|
|
||
|
GURA LEULUI - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru GURA LEULUIRezultatele 1 - 10 din aproximativ 172 pentru GURA LEULUI. Nicolae Gane - Agatocle Leuștean ... așa cum era, adică zgârcit la mărunțișuri și darnic la sume mari. Să-l fi picat cu lumânarea, n-ar fi scos de bunăvoie un leu din buzunar; însă pe un lanț de ceasornic care să-i împodobească pântecele dădea bucuros sute de lei, și nu o dată l-am văzut ... Alexandru Vlahuță - Mă visasem într-un nor Alexandru Vlahuţă - Mă visasem într-un nor Mă visasem într-un nor de Alexandru Vlahuță Amicului meu C. Alessandrescu' Am privit de sus pământul învârtindu-se sub mine Ca o noapte închegată purtând demonii pe sine: Am văzut pe el durerea despletită alergând, Scoțând gemete cumplite, mări de lacrime făcând, Și veninul ei în clocot pân la porțile cerești Să-nălța și cădea iarăși peste inimi omenești. Am văzut hidoasa crimă cu ochi mari și sângerați, Cu cuțitul într-o mână și cu dinții încleștați, Neagră, vânătă la față și cu buzele uscate, Cătând sânge cald să soarbă din vro inimă ce bate. Am văzut turbate furii cu figuri îngrozitoare, Ochi deschiși ca guri vulcanici, cu priviri fulgerătoare, Cu lungi brațe tremurânde și cu gheare ascuțite, Cu furtună-n a lor suflet și cu trăsnete cumplite. Am văzut nerușinarea, am văzut-o dezbrăcată, Cu corupția pe buze și cu inima-nsetată De plăceri neomenoase, lipind de profanu-i sân Gura oarbei tinerețe și storcând în ea venin. Am văzut deșertăciunea, uriașă,-mpodobită, A nimicului regină, de mărire amețită, Rătăcind, oarbă de visuri, după-nalte idealuri, Ca o scândură zvârlită pe o mare făr de maluri. ... Emil Gârleanu - Hoinar Hoinar de Emil Gârleanu O clipă ținu noaptea, cât țin nopțile de vară, când întunericul e numai o strângere de aripi a luminii. Și totuși, îndată ce se trezi, fluturul, în răcoarea umedă a dimineții, i se păru că dormise de când lumea; de aceea zise în sine, bănuind: „Ce Dumnezeu răsare soarele atât de târziu!â€� Dar ca și cum Dumnezeu i-ar fi făcut pe voie, deodată se răsfiră din înalt mănunchiul strălucitor al razelor de soare, și peste câmpie năvăli un văl de aur. Fluturul își pâlpâi de câteva ori aripile și, din vârful galben al tulpinii de lumânărică , unde poposise de cu seară, își luă, zglobiu, zborul. Fiindcă nu fusese de mult pe la târg, o luă într-acolo. Curând zări o grădină cu fel de fel de flori. Trecu pârleazul și, mehenghi, se furișă întâi pe la ferestrele casei. Perdelele erau încă lăsate. Ce să vadă? Nimic! În schimb, de jur împrejurul privazurilor, cununi de zorele se împleteau, cu florile deschise, fragede, liliachii bătând în albastru, sinilii bătând în roz, acoperite de rouă ca de niște nestemate. „Fragede floriâ€�, gândi fluturașul și, bătându-și aripile ... Ion Luca Caragiale - A zecea muză Ion Luca Caragiale - A zecea muză A zecea muză de Ion Luca Caragiale În depărtata anticitate, — spun unii erudiți —, nu se știa să fie decât trei muze: Mneme (Memoria), Melete (Gândirea) și Aoide (Cântarea). Cum s-au ridicat ele la pătrat de au ajuns nouă? Se zice că odinioară într-un oraș din Pelopones trebuiau, pentru un templu al lui Phoibos, statuele celor trei muze. Ctitorii templului au comandat la trei sculptori cu renume să lucreze cele trei statue până la un termen anume, rezervându-și dreptul să aleagă pe cele mai reușite. Ce s-a întâmplat însă? Cei trei artiști celebri au venit la termen cu câte trei muze, dar fiecare dintre ei le reprezentase în deosebite feluri, cu deosebite atribute. Fiindcă toate erau minunat executate, au fost primite toate și așezate în templu... De trei ori trei, nouă. Încetul cu încetul, lumea a uitat acea întâmplare, și închipuirea meridională a mulțimii elene s-a stabilit asupra realității de nouă muze. A venit apoi Esiod și a fixat pentru urmași, se-nțelege după credințele contimpuranilor săi, numărul celor nouă surori ... Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor ... a socoti Că toți ce se numesc fiare cu mine se vor uni. Iar ce ai spus de ciobani, noi te rugăm cu o gură, Acestui soi făr’ de coadă, ce merge drept și-ngâmfat, Tot pe obiceiul tău, să le dai învățătură, Căci ei cutează să zică că nouă ... au cam zâmbit... Și vicleana au scăpat, Nespuind nimic de sine. Celelalte dobitoace strigă: „Vulpea zice bine!â€� Și ca să se lingușească, Către leu au strigat toate: „Împăratul să trăiască! El este făr’ de păcat, El este drept împărat!â€� Deci după leu, ursul, tigrul și lupul mărturisi Păcatele câte au vrut, hotărând a se spăsi, Însă de-acelea mai crunte N-au vrut să mărturisească ... Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor ... a socoti Că toți ce se numesc fiare cu mine se vor uni. Iar ce ai spus de ciobani, noi te rugăm cu o gură, Acestui soi făr’ de coadă, ce merge drept și-ngâmfat, Tot pe obiceiul tău, să le dai învățătură, Căci ei cutează să zică că nouă ... au cam zâmbit... Și vicleana au scăpat, Nespuind nimic de sine. Celelalte dobitoace strigă: „Vulpea zice bine!â€� Și ca să se lingușească, Către leu au strigat toate: „Împăratul să trăiască! El este făr’ de păcat, El este drept împărat!â€� Deci după leu, ursul, tigrul și lupul mărturisi Păcatele câte au vrut, hotărând a se spăsi, Însă de-acelea mai crunte N-au vrut să mărturisească ... Cincinat Pavelescu - Ultima verba Cincinat Pavelescu - Ultima verba Ultima verba de Cincinat Pavelescu Sub noaptea fără stele, ce trist și-nalță glasul Acel care fusese Isus... Veniți, veniți! Toți morții din morminte sculați-vă, e ceasul! Vin taina s-o dezvălui din moarte vă treziți! Și-atunci, din toată lumea, mulțimile-adormite, Sutimi și milioane de morți se deșteptau; Pe când de sub lințoliu enormele-i orbite, O tragică durere afară scăpărau... Și el, mai trist ca-n noaptea când se ruga pe munte, Sub umbra tremurată a verzilor măslini, Când se roșise alba-i sudoare de pe frunte, Mai trist ca pe calvarul însângerat de spini, Le zise: Biată turmă în noapte rătăcită, Eu v-am mințit odată când vă spuneam că sus V-așteaptă după moarte o viață fericită, Căci Tatăl nostru nu e, și serafimii nu-s! Eu vin din depărtarea neantului cea sumbră, De unde larma lumii se pierde-n infinit, Și viu ca să adaug o pagină de umbră La cartea de lumină ce-n vis am plăsmuit. Să n-așteptați zadarnic fanfara-nvietoare, Căci cerul plin de îngeri e-o pânză de tablou... Eu rătăcesc de veacuri prin golul fără soare, Și chem și- ... Ștefan Octavian Iosif - Mănușa (Iosif) ... de jur împrejur, pe înaltul balcon, Cunună de mândre femei. Și la un semn s-a deschis colivia, Și grav, în arenă, un leu Își poartă mândria Și caută mut, de jur împrejur, Căscând fioros. Își scutură coama-ncurcată Și se încovoaie o dată, Apoi se culcă jos. Și ... supus. Și tac îmbufnate, În cerc întinse, De setea sângelui aprinse Felinele înfricoșate. Atunci, din balcon Cade-o mănușă din mâini delicate Între tigru și leu, la mijloc. Iar Cunigunda-n bătaie de joc Se-ntoarce spre cavalerul Delorges: — De-ți este amorul așa de aprins Și vrei să mi ... Friedrich Schiller - Mănușa (Iosif) ... de jur împrejur, pe înaltul balcon, Cunună de mândre femei. Și la un semn s-a deschis colivia, Și grav, în arenă, un leu Își poartă mândria Și caută mut, de jur împrejur, Căscând fioros. Își scutură coama-ncurcată Și se încovoaie o dată, Apoi se culcă jos. Și ... supus. Și tac îmbufnate, În cerc întinse, De setea sângelui aprinse Felinele înfricoșate. Atunci, din balcon Cade-o mănușă din mâini delicate Între tigru și leu, la mijloc. Iar Cunigunda-n bătaie de joc Se-ntoarce spre cavalerul Delorges: — De-ți este amorul așa de aprins Și vrei să mi ... ... ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line, Mult se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii ... jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocolește, Sforăie înverșunat, Apoi mormăind se-ntinde Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se azvârl ... a se sfâșia-ntre ele, Se așează. O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan O mănușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu; Iară dama, Cunigunda, zise-atunci, bătându-și joc, Cavalerului Delorges: ,,Dac-amorul ți-e fierbinte cum te juri în orice oară, Să te văz, Mergi ... și cu groază Damele și cavalerii l-au privit, Însă foarte liniștit El mănușa o aduce înapoi. De-a lui laudă răsună orice ... ... ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line, Mult se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii ... jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocolește, Sforăie înverșunat, Apoi mormăind se-ntinde Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se azvârl ... a se sfâșia-ntre ele, Se așează. O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan O mănușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu; Iară dama, Cunigunda, zise-atunci, bătându-și joc, Cavalerului Delorges: ,,Dac-amorul ți-e fierbinte cum te juri în orice oară, Să te văz, Mergi ... și cu groază Damele și cavalerii l-au privit, Însă foarte liniștit El mănușa o aduce înapoi. De-a lui laudă răsună orice ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Biblie pentru GURA LEULUIRezultatele 1 - 10 din aproximativ 36 pentru GURA LEULUI. Daniel Capitol 6 Daniel 5 Daniel Capitol 6 1 Dariu a găsit cu cale să pună peste împărăție o sută două zeci de dregători, cari trebuiau să fie răspîndiți în toată împărăția; 2 a pus în fruntea lor trei căpetenii, în numărul cărora era și Daniel. Dregătorii aceștia aveau să le dea socoteală, ca împăratul să nu sufere nici o pagubă. 3 Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii și pe dregători, pentru că în el era un duh înalt; și împăratul se gîndea să -l pună peste toată împărăția. 4 Atunci căpeteniile și dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să -l pîrască în ce privea treburile împărăției. Dar n`au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentrucă el era credincios, și nu se găsea nici o greșală la el și niciun lucru rău. 5 Atunci oamenii aceștia au zis: ,,Nu vom găsi niciun cuvînt de plîngere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui!`` 6 Apoi aceste căpetenii și dregătorii aceștia s`au dus cu mare zarvă la împărat, și i-au vorbit așa: ,,Să trăiești vecinic, împărate Dariu!`` 7 Toate căpeteniile ... ... vine în ajutor. 12 O mulțime de tauri sînt împrejurul meu, niște tauri din Basan mă înconjoară. 13 Își deschid gura împotriva mea, ca un leu, care sfîșie și răcnește. 14 Am ajuns ca apa, care se scurge, și toate oasele mi se despart; mi s`a făcut inima ... ... toate nelegiuirile voastre. 3 Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiți? 4 Răcnește leul în pădure, dacă n`are pradă? Sbiară puiul de leu din fundul vizuinei lui, dacă n`a prins nimic? 5 Cade pasărea în lațul de pe pămînt, dacă nu i s`a ... ... împărătești, și pe capete avea nume de hulă. 2 Fiara, pe care am văzut -o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, și gură ca o gură de leu. Balaurul i -a dat puterea lui, scaunul lui de domnie și o stăpînire mare. 3 Unul din capetele ei părea rănit de moarte ... se închine fiarei, zicînd: ,,Cine se poate asemăna cu fiara, și cine se poate lupta cu ea?`` 5 I s`a dat o gură, care rostea vorbe mari și hule. Și i s`a dat putere să lucreze patruzeci și două de luni. 6 Ea și -a ... 2 Timotei Capitol 4 2 Timotei 3 2 Timotei Capitol 4 1 Te rog ferbinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii și morții, și pentru arătarea și Împărăția Sa: 2 propovăduiește Cuvîntul, stăruiește asupra lui la timp și ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blîndețea și învățătura. 3 Căci va veni vremea cînd oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă; ci îi vor gîdila urechile să audă lucruri plăcute, și își vor da învățători după poftele lor. 4 Își vor întoarce urechea dela adevăr, și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. 5 Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferințele, fă lucrul unui evanghelist, și împlinește-ți bine slujba. 6 Căci eu sînt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură și clipa plecării mele este aproape. 7 M`am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. 8 Deacum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi -o va da, în ,,ziua aceea``, Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. 9 Caută de vino curînd la mine. 10 Căci Dima, din dragoste pentru ... Evrei Capitol 11 Evrei 10 Evrei Capitol 11 1 Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile cari nu se văd. 2 Pentrucă prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. 3 Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvîntul lui Dumnezeu, așa că tot ce se vede n`a fost făcut din lucruri cari se văd. 4 Prin credință a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decît Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Și prin ea vorbește el încă, măcar că este mort. 5 Prin credință a fost mutat Enoh de pe pămînt, ca să nu vadă moartea. Și n`a mai fost găsit, pentrucă Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. 6 Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, și că răsplătește pe cei ce -L caută. 7 Prin credință Noe, cînd a fost înștiințat de ... Apocalipsa Capitol 9 Apocalipsa 8 Apocalipsa Capitol 9 1 Îngerul al cincelea a sunat din trîmbiță. Și am văzut o stea care căzuse din cer pe pămînt. I s`a dat cheia fîntînii Adîncului, 2 și a deschis fîntîna Adîncului. Din fîntînă s`a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Și soarele și văzduhul s`au întunecat de fumul fîntînii. 3 Din fum au ieșit niște lăcuste pe pămînt. Și li s`a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pămîntului. 4 Li s`a zis să nu vatăme iarba pămîntului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, cari n`aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. 5 Li s`a dat putere nu să -i omoare, ci să -i chinuiască cinci luni; și chinul lor era cum e chinul scorpiei, cînd înțeapă pe un om. 6 În acele zile, oamenii vor căuta moartea, și n`o vor găsi; vor dori să moară, și moartea va fugi de ei. 7 Lăcustele acelea semănau cu niște cai pregătiți de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, cari păreau ... ... vezi un om care se crede înțelept, poți să ai mai multă nădejde pentru un nebun decît pentru el. - 13 Leneșul zice: ,,Afară este un leu, pe ulițe este un leu! 14 Cum se învîrtește ușa pe țîțînile ei, așa se învîrtește leneșul în patul lui. 15 Leneșul își vîră mîna în blid, și -i vine ... ... mea! 3 Dacă îmi vei cerca inima, dacă o vei cerceta noaptea, dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic: căci ce-mi iese din gură, aceea și gîndesc. 4 Cît privește legăturile cu oamenii, eu, după cuvîntul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori; 5 pașii mei stau neclintiți ... Tale, 9 de cei răi, cari mă prigonesc, de vrăjmașii mei de moarte, cari mă împresoară. 10 Ei își închid inima, au cuvintele semețe în gură. 11 Se țin de pașii mei, mă înconjoară chiar, mă pîndesc ca să mă trîntească la pămînt. 12 Parcă ar fi un leu lacom după pradă, un pui de leu, care stă la pîndă în culcușul lui. 13 Scoală-te, Doamne, ieși înaintea vrăjmașului, doboară -l! Izbăvește-mă de cel rău cu sabia Ta! 14 ... ... Sale, și credincioșia brîul mijlocului Său. 6 Atunci lupul va locui împreună cu mielul, și pardosul se va culca împreună cu iedul; vițelul, puiul de leu, și vitele îngrășate, vor fi împreună, și le va mîna un copilaș; 7 vaca și ursoaica vor paște la un loc, și puii lor se ... ... otrava unei aspide surzi, care își astupă urechea, 5 care n`aude glasul vrăjitorilor, glasul fermecătorului celui mai iscusit. 6 Dumnezeule, zdrobește-le dinții din gură! Smulge, Doamne, măselele acestor pui de lei! 7 Să se risipească întocmai ca niște ape cari se scurg! Săgețile, pe cari le-aruncă ei, să ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Biblie... |
||