|
||
DIPLOMAT (UNIVERSITAR) - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru DIPLOMAT (UNIVERSITAR)Rezultatele 1 - 3 din aproximativ 3 pentru DIPLOMAT (UNIVERSITAR). Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuţa Micuța de Bogdan Petriceicu Hasdeu (trei zile și trei nopți din viața unui student) Lumina din Moldova , Iași, II, 1862 nr. 9, 10, 11, 13, 14, 15, 18, 19. Versiunea nouă în Aghiuță , 1864, nr. 5-21. Cuprins 1 Ziua întâia 2 Ziua a doua 3 Ziua a treia 4 Epilog Ziua întâia Aveam șaptesprezece ani; eram student în drepturi la o universitate germană oarecare și țineam cu chirie trei odăi au premier în casa d-nei Ana Pacht, veche actoriță în demisiune, a cărei unică fată, domnișoara Maria, copiliță de șasesprezece ani, apăruse atunci de curând pe scenă, culegând din capul locului aplauzele publicului iubitor de... domnișoare. Eu o numeam "Micuța", deși era nemțoaică, ba chiar poate pentru că era nemțoaică: pe de o parte, ca om, o iubeam; va să zică, o iubeam pe de o parte; pe de altă parte, ca român, nu-mi plăceau lucrurile și chiar fetele nemțești, și, numind pe frumușica mea "Micuța", prin însăși aceasta o românizam și o iubeam oarecum și pe de altă parte. Ce-i dreptul, era frumoasă! Era frumoasă ca o româncă! Avea niște ochi... culoarea și mărimea ... Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul şi Francmasoneria Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul și Francmasoneria de Nicolae Paulescu publicată în 1913 Cuprins 1 SPITALUL [1] 1.1 I. Ce este un medic? 1.2 II Dar, ce este un bolnav? 1.3 III Ce este un spital? 1.4 Dar ce este Caritatea? 1.5 LEGISLAȚII RELIGIOASE 2 CORANUL 2.1 I. - Patima de proprietate 2.2 II. - Patima de dominație 2.3 III. - Legea iubirii 3 TALMUDUL 3.1 I. - Patima de proprietate 3.1.1 1. - Cămătăria 3.1.2 2. - Frauda 3.1.3 3. - Jurământul fals 3.2 II - Patima de dominație 3.3 III - Legea iubirii 3.4 Omorurile rituale 4 CAHALUL 4.1 ORGANIZAȚIA STATULUI JIDOVESC 4.1.1 A) CAHALUL ELEMENTAR 4.1.1.1 I. - Școlile talmudice 4.1.1.2 II. – Proprietate 4.1.1.3 III. – Dominație 4.1.2 B) CAHALELE SUPERIOARE 4.1.3 EFECTELE CAHALELOR TALMUDICE 4.1.3.1 AUSTRO-UNGARIA 4.1.3.2 BUCOVINA 4.1.3.3 GALIȚIA 4.1.3.4 UNGARIA 4.1.3.5 AUSTRIA 4.1.3.6 FRANȚA 4.1.3.7 ALGERIA 4. ... Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche Craii de Curtea-Veche de Mateiu Caragiale Cuprins 1 Întâmpinarea crailor 2 Cele trei hagialâcuri 3 Spovedanii 4 Asfințitul crailor Întâmpinarea crailor "...au tapis-franc nous Ă©tions reunis" L. Protat Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi. Noaptea mă apuca în așternut. Pierdusem răbojul timpului. Aș fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei scrisori pentru care trebuia neapărat să iscălesc de primire. Trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Nu iscălii. Mormăii numai să fiu lăsat în pace. Ațipii iarăși, dar pentru scurtă vreme. Sărăcia de epistolă se înființă din nou, însoțită de cruda lumină a unei lămpi. Mișelul de poștaș găsise de cuviință să mă iscălească cu mâna lui. Nu-i fusei recunoscător. Urăsc scrisorile. Nu știu să fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care să-mi fi adus o veste fericită. Am groază de scrisori. Pe atunci le ardeam fără să le deschid. Asta era soarta ce o aștepta și pe noua sosită. Cunoscând scrisul, ghicisem ... |