|
||
MERGE (CU PAS ȘOVĂITOR) - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru MERGE (CU PAS ȘOVĂITOR)Rezultatele 1 - 9 din aproximativ 9 pentru MERGE (CU PAS ȘOVĂITOR). ... mumii Și de Iuda vânzătorul, înjosit și păcătos. Dar Osman de cum aude a creștinilor cântare, Ce desfide-a lui credință cu avântul ei măreț, Și ce zboară arzătoare către cerurile clare, Se încruntă și-i privește cu mânie și dispreț. Însă grecii-ncep să cânte a străbunilor mărire, Spun de gloria trecută, se revăd la Marathon, Îi conduce Miltiade către ... Aga, voi vedea dac-ai mințit! Și-nchinându-se judeul ca un șarpe iese-afară. Însă luna prin ferestre se răsfrânge liniștit, Troienind cuprinsul tainic cu a ei lumină clară, Și Osman lângă Zopira uită grija ce-l pătrunde, Cu iubire dezvelește albul chip surâzător, Peste sânul alb, de lapte, cade părul ei ușor Și întreagă o-nvelește risipindu-se în unde. Ochii ei au ... este marea semănată, Câte-un corp ce-noată-n sânge ici și colo se arată, Însă cei rămași în viață dau năvală către vas Și cu căngi îl încleștează. Scatozub răcnește: Ura! Moartea urlă furioasă și la mulți le-astupă gura, Șiruri dese cad creștinii. Turcii cad la orice pas ... Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun ... în deÂcursul lungii mele călătorii în vagon, am sângerat din nas. Însă această neînsemnată întâmplare nu v-a îndreptățit deloc să intrați cu forța în odaia mea, și aceasta cu atât mai puțin, cu cât eu nu l-am chemat pe nimene. Purtarea d-voastre îndrăzneață voi denunța-o unde se cade. Iară ce s-atinge în special de ... atunci acelui ce după moartea mea va intra întâi în una din ele. “ Comisarul poliției, luând epistola, mi-a înmânat-o cu urÂmătoarele cuvinte: — Domnule, mai înainte de toate scuză că după arătarea chelÂnerului am intrat cu forța în odaia d-tale. Dar însuși chelnerul, auzind zgomotul împușcăturii, n-a nimerit unde s-a căzut, și în buimăceală ... atunci d-ta te aflai cufundat într-un somn adânc. Deci, nepierzând timÂpul, noi am silit ușa și, intrând, te-am aflat fără mișcare, cu ochii închiși și cu capul într-o baltă de sânge. Acea priveliște imediat ne-a făcut să credem că v-ați împușcat în cap, dar la urmă ... Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis ... Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu 1872 Nuvelă ...și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne-nchipuim lumea redusă la ... se topea sufletul, ființa, viața, privind-o... vecinic privind-o. Pe ici pe colo pe la mese se zăreau grupe de jucători de cărți, oameni cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete cu cealaltă înainte de-a bate, mișcându-și buzele fără a zice o vorbă și trăgând din când în când cu sorbituri zgomotoase câte-o gură din cafeaua și berea ce le sta dinainte — semn de triumf! Dincolo unul scria cu cridă pe postavul verde al biliardului; unul cu ... ... tace, face și așteaptă ca taică-său să se bucure, iar Busuioc e tată și se bucură și atunci când nu prea are de ce. Cu toate aceste, acum Busuioc stete pe gânduri. De mai cu minte era fiul său mai cu minte; acum însă nu era vorba de minte, ci de trecere, și trecere tot el, tatăl, avea mai multă. Știa pe toată lume, și toată ... zile a voit s-o facă. - Tu știi că eu te las de bunăvoie, îi zisese ea atunci; de vrei s-o faci cu de-a sila? De acolo înainte el nu mai voia să o sărute, iar acum, cu un an mai bătrțn, îi era ciudă că n-a voit, și n-ar fi vrut să deie față cu dânsa, pentru ca nu cumva să-l împingă păcatul să-i arate că poate voi, dacă vrea, chiar și mai mult. Nu dar la Simina ... de la marginea Câmpiei. Aici e începutul. Satul se-ntinde la poalele celui din urmă șir de dealuri. Din sus de sat locurile sunt presărate cu vii, și mai sus, coasta e acoperită ... Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I ... Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau ... nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele și cu mâinile zdravene, cu pieptul neîngăurit, tocmai aici, în această zi sfințită a liberării de orice pericol. Iar astăzi e zi de marți și dacă toți oamenii ... și mai cu seamă cu statura mea cea nouă, care de când fugisem crescuse cu repeziciune de copac. Totuși i-am văzut că mă privesc ... vremea...) Câteva... stai la îndoială. Iată una pe care vrei s-o citești de zece ani și nu știi pentru ce n-ai reușit încă, cu toate că o ai în bibliotecă. Pe aceasta, deși ilustră, ai ocolit-o necontenit. De ce?... Câteva, mai interesante, ai să le comanzi cu siguranță. Le însemni cu o cruce. Pe cele mai importante, cu două. De la o vreme observi că ți-ai pierdut forța de inhibiție, și crucile duble devin tot mai dese. Atunci, pe cele ,,câteva mai ... ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la schitul invizibil... Încă și mai din adâncul vremii, Borca, cu diminețile care sunau cristalin, cu zilele înalte și luminoase, cu nopțile care veneau din pădure ude, cu miros de ferigă... Și imagini răzlețe dintr-o vără sau alta, unele greu de localizat în timp: un curcubeu la depărtare de câțiva stânjeni, văzut ... imaginea ei mi-am creat-o mai târziu, în copilărie, după o fotografie rea și ștearsă, pe care am înviat-o și am colorat-o cu tot ce am auzit de la alții și cu propria mea fantezie: o fată tăcută, înaltă, ... Panait Istrati - Chira Chiralina ... de ici-colo de natura lui nomadă și ciudată; viața prinsă la vârsta de douăzeci și cinci de ani în tristul angrenaj al societății (căsătorie cu o fată bogată, frumoasă și sentimentală), din care ieși după un an acoperit de rușine, cu inima sfâșiată, cu caracterul falsificat. Adrian cunoștea vag povestea. Mamă-sa, fără a intra în amănunte, i-o da exemplu de ticăloșie, dar Adrian trăgea incheieri ... trecea drept un flecar pentru toată lumea — și era în adevăr, voia să fie. În costumul său prăpădit și boțit chiar când era nou; cu înfățișarea sa de țăran orășenit, cu cămașa necălcată, fără guler, cu aerul său de geambaș hoțoman, el se deda la o paradă de vorbe și de gesturi care amuzau pe oameni, dar care lui nu-i ... văzu deodată apărându-i “celălalt Stavruâ€�. Adrian se înfipse în ochii lui. Într-un colț al magazinului puțin luminat, Stavru cu zbârciturile feței suprimate, cu trăsăturile îndulcite, cu ochii mari deschiși, ficși și luminoși, privea pe băcanul cu chip umflat și posac și zicea, sfios, dar hotărât, în vreme ce celălalt îl aproba cu ... Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche ... la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâția ani de restriște și cari ar fi doborât un ... ciudate a fost întrucâtva și teama de sine însuși, fiindcă, sub învelișul de gheață din afară, Pașadia ascundea o fire pătimașă, întortocheată, tenebroasă care, cu toată stăpânirea, se trăda adesea în scăpărări de cinism. Cu veninul ce se îngrămădise în inima sa împietrită, puterea l-ar fi făcut lesne primejdios. Și nici o încredere la el în virtute, în cinste ... Academie, altul nu s-ar fi găsit mai potrivit. Cineva care nu l-ar fi cunoscut, văzându-l trecând seara, când ieșea, țeapăn și grav, cu trăsura la pas după el, pentru nimic n-ar fi voit să creadă în ce murdare și josnice locuri mergea acel impunător domn să se înfunde până la ... ... Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II ... că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că prințul Preda strânge plictisit din buze, și sunt sigur că-n momentele acelea mă tratează în mintea lui de ... rândurile ei de-acum înoată de fericire și-n beția izbânzii dobândite prin propria-i înfrângere. Ea se arată acum patetică și caldă, îl dorește cu toată ardoarea, i se constituie prizonieră și roabă, e îngrijată de fiecare pas al lui. Paginile lungi, îmbogățite înadins cu flori de spirit și poate și cu atitudini sufletești voite, gândite, cântărite din timp și aruncate apoi cu dezinvoltură, tactic, spre a le marca spontaneitatea, devin acum din ce în ce mai strânse, scurte șuierături de pasiune, răvașe de un rând ... se pune: de ce n-a divorțat, de ce n-a pus capăt acestei stări de nesiguranță, pe care o descrie |