|
|
||
NĂCAZ - Definiția din dicționarTraducere: engleză Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. NĂCÁZ s.n. v. necaz.Sursa : DEX '98 Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru NĂCAZRezultatele 1 - 10 din aproximativ 20 pentru NĂCAZ. Costache Conachi - Visul amoriului ... căci pe lîngă ea lipsăști, Altă nimic nu dorește decît ceasul fericit, Întru carele să sîmptă că de dînsul te-ai lipit. Ah, Doamne, ce năcaz mare a iubi ș-a fi închis, Dar ce amețeală-i asta de care mă văz cuprins ? Au întunecat văzduhul, ochii ... statornicești. Tînărule, fii cu suflet, căci iată că am sosit.â€� „Nu mă lăsa la peire, stăpîna mea, am răcnit. Ah, ce foc, ce năcaz mare în inimă mi-au întrat, Ce grădina minunată în lumea asta s-au dat ! Ce flori pline de dulceață aici au răsărit, Ah, mirosul ... răspuns dintr-un suspin, Dă-mi încalea viorica ce stă ascunsă supt spin. M-oi năcăji a o scoate cu orișice fel de năcaz, Ca să petrec împreună un minunt măcar cu haz.â€� „Du-te dar de-o dobîndește, mi-au zis făr-a zăbovi ... Antim Ivireanul - Dedicația din Noul Testament, tipărit la București, în anul 1703 Antim Ivireanul - Dedicaţia din Noul Testament, tipărit la Bucureşti, în anul 1703 Dedicația din Noul Testament, tipărit la București, în anul 1703 de Antim Ivireanul Prealuminatului, înălțatului și bunului credincios domn oblăduitoriu a toată Țara Rumânească, Io Constantin Basarabă voevod, plecate închinăciuni. Întoarce-se pururea magnitul cătră polus; zboară spre înălțime focul; pleacă-se în sânul pământului piatra; aleargă apele în brațele mării; și în scurte cuvinte toate lucrurile cătră chendrul lor să pleacă. Deci dară de iaste așa, nu iaste nicidecum minune, de vreme ce acestui dumnezeesc Testament toate ce sunt în sânul credinciosului, iubitoriului de Hristos și creștinescului tău suflet, ca la un chendru firesc aleargă. Pentru ce? Că precum cĂ©le sfinte să cuvin sfinților și cĂ©le sfințite sfințiților, așa și cĂ©le creștinești, creștinilor să cuvin. Multe adevărate creștinești și de Dumnezeu plăcute și de suflete folositoare cărți, dentru ale mării-tale cheltuiale, spre folosul cel de obște, s-au dat; iară de cât toate mai folositoare de suflete și mântuitoare iaste aciasta a Noului Testament. Pentru că, de vrĂ©me, după cum zice fericitul Pavel, alt nu iaste Evangheliia, fără numai putĂ©rea lui Dumnezeu spre mântuire la tot ... Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ionașcu-Vodă ... spânzurătoare!" Și pe când armașii p-amândoi în sus Cioarelor i-au dus, Zise vodă cătră ceata-i voinicească; "Cine vrea să scape țara de năcaz Gheorghe Asachi - Umelită alăută Gheorghe Asachi - Umelită alăută Umelită alăută de Gheorghe Asachi Umelită alăută, Alăută a lui Amor, Tu ce viața me trecută Ai cântat de multe ori, În zadar cu măgulie Și nădejde m-ai păscut; Cânt-acum cu duioșie Răpaosul ce-am pierdut! Îns-amorul în privire Silvii mele străluce Și credem c-a me sâmțire Tot de-acel foc să hrăne. A ei buzăle credință Ș-amor mie îmi jura, Însă văd c-a ei voință Au fost de-a mă înșăla. Îndulcita ei rostire Pune inima me-n giug; Până și a ei zâmbire Plin-au fost de vicleșug. Ea ca Vănără îi frumoasă, Dar aș vre, ah, mie amar, Ca să fie mai duioasă, Sau să n-aibă atâta har. Alăută umelită, Vino, mângâie al meu sin, Du la Silvia oțărâtă Înfocatul meu suspin! Tânguindu-te, îi spune De năcazul meu cumplit Ce viața acum răpune Care ei am fost Iordache Golescu - Cântare dă tânguire la sfârșitul vieții ... mbrățișare. Mă duc, mă duc șî vă las, vedeți, vedeți ce vă las, Vă las chiote șî leșânuri, văitături șî suspinuri, Vă las jale cu năcaz, vă las lăcrămi pă obraz, Ș-un vaiu mie! fătul mieu! frate! soro! tatal mieu! A mea maică cea prea dulce! (O, ce ... Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia Scrisoare către Zulnia de Costache Conachi Informații despre această ediție Din toți muritorii lumii cel mai în nenorocire Și dintre toți pătimașii cel mai mult în osîndire Este omul care-ți scrie, mai pomenești-l tu oare ? Ah, de nu l-îi mai cunoaște după slovă și scrisoare, Cunoaște-l di pi durere cu care plîngînd îți scrie, Cunoaște-l di pi-a lui lacrămi ce l-i găsîi pe hîrtie Cu ele odinioară udam a tale picioare, Cu ele pe buză arsă de-a dragostei înfocare, De sute de ori, Zulnio, printr-a gurilor lipire Ți-am adeverit amoriul cu credință și iubire. Iar acum, ah, vai de mine, într-acest pustiu de jele, Unde nu am alt tovarăș decît durerile mele, Le vărs numai pentr-un suflet și o tristă inimioară, Ce pătrunsă de-a iubirii, și de-a dorului tău pară N-au răgaz, nu au odihnă, nici pot avea mîngîiere. Decît numai în suspinuri, în lacrămi și în durere. Amar mie, în ce valuri norocul mă aruncară, Nu știu, mai trăiesc pe lume sau din lume sînt afară ! ... Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiţi Povestea celor necăjiți de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 7, 21 nov. 1910, p. 97—101 A fost odată un biet om necăjit ca vai de capul lui. Și nu era prost creștinul, dar o piază rea i se punea de-a curmeziș, așa că tot ce făcea îi ieșea pe dos. Muncea din răsputeri omul și abia ce putea să încropească după multe trude și necazuri câțiva bani, că o năpastă și da peste el, de-l lăsa și mai sărman ca mai înainte. Dar toate astea nu-i abăteau puterile, căci sădise, se vede, Dumnezeu într-însul viață de prisos ca să poată suferi mai bine. De la un timp și-a dat el cu gândul că poate locul unde i se nemerise să stea și să muncească e blăstămat. Și luându-și ce bruma îi mai rămăsese, se mută cu sărăcie cu tot aiurea. Dar nici acolo nu-i fu mai acătărei. În sfârșit, toate i se înturnau împotrivă, până ce la urma urmei se hotărî să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit. Și stând el așa, și privind în ... Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a IV Sfinții din raiu să gată să-ajute Muntenilor; Florescul mai spune De-a lui Vlad biruințe făcute. Curtea măiastră, prin o minune, Piere ca dracul de crucea sfântă. Lui Parpangel rău cărțile-i cântă. O, fericite veacuri trecute, Când să mai pogorea câteodată Pe pământ oamenilor să-ajute Sfinții, ori ca pe cei răi să bată Sau pe credincioși să mângăiască La scârba și nevoia lumească. Acum pare că ceriul de lume Ș-au uitat cu tot, nice mai bagă Samă de-oameni, lăsând să-i sugrume Nevoile-întru viața-întreagă. Îngeri nice-în vis acu s-arată Să ne-învețe vro taină ciudată. [1] Cu-adevărat! eu altă pricină N-aflu, făr' că sau nice-o credință Noi avem acum sau pre putință Iar' a bătrânilor socotință Răzăma purure-în lucruri sfinte, Ceriul având în inimă și minte. Ori de unde-aceasta să purceadă, Destul că pe vremea lui Vlad încă, Sfinții oblicind atâta pradă Ce făcea turcii-în creștini ș-adâncă Răutate, pe pământ veniră Și multe suflete mântuiră. Aceasta nu numai că să zice, Ci s-au scris și la cronica vechie Carea- ... George Coșbuc - Filozofii și plugarii ... să intre cer în casă. Bătrânul, cam fără voie și cu mare greu îi lasă. Bună seara! Seara bună! Vai de mine ce păcat, Ce năcaz vă poartă oare, de umblați noaptea prin sat?! Sfetnicii i-au spus năcazul. Te rugăm dar și ne-ajută, Căci de nu, viața noastră mâine ... George Coșbuc - Un pipăruș modern George Coşbuc - Un pipăruş modern Un pipăruș modern de George Coșbuc (Parodie) A fost ce-a fost. De n-ar fi fost, Achim ar fi șezut acasă; Dar după ce Savinca lasă Pe-Achim în ajunări și post, El, zău! nu face lucru prost, De-și cată draga-i jupâneasă. Dar vezi! Achim era-nsurat Cu fata lui Mihai Terinte: Femeie bună și cuminte, Cum alta nu găsești în sat, Și oablă-n mers și dreaptă-n stat Și rumenă, părea o fragă— Rar om, să n-o găsească dragă! Avea doi ochi de brebenei, Să mori cercând viață-n ei; Și-avea obraz rotund, molatec; Deci nu-i mirare, dragii mei, Savinca da din ochi scântei Și-Achim era tot-tot jeratec. Dar într-o zi—poznit itros!— Savincă-n sus, Savincă-n jos, Savinca taie cruce-n grindă: Din casă iese pănă-n tindă, Din tindă iese până-n drum, Din drum —„Dar flacără și fum Și patruzeci de zmei și-un drac Și mai pe-atâția draci cu frac! S-a dus Savinca, dus? Pojar Și-un car de draci și mai un car!“ Achim ... Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XII Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a XII Țiganii la sfat încep gâlceavă; Războiul atuncea li s-arată Cu toată curtea sa cea gubĂ¡ Ș-învrăjbește țigănia toată; Mulți voinici să-ucig în bătălie; Vlad de voia sa merge-în urgie. Așa zisă Goleman și-aștepta Vorbă-înțăleaptă să-i întărească, Dar' alții nu să putea deștepta Din atâte sfaturi să găsască Care-i mai bun, și cei mai cu minte Nu voia să să certe-în cuvinte. Atunci Bobul a să răbda nu poate Și zice: ,,Dă ț-ar hi mintea lungă Ca căciula, Golemane! poate Că-ar nimeri doar sfat să-ți ajungă A ne-îndupleca-întra-aceaiaș' parte, Unde vrei să ne duci pe departe. [1] Dar n-am mâncat încă stregoaie Nici mătrăgună, să nu sâmțim Când ar vra cine să ne despoaie!... Și pentru ce să nu grăbim Așa tare, într-un lucru care Poftește mai multă judecare? Au doară ca să te punem pe tine Vodă, sau doar ban, sau cevaș' altă, Și țiganii ție să să-închine? Iar' tu la dânșii cu sprânceană naltă Căutând în zios, să scĂșpii dăparte, Uitându-ți dă-opincile sparte! Dar nu!... ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||