NURI - Definiția din dicționar - Resurse lingvistice

Vezi și forma bază: NUR

Vezi și:NUR, NURIȚĂ, DRĂGĂNELE, NURLIU ... Mai multe din DEX...

NURI - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

NURI s. pl. v. sex -appeal.

Sursa : sinonime

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Rezultate suplimentare

Rezultate din Literatură pentru NURI

Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 27 pentru NURI.

Costache Conachi - Ce este nurul

Costache Conachi - Ce este nurul Ce este nurul de Costache Conachi Ah, nurule, împărate a podoabelor firești, Ființă necunoscută priceperii omenești, Tu ce țâi împărăția într-un cuprins de obraz Și stăpânești lumea toată numai prin plac și prin haz, Cu duhul și cu sâmțârea pururea într-aripat, Dai ființă la ființa în care ești răvărsat. Întocmai și mai mult încă decât fierul la magnit Tragi pe inimi cu plăcerea și le supui la iubit. Frumusăța fără tine este un chip zugrăvit, Ce nu-nghimpă la sâmțâre, nici pornește la-ndrăgit. Ea podoabelor supusă, tu podoabe covârșești, Ea oglinzii să închină, tu oglinda o sfințăști. Ochii ce te au pre tine cu sâmțârile grăind Parcă farmecă cu libov, parcă fulgeră clipind. Gurița ce să deșchide supt a tale zâmbituri Dă graiului o dulceață prin care tu inimi furi. Ah, nurule, împărate, țâe numai mă închin, Pentru tine slăvesc lumea, pentru tine eu

Costache Conachi - Visul amoriului

Costache Conachi - Visul amoriului Visul amoriului de Costache Conachi Informații despre această ediție Gîndul meu fiind la tine de-a pururea sprijinit Și de sînt la închisoare de tine nu-s despărțit. Sufletul mei îi acolo unde și tu lăcuiești, Și inima ce să bate, căci pe lîngă ea lipsăști, Altă nimic nu dorește decît ceasul fericit, Întru carele să sîmptă că de dînsul te-ai lipit. Ah, Doamne, ce năcaz mare a iubi ș-a fi închis, Dar ce amețeală-i asta de care mă văz cuprins ? Au întunecat văzduhul, ochii mi-au painjănit, Am rămas uimit pe gînduri, nu mă lăsați, că-s perit ! Iată, o femeie vine, cu veșmînt preastrălucit, Chiar ca soarele cînd iese, vara, despre răsărit. Trupul ei părea că este alcătuit chiar de duh, Căci mă prevedeam printr-însul ca printr-un curat văzduh. Și clătindu-mă pe-ncetul, după ce m-au deșteptat, Printr-o dulce sărutare îmi zice : â€žCe-ai leșinat ? Eu sînt sîmțîrea aceea prin care s-au osăbit Omul dintre dobitoace de cînt lumea s-au zidit. Știu că inima ți-i dată în robie de curînd Și că n-ai altă ...

Cincinat Pavelescu - Revistei Rodica

Cincinat Pavelescu - Revistei Rodica Revistei Rodica de Cincinat Pavelescu redactată de Caion et comp., ce apărea pe hârtie albastră, purtând ca deviză versurile lui Alecsandri: Purtând cofița cu apă rece, iar textul revistei era plin de injurii la adresa tuturor scriitorilor noștri recunoscuți Purta cofița cu apă rece Blonda Rodică, plină de nuri - Rodica voastră, vânătă, trece Ducând hârdăul plin cu

Costache Conachi - Jaloba mea

Costache Conachi - Jaloba mea Jaloba mea de Costache Conachi 1821, Basarabia, la Sângera Lume! astăzi se desparte de tine un muritoriu, Nu prin moarte, ci prin jale și durere de amoriu; Se desparte și te lasă, că nu mai poate răbda Atâtea ș-atâtea răle de la o supus-a ta. Ascultă, maică miloasă, ce pătrunzi la adevăr Și despici faptele noastre pănă la un fir de păr, Ascultă și pedepsește cu a tale giudecăți, Dintre noi pe cel cu vină la a dragostei dreptăți. De nouă ori pănă astăzi pământul colindătoriu Au călătorit pe crugul soarelui nemișcătoriu. De nouă ori primăvara cu veșmântul înflorit Și iarna cu cărunteța pe pământ s-au învârtit, De când am văzut cu ochii o muritoare a ta, Cu frumuseța și nurul vărsate în fața sa - Am văzut-o!... și îndată ca săgeata pe ascuns O simțire de iubire în inimă m-au pătruns! - M-au pătruns... dar nu cu focul acel înfierbântătoriu Ce-l fulgeră și-l aprinde numai aprigul amoriu; Ce cu para acea lină, acea dulce la simțiri, Ce viind din potrivirea ce pot avea două firi, Trage, pleacă și supune pe ...

Mihai Eminescu - Cântec vechi (Eminescu)

Mihai Eminescu - Cântec vechi (Eminescu) Cântec vechi de Mihai Eminescu Vino, scumpă, de privește Dorul tău cum mă muncește. Nici defel cum nu mă lasă Nici să intru sara-n casă, Ci din așternut mă scoală, Ca pe-un pătimaș de boală, Și mă face de alerg Neștiind pe unde merg. Când în zori de dimineață, Mă visez cu tine-n brață, Când te strâng să nu te pierd Și te chem și te dezmierd. Ars deodată sar din pat, Singurel m-am deșteptat, Suspinând și amețit, Mă simt mai nenorocit. Sunt de carne, nu-s de fier! Ce să fac ca să nu pier. Căci rănit sunt de amor, De nici tăiesc, nici nu mor: Somnul meu nu este somn, Nici pe mine nu sunt domn. A dormi de sunt pe cale, Zăresc chipul dumitale: O icoană zugrăvită Cu mulți nuri

Mihai Eminescu - Miron și frumoasa fără corp

Mihai Eminescu - Miron şi frumoasa fără corp Miron și frumoasa fără corp de Mihai Eminescu Ce lumină-i și ce vorbe Jos sub grinzile colibii? Marta mânuie cociorbe, Iar Maria toacă hribii, Iar ciobanu-și pune gluga, Mai îndrugă câte-ndrugă, Iese-n noaptea cu scântei Ș-o tuli urât de fugă, Parcă-i dracul în călcăi. Iar la colțul marei vetre Stau pe laiți, lângă spuze, Un moșneag și trei cumetre, Â Povestesc mișcând din buze. Tinerica puica nașa Prejmuiește tot pe moașa, Pe când spală la un blid, Iar bătrâna gată fașa Și cumetrele se râd. Â Măi ciobane ortomane, Unde-mi mergi așa pe frig? Â Da la râșniță la Dane Și la borș la Pipirig; Ce era să spun? Iac-asta, Mi-a făcut băiet nevasta, Nu vă fie cu bănat. Să-mi veniți și dumneavoastră Că ș-așa-mi sunteți din sat. L-a spălatu-l, pieptănatu-l, La botez l-a dus pe micul, La icoane l-a-nchinatu-l, Un diac citi tipicul; Când pe el veni botezul Îi trecu auzul, văzul, Nici că-i pasă lui săracul, Că nanașa spune crezul Și se ...

Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia

Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia Scrisoare către Zulnia de Costache Conachi Informații despre această ediție Din toți muritorii lumii cel mai în nenorocire Și dintre toți pătimașii cel mai mult în osîndire Este omul care-ți scrie, mai pomenești-l tu oare ? Ah, de nu l-îi mai cunoaște după slovă și scrisoare, Cunoaște-l di pi durere cu care plîngînd îți scrie, Cunoaște-l di pi-a lui lacrămi ce l-i găsîi pe hîrtie Cu ele odinioară udam a tale picioare, Cu ele pe buză arsă de-a dragostei înfocare, De sute de ori, Zulnio, printr-a gurilor lipire Ți-am adeverit amoriul cu credință și iubire. Iar acum, ah, vai de mine, într-acest pustiu de jele, Unde nu am alt tovarăș decît durerile mele, Le vărs numai pentr-un suflet și o tristă inimioară, Ce pătrunsă de-a iubirii, și de-a dorului tău pară N-au răgaz, nu au odihnă, nici pot avea mîngîiere. Decît numai în suspinuri, în lacrămi și în durere. Amar mie, în ce valuri norocul mă aruncară, Nu știu, mai trăiesc pe lume sau din lume sînt afară ! ...

Iancu Văcărescu - Primăvara amorului

Iancu Văcărescu - Primăvara amorului Primăvara amorului de Iancu Văcărescu N-am să scap, în piept port doru Piste ape, piste munți; Văz că piste mări Amoru, Când o vrea își face punți. La Carpați mi-au adus jalea, Lor am vrut s-o hărăzesc; Resunetu, frunza, valea, Apele mi-o îmmulțesc! Mii de pedici, mii de curse Piste firea toat-a-ntins, Lăcrămi în zădar sunt curse: Unde-oi merge eu sunt prins. ........................................ Se întinde o câmpie De subt poale de Carpați, Câmp deschis de vitejie La românii lăudați; Surpături sunt de o parte, D-un oraș ce a domnit; O gârliță-ncoaci desparte Un crâng foarte-nveselit. Acolo am eu cășcioară Pe un vârf de delișor; Curge-n vale-i o apșoară Murmurând încetișor. În potrivă zmăltuite Dealuri altele se văd, Ș-în vălcelile-nflorite Miei pasc, alerg, se joc, șăd. Lăsând ale lumei mare Cinsti, nădejdi și fumuri seci, Amăgiri cu-ncredințare, Vrăjmași calzi, prieteni reci; Acolo cu sănătatea, Cu odihna însoțit, Toat-a vieții bunătatea Dobândeam eu îmmulțit. Când la vie, la grădină, Când la câmp de multe ori, Cu o muncă prea puțină Pildă dam la muncitori. Când cu ...

Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi

Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi Dintr-un catastif vechi de Ion Luca Caragiale Să mă ierte confrații noștri reporteri dacă nu rămân todeuna uimit de rezultatele activității lor... Eu am cunoscut în copilăria mea, înainte de a merge la școală, pe patroana reportajului român; și iată de ce zic â€žpatroana". Toate corporațiile bine organizate au câte un patron sau chiar câte doi: pianiștii au pe sf. Cecilia; vânătorii, pe sf. Hubertus; călăreții, pe sf. Gheorghe; chiriașii, pe sf. Gheorghe și pe sf. Dumitru; doftorii, pe sf. Cosma și Damian; birjarii pe sf. Ilie ș. cl. Și să se noteze bine că pe vremea când trăiau acești patroni, nu se știa nici de Chopin, nici de pianolă; armele cu repetiție nu se inventaseră încă; societățile pentru îmbunătățirea rasei cavaline si Creditul urban nu erau înființate; despre antisepsie și roate de cauciuc nici pomeneală... Tot astfel, când eu am cunoscut-o pe patroana reportajului român, nu se pomenea de serviciu telegrafic și telefonic nici cu fir, dar încă fără fir; nu se știa de căi ferate, de biciclete, de automobile, de atâtea ș-atâtea mijloace de locomoțiune și de corespondență, de care se bucură confrații reporteri ...

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în oraşul Iaşi Roman din Vrancea în orașul Iași de Constantin Stamati La hotarele Moldovei către Țara Muntenească, A Vrancei munți se înalță, cu-a lor codri nepătrunși, Ce adăpostesc păstorii de prăsilă românească, Necorciți cu alte nații și cu legi bune deprinși. La fire simpli, buni la fapte, cu deprinderi țărănești, Feriți de-a Europei patimi și de cruzimi bărbărești. Ei petrec în fericire, neavând vro iscusință, În măgulituri viclene ce pe oameni amăgesc, Nici ca fățarnicii care cu o față de priință, Pe -a lor amici dezmiardă până când îi jăcuiesc, Ce lin a lor viață cu lucrare o petrec, Și-n facerile de bine între dânșii se întrec. Șoltuzul este domn Vrancei, a căruia palat este O cocioabă stuhuită precum în sat toate sunt. Deci el cu pârgarii, sfetnici, după ce trebi săvârșește, Se întoarce iar la lucru și uită că au domnit. Iar sățioasa mâncare acestui popul firesc Sunt poamele, fruptul turmei și holdele ce rodesc. Nici răzbeluri vreodată acești munți nu încruntară, Căci aurul și răsfățul cu totul din ea lipsind, Cei mai lacomi de prăzi oameni ...

Mihai Eminescu - Antropomorfism

Mihai Eminescu - Antropomorfism Antropomorfism de Mihai Eminescu În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie, Trăia puica cea moțată cu penetul de omăt; Nu-i cucoș în toat-ograda, ce de-iubire căpiat S-urmărească insolenter inocenta ei junie. Ce cochetă e copila, cu ce grație ea îmblă? Și ce stele zugrăvește în nisip cu dulcea-i labă Â O găină virtuoasă, o găină prea de treabă, Cu evlavie ea cată fire de-orz și coji de jimblă. Dară cine să admire a ei nuri și tinereță? Boul chior, ce vede numai jumeta din a lui paie? Ah! în inima-i fecioară simte-o tainică văpaie Pentru cucurigul dulce din cântări de dimineață. Pierde gustul de mâncare, scormolește, de ți-i milă, În pământ ca să găsească chipul cel dorit într-una, Sau se primblă visătoare, noaptea căutând în lună A lui umbră luminoasă Â melancolica copilă! O găină-mbătrânită, venerabilă matroană, Ce demult e schivnicită de lumești deșertăciuni, Ea îi spune-ale ei taine, ca la raza-nțelepciunei Să găsească mângâiere pentru-a gândurilor goană. Iar călugărița veche, ce demult era iertată, Ce demult se dizvățase de plăcerile d-iubire, Ea ...

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...