|
||
Vezi și:CONLOCUI,
CĂSEAN,
CASĂ,
COABITANT,
CONLOCUITOR,
COABITA,
TRĂI,
ALANI
... Mai multe din DEX...
LOCUI ÎMPREUNĂ - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru LOCUI ÎMPREUNĂRezultatele 1 - 10 din aproximativ 90 pentru LOCUI ÎMPREUNĂ. Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere) Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere) Tismana (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt. Începută de Radu al II-lea Basarab, la 1366, ea se săvârși de fiul său, Dan, și mult mai târziu se prefăcu de Neagoe Basarab, în semn de recunoștință că și-a găsit acolo scăparea când se afla gonit de Radu cel Mare, pentru găzduirea ce dăduse sfântului Nifon. Dar prietenul unui sfânt, religiosul și blândul Neagoe, n-avea trebuință de acestă nenorocire ca să înnoiască biserica. Oricum va fi, el a fost unul din prinții cei mai buni; dar virtuțile lui au pierit cu dânsul și n-au adus nici un bine statornic la nația în care au strălucit. Atât este de adevărat că calitățile personale nu pot aduce nici un folos temeinic, când toate lucrările se întemeiază pe voință, iar nu pe legi. "Când Marcu Aurelie muri, zice Chateaubriand  romanii se readânciră în relele năravuri cu o astfel de înfocare, încât i-ar fi luat cineva de oameni care și-au dobândit de curând libertaea, ei însă nu scăpaseră decât de virtuțile celor din urmă stăpânitori." Ca să zidească Tismana, ... Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil Din albumul unui bibliofil de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I - Boierii așezate de Alexandru-Vodă cel Bun și Bătrân 2 II - Formulă de afurisenie 3 III 4 IV - Epitaful lui Prale 5 V - Fragmente dintr-o poveste 6 VI - Rime defectuoase 7 VII - Câteva cugetări 7.1 Cuvinte vechi franceze din XV secol 7.1.1 A 7.1.2 B 7.1.3 C 7.1.4 D 7.1.5 E 7.1.6 F 7.1.7 G 7.1.8 H 7.1.9 J 7.1.10 L 7.1.11 M 7.1.12 N 7.1.13 O 7.1.14 P 7.1.15 R 7.1.16 S 7.1.17 T 7.1.18 U 7.1.19 V 7.1.20 Y 7.2 Stoicismul românului 7.3 Arghir 7.4 Neculai Bălcescu 7.5 Cântecul Bucovinei 7.6 Geanta lui Moș Cosma I - Boierii așezate de Alexandru-Vodă cel Bun și Bătrân Logofăt mare judecător și alegător de ocine. Ispravnic pe o seamă de oameni de frunte, ce sunt curteni la țară, și judecător tuturor cine sunt cu strâmbătăți ... Alphonse de Lamartine - Crucelița soției mele Alphonse de Lamartine - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O, Doamne, ce durere simți sufletul meu Când preotul rostiră molitva de iertare, Întocmai ca și maica cântând pruncului său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare că și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pân’ la pământ, Aruncând câte o viță pe palida ei față, Precum și chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ... Constantin Stamati - Crucelița soției mele Constantin Stamati - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O, Doamne, ce durere simți sufletul meu Când preotul rostiră molitva de iertare, Întocmai ca și maica cântând pruncului său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare că și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pân’ la pământ, Aruncând câte o viță pe palida ei față, Precum și chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ei ... Emil Gârleanu - Patima Patima de Emil Gârleanu Din fundul canapelei unde stam împreună, eu și căpitanul, se vedea tocmai în a treia odaie, unde începuse jocul de cărți. Se vedea bine fața slabă, suptă de nesomn, a gazdei. Îi zăream mișcările nervoase ale capului, puțin piezișe, îndreptate către vecinul din stânga, un profesor, venit de curând în oraș, al cărui fel de joc nu se cunoștea încă. Se lămurea, în toată grosimea lui, în celalt capăt al mesei, trupul maiorului, plecat peste masă, într-aceeași înclinare caraghioasă cum obișnuia să se lase peste gâtul calului, la instrucție, pe câmp. În vreme ce partenerul al patrulea, prefectul județului, cu spatele la noi, sălta din când în când, cu aceeași săritură de om înțepat pe neașteptate. Am privit câtăva vreme acest tablou tăcut: nu se auzea o vorbă. Apoi căpitanul îmi trecu o mână pe după mijloc, îmbiindu-mă în odaia din fund, tocmai în sufragerie. Aici cerurăm două pahare cu ceai. M-am așezat la masă. Căpitanul era însă nervos, nu își găsea astâmpăr. Mă întrebă deodată: — Ce te face să nu joci cărți? — Nu știu, i-am răspuns, dar simt că niciodată n- ... Ion Luca Caragiale - 25 de minute... Ion Luca Caragiale - 25 de minute... 25 de minute... de Ion Luca Caragiale ... Fiți toți joi în gară la-nălțimea patriotismului vostru, care nu s-a dezmințit niciodată, mai ales în așa plăcute, putem zice chiar fericite ocaziuni! Cetățeni!! Săptămâna viitoare este o zi solemnă pentru orașul nostru!!! Astfel se-ncheia proclamația adresată de câteva zile de părintele orășelului Z... către administrații săi, afișată pe cale publică și reprodusă în capul ziarului oficios Sentinela Ordinii cu acest frumos motto: Evenimentele mari fac totdeauna să tacă micile pasiuni! Toată lumea era în adevăr plină de entuziasm, deși Drapelul Libertății, dirijat de decanul avocaților, își termina articolul său de fond cu cuvintele: ... Vom căuta să fim cât se poate mai parlamentari, în zadar mișeii de la primărie convoacă lumea la gară! Declarăm sus și tare că joi nu va fi entuziasm, ci numai o meschină și dezgustătoare paradă oficială. Să înceteze dar cu infamele lor mistificațiuni!... Săptămâna viitoare nu poate fi o zi solemnă; ea nu va fi decât un moment trist pentru concetățenii noștri! Directorul, care era însărcinat a gira afacerile prefecturii districtul neavând deocamdată titular la citirea acestor șiruri răutăcioase, a șoptit cu ... ... mărețele lui capricii, aci desfășoară cu fală undele sale, aci strecurându-se ca un șarpe printre două stânci, ce se par a se împreuna ca să-i închiză dr umul, își răzbună prin urlete sălbatice de strâmtorirea ce suferă, și spărgându-se cu furie de pietroasele lor temelii, pare ... pe o măreață terață, spânzurată ca printr-un farmec deasupra abisului. Aci sunt stâncile ce privite din foișorul mănăstirii se par a se împreuna ca să oprească Oltul. La spatele terasei, pe culmea muntelui, se văd rămășițele unei zidiri ce se numește Turnul lui Traian, loc de observare demn ... Ion Grămadă - O noapte de groază Ion Grămadă - O noapte de groază O noapte de groază de Ion Grămadă Călindarul poporului Bucovinean (1911), apud Cartea sângelui , editura Mușatinii, Suceava, 2002, pp. 118-124. Amândoi pășeam domol, braț la braț, privind cum se lungesc, împrejurul nostru, umbrele înserării peste ogoarele dogorâte ale toamnei, și vorbeam despre toate, despre știință, despre literatură, dar, mai ales, despre ce puteau vorbi doi studenți la vârsta noastră: despre dragoste. Poate era și taina înserării de vină, căci glasurile ne tremurau. Prin văzduh treceau cârduri de rațe sălbatice spre iazurile din apropiere, ca să se culce în păpurișul ce foșnea în bătaia vântului de seară, iar dinspre Suceava se auzea tocând și trăgând clopotele. Dar gândurile noastre luară alt curs, căci, deodată, răsări înainte-ne, de după sprânceana dealului, o turlă de biserică, a cărei cruce scânteia în focul asfințitului: era mănăstirea Hagigadar, ce se ridică stingheră în mijlocul câmpului, drept în vârful unei uriașe movile de pământ. Am hotărât să o vizităm, cu toate că era cam târziu, și, de aceea, am intrat în ogradă, unde nu ne-a ieșit nimeni înainte, deși ușa de la una din cele două chilii era deschisă larg și un ... Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie Memorial de călătorie de Grigore Alexandrescu Călătoria făcută împreună cu Ion Ghica în vara anului 1842. O parte a acestei călătorii este descrisă în Memorial După o preumblare de o lună și jumătate, mă întorsesem în București, loc obișnuit al rezidenței mele. N-apucasem încă să mă scutur bine de praf, când îmi aruncai ochii pe o scrisoare sosită de la Iași, în lipsă-mi. Amicul ce mi-o adresa, informat de mai-nainte de voiajul nostru, își arăta părerea de rău că n-a putut să ne însoțească și sfârșea zicând că se mângâie cu ideea că literatura noastră se va îmbogăți cu vreo producție vrednică de... Neînțelegând tocmai bine spiritul celor din urmă fraze, convocai îndată consiliul meu obișnuit, care se compunea de mine și de Ioan Ghica, tovarășul călător și statornic părtaș al întâmplărilor bune sau rele. Aici citii menționata scrisoare și cerui opinia Adunării; toți, afară de mine, îmi răspunseră astfel: "Înțelesul scrisorii este că tu trebuie să descrii tot ce ai văzut pe la locurile pe unde ai umblat." O asemenea opinie din partea consilierilor în judecata cărora am multă încredere făcu să-mi cază ... Nicolae Gane - Astronomul și doftorul Nicolae Gane - Astronomul şi doftorul Astronomul și doftorul de Nicolae Gane Vestea despre țara Moldovei mersese odinioară departe pănă în țările cele mai depărtate de la apus. Se zicea cum că grâiele rodesc în pământul ei atât de mult, încât oamenii nu dovedesc să le strângă în girezi; că vinul din podgorii curge în pârăie, încât oamenii, nemaiavând ce face cu el, îl uită cu anii în pivnițe pănă ce putrezesc doagele și cercurile poloboacelor și rămâne vinul în cămeșa lui; că oamenii sunt blajini și primitori, neștiind ce-i cumpăna și măsura în ale traiului, și că la masa fiecăruia este totdeauna loc pentru zece. — Acolo e de noi! zise un astronom cătră un doftor dintr-un oarecare târg depărtat de la apus. Astronomul, deși om învățat, se uita de mult timp la ceri, însă ceriul îndărătnic nu-i trimetea mană ca în vremea lui Moisi; iar doftorul, om nu mai puțin învățat, aștepta bolnavii care nu veneau, nu doar că bolnavi n-ar fi fost, dar pentru că alții mai norocoși în meseria lui îl luase pe dinainte. Ei se sfătuiră să vie în țara cea multlăudată a Moldovei, sperând că acolo se vor ... Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic şi merele de aur Prâslea cel voinic și merele de aur de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. Era odată un împărat puternic și mare și avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori și meșteșugită nevoie mare! Așa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinei avea și un măr care făcea mere de aur și, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând și pârguindu-se, venea oarecine noaptea și le fura, tocmai când erau să se coacă. Toți paznicii din toată împărăția și cei mai aleși ostași, pe care îi pusese împăratul să pândească, n-au putut să prinză pe hoți. În cele mai de pe urmă, veni fiul cel mai mare al împăratului și-i zise: - Tată, am crescut în palaturile tale, m-am plimbat prin astă grădină de atâtea ori și am văzut roade foarte frumoase în pomul din fundul grădinei, dar n-am putut gusta niciodată din ele; acum a dat în copt, dă-mi voie ca nopțile astea să păzesc însumi, și ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru LOCUI ÎMPREUNĂRezultatele 1 - 8 din aproximativ 8 pentru LOCUI ÎMPREUNĂ. ... CONLOCUÍ , conlocuiésc , vb . IV . Intranz . ( Înv . ) A locui împreună cu altcineva ; a coabita . - Con ^1 - + locui CĂSEÁN , căseni , s . m . ( Pop . ) Fiecare dintre persoanele care locuiesc împreună într - o casă , fiind legate între ele prin interese comune ( de familie ) . - Casă ^1 + suf . - CÁSĂ^2 , case , s . f . 1. Dulap sau lădiță de fier în care sunt ținuți bani , hârtii de valoare etc . Casă de fier . Casă de bani . 2. Masă , pupitru sau birou într - un magazin , unde se achită costul cumpărăturilor . CÁSĂ^1 , case , s . f . 1. Clădire destinată pentru a servi de locuință omului . 2. Încăpere specială într - o clădire , având o anumită destinație . 3. Cutie dreptunghiulară în care se păstrează literele , semnele etc . tipografice de același caracter . 4. Gospodărie . 5. Totalitatea celor care locuiesc împreună ( formând o familie ) ; familie . 6. Căsnicie , menaj . 7. ( Urmat de determinări ) Nume dat unor instituții , așezăminte , întreprinderi , firme comerciale etc . 8. Boală a vinurilor , pe care acestea o capătă când ajung în contact cu aerul și care se caracterizează prin tulburare și prin schimbarea COABITÁNT , - Ă , coabitanți , - te , adj . , s . m . și f . ( Jur . ) ( Persoană ) care locuiește împreună cu alții în aceeași casă . [ Pr . : co - CONLOCUITÓR , - OÁRE , conlocuitori , - oare , adj . , s . m . și f . ( Persoană ) care locuiește împreună cu altcineva . [ Pr . : - cu - i - ] - Conlocui + suf . - ... COABITÁ , coabitez , vb . I . Intranz . ( Jur . ) A locui ... tranz . A - și duce , a - și petrece viața . 4. Intranz . ( Cu determinări locale ) A fi stabilit undeva ; a locui . 5. Intranz . A - și petrece viața împreună cu cineva ; a conviețui . 6. Intranz . A - și procura cele necesare traiului ... ALÁNI s . m . pl . Triburi de origine sarmată , care locuiau în secolele al II - lea și I î . Hr . în regiunea Mării Negre și în nordul Caucazului și care , împinși de huni , au ajuns în secolul al V - lea , împreună cu vandalii , până în Spania și |