|
|
||
|
E PREA DE TOT! - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru E PREA DE TOT!Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 561 pentru E PREA DE TOT!. Ion Luca Caragiale - Prea sărac ... melancolic. Stau trist, visând într-un ceardac, Și pițigoiul din grădină Îmi fluieră: „Ești prea sărac!â€� Mă duc la editor c-o carte. E iarnă, frig — voi să mă-mbrac; Dar editorul mă respinge: „Nu te-editez; ești prea sărac!â€� Atunci, voii de disperare Să mă atârn de un copac, Dar craca fuse prea subțire, Mi-a zis trosnind: „Ești prea sărac!â€� A! sărăcie! Monstru palid, Când oare am să-ți viu de hac? Și sărăcia îmi rânjește Sardonică: „Ești prea sărac!â€� Îmi place către primăvară Să mănânc ochiuri cu spanac. — Și nici spanac, nici ochiuri simple Nu pot să gust... sunt prea sărac! În post simțesc, pe la Teatru, Dureri de inimă. Ce fac? Nu pot să intru und-se iese, Roșind îmi zic: „Sunt prea sărac!â€� Atunci — o constipațiune: Ah! doftore, ce să mă fac? „Siminichieâ€�. „Nu se poate. „De ce?â€� „De ce ... â€� Adesea o revoltă-mi vine Că nu sunt nici turc, nici turlac1, Aș vrea să stric, să sparg la geamuri, Dar mă opresc... Sunt prea sărac. Nu! Orșice să fac, văz bine Că pentru mine-i tot ... Ion Luca Caragiale - Tot Mitică ... Ion Luca Caragiale - Tot Mitică Tot Mitică de Ion Luca Caragiale Apărut în 1901 - De ce trage clopotele, Mitică? - De frânghie, monșer. * Doi jucători de biliard, unul mult mai forte ca altul, fac o partidă. Mitică s-a încurcat la privit și numără punctele. După o serie a ... muște. * Mitică, plecând foarte de dimineață de la berărie: - Tot m-am hotărât eu să merg acasă... încai să-mi iau și pălăria. * În trenul de plăcere. Vagonul este plin de lume. O doamnă, intrând: - Nu mai e nici un loc liber pentru mine... - Ba da, doamnă, mai este unul, cel mai comod... - Unde?... - În inima mea... * La cafenea. Mitică: Băiete, un șvarț ... Sinaia, se oprește în stația Buda. E foarte cald. O damă întreabă: - Musiu Mitică, nu s-o fi găsind apă la stația asta? că mor de sete... - Ba da... dar aveți gazete? întreabă Mitică cu un surâs plin de aluziune depărtată. - Da' de ce? - Fiindcă, madam... dacă n-aveți gazete, nu v-aș consilia să beți... Mai avem vreo două ceasuri până la Sinaia... și știți... apa de ... pe celalt după moarte! * La berărie. Costică (cu tremolo în glas): Mițo dragă, te rog nu face mofturi... Mitică: O fi abonată la Moftul , monșer! * E serată literară la amicul Costică. Un poet citește o poemă, care cuprinde o sumedenie Alexandru Macedonski - De-mi spui... ... Alexandru Macedonski - De-mi spui... De-mi spui... de Alexandru Macedonski Publicată în Contemporanul , I, 5, septembrie 1881, p. 180, datată: "1881, aug. în 23", semnată Luciliu. De-mi spui cine-a dat viața întâiului atom, De-mi spui de unde vine pe lume întâiul om, De-mi spui unde să află ființa prea putinte Ce lumea a creat-o zicând două cuvinte, De-mi spui de ce e lumea și care-i ținta sa, De ce se mișcă totul și-n veci se va mișca, De-mi spui aceste toate, atunci m-apuc și eu Să-ți spun cam unde este și cum e Anton Pann - De cînd ploaia cu cîrnații ... el, fără judecată, De frate-său n-au ascuns. Frăte-său la altul iară Să o spuie au putut Și așa mai toți aflară Și tot satul au știut. Deci cel ce găsește banii, Trăgînd c-urechea prin sat, Văzînd că știu și dușmanii De ceea ce s-a-ntîmplat, Pricepu că vestea asta De la altul n-a ieșit, Ci chiar proasta lui nevastă Ar fi spus-o negreșit. Și atuncea cum fusese La un bîlci cu ... traistă niște cîrnați, Vine în grabă acasă, Să face speriat nespus, Strigă nevastă să iasă, Îi arată un nor sus, Zicînd: - Luai la tîrg veste De la oameni învățați Că norul ce vine este Plin de ploaie cu cîrnați, Și cum că vin le e teamă Niște păsări după el, Cu aripile d-aramă Și cu ciocul de oțel, Și dau toți cu socoteală Că de mulțime ce sînt, Viind într-a lor iuțeală, Vor face rău pre pămînt. Nevasta-ncepu să zică : - Ce spui ? așa să trăiești! Aoleo ... iar fără a se teme Îndată s-a-nfățișat, Căruia-ncepu să-i zică Cu un ton foarte răstit : - Cum tu de n-ai nici o frică Să ții ceea ce-ai găsit? Nu știi că Mihai Eminescu - De ce n-aflăm în împlinirea... ... Mihai Eminescu - De ce n-aflăm în împlinirea... De ce n-aflăm în împlinirea... de Mihai Eminescu De ce n-aflăm în împlinirea dorințelor din astă lume, Acea sublimă fericire ce înainte-i am visat, De ce în cruda voluptate, de ce într-un strălucit nume N-afli nimic  nimic din ceea ce-n astă lume-ai căutat. Bacanta-ți dă corpul de neauă, ochirea desperată, clară. Ce pătrunzând nervii din tine, de voluptate tremuri tu; Sărutul ei poate fi dulce, cu toate-asta, gura-i e-amară, Nu-i dulce gura ce la mie nainte-ți li se prea dădu! Și gloria te chinuiește  e un supliciu ce apasă, Mărirea e apăsătoare, insomnia e plata ta; Și vinu-n loc să lumineze a ta privire-ntunecoasă Mai mult te face să vezi răul, micimile din lumea ta ... Nu împlinirea cea aievea a celor ce dorești în lume, Numai dorința după ceva e tot ce-i dulce pe pământ; Dorința, iubirea de Garabet Ibrăileanu - De dragoste ... sunt rari, dacă sunt, aceia care au iubit cu ,,amor" o viață-ntreagă. Există o femeie care a iubit așa o viață-ntreagă: e... într-o nuvelă de Maupassant; mai există una: e aceeași, zugrăvită de Maupassant într-unul din volumele sale de voiaj... 7. Amorul -- să-i zicem pe nume: amorul senzual, amorul tuturor vârstelor, afară de cea de 20 ani -- amorul acesta nu apropie sufletește. Pasiunea arzătoare de primitiv, îndoiala nedezlipită de amor, care enervează și ofensează, dorința de a acapara cu totul ființa iubită, transformarea ei în izvor de plăcere, cunoscuta netoleranță a ființei care iubește, gelozia fără motiv, sentimentul de teroare, că ea e ea, că e o ființă de sine stătătoare, asupra gândirii și voinței căreia n-ai nici o putere, toate aceste sentimente care caracterizează cel mai teribil egoism și pe care le ... estetic și moral. Sublimitățile astea clorotice n-ar putea explica tirania și demența lui. El este cu totul altceva. Este faptul fundamental al existenței, voința de a trăi sau, mai bine, de a nu muri (ceea ce, deși pare același lucru, e cu totul altceva). 16. În strigătul de iubire, bărbatul cere femeii ajutor împotriva morții. Alexandru Vlahuță - Slăvit e versul ... Alexandru Vlahuţă - Slăvit e versul Slăvit e versul de Alexandru Vlahuță În vers e mântuirea când n-ai nimic de spus. Se deapănă pe rânduri, ca firul de pe fus, Din volbura de vorbe se deapănă ușor Un cântec ce sporește, mai larg, tot mai sonor, E opera vrăjită ce din nimic se-ncheagă, Și nu-i nici o nevoie ca lumea s-o-nțeleagă. În vers e mântuirea când n-ai nimic de spus. Pe trepte de dactile vin vorbe mari de sus, Iar critica solemnă, ce-n gol vede-adâncime, Ca un copil adoarme în leagănul de rime. Slăvit e versul cântec, miraj, întraripare E-n Nemurire-o carte de liberă intrare. Tu ia doar la crestarea silabelor aminte, Să nu prea bată-n struna știutelor cuvinte, Ci-n răsuciri de fraze, cu vorbe de la tine, Fă sunetele goale să ni se pară pline, Cum, iscusit dispuse, oglinzile ne mint, Dintr-o-ncăpere-ngustă făcând un labirint. Nici șir ... că-i scris în altă limbă. La titlu să iai seama: sonor, bombastic, vag, Și cu ceva macabru, să ne-nfiori din prag. Căci titlul e alarma. Ca-n trâmbiță să-l suni: O inimă în flăcări, La casa Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cant ... el, s-au găsit pre cei doi frați ai lui, Pre Toma și Gheorghie, cei ce era slăviți. Șapte luni în casa lor șăzut-au tot slăviți. Mihnia, dar, dacă au aflat de a lor pribegie, Numaidecât, cu multe daruri, scrie la Înpărăție, Multe pungi făgăduiaște, ca doară i-ar face moarte! Scrie că e obrezuit, și alte câte poate, Și cum că, câte ficlenii s-au întâmplat domniei, Toate de el că s-au făcut, dă știre Înpărăției. Și pentru aceaia au pribegit, pentru ca să scoarnească Înpărăției scandălă, și rele să pornească! Și cu ... ar hi având domniia. Atuncea, răutatea lui să ascunză nu mai poate, Și lăcomiia ce avia, să spui, nu mi să poate. Ca cânile făr'de bățu, ca ursul dăzlegat, Și ca șarpele de iarbă, când iaste deșteptat, Ca lupul când întră în stână și vulpea în cotețu, Înalță-să, trufește-se și foarte e semețu, Și oichii i să turbură de marea lăcomie, Și pre nimeni nu mai vedea, de multa trufășie! Scos-au biruri și nevoi atuncea pre creștin Și ei, cu lacrămi plătiia și le da tot deplin. Unde află de argintu, trimite dă-l răpește, Și totdeauna el timin șade ... o sută de vieți, Căci sufletu-mi e-atâta de-ntunecat de-atunci... Tu numai o privire în visul meu arunci. Ca toamna cea târzie e viața mea, și cad Iluzii ca și frunza pe undele de vad Și nici o bucurie în cale-mi nu culeg, Nimic de care-n lume iubirea mea să leg, Ca pe bătrânul Cain, pustiuri mă cuprind... Doar brațele-ți de marmur în visul meu se-ntind. Aș vrea a mea viață să aib-un înțeles, Să apăr adevăruri, minciună ori eres, Pentr-un ... mi, de gânduri ce gândesc, Pustiul se întinde, păduri îmbătrânesc De aspra viscolire sălbatecului cânt Își scutură copacii frunzișul la pământ, Căci sufletu-mi copil e al viscolelor reci... Tu, ramură-nflorită, pe visul meu te pleci. Mai e încă în mine ceva de amăgit? Au moartea ca s-o merit destul n-am suferit, Trecutu-mi de durere prea este uniform Ca să am drept de somnul pământului s-adorm? N-am izbutit de mine destul a-mi bate joc De mai apari în visu-mi... o rază de noroc? Dar cine ești tu oare cu ochii de mă minți, Ai căror raze lucii sunt dulci făgăduinți Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II ... în pilde cât le place Omu-și caută treaba și tot ce-a-nvățat face. Povețele sunt vorbe, dar fapta e departe; Și prea puțini urmează moralul dintr-o carte. De aș avea-ncai darul să scriu de porunceală, Și când cearcă pământul vreo mică zguduială, Să fac câte-o duzină de ode sugrumate, Să laud rău sau bine, aș fi mulțumit, poate, În vreme ce acuma, vorbind cum mi se pare, Îmi fac vrăjmași. Sunt oameni ... latinește. Ura neîmpăcată, ce-n furia-i scrâșnește, A zis (ce urât vede a omului orbire!): Că lupii, urșii, leii vorbesc de stăpânire, Că lupul e cutare, ce judecă, despoaie, Și ia de pe om pielea ca lupul de pe oaie, Că lebăda e omul ce dă povățuire Acelor care umblă pe calea de pieire, Că boul e cutare ajuns în treaptă mare, Dator de orice bine la oarba întâmplare, Și-n sfârșit că măgarul ce zbiară și răcnește E ... ți spun: ești de talent Dar iartă-mi vorba asta (humanum est errare Și toți avem defecte) în fond, mi se cam pare, Că ești prea slab, și stilul ți-e prea neconsecuent. Ești prea banal, zic unii. Eu nu sunt competent Să judec tot; firește, greșeli de conjugare Pentr-un talent ca tine sunt oricum lucru mare Și-apoi, o știi tu însuți, n-ai nici un sentiment. Că ești naiv, n ... stat și dânsul trei zile prin Sorbona? Când era mic, de dânsul prinsese groază bona: Spunea prostii mai zdravăn decât un filolog Iar azi cu tot refrenul: așa-i, cum zic, mă rog, Nu știe domnul doctor ce-i tropicul și zona. De-a scris numai trei rânduri, sub nume el și-a pus Și diploma, subscrisa altcum de vrun Gambrinus. Iar de-ai vorbit cu dânsul, sunt sigur că ți-a spus De zece ori, că-i doctor în cosinus și sinus. Și te-ai convins! Prostia e uneori un plus Al minții, însă mintea lui X e Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||