Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

LOC LIBER II A EVITA - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru LOC LIBER II A EVITA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 13 pentru LOC LIBER II A EVITA.

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II â†�â†� Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în spaniolă cuvântul scris "dona" se pronunță "donia", or mie îmi place s-o chem așa cum răsună în italienește, adică întocmai cum se scrie: donna, donna Alba). De bună seamă că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că ...

 

Urmuz - Fuchsiada

... auzit, căci Fuchs când a luat naștere a preferat să iasă prin una din urechile bunicii sale, mama sa neavând de loc ureche muzicală... După aceea Fuchs se duse direct la Conservator... Aci luă forma de acord perfect și după ce, din modestie de artist, stătu mai ... auzite până a doua zi, când - rușinos cum este - nu iese din umbrelă până nu i-a crescut altă frunză în loc. Într-una din zile, Fuchs, dându-și umbrela la reparat, fu silit să-și petreacă noaptea sub cerul liber. Farmecul misterios al nopții, cu armoniile sale, cu acele șoapte, pare-că venite din altă lume, cari dau visarea și melancolia, îl impresionară pe Fuchs ... Olympului de către un muritor nedibaci... O mână viguroasă din ordinul lui Apollon și Marte îi smulse lui Fuchs frunza de viță, anexându-i în loc obiectele la care avea dreptul. Ordin sever fu dat ca pe viitor frunza să nu fie acordată decât numai la statui... iar o mână grațioasă ...

 

Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări

... proveniență galițiană, - oameni pribegiți aci din cauza scurerii de acolo a acestui element, ce se înădușă trăind multă vreme în masă la un loc prea strimt pentru libera mișcare a pornirilor lui de rapacitate, - au început să agite din nou chestiunea israelită, odată resolvată strict după litera ... frământata peninsula balcanică. În acest scop, conferența ambasadorilor europeni, chemată a aviza în grabă la primele măsuri de luat pentru a evita o compromitere a păcii a hotărât ca o nouă conferență a puterilor să vie a discuta în ...

 

Titu Maiorescu - Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1

... serioase, decât erau împrejurările din anul trecut; atunci erați preocupați de o cestiune mai urgentă, astăzi acea cestiune a dispărut, și avem locul liber pentru o discuțiune matură, cu atât mai mult, cu cât se pare tocmai că budgetul instrucțiunii publice, atât în conștiința D-voastră, cât și în ... deși într-o direcțiune greșită. însă când vine acelaș budget si șterge o cheltuială de cultură utilă fără a pune ceva bun în loc, atunci este timpul a ne întreba, cu mai multă îngrijire, ce necesitate era de a se face aceasta? Si nu știu ...

 

Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești

... împărtășită de critica cea mai avizată. Cred, însă, că sfatul pe care-l dă poeților e primejdios atunci când vrea săi hotărască a evita cu desăvârșire particularitățile. Alergând numai după generalități, barzii vor fi siliți să nu activeze decât în banalitatea anostă a locurilor comune. E de ...

 

Garabet Ibrăileanu - Privind viața

... nici un sentiment de responsabilitate: acela pe care ar trebui să-l facă terorizat de sentimentul responsabilității: copii. Când ai cincizeci de ani și, în loc să fii grav și pozitiv, citești poezii, arăți entuziasm pentru muzică, te extaziezi în fața naturii -- poți inspira oarecare simpatie, dar nu vei avea prestigiu ... totul, îi dă celeilalte totul! Bărbații țin pe femei în stare de inferioritate, nu pentru că le socot inferioare, ci le socot inferioare pentru că Ie țin în stare de inferioritate. Iar femeile se socot inferioare bărbaților pentru că înainte de a ajunge la conștiință, orice clasă supusă îmbrățișează ...

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei

... idei, este sublimă de abnegațiune! Ea se rostește unanimă în favoarea Unirii! Spre a ajunge la putința de a se rosti liber, ea avea nevoie a se lupta, și se luptă cu bărbăție, și în contra influenței active din afară din partea Turciei și a ... sinceritate și de a le conserva cu bărbăție. Din nenorocire, cei de sus n-au avut îndestulă putere morală spre a evita în punerea lor în lucrare greșelele și mai ales abuzurile! Ba, mai mult, aplicarea lor a fost încredințată unor oameni care nu puteau ...

 

Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută

Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale 1883 Cuprins 1 Persoanele 2 ACTUL I 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV 2.5 Scena V 2.6 Scena VI 2.7 Scena VII 2.8 Scena VIII 2.9 Scena IX 3 ACTUL II 3.1 Scena I 3.2 Scena II 3.3 Scena III 3.4 Scena IV 3.5 Scena V 3.6 Scena VI 3.7 Scena VII 3.8 Scena VIII 3.9 Scena IX 3.10 Scena X 3.11 Scena XI 3.12 Scena XII 3.13 Scena XIII 3.14 Scena XIV 4 ACTUL III 4.1 Scena I 4.2 Scena II 4.3 Scena III 4.4 Scena IV 4.5 Scena V 4.6 Scena VI 4.7 Scena VII 5 ACTUL IV 5.1 Scena I 5.2 Scena II 5.3 Scena III 5.4 Scena IV 5.5 Scena V 5.6 Scena VI 5.7 Scena VII 5.8 Scena VIII 5.9 Scena IX 5.10 Scena X 5.11 Scena XI 5.12 Scena XII 5.13 ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... care mi le împrumuta vreun servitor de pe la cine știe ce oficiu pentru un gologan sau o glumă, știam cât să le întorc în loc, astfel ca numele țării și al instituției de care era nevoie să iasă limpede, dar al localității și al județului meu să apară încurcat și ...

 

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice Extract din istoria misiilor mele politice de Vasile Alecsandri Cuprins 1 Victor Emanoil - Cavour - Lamarmora 2 Napoleon III - Trei audiențe la Palatul Tiuilleriilor 2.1 I 2.2 II 2.3 III 2.4 IV 3 Misia mea la Londra - Mareșalul Pelissier - Lordul Malmersbury 4 Prințul Napoleon - Contele Kisseleff — Marchizul de Vilamarina — Cavalerul Nigra — Baronul HĂ¼bner — Dnul Thouvenel — Lamartine Victor Emanoil - Cavour - Lamarmora Sunt acum nouăsprezece ani, un mare entuziasm înflăcărase inimile românilor! Cuvântul magic de unire răsuna în toate gurile. Hora Unirii se cânta, se dansa de poporul întreg și fiecare om își uitase nevoile pentru ca să se îngâne voios cu sperările unui viitor plin de ademeniri. Eu însumi, părăsind câmpul înflorit al literaturii și aruncându-mă în torentul ideilor politice, îmi culcasem muza în fundul unui portofoliu ministerial și o acoperisem sărmana! cu un teanc de hârtii oficiale, de memuare, de note consulare etc., etc. Voturile unanime ale Camerelor din Iași și din București înălțând pe tronurile Moldovei și Valachiei pe colonelul Alexandru Cuza, noul Domn găsi de cuviință a trimite Cabinetelor europene acea memorabilă declarație prin care zice că: ...

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... să vă fac câteva lecții clinice, - și v-am chemat aici, căci n-am avut unde în altă parte. Într-adevăr, pentru mine nu este loc în spita­lele din București. Cei ce au reușit să intre în aceste spitale, au avut preca­uția să închidă ușa și chiar să o ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...