|
||
OBSERVA (CU GRIJA) - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru OBSERVA (CU GRIJA)Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 64 pentru OBSERVA (CU GRIJA). Antim Ivireanul - Dedicație la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită l ... adevărului, ca și biruitorii și purtătorii de trofee împotriva oricărei falange de eretici și în contra oricărei alte rătăciri grecești și ateiste, înarmați nu numai cu arme convingătoare și cu dovezi ale sfintei și divin inspitei Scripturi, ba chiar și cu raționamente logice și de neînvins, infailibile și de necombătut, folosindu-se în toate de adevărul însuși, fie ca refugiu, fie ca apărător. Adevărul [care] a ... chiar modești, care însă se scandalizau de pe urma unor dogme grecești, ca de pildă, să spunem, norocul și ursita și mai ales în legătură cu menirea calvinistă și atee, ca și în legătură cu alte câteva chestiuni necesare, a vrut să-l pună la osteneală pe preaînțeleptul, preaînvățatul și pe preacinstitul mare logofăt al marii biserici a ... a lui Hristos, pe chir Ioan Cariofil, altădată aflat la București, în cursul unei slujbe divine, să răspundă în legătură cu niște chestiuni ca acestea, cu înțelepciunea și cu învățătura, pe care i le-a dăruit Dumnezeu, după canoanele sfinților părinți și după negreșita și infailibila părere a sfintei și ... sus-zisului boier, având drept scop folosul din aceasta, ce urma să rezulte pentru credincioși ca și informarea, el a depus râvnă și grijă ... Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială ... Eminescu, Ardealul se deosebește de Principate din nou, radical, ca și în epoca lui Conachi. În Ardeal (Slavici, Coșbuc etc.), literatura e obiectivă, clasică, optimistă, cu caracter țărănesc, pe când în Regat (Eminescu, Vlahuță, Caragiale, Delavrancea: "proletari intelectuali"), e intelectualistă, criticistă, antiburgheză și în genere pesimistă și romantică; ori (Duiliu Zamfirescu ... s-au schimbat), literatura din Regat, sau o bună parte din ea -- cea care caracterizează epoca aceasta nouă, adică cea apărută acum -- începe să semene cu cea ardeleană, pentru că în Regat s-au întâmplat fenomene mari (concretizate în criza cea mare de la 1900), care au determinat o mișcare de ... din poezia populară. Iar un fiu al său, dintr-un cântec de frunză. "Noutatea" aceasta, relativă, a scriitorilor munteni trebuie pusă în legătură cu specializarea muntenilor în "noutăți", cu caracterul mai novator, mai revoluționar al Munteniei, cu ivirea mai de timpuriu acolo a ideilor ori mișcărilor libere (vezi articolele dlui I. C. Filitti din această revistă: polemica sa cu dl Barnoschi) -- fapte care se explică prin pătrunderea mai puternică și mai timpurie în Muntenia a ideilor Revoluției Franceze. În adevăr (vezi detalii ... ... Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol) ... a produce ce era atunci de nevoie. Caracterul românesc, naturalețea poeziei lui Alecsandri se datorește, cum știu toți, faptului că întâia oară, din îndemnul, mai cu seamă, și cu ajutorul lui Alecu Russo, el caută în poezia populară ajutorul literar trebuincios pentru înființarea unui stil literar liber de orice artificialitate pedantă. Pentru că vorbim ... părintească. Acel ce a construit asemenea text avea evident un auz literar rafinat, pentru valoarea vocabularului românesc avea un simț de o siguranță cu totul nouă ambele aceste daruri scriitorul le pune, cu perfectă conștiință, în slujba intenției de a făuri o proză poetică cu sonoritate arhaic-religioasă, însă care să fie imediat înțeleasă de cititorul contemporan. Capacitatea literară a limbii române apare verificată până în capăt într ... nu-ntrece-a ta mândrire, Nici spada nu întrece cumplita-ți nesimțire! Observați că un vers ca: Chiar soarele fierbinte de-ar vrea cu fericire... ne duce îndărăt până la stângăciile unui Cârlova, și mai observați întrebuințarea abuzivă a infinitivelor substantivate mai cu seamă în rimă: este un inocent obicei rău al epocii lesne prinseseră de veste grăbiții noștri poeți de pe atunci că infinitivele substantivate furnizează rime ... Alecu Russo - Studii naționale (1840) ... Moldova, poporul zicea: S-a ivit Bujor în țară... Pe ciocoi mi-i bagă-n fiară etc. Și atunci boierii mergeau la drum cu câte doi-trei arnăuți plini de arme din cap până-n picioare. Cuconul A., ducându-se la Băcău cu nevasta d-sale, care dormea în trăsură, se văzu deodată oprit în mijlocul drumului. Bujor cu șase tovarăși îi aținea calea. Arnăutul de pe capră vru să se posomorască, însă nu-i dete vreme unul din hoți, căci îl smuci de ... eu sunt Bujor. — Bujor? — Bujor! — Am înțeles, adăugi boierul. Iată punga, însă te rog să nu-mi treziți nevasta. — N-ai grijă, noi nu speriem femeile... Câți galbeni ai cu d-ta? — 150. — Numai? — Numai! — Cu zimți? — Împărătești. — Prea bine... Mulțumesc... Unde mergi? — La Bacău. — Să spui ispravnicului închinăciuni din partea mea... Hai, încalecă, flăcău, și călătorie ... își fac cântecul după plac și îl răspândesc în țară prin gurile lăutarilor. Ion Petrariul din ținutul Neamțului a compus însuși balada lui cu câtva timp înainte de a muri: Cine trece lunca mare? Ion Petrariul călare, Cu ... Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate ... ne așteaptă în cele două rânduri finale, din ce în ce mai scurte și mai uscate. Spanac rezonanță metaforică persiflantă; sonoritate colțuroasă, seacă, în finala cu măcăit batjocoritor: aci e maximum de contrast cu strofa centrală, neumoristică. Virtuozitatea căreia i-a reușit această construcție nu e obișnuită. Economia interioară: fiecare rând o enunțare vizuală amintește pe cea ... numesc, convenabil, spirit. Poetul însă ar fi vrut să scrie cu miresme de culori. Dar culori și miruri se prefăceau în cuvinte negre, la fel cu toate civintele. Și întreba pe Cel-ce-toate-le-a-făcut de ce nu i-a lăsat și lui darul cel ... e totdeauna păcat, dacă e vorba), citiți, întreg, și fără grabă măcar Ciobanul bătrân. Între cimitirul vechi și sat. / Mai stă bordeiul jumătate dărâmat, / Coperit cu stuf, cu găuri de un cot. / Dar înflorit cu rapiță galbenă de tot. / Cu noaptea în cap, fără să mai ia nimic în gură, / Gata de drum cu o înjurătură, / Moșul alb mână oile satului la păscut / Nu pe drumul sur spre oraș pierdut, / Ci pe miriști țepoase, din care sar prepelițe grase ... ... Constantin Negruzzi - Sobieski și românii ... vrâstei, posomorât, gânditor, necăjit, și doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârșit venea duiumul oștei: trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe față și cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor, și pasul oamenilor ce abia se mișcau, pentru că de zece zile ... cunoscut că să vă închinați și să-i cuceriți cetatea împreună cu toate averile și merindele; atunci garnizoana va fi slobodă a ieși cu arme și bagaje, fără a i se face nimică, iar cutezând a se împotrivi, cetatea se va cotropi, și garnizoana se ... și-ar căuta de drum și ar da pace unor oameni care nu i-au făcut nimică. Cetatea n-avem gând să i-o dăm cu una, cu două, macar că nu sunt în ea nici averi, nici merinde. Tot ce-i putem da este plumbul din pușce, pre care i-l vom ... ștreang. — Spânzurați-i! Pe loc ostașii încungiurară pre plăieși, carii, depuind jos răniții, își făcură semnul crucii și, răzămându-se pe sănețe, se uitau cu ... Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848 ... în amorțire și întuneric. Vali, sosind la Hang, după multe greutăți, g[...]n curtea casei boierești o adunătură de vro două sute de români înarmați cu topoare, cu lănci, cu coase și cu puști; inima lui sălta de bucurie la acel spectacol neașteptat: ,,Iată, zise el în sine, începutul realizării visului meu!" Prințul C., proprietarul Hangului, întâmpină pe ... pe culmea Dealului Doamnei și acolo de a așeza pușcași prin copacii de pe marginile drumului, pentru a ploua de sus cu gloanțe în capetele soldaților, însă un al patrulea pretinse că nu ar fi o mișcare strategică de a alerga înaintea pericolului cu o mână de oameni rău înarmați și nedeprinși cu războaiele, prin urmare, el găsi mult mai avantajos de a sta locului pe piscul unde era clădită casa boierească, fiind această poziție foarte ... Ba cât hâciu; el grăia păsărește. -- Cică să ne ducem ca să alungăm pe vodă pentru că vodă a prins pe boieri umblând cu mâța-n sac și i-a pus la pedeapsă. -- Ce-avem noi cu ... Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei ... Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei Privighetoarea Socolei de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Eleonora era o fată frumoasă cu ochi negri, fărmăcători, care se furișau pe nesimțite în inimă. Fața ei era întotdeauna veselă și sufletul ei fără grijă. Nimene nu știe istoria ei de la început. Unii zic că ea a fost măritată cu un negustor bătrân și gelos, într-un fund de provincie oarecare, unde, nemaiputând trăi cu nesuferitul ei păzitor, îl lăsă într-o bună dimineață singur cu gelozia sa și răsări deodată în mijlocul Iașului ca ghiocelul în câmpie. Alții susțin că de mică copilă ea fu aruncată într-o monăstire, unde ... ureche și ea dispăru din monăstire ca prin minune, lăsând să creadă pe cuvioasele sale surori că Dumnezeu a ridicat-o în ceruri cu trup cu tot. Astfel de vorbe se răspândeau pe sama ei. E rău când nu se știe originea cuiva, mai cu seamă a fetelor frumoase. În lume sunt multe limbi rele, dispuse a cârti, și puține urechi, dispuse a nu ... ... George Coșbuc - Filozofii și plugarii ... ocol: Pentru dânșii, cum se vede, cată vâjul numa-n gol! Moșule, mai spune-mi una! Văd bine că ești slab tare Însă niște oi cu lapte, să le mulgi ai fi în stare? Zise craiul, și cu zâmbet către sfetnici lung privi, Și-apoi vâjului, cu stângul, una pe ascuns ochi. Vâjul pricepu-ntrebarea, deci, ochind și el o dată, Zice: Doamne, ce mai vorbă! Pare că-i din drum luată ... mi-i apucă! Ultima speranță numai este că ei să se ducă La moșneag și să-l întrebe, că ce naiba-a povestit Cu măria-sa, cu craiul. Bravo! Iacă-au nimerit! Dar era mare rușine, că ei, domni cu-nvățătură, Capul să și-l plece-n fața unui vâj de pe-arătură! Cam șod lucru-i, zău, acesta! Dar altceva ce să faci? Bine ... bătrân și-aminte nu mai pot toate să țin: Alta-i mintea cea de tânăr, alta mintea de bătrân! Sfetnicii priveau în față la moșneag cu grijă mare. Oare-l criticau și-acuma? Ce fel de logică are? Nu-i poveste! Chiar de cumva bătrânu-ar fi cuvântat Nonsensuri cât Himalaia, dânșii ... ... Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice ... viitoarele conferințe din Paris. Misie importantă! răspundere mare și spăimântătoare!... Eu, un biet țăran de la Dunăre, aveam a mă găsi în contact cu capacitățile cele mai recunoscute din Europa! cu oamenii cei mai însemnați!... Nu dar fără griji mă întrebam de voi putea să mă ridic și să mă susțin la înălțimea misiei mele?... însă ... žDomnule conte, răspunsei, dacă am izbutit a realiza dorința noastră seculară, această reușire o datorăm în parte și Excelenței Voastre, care ați apărat cu atâta căldură drepturile Principatelor la Congresul din Paris.“ — Am făcut, apărându-le, un act potrivit cu convingerea mea și conform intereselor familiei latine, și voi continua aceeași politică din toate puterile mele. Unirea Principatelor și consultarea votului poporului este începutul unei ... care răspunsei cu franchețe fără a exalta calitățile și fără a ascunde defectele noastre, căci mi se părea că vorbesc nu cu un străin, ci cu un compatriot. Apoi rugai pe dl ministru să grăbească trimiterea unui consul sard în Principate și să binevoiască a-mi înlesni transportul a ... că aveam misii de la prințul Cuza de a mă înfățișa regelui. Generalul, nalt de stat, înzestrat ... Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I ... Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau ... o șterg binișor din convoi și atunci tocmai prin munții Vrancei m-am oprit. Dar pe drum am dat de crame, de dealuri și văi cu răsunet de sfârlează și dorul de ai mei m-a încleștat deodată, cu mare tărie. însă eu tot am mai rătăcit până-n miezul iernii pe coclauri neumblate, am răzbătut la drumuri nemaibătute și la răspântii cu hanuri și cu focuri de popas ca la începutul pribegiei mele. Dar pe aici începusem să nu mă mai simt ferit ca în porturi. Am socotit că tot ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |