|
||
FORMA UN CERC (ÎN JURUL) - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru FORMA UN CERC (ÎN JURUL)Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 37 pentru FORMA UN CERC (ÎN JURUL). ... a se oglindi; iar apa dormea adânc împreună cu peștii din fund și sălbătăciunile din față. Două oare întregi vegheai la somnul iazului, cu pușca în mâni, gata de foc, în care timp numai din când în când auzeam, ca o notă pierdută în adâncul tăcerii, câte un mic ocăit înădușit a vreunei rațe, ce cu botul sub aripă visa, se vede, de apropierea dușmanului. — Curând o să se reverse ... deșteptată prinse să se frământe în jurul meu. Un popr întreg de păseri furnica acum în toate părțile; bâtlanii cu cataligele lor întinse se roteau în cercuri mari deasupra apei, găinușile sprintene săreau de pe un nufăr pe nufăr, stoluri de grauri se zburătăiau prin stuh, făcându-și spaimă de vântul ce cânta prin trestii; apoi nagâți, păscari, rațe, cufundari cântau ... neștiind în ce să dau. — Aține-te, cuconașule! strigă moș Toma la urechea mea. Atunci două rațe grase, pântecoase, trecură ocăind deasupra capului meu. În aceeași clipă dădui foc cu amândouă țevile, un nor de fum îmi îmbrobodi un moment vederile, iar rațele vesele de neghibăcia mea, luară, vorba ceea, haliciurile ... Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil ... Movilă etc. Noblețea dar, așa precum este înțeleasă de popoarele occidentale, nu a existat în țară, și dacă mai târziu s-au introdus în societatea română oarecare pretenții de nobilime bazată pe titlurile funcționarismului, aceste tendințe de îngâmfare ridicolă au fost aduse de fanarioți. Ei au pus în circulare termenii grecoturceș ti de celebi, afthenta, beimu, eclamprotate, evghenestate etc., meniți de a ridica un piedestal personalității lor de parveniți. Căzând însă ei de la putere, s-a dărâmat și toată clădirea cu dânșii, iar românii au revenit ... ale strămoșilor. Iată cum se explică avântul generos care a îndemnat pe boierii și pe feciorii de boieri din generația actuală să sacrifice în Divanul adhoc atât privilegiile legate de titlurile boierești, cât și înseși acele titluri. Și, în adevăr, ce izvor de măgulire putea să fie pentru un român în titlurile de Paharnic, de Stolnic, de Comis, de Medelnicer etc., când boieria acestora nu era decât o slugărie travestită. Paharnicul mare, îndeplinind funcția de Ă ... religios. Dar ceea ce inspiră o mirare dureroasă este că toate acele formule de afurisenii și acte de cruzime au fost pretutindeni dictate și executate în ... Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun ... baltă de sânge, iară lângă mine sta un om ce mă ținea cu o mână de puls, pipăindu-mi cu cealaltă pieptul. Lângă ușă observai un polițian și un amploiat, care era, precum putui înțeÂlege după uniforma lui, comisarul poliției. Sărind în picioare și respingând pe acela ce-și pusese mâna pe al meu piept, mă uitai în jur, neputând să-mi dau seama ce vor ei de la mine. Atunci ca fulgerul îmi trecu prin gând, ori de nu cumva necunoscuții aceștia sunt ... năvălirăm în odaia de unde ieșea fumul. El se ridica dintr-o perină aprinsă de pe pat, iară lângă pat zăcea pe pământ, cu fața în sus, un individ scăldat în sânge, ce curgea încă din tâmpla lui dreaptă dintr-o rană considerabilă cauzată prin un revolver, ce-l ținea încă în mână. Sinucigașul era tânăr: el putea să aibă cam 25 de ani, era slab la trup și cu o față palidă, brăzdată de tainice chinuri ... creaturi nemernice, arunÂcate ca de prisos pe acest pământ și înstrăinate de ceata sociabilă, ce-i înconjoară. Izgonit din hotarele drepturilor comunei, rătăceam într-un orizont deșert și întuneric, în Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului ... arșiță!... După alte două ceasuri de gebea sau, mai bine zis, de înot al Pisicuței mele prin marea de flăcări ce se revărsa peste pământ în miezul arzător al zilelor de vară, cârnii la dreapta și intrai, de-a dreptul și triumfal, prin porțile larg deschise, în ograda caselor de țară, unde locuia un vechi prieten al meu. Stăpâna de casă, în haină albă de dimineață și cu capul slobod învăluit în o grimea tot albă și cu țurțuri mici de mărgele roșii pe margine, trebăluia nu știu ce prin cerdacul larg din față. Când văzu de ... fermecate podelele casei aceleia! Altfel nu mi-aș putea da seama pentru ce, fără să-mi fi fost somn, pleoapele-mi căzură peste ochi și, în loc de întuneric, o puternică lumină îmi inundă privirea... iar închipuirea mea se strămută, într-o clipă, în alte lumi, în alte timpuri... Strânsei pleoapele mai tare, ca să văd mai bine... Un mare oraș, așezat între dealuri verzi, se întindea înaintea mea și, pe străzile-i albe, largi și pline de soare, lume multă foia în ... Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala ... fiindcă nu are parale. Unicul viciu ce s-ar putea imputa acestor doctrinari este afecțiunea ce au asupra slujnicilor; dar tocmai acest amor, ce pare un defect în ochii profanilor, pentru slujnicari este un act de devoțiune, o practică religioasă, este chiar paladiul sau deviza societății lor. Iată ce este societatea slujnicarilor în simț colectiv și ce este slujnicarul în parte. Capitolul II - Mitică Rîmătorian În una din nopțile lui decembriu din anul 1858, vîntul muscălesc sufla cu tărie, ploaia curgea în mari cătățimi de apă amestecată cu zăpadă și grindină. Pavagiul Capitalei era plin de noroi amestecat cu gheață; era, în fine, tempo d’innamorati, precum zice Figaro în opera Bărbierul de Sevilia. Orologiul de la Bărăție suna cu lene și melancolie miezul nopții. Liniștea solemnă a naturei nu era turburată de ... ți-oi cumpăra mîine o pereche de botine de la Ianoș pantofarul. — Nu mă mai înșăli dumneata cu gogoși d-astea. — Rezi, te jur pe ce ai mai scump în lume, deschide. Văzînd însă că sălbatica sa amantă nu deschide, începu să declame cu un Dimitrie Anghel - Fluturul morții ... de focul soarelui de peste zi. De o parte și de alta a lespezilor, florile roze de leandru înduioșează întunericul și se leagănă în vîrful crenguțelor șterse de umbră, parcă ar pluti în aer. O mireasmă amară a umplut văzduhul o clipă și apoi vîntul s-a îndulcit cu un miros de trandafir, s-a împrăștiat, ca să vie iarăși tainic să cădelnițeze pe rînd toate miresmele. Și cînd luna, departe, în păinjenișul de ramuri, s-a aprins în fundul grădinii, ca un lampion fantastic, năruind simetria umbrelor statornicite, copiii cu glugile lor verzi prinse în vîrful nuielelor de trestie au coborît ușor, ca în fiecare seară, pe urma fluturilor de noapte. Cu pași tainici și rari, iată-i pe catifeaua neagră a straturilor, trezind de-abia somnul ... de purpură, tot ce a strîns truda lor de pretutindeni, un întreg țintirim de aripi încremenite stau acuma așezate frumos, fiecare țintuite de un bold. Pretutindeni cărți și tabele, bocaluri și sticluțe, clopote de sticlă ce strălucesc, închisori de cleștare în care-și doarme somnul o gînganie infimă, ca Dimitrie Anghel - Rochia bunicei ... pe rînd, însetate și lacome guri roze s-au întins spre sînul ei, rînd pe rînd, oglinzile au arătat-o tot alta : cînd cu lacrimi în ochi, cînd cu zîmbetul pe buze, cînd cu lumină pe frunte, cînd cu întunerec în suflet. Și alba rochie de spumă a urmat să doarmă în sicriul ei, pentru moarte păstrată, pentru ultima găteală care avea să meargă albă în întunerec, pentru ultimul somn care avea să resfire aur pe beteală subt negrul portal la pragul căruia străjuiește un înger cu torța întoarsă spre pămînt. Ca o rochie de păpușă părea acum pentru trupul ei, ca un vestmînt ce fusese al alteia, ca o podoabă ce-i îmbrăcase o soră murită de demult, ca o ofilită floare căzută dintr-un mănunchi cules în zile fericite. Pentru moarte o păstra, pentru ceasul acela cînd odihnitele mîini dorm galbene pe piept, pentru minutul acela cînd ochii nu mai pot privi ... unui veac reîncăpuse iarăși în marginea trupului ce abia purtase douăzeci de ani, și rochia nevrîstnicei îngăduise pe mult bătrîna ca să-și găsească adăpost în ea și să ție atîta loc în sicriu cît ținuse și ... Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului ... pentru că pe altarul acestor două zeități boierimea consuma râuri de băuturi și multe frumuseți femeiești: căci pe timpul acela se prețuia feÂmeia ca un product de consumat în toată prospețimea precum și băuturile în toată vechimea lor. Vezi: Memoirs dun de mes voyages en Russie 1, 1852, de autor. În ideile de atunci oricine nu era de religiunea ortodoxă orientală se considera ca antihrist. Vinul atrage voluptatea, iară voluptatea este însetată de vin, așa glăsuia ... Hrițko, iară slujitorii curții îl poreÂcleau baistruc, necunoscându-l de copil legiuit, căci el a fost lepădat de prunc mic și găsit în ieslele grajdului boierului KliÂmenko. De copil mic Hrițko se făcu jucăria și distracția slujitorilor curții, iară la urmă, când copilul ajunse în vârstă de 10 ani, îl luă Klimenko în reședința sa în funcțiunea de paj. Trecură ani și Hrițko din băietan se alese un flăcăuandru isteț și dibaci la vânători așa, că ajunse la demnitatea a fi favoritul boierului KliÂmenko. Și mai ales și-a ... stâncă albă pe o poieniță sta o bojdeucă afumată și neagră a unui pădurar. Soarele era la apus și amurgul serii cătinel acoperea în umbră bojdeuca săracului. Liniștea ... Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona ... surpă în mare, și albastrul ochilor ce le răsfrîngea toate acestea se făcu negru ca și noaptea de afară... Tîrziu, raza unui luceafăr se aprinse în ei, și cînd se trezi din visuri, Hipparc, în loc de luminile cunoscute ce le vedea ici-colo aprinzîndu-se sfioase după colonadele templelor, văzu un întreg cer de stele licărind cu mișcătoarele-i puncte de foc în adîncimea celor două infinituri albastre. Un vînt însă porni din adîncimea abisurilor, ridică o perdea de neguri și stinse și această ultimă fantasmagorie. Singurătatea necunoscutului împresura acum, spaima, cu miliardele de ... și luceferi ce fac podoaba nopților. Funebru, uraganul, oprindu-se acum pe o creastă, acum pe alta, își cînta simfoniile. Din munți de apă ridicați în slavă și apoi năruiți în adîncuri, din miliarde de picuri înălțați și apoi risipiți în ploaie sonoră, din mii de perdele de neguri adunate la un loc și apoi sfîșiate în bucăți, cînta năpraznicul vînt, umblînd stăpînitor peste abisuri. Udă, hlamida Didonei îi arăta și mai bine sculpturalele-i forme. Peste nudul ei divin, alba-i ... urma ei vedenia unui oraș de marmoră și, nemaiputînd lupta și ținea piept năvalei furioase de valuri, dispăru în adîncuri... Din munții de apă ridicați Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română ... Titu Maiorescu - Direcţia nouă în poezia şi proza română Direcția nouă în poezia și proza română de Titu Maiorescu 1872 I - Poezia Alecsandri, Eminescu, Bodnărescu, Matilda Cugler, Șerbănescu, Petrino' Sunt întrebări care în starea normală a unei societăți nu există, dar care, o dată născute, se impun atenției tutulor și cer neapărat un răspuns de la cei ce se gândesc la interesele publice. Va avea România un viitor? Se mai află în poporul ei destulă putere primitivă pentru a ridica și a purta sarcina culturei? Căci cultura e o sarcină care cere și ... Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele ce o petrecuse în izolare la Mircești, și iernei mult mai grele ce o petrecea izolat în literatura țărei sale, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor. În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată, La răsărit, sub soare un negru punt s-arată; E cocostârcul tainic în lume călător, Al primăverei dulce, iubit prevestitor. El vine, se înalță, în cercuri line zboară Și repede ca gândul la cuibu-i se coboară, Iar copilașii veseli, cu pieptul dezgolit, Alerg sărind Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române ... materială a poeziei 5 II - Condițiunea ideală a poeziei PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 Iluzii pierdute — iată semnul timpului în care trăim. Stăpânirea frazei încetează. Numai deziluzionarea să nu treacă în scepticism. Puținii bărbați eminenți ce-i avem au început să se retragă unul câte unul din viața publică, iar în locul lor năvălește mulțimea mediocrităților și, cu steagul naționalismului și al libertății în frunte, acea gloată de exploatatori, pentru care Dunărea nu e destul de largă ca să-i despartă de Bizanț. În contra lor rezistența, fie și violentă, era o datorie. De aci critica! Însă critica unde trebuie și constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un șir de cercetări critice asupra câtorva forme de cultură română din ultimele decenii. Scrierile astfel împreunate în volumul de față sunt o retipărire din Convorbiri literare. Prezentându-se acum singure înaintea publicului și lipsite de vecinătatea și de sprijinul scriitorilor uniți cu ... de adevăr. Cea dintâi și cea mai mare diferență între adevăr și frumos este că adevărul cuprinde numai idei, pe când frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă. Este dar o condițiune elementară a fiecărei lucrări artistice de a avea un material ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |