|
|
||
|
ODAIA COPIILOR - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru ODAIA COPIILORRezultatele 1 - 10 din aproximativ 162 pentru ODAIA COPIILOR. Ion Creangă - Amintiri din copilărie Ion Creangă - Amintiri din copilărie Amintiri din Copilărie de Ion Creangă 1880 - 1881 Dedicație d-șoarei L.M. Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii. Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa, un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti și hora, dar și suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică frumoasă și niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în țintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streșinit cu șindilă, ... Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență ... ar străbate prin educație, tot s-ar cunoaște firea înnăscută violentă. Din viața de la Roman, mi-aduc aminte puține lucruri hotărâte. Am fost un copil precoce. Înainte de 5 ani, știam unele lucruri greu de înțeles și pentru o vârstă mai înaintată. Știam, de pildă, oarecare lucruri din gramatică, pe ... soarele și celelalte. Toți munceau -- duceau o viață onestă -- aveau datorii mici, dar grave, de îndeplinit. Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deși plin de toate naivitățile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate și a unei vieți ... ... simțit decât arsura repede a unui fier roșu; apoi alergarea nebună, după lupta scurtă, când sabia lui intrase în gâtul ofițerașului turc un copil ce i se împotrivea în cale. N-a simțit nici părere de rău, nici dușmănie; așa a omorât pe doi cu ... cu mâner de aur, în care avea să-și sprijine de-acuma bătrânețile. Nu-i plăcea să steie locului; se târa cum putea dintr-o odaie într-alta, și la urmă venea de se așeza tot în fața ferestrei de la uliță; nu trecea soldat, nu se ducea ofițer spre cazarmă ... Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii ... amintirii așez lucrurile la loc, covoarele vechi cu flori șterse, iconostasul în firida din părete, rînduiesc icoanele îmbrăcate în argint, aprind candela, apoi, făcîndu-mă copil, îngenunchi o clipă și, aducîndu-mi brațul spre rugăciune, cerc să-mi aduc aminte pioasele cuvinte spuse altădată. Mă ridic în urmă și trec în ... acela de umbră și a prins să capete expresia vieței. Pe genunchii strînși unul lîngă altul, stă o evanghelie deschisă, și tăcerea din odaie se înfioară din cînd în cînd, la fiecare întoarcere de filă. Eu m-am alăturat ușor privind în carte, și acum o mînă pală și ... golul unui glob de sticlă, un ceas a prins să bată. Și în sunetul unei muzici line, ca venită de departe, din altă odaie, din ceasornicul vechi ce închipuia un castel, o arcadă s-a deschis și un alai de nuntă, îmbrăcat în haine tiroleze, un alai ... Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova ... ujujite? zicea mama Arghirița fetei-mari ce învârtea mămăliga între genunchi și se ștergea la ochi din pricina fumului. Biata Bălașa! o fi amorțit cu copil cu tot! Săracă lipită, bolnavă că nu se mai poate târî, văduvă, cu copilul gol pușcă, pe așa cățea de vreme, nu știu, zău, de ... văzu înaintea ochilor. O pală groasă de zăpadă îl izbi peste ochi. În acea frământare cumplită, un singur gând îi licări în mintea lui de copil: "Vreau să aduc pâine caldă mamei, pâine caldă de la Iane brutarul!" Și intră în zăpadă până în brâu. Se opri încremenit. Auzise ceva. Îl ... căscată, o pată neagră ca întunericul, și, tot ca întunericul, fără fund. — Dadă Irină, vrea apă, să-i dăm apă, dadă Irină ! îngână bietul copil, căutând prin odaie cana cu apă. Dada Irina, în loc să-l asculte, îl luă în brațe și se repezi cu el pe ușă afară. Când îl duse ... ... Emil Gârleanu - Patima Patima de Emil Gârleanu Din fundul canapelei unde stam împreună, eu și căpitanul, se vedea tocmai în a treia odaie, unde începuse jocul de cărți. Se vedea bine fața slabă, suptă de nesomn, a gazdei. Îi zăream mișcările nervoase ale capului, puțin piezișe ... urmă el, m-a îndepărtat de ele o amintire tristă, pe care o să ți-o spun. Căpitanul începu să se plimbe prin odaie, între fereastră și sobă, apoi, cu glasul lui răsunător, care se revărsa uneori în gâlgâiri puternice, ca și cum ar fi comandat, începu să povestească ... ... o mamă; ea slabă, el mărunt Sunt doi acei ce sufer al iernilor înfrunt Și-a morții lor osândă. Ce trist e prin odaie! Când domnii vin și ieu Tot, tot ce ai, sunt dânșii cari pun pe om la greu, Când dânșii nu-ți dau chinuri, tu singur ... cari au capăt pe vatră așezat Și merg până pe laiț, fac slujba unui pat Mai gol și mai nemernic ca tot ce-i prin odaie; Și ghem făcut, pe dungă de scândură ce-l taie, Trist zgribură, sub coaste-i având câteva paie, Copilul înghețat. De calzi genunchi aproape lipiți ... ... fundul căreia dulapul de nuc, săpat cu minunat meșteșug de către un bunic al nevestei sale, se deslușește ca o catapeteazmă. Atâta mobilă e în odaie: dulapul și masa cu scaunele. Pe pereți nimic-nimic, numai pe cel din răsărit, icoana Maicii Domnului îmbrăcată în argint, cu cunună de aur. În ... Nicolae Filimon - Omul de piatră Nicolae Filimon - Omul de piatră Omul de piatră de Nicolae Filimon A fost odată un împărat și o împărăteasă, amîndoi tineri și frumoși, dar nu făceau copii. Într-o zi, veni la împăratul un arap buzat și-i zise: — Să trăiești, luminate împărate! Am, auzit că împărăteasa nu face copii și am adus buruieni pe care, cum le-o bea, rămîne grea. Împăratul luă buruienile de la arap și porunci să-i dea cal împărătesc și un rînd de haine de aur ce-ți lua vederile de frumusețe, apoi chemă pe împărăteasa și-i dete buruienile să le fiarbă și să le bea. Împărăteasa chemă pe bucătăreasă și-i dete buruienile să le fiarbă, fără să-i spuie de ce treabă sunt. Bucătăreasa, neștiind puterea lor, gustă dintr-însele și apoi le duse împărătesei să le bea. Nu trecu mult timp la mijloc și rămase grea împărăteasa și bucătăreasa. Iar cînd veni vremea, născură amîndouă cîte un coconaș mai frumos decît tot ce este frumos pe lumea aceasta, și le puse nume unuia Dafin și altuia Afin. Într-o zi, împăratul plecă la bătălie și, lăsînd pe fiul său în locu-i, îi dete o mulțime ... Ion Grămadă - O noapte de groază Ion Grămadă - O noapte de groază O noapte de groază de Ion Grămadă Călindarul poporului Bucovinean (1911), apud Cartea sângelui , editura Mușatinii, Suceava, 2002, pp. 118-124. Amândoi pășeam domol, braț la braț, privind cum se lungesc, împrejurul nostru, umbrele înserării peste ogoarele dogorâte ale toamnei, și vorbeam despre toate, despre știință, despre literatură, dar, mai ales, despre ce puteau vorbi doi studenți la vârsta noastră: despre dragoste. Poate era și taina înserării de vină, căci glasurile ne tremurau. Prin văzduh treceau cârduri de rațe sălbatice spre iazurile din apropiere, ca să se culce în păpurișul ce foșnea în bătaia vântului de seară, iar dinspre Suceava se auzea tocând și trăgând clopotele. Dar gândurile noastre luară alt curs, căci, deodată, răsări înainte-ne, de după sprânceana dealului, o turlă de biserică, a cărei cruce scânteia în focul asfințitului: era mănăstirea Hagigadar, ce se ridică stingheră în mijlocul câmpului, drept în vârful unei uriașe movile de pământ. Am hotărât să o vizităm, cu toate că era cam târziu, și, de aceea, am intrat în ogradă, unde nu ne-a ieșit nimeni înainte, deși ușa de la una din cele două chilii era deschisă larg și un ... Constantin Negruzzi - Zăbăvile mele din Basarabia în anii 1821, 1822, 1823, la satul Șărăuții, în Ra ... lui Mirvan, fiiul lui Ximeo, nu numai pentru că el nu avĂ© așa mari mânie asupra ișpaniolilor, dar mai ales pentru că Mirvan, având un copil prefrumos, era norocit; căci cei răi fiind de-a purure nenorociți, sunt de a purure zavistnici. „Azane! au răspuns Mirvan ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Biblie pentru ODAIA COPIILORRezultatele 1 - 10 din aproximativ 12 pentru ODAIA COPIILOR. Judecatorii Capitol 3 Judecatorii 2 Judecatorii Capitol 3 1 Iată neamurile pe cari le -a lăsat Domnul ca să încerce pe Israel prin ele, pe toți cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului. 2 El voia numai ca vîrstele de oameni ale copiilor lui Israel să cunoască și să învețe războiul, și anume cei ce nu -l cunoscuseră mai înainte. 3 Neamurile acestea erau cei cinci domnitori ai Filistenilor, toți Cananiții, Sidoniții, și Heviții cari locuiau în muntele Liban, dela muntele Baal-Hermon pînă la intrarea Hamatului. 4 Neamurile acestea au slujit ca să pună pe Israel la încercare, pentruca Domnul să vadă dacă vor asculta de poruncile pe cari le dăduse părinților lor prin Moise. 5 Și copiii lui Israel au locuit în mijlocul Cananiților, Hetiților, Amoriților, Fereziților, Heviților și Iebusiților; 6 au luat de neveste pe fetele lor, și au dat de neveste fiilor lor pe fetele lor, și au slujit dumnezeilor lor. 7 Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, au uitat pe Domnul, și au slujit Baalilor și idolilor. 8 Domnul S`a aprins de mînie împotriva lui Israel, și i -a vîndut în mînile lui Cușan- ... ... văduva aceasta, la care am fost primit ca oaspete, încît să -i omori fiul?`` 21 Și s`a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul, și a zis: ,,Doamne, Dumnezeule, Te rog, fă să se întoarcă sufletul copilului în el!`` 22 Domnul ... ... zis bărbatului ei: ,,Iată, știu că omul acesta care trece totdeauna pela noi, este un om sfînt al lui Dumnezeu. 10 Să facem o mică odaie sus cu ziduri, și să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun și un sfeșnic, ca să stea acolo cînd va ... închis ușa după ei amîndoi, și s`a rugat Domnului. 34 S`a suit, și s`a culcat pe copil; și -a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mînile lui pe mînile lui, și s`a întins ... a plecat, a mers încoace și încolo prin casă, apoi s`a suit iarăș și s`a întins peste copil. Și copilul a strănutat de șapte ori, și a deschis ochii. 36 Elisei a chemat pe Ghehazi, și a ... ... a isprăvit repede, căci i se rupea inima pentru fratele său, și simțea nevoie să plîngă; a intrat de grab într`o odaie, și a plîns acolo. 31 Dupăce s`a spălat pe față, a ieșit din odaie; și, silindu-se să se stăpînească, a zis: ,,Aduceți de mîncare!`` 32 Au adus de mîncare lui Iosif deoparte, și fraților lui de ... 1 Cronici Capitol 9 1 Cronici 8 1 Cronici Capitol 9 1 Tot Israelul este scris în spițele de neam și trecut în cartea împăraților lui Israel. Și Iuda a fost luat rob în Babilon, din pricina fărădelegilor lui. 2 Cei dintîi locuitori cari au locuit în moșiile lor, în cetățile lor, erau Israeliții, preoții, Leviții și Netiniții. 3 La Ierusalim locuiau fii de ai lui Iuda, fii de ai lui Beniamin, și fii de ai lui Efraim și Manase. - 4 Fii de ai lui Pereț, fiul lui Iuda: Utai, fiul lui Amihud, fiul lui Omri, fiul lui Imri, fiul lui Bani. 5 Dintre Șiloniți: Asaia, întîiul născut, și fiii săi. 6 Fii de ai lui Zerah: Ieuel, și frații săi, șase sute nouăzeci. - 7 Fii de ai lui Beniamin: Salu, fiul lui Meșulam, fiul lui Hodavia, fiul lui Asenua; 8 Ibneia, fiul lui Ieroham; Ela, fiul lui Uzi, fiul lui Micri; Meșulam, fiul lui Șefatia, fiul lui Reuel, fiul lui Ibnia; 9 și frații lor, după neamurile lor, nouă sute cincizeci și șase. Toți oamenii aceștia erau capi de familie în casele părinților lor. 10 Din preoți: Iedaeia; Iehoiarib; Iachin; 11 Azaria, fiul lui Hilchia, fiul ... Ioel Capitol 2 Ioel 1 Ioel Capitol 2 1 Sunați din trîmbiță în Sion! Sunați în gura mare pe muntele Meu cel sfînt, ca să tremure toți locuitorii țării. Căci vine ziua Domnului, este aproape! - 2 O zi de întunerec și negură mare, o zi de nori și de întunecime. Ca zorile dimineții se întinde peste munți un popor mare și puternic, cum n`a mai fost din veac, și nici în vremurile viitoare nu va mai fi. 3 Arde focul înaintea lui, și pîlpăie flacăra după el. Înaintea lui, țara era ca o grădină a Edenului, și după el este un pustiu sterp: nimic nu -i scapă. 4 Parcă sînt niște cai, și aleargă ca niște călăreți. 5 Vin uruind ca niște cară pe munți, și pîrăe ca o flacără de foc, cînd mistuie miriștea; par o puternică oștire, gata de luptă. 6 Tremură popoarele înaintea lor, și toate fețele îngălbenesc. 7 Aleargă ca niște războinici, se suie pe ziduri ca niște războinici, fiecare își vede de drumul lui, și nu se abate din cărarea lui. 8 Nu se împing unii pe alții, fiecare ține șirul, se năpustesc prin săgeți și nu se opresc ... Neemia Capitol 12 Neemia 11 Neemia Capitol 12 1 Iată preoții și Leviții cari s`au întors cu Zorobabel, fiul lui Șealtiel, și cu Iosua: Seraia, Ieremia, Ezra, 2 Amaria, Maluc, Hatuș, 3 Șecania, Rehum, Meremot, 4 Ido, Ghinetoi, Abia, 5 Miiamin, Maadia, Bilga, 6 Șemaia, Ioiarib, Iedaia, 7 Salu, Amoc, Hilchia, Iedaia. Aceștia au fost căpeteniile preoților și a fraților lor, pe vremea lui Iosua. - 8 Leviți: Iosua, Binui, Cadmiel, Șerebia, Iuda, Matania, care cîrmuia împreună cu frații săi cîntarea laudelor; 9 Bacbuchia și Uni, cari își împlineau slujbele lîngă frații lor. 10 Iosua a născut pe Ioiachim, Ioiachim a născut pe Eliașib, Eliașib a născut pe Ioiada, 11 Ioiada a născut pe Ionatan, și Ionatan a născut pe Iadua. 12 Iată, cari erau pe vremea lui Ioiachim, preoții, capi de familii: pentru Seraia, Meraia; pentru Ieremia, Hanania; 13 pentru Ezra, Meșulam; pentru Amaria, Iohanan; 14 pentru Meluchi, Ionatan, pentru Șebania, Iosif; 15 pentru Harim, Adna; pentru Meraioat, Helcai; 16 pentru Ido, Zaharia, pentru Ghineton, Meșulam; 17 pentru Abia, Zicri; pentru Miniamin și Moadia, Piltai; 18 pentru Bilga, Șamua; pentru Șemaia, Ionatan; 19 pentru Ioiarib, Matnai; ... 1 Imparati Capitol 14 1 Imparati 13 1 Imparati Capitol 14 1 În vremea aceea, s`a îmbolnăvit Abiia, fiul lui Ieroboam. 2 Și Ieroboam a zis nevestei sale: ,,Scoală-te, te rog, și schimbă-ți hainele, ca să nu se știe că ești nevasta lui Ieroboam, și du-te la Silo. Iată că acolo este Ahia, proorocul; el mi -a spus că voi fi împăratul poporului acestuia. 3 Ia cu tine zece pîni, turte, și un vas cu miere, și intră la el: el îți va spune ce va fi cu copilul.`` 4 Nevasta lui Ieroboam a făcut așa; s`a sculat, s`a dus la Silo, și a intrat în casa lui Ahia. Ahia nu mai putea să vadă, căci ochii i se întunecaseră de bătrîneță. 5 Domnul spusese lui Ahia: ,,Nevasta lui Ieroboam are să vină să te întrebe de fiul ei, pentrucă este bolnav. Să vorbești așa și așa. Ea cînd va veni, se va da drept alta.`` 6 Cînd a auzit Ahia vuietul pașilor ei, în clipa cînd intra pe ușă, a zis: ,,Intră, nevasta lui ... ... va fi după el? 15 Truda nebunului obosește pe celce nu cunoaște drumul spre cetate. 16 Vai de tine, țară, al cărei împărat este un copil, și ai cărei voivozi benchetuiesc de dimineață! 17 Ferice de tine țară, al cărei împărat este de neam mare, și ai cărei voivozi mănîncă la ... Ezechiel Capitol 44 Ezechiel 43 Ezechiel Capitol 44 1 M`a adus înapoi la poarta de afară a sfîntului Locaș, dinspre răsărit. Dar era închisă. 2 Și Domnul mi -a zis: ,,Poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide, și nimeni nu va trece pe ea; căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, a intrat pe ea. De aceea va rămînea închisă! 3 În ce privește pe voivod, voivodul va putea să șadă supt ea, ca să mănînce pînea de jertfă înaintea Domnului. El va intra pe drumul care dă în tinda porții, și va ieși pe acelaș drum.`` 4 M`a dus apoi la poarta de miază noapte, înaintea casei Templului. M`am uitat și iată că slava Domnului umplea Casa Domnului! Și am căzut cu fața la pămînt. 5 Domnul mi -a zis: ,,Fiul omului, fii cu luare aminte, uită-te cu ochii tăi și ascultă cu urechile tale tot ce-ți voi spune cu privire la toate rînduielile Casei Domnului și cu privire la toate legile ei; privește cu băgare de seamă intrarea casei și toate ieșirile sfîntului Locaș! 6 Și spune celor îndărădnici, casei ... Daniel Capitol 6 Daniel 5 Daniel Capitol 6 1 Dariu a găsit cu cale să pună peste împărăție o sută două zeci de dregători, cari trebuiau să fie răspîndiți în toată împărăția; 2 a pus în fruntea lor trei căpetenii, în numărul cărora era și Daniel. Dregătorii aceștia aveau să le dea socoteală, ca împăratul să nu sufere nici o pagubă. 3 Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii și pe dregători, pentru că în el era un duh înalt; și împăratul se gîndea să -l pună peste toată împărăția. 4 Atunci căpeteniile și dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să -l pîrască în ce privea treburile împărăției. Dar n`au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentrucă el era credincios, și nu se găsea nici o greșală la el și niciun lucru rău. 5 Atunci oamenii aceștia au zis: ,,Nu vom găsi niciun cuvînt de plîngere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui!`` 6 Apoi aceste căpetenii și dregătorii aceștia s`au dus cu mare zarvă la împărat, și i-au vorbit așa: ,,Să trăiești vecinic, împărate Dariu!`` 7 Toate căpeteniile ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Biblie... |
||