Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

MARGINE (A UNEI PRĂPĂSTII) - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru MARGINE (A UNEI PRĂPĂSTII)

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 72 pentru MARGINE (A UNEI PRĂPĂSTII).

Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou

... Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou Un ajun de Anul Nou de Constantin Stamati-Ciurea Prin iscusința picturii decorative, a mecanicii și științelor fizi­cale, producem noi pe scena teatrală ... pustiu. Un vânt furios, ce spulbera fulgi de omăt moale și cleios, re-pede mă acoperi din cap până în picioare, iară frigul pătrunzător, ca un șarpe lunecos, se furișă prin cele mai mici descusături ale blănii, trecându-mi cu fiori de gheață pe după guler și mâneci și furnicându-mi ... am uitat la călăuzul meu, în a cărui seamă îmi încredințam, pot zice, viața; m-am liniștit însă, când am văzut că e un bătrân respectabil cu barbă mare albă, cu spetele încovoiate, dar cu mersul sigur și puternic. Cu greu pășeam prin omătul care se tot adăugea și ... mi răspunse îndată, ci lepădând hățurile își bătu mâinile de umeri, ca să le încălzească. — Moșule! strigai iarăși, nu auzi urletele? Așteptam răspunsul ca un inculpat verdictul de liberare sau de moarte. Căci ideea de-a mă simți mâncat de viu îmi trecea ca furnicile prin trup și ... ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

... baltă de sânge, iară lângă mine sta un om ce mă ținea cu o mână de puls, pipăindu-mi cu cealaltă pieptul. Lângă ușă observai un polițian și un amploiat, care era, precum putui înțe­lege după uniforma lui, comisarul poliției. Sărind în picioare și respingând pe acela ce-și pusese mâna pe al ... zăcea pe pământ, cu fața în sus, un individ scăldat în sânge, ce curgea încă din tâmpla lui dreaptă dintr-o rană considerabilă cauzată prin un revolver, ce-l ținea încă în mână. Sinucigașul era tânăr: el putea să aibă cam 25 de ani, era slab la trup și cu o ... peste înfundăturile ochilor și ale obrajilor se întindeau ale morții umbre vinete. Strania lui fizionomie nu exprima vreo durere, ci o tristețe nespus de adâncă, un chin precum îl produc numai giganticele patimi sufletești. Privindu-l, nu simțeai înfiorarea, ce o produc de altfel trupurile moarte, ci mai vârtos un fel de compătimire duioasă, precum o simțești la despărțirea de un bun prieten ce a repausat. Chelnerii deschiseră fereastra, ca să iasă fumul, și cu ajutorul apei din lighean stinseră focul în puține minute ...

 

Dimitrie Anghel - Oscar Wilde

... a dat fracul sinistru, zilelor celorlalte, livreaua hainei de muncă. Și eu, în viața mea vagabondă, am avut norocul, cu toate aceste, să întrevăd pe un poet care a cunoscut toate strălucirile, care a urcat toate culmile și s-a bucurat de toate splendorile. Era ... de splendoare era haina lui, și în mulțimea anonimă în care se amesteca, nimeni n-ar fi bănuit agonia unui luceafăr. Trist și singur ca un Ahasver modern rătăcea, și fără să-l urmărești puteai să fii sigur încotro se îndrumă pașii lui. La Calissaya, în fața rîului tulbur ce trecea ... de humă în care fusese condamnat. O licoare opalină, ca o apă lunară, se strevedea în paharul pus dinaintea lui, și el sorbea necurmat dintr-un pai otrava care poate îl făcea să uite cine era. Pleoapele i se lăsau grele pe moartele globuri, și stînd așa, visa cine știe ce ... se ridica, tîrziu, cu înalta sa statură, ca să plece, ce-l ce-și pierduse aripile privea uimit la mine și nu știa desigur că un suflet se înduioșase lîngă el, că un ...

 

Panait Cerna - Floare și genune

... Cerna Alături de genuni răsai, o, floare, Și pari a fericirilor icoană... Ce mână te-a sădit, încrezătoare, Pe margini de prăpastie dușmană? Din adâncime, Ielele-ți cântară Chemări ispititoare, ca-n povești... Și râd fermecător – și cântă iară... Tu le asculți, senino, și-nflorești. Asupra ... duh adese a trecut Ce farmece te-au ocrotit, ce scut, De n-a putut nici el să te răpună? Ca un răspuns al lumii pământesti La zâmbetul de stele al tăriei, Tu te ridici din lumea vijeliei, Privești văzduhul, cerul – și-nflorești... O, floarea mea ... spre ea Și spune-i taina fericirii tale... Învață-mă disprețul de primejdii, Și voi aprinde candela nădejdii, Pe marginea mormintelor flămânde; Dă-mi tu un cer spre care să privesc, Când deasupra inimei plăpânde Ai suferinții vulturi se rotesc; Și-ncrezător în ziua care vine, Din orice lacrimă mi-aș ...

 

Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)

... puterea absolută, absoluți ei înșiși în proprietățile lor. În stânca de care pomenirăm și care se înălță îngrozitoare la spatele zidurilor, este o mâncătură adâncă, un fel de peșteră, din care iese un izvor ce trece pe sub pământ, prin curtea mănăstirii, se aruncă din înălțime ca un torent, și, împreunându-se cu râul Tismanei, ce curge în vale, formează împreună o gârliță ce șerpuiește între 2 șiruri de munți și se pierde ... locuitorii de primprejur vorbesc multe despre minunile acestui sfânt; și negreșit trebuie să fi făcut, de vreme ce putea să locuiască așa de sus, pe un perete de piatră, fără să aibă aripi. Un singur călugăr, un tânăr frate, s-a deprins să se suie acolo. L-am văzut înșine agățându-se de pietre cu unghiile ca o pisică sălbatică ... păstrează totdeauna pomenirea slobozeniei lor. În vreme când ne îndeletniceam a vizita biserica și priveam toate amănuntele, cu acel interes ce-l deșteaptă un monument istoric de care multă vreme ai auzit vorbind, văzurăm venind către noi un bătrân, de talie scurt, cu ochii cufundați în cap, dar vii și vorbitori; el ne spuse că este fiu al împăratului Americii; ne arată câteva ...

 

Emil Gârleanu - Părăsită

... ierbii sălbatice, care parcă o înviorează. Apoi străbate satul; câinii nu o latră, copiii nu o fugăresc, nimeni nu se apropie de dânsa. În grajd, un grajd părăsit în care numai ea stă, într-o încăpere singură, își găsește întotdeauna fânul. Iarna e ca într-o pivniță; și noaptea, când viscolul ... ardă din ce în ce mai puternic. Semințele florilor miroseau ca și cum ar fi fost prăjite, și iarba se încălzi sub dânsa ca într-un culcuș. Și deodată, vântul începu să sufle, cu suspine adânci, venite cine știe din care codri, cu vâjâituri puternice, care culcau tulpinile și le încurcau ... cele dintâi picături căzură plescăind pe trupul ei. În câteva clipe ploaia o înecă, nu putea să răsufle, din coamă apa se scurgea ca dintr-un izvor. O apucă un tremur. Un tropot înăbușit îi izbi auzul: herghelia se întorcea în fugă; și prin vuietul ploii un glas răsună prelung: „Martaaa!â€� și a doua oară: „Martaaa!â€� Apoi nu mai auzi nimic. Atunci, dibuind, înfricoșată, sub potopul ... întâi domol, răsturnând-o pe-o coastă, apoi se surpă dintr-o dată, repede, la vale, rostogolind-o până în adânc, oprind-o tocmai pe ...

 

Emil Gârleanu - Gâza

... de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a ... lavițe, femei, moșnegi și câțiva copilandri stau cu pieptul peste masă, cu capul sprijinit de mână, cu ulcelele dinainte. Stăpânul îl duse din dos, lângă un gard, și-i legă dârlogii de un par. Calul rămase singur. Întoarse capul după stăpânul care plecase grăbit. Primprejur nici un fir de iarbă, de fân, nimic; nici un jgheab cu apă. Dincolo de gard, o mulțime de poloboace pline cu huștile borșului vărsat din ele. Din altă parte venea miros de oțet. Spre ... crâșmă se auzeau glasurile celor ce beau. În cătina de alături vrăbiile îl asurzeau. Frânt de drum, înecat de colb, plecă în jos capul. Deodată un ...

 

Dimitrie Anghel - Numărul 27

... să le clădească craniile ca o pildă că toate trec cu vremea... O hidră amenințătoare cu șaptezeci și patru de capete privește cu încredere viitorul, un strugure monstruos făcut din boabe diferite atîrnă într-o ramă pe un fond negru de culoarea infinitului, o pleiadă de ambiții se înfățișează sub diverse măști, o vecinătate de necunoscuți se luminează de aureola acelor cîțiva fericiți ... încep să mă înfior și să simt întunerecul, doliul și frigul nepăsătoarei camere obscure. Ca pe o hartă sculptată, trec mîna peste tabloul acesta, ca un orb ce-ar pipăi cu degetul relieful ce-l lasă un ascuțiș pe o suprafață lucie, ca pe întinsul unor ape ce le-a sorbit focul lacomului soare, lăsînd să li se vadă tăinuitele ... irisuri, împrejmuite de neant au rămas ovalele globuri întoarse, neîndurate s-au lăsat întunecatele cortine ale dibaciului operator peste atîtea trufii, chipuri anonime reprezentate printr-un număr sunt astăzi majoritatea acestei pleiade, cercuri de-a dura date pe panta nepăsării, cele mai multe din cercurile ce-au căutat să ... facă un mănunchi... Serioasă însă, tristă aproape, tînără încă, voluntară totuși, privește enigmatica figură a marelui Caragiale din alveola acestui grup de coralier,

 

Alecu Russo - Stânca Corbului

... noastră. Unul din noi însă, mai mult admirator de podoabele naturii decât de faptele oamenilor, întrebă pre călăuzul nostru cum se numea stânca dreaptă, ca un zid, lângă care ne aflam. — Piatra Corbului, răspunse el. — Are vreo legendă? — Ce să aibă, domnule? — Are vreo istorie, vreo basnă ... o vedeți, a fost martor unei întâmplări foarte jalnice, de care se pomenește la noi din neam în neam. Cică pe timpul strămoșilor, un străin, pribegind de la dealul Corbului dinspre Borsec, a venit să se așeze la Bicaz. El își dură o căsuță mai deoparte, pentru ... aminte a dealului unde ea se născuse. ...Ce fată! ce bujor de copilă!... Cică era sprintenă ca o căprioară! cică gurița ei era un fagur de miere; cică ochii ei străluceau ca focurile, ce le aprind ciobanii noaptea în întunericul codrilor. Mulți flăcăi umblau să-i vâneze dragostea; mulți ... tătar se întinse să o apuce, însă ea, ridicându-se drept în picioare, cu părul despletit de vânt, cu ochii aprinși, cu fața albă, ca un crin, zise: "Atunci s-ajungeți voi, când îți pune mâna pe Corbița!" — și deodată ea se aruncă în ...

 

Mihai Eminescu - Satira I

... ție singură-ți arăți! Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești, Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâne abia cuget-un sărac... Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind ... totul era lipsă de viață și voință, Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns... Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns. Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă? N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă, Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază, Dar nici de văzut nu fuse și nici ochiu care s-o vază. Umbra celor nefăcute nu-ncepuse ... Ce-ți trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit? Prea puțin. De ici, de colo de imagine-o fășie, Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie; Și când propria ta viață singur n-o știi pe de rost, O să-și bată alții capul s-o pătrunză cum ...

 

Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona

... vedea în ochii Didonei, își căuta de lucrul lui. Cu mînecele hlamidei sumese sus, deasupra umerilor, ținînd într-o mînă o daltă, iar în cealaltă un ciocan, el n-auzea și nu vedea decît glasul dulce al iubitei lui, ce-și pieptăna părul cîntînd un cîntec vechi din țara ei, și imaginea fidelă pe care blocul de marmură ce-i sta dinainte i-o deslușea minută cu minută. Albă era ... ei, și cînd se trezi din visuri, Hipparc, în loc de luminile cunoscute ce le vedea ici-colo aprinzîndu-se sfioase după colonadele templelor, văzu un întreg cer de stele licărind cu mișcătoarele-i puncte de foc în adîncimea celor două infinituri albastre. Un vînt însă porni din adîncimea abisurilor, ridică o perdea de neguri și stinse și această ultimă fantasmagorie. Singurătatea necunoscutului împresura acum, spaima, cu miliardele de ... imensă, după care, nemulțumit, trimitea o alta ca s-o ajungă și s-o șteargă și apoi, reîncepînd din nou, spumega de neputință. Senină, ca un copil nevinovat, frumusețea acum adormise pe umărul lui Hipparc. Cu un braț alb, ca din marmură făcut, petrecut după grumazul lui, iar cu celălalt strîngîndu-i mijlocul, caldă și vie cu întunerecul pe ochi și cu

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...