schițate, devin, în ... multă durere sub glumele, lui; Vlahuță aplică lui Caragiale formula prin care unii romantici sentimentali din Apus crezuseră, pe vremuri, că ridică valoarea lui Cervantes sau Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit ... mărturii contimpurane, adesea oculare, limpezite prin confruntațiuni și prin analize. Nu vă voi oferi nici o aserțiune pe care să n-o justifice o notă în josul paginii; iar dacă citațiunea ar fi prea lungă pentru a putea încăpea acolo, căutați-o mai la vale: în Dezvoltări analitice sau în textul Pieselor documentale. Perspectiva se cuprinde întru a dispune toate părțile întregului, așa încât să nu vă întâmpine lacune esențiale alăturea cu detalii ... întuneric înfășură tot orizontul. Mai rămâne o speranță: învierea morților! Atare fură principiele criticii și ale perspectivei noastre: judecați înșivă dacă am fost în stare sau, mai bine, dacă avui noroc de a le ținea credință. Încât privește coloritul, știu atâta, că inima simțea în adâncul său ceea ce scria condeiul; iar când inima simte, condeiul devine scurt, laconic, iute ca bătăile pulsului... INTRODUCȚIUNE Europa în a șaptea zecime a secolului XVI Propter illa quae aliquid significant, etiam ea quae nihil significant attexuntur; solo enim vomere terra ... prin cea mai mârșavă trădare! Se zice oroare! cum că însuși principele ar fi ucis vro câțiva cu propria sa mână! Peste puțin el muri în ... Vasile Alecsandri - Istoria unui galben ... înfocata atingere a monedelor se schimbă încet-încet într-o zuruire slabă sau, mai bine zicând, într-o suspinare metalică care se pierdu în deșerturile lumii și al cutiei. O tăcere drăgălașă urmă după aceasta, tăcere ce dovedea o mare câtime de simțire în sânul monedelor; tăcere scumpă și mult mai glăsuitoare decât însăși vorba; tăcere care mi-a atins până și mie, un străin, coardele inimii ... 1820 încoace!... De câte ori am trecut de la treptele cele mai nalte ale societății la cele mai de jos, din mâinile cele mai curate în labele cele mai mârșave, de la sânurile cele mai nobile la piepturile cele mai deșarte de oricare simțire! Nu este soartă în lume mai curioasă și mai vagabondă decât a ființei nenorocite ce se numește monedă . În veci și peste tot locul slăviți și doriți, noi suntem pricina celor mai multe fericiri și nenorociri pe pământ și, cu toate aceste, rareori întâlnim ... întâmplat sub ochii mei persoanelor la care m-am aflat, anecdote triste sau vesele, unde eu am jucat totdeauna rolul cel mai de căpetenie și ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |