DESCĂLECAT - Definiția din dicționar

Vezi și forma bază: DESCĂLECA

Vezi și:DESCĂLECARE, DESCĂLECĂTOARE, DESCĂLECĂTOR, DESCĂLICA, DESCĂLICAT, PEDESTRI ... Mai multe din DEX...

DESCĂLECAT - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

DESCĂLECÁT, descălecáturi, s.n. Descălecare. [Var.: descălicát s.n.] - V. descăleca.

Sursa : DEX '98

descălecát s. n., pl. descălecáturi

Sursa : ortografic

DESCĂLECÁT n. 1) v. A DESCĂLECA. 2) ist. (la cronicari) Statornicire pentru a întemeia o țară; întemeiere a unei țări. /v. a descăleca

Sursa : NODEX

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Rezultate suplimentare

Rezultate din Literatură pentru DESCĂLECAT

Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 52 pentru DESCĂLECAT.

Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara

Grigore Ureche - Letopiseţul ţărâi Moldovei, de când s-au descălecat ţara Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă de Grigore Ureche Mulți scriitorii au nevoit de au scris rândul și povĂ©stea țărâlor, de au lăsat izvod pă urmă, și bune și rĂ©le, să rămâie feciorilor și nepoților, să le fie de învățătură, despre cĂ©le rĂ©le să să ferească și să să socotească, iar dupre cĂ©le bune să urmĂ©ze și să să învĂ©țe și să să îndireptĂ©ze. Și pentru acĂ©ia, unii de la alți chizmindu și însemnând și pre scurtu scriind, adecă și răposatul Gligorie UrĂ©che ce au fost vornic mare, cu multa nevoință cetind cărțile și izvoadele și ale noastre și cele striine, au aflat cap și începătura moșilor, de unde au izvorât în țară și s-au înmulțit și s-au lățit, ca să nu să înnĂ©ce a toate țările anii trecuți și să nu să știe ce s-au lucrat, să sa asĂ©mene fierălor și dobitoacelor celor mute și fără minte. Pre acĂ© ...

Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini

Constantin Cantacuzino - Istoria Ţării Rumâneşti de când au descălecat pravoslavnicii creştini Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini de Constantin Cantacuzino Insă dintâi izvodindu-se de rumânii carii s-au despărțit de la romani și au pribegit spre miiazănoapte. Deci trecând apa Dunării, au descălecat la Turnul Severinului; alții în Țara Ungurească, pre apa Oltului, și pre apa Morășului, și pre apa Tisei ajungând și până la Maramurăș. Iar cei ce au descălecat la Turnul Severinului s-au tins pre supt poalele muntelui până în apa Oltului; alții s-au pogorât pre Dunăre în jos. Și așa umplându-se tot locul de ei, au venit până în marginea Necopoei. Atunce s-au ales dintr-înșii boiarii carii au fost de neam mare. Și puseră banoveți un neam ce le zicea Basarabi, să le fie lor cap (adecă mari bani) și-i așăzară întâi să le fie scaunul la Turnul Severinului, al doilea scaun s-au pogorât la Strehaia, al treilea scaun s-au pogorât la Craiova. Și așa fiind, multă vrĂ©me au trecut tot ei oblăduind acea parte de loc. Iar când au fost la cursul anilor de la Adam 6798, fiind în Țara Ungurească un ...

Anton Pann - Critica oamenilor

Anton Pann - Critica oamenilor Critica oamenilor de Anton Pann Un om bătrîn oarecînd Tot numai un cal avînd, Sui p-al său copilaș Ș-așa ieșea din oraș. Pe drum unii din norod Striga zicînd: - Ce nerod: Că el, bătrîn, n-are hal, Ș-a pus copilul pe cal, Care este putincios Să se ducă și pe jos Și să fi-ncălecat el, Ce bătrîn prost și mișel! Iar bătrînul auzind Pe oameni asfel vorbind, S-a rușinat oarecum Și puțin mergînd pe drum Pe copilul jos a dat Și el a încălecat. Ducîndu-se dar asfel, Cu copilul după el, Auzi pe alți rîzînd Și după dînsul zicînd: - Mă! ce bătrîn nătărău! A lăsat pe pruncul său Ca să alerge pe jos, Mic și crud, neputincios, Și nu-l suie după șa, Că nu este greu așa. Bătrînul iar auzind Acestea lumea vorbind, Puțintel daca s-a dus, Și pe copilul a pus. Deci pe drumul său urmînd Auzi pe alți zicînd : Mă-ă! mă-ă! ia vedeti Pe acești nevoiași beți! Cum s-au pus doi cît un mal Să deșele bietul cal! ...

Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni

... două fete surori. Caii noștri să mănânce Și din capete să nu miște; Caii noștri să beie Și din capete să nu deie. Noi am descăleca, Am mai sta, Am mai ura, Dar ni-i frică că vom însera Și avem de trecut stânci, Văi adânci, Munți cu brazi mărunți Și ...

Dimitrie Bolintineanu - Preda Buzescu

Dimitrie Bolintineanu - Preda Buzescu Preda Buzescu de Dimitrie Bolintineanu De trei zile lupta n-a mai încetat Și tătarul pare c-a înaintat. Dar Buzescu Preda vede cu durere Floarea României ce pe vale piere. Trece înainte pe un cal în joc Ce varsă din ochii-i flacăre de foc. Strigă cu tărie cetelor zdrobite Ce la glasu-i mândru se întorc uimite. Iată că nepotul hanului tătar Trece pe-un sălbatec, ager armăsar. Unde se arată pe întinsa vale Prin oștirea noastră își deschide cale. Iar Buzescu Preda cum îl întâlni, Îi ieși-nainte și-astfel îi vorbi â€” ,,Dacă nu ți-e frică și-ai credință-n tine, O, tătare! vino să te bați cu mine!" Ei descălecară atunci amândoi Și se iau la luptă ca doi juni eroi. Ochii tuturora cată cu mirare La Buzescu Preda și tătarul mare. Ei se bat la raza stelei cei de foc, Flacările-i albe pe-a lor zale joc. Vântul răcorește fruntea lor udată Și mânia dulce sufletul le-mbată. Ei se bat în spade â€” spadele se frâng; Și se iau la brațe â€” se smucesc, se strâng. Când tătarul scoate o ...

George Coșbuc - Prin Mehadia

George Coşbuc - Prin Mehadia Prin Mehadia de George Coșbuc Și era un vuiet jalnic prin porumburile coapte. Carul-mare scoborâse jos de tot spre miazănoapte Și-i păreau pe deal înfipte roțile de dinapoi; Lira ne-nsoțea la dreapta, iar Antares după noi. Prin răcoarea mult-a nopții îmi vedeam suflarea gurii Eu mergeam pe strâmta cale de sub marginea pădurii Obosit și de mânie și de drum îndelungat. Uneori izbea copita calului descălecat Pietrele ,-ngrozind tăcerea câtă mă-nsoțea pe cale. Noaptea neagră tot mai negru văl punea pe neagra vale Vântul zbuciuma frunzișul și prin stânci la cotituri, Fioros scotea-n durere muget cu-nzecite guri. Și urcam, urcam poteca. Parcă m-aș fi dus spre moarte, Singur, închizându-mi ochii, ca-ntâmplarea să mă poarte, Unde-o vrea. Mânia-n suflet parcă-mi tot sporea pe drum Și trecea, trecea și noaptea, și era spre zori acum. Dar pe culme sus, deodată, Doamne, tu, Părinte-al vieții! Când ieșii pe culmea goală în răcoarea dimineții, Sufletu-mi simții deodată liber de uimire plin: Încetase-acum și vântul, cerul scapără senin. Iar în zarea limpezită ca un scut de aur luna Sta pe piscul unui ...

Vasile Alecsandri - Movila lui Burcel

Vasile Alecsandri - Movila lui Burcel Într-o zi de sărbătoare, Într-o zi cu mândru soare Care lumea-nveselea Și cu aur o-nvelea, Iată, mări, se ivea, Ca alt soare strălucea Domnul Ștefan cel vestit, Domnul cel nebiruit! El pe cal încăleca Și cu mulți voinici pleca De la scara curții lui La biserică-n Vaslui. [2] Clopotele răsunau, Steagurile-i se-nchinau, Armăsarii spumegau, Frâiele și le mușcau, Iar poporul tot striga: ,,Să trăiești, măria-ta!" Când aproape de intrare, Ce s-aude-n depărtare? Glas de om chiuind tare: ,,Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan." Ștefan-vodă se oprea Și din gură-așa grăia: ,,Auzit-ați, auzit Glas de român necăjit? Într-o clipă să-l găsiți, Și cu el aici să fiți." Cinci panțiri se alegeau, Pe Vaslui în sus mergeau Pân' zăreau într-o movilă Un român arând în silă Și movila brăzduind Și din gură chiuind: ,,Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan!" Cei panțiri descălecară, Pe român îl ferecară, La Vaslui îl aduceau Și la Domnul mi-l duceau: ,,Măi române, să n-ai teamă, Spune nouă cum te cheamă?" ,,Teamă n-am că sunt român! Teamă ...

Vasile Alecsandri - Serb-sărac

... Și din urmă-i tot răcnea: ,,Copilaș cu cal de foc! Oprește negrul pe loc, Că-i pică potcoavele Și-ți răpune zilele." Serb-Sărac descăleca, Potcoavele cerceta... Nici un cui nu le cădea! Dacă vedea și vedea, Bici de sârmă el scotea Și pe negrul opintea, Șapte stânjeni că sărea ...

George Coșbuc - Blăstăm de mamă

George Coşbuc - Blăstăm de mamă Blăstăm de mamă de George Coșbuc Legenda poporală din jurul Năsăudului Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I Frunză verde tulburea, Avea Lena nici ca ea Trei feciori frumoși avea; Trei feciori și-o fată mare Lena cea veselă are. Trei feciori ca niște zmei, De-a dragul să cauți la ei, Iar copila râzătoare, Subțirea și-ncântătoare Ruptă dintr-un raz de soare: Mult cu mă-sa sămăna, Deci Lenuță-o boteza Pe numele maică-sa. Câți feciori au fost prin țară Toți venit-au să o ceară, Mândri și viteji feciori, Venit-au ca pețitori. Dar Lenuța, ți-e mirare, Răspundea la fiecare, Că-i prea tânără și-așa Încă nu s-a mărita. Mai la urmă s-arătară Pețitori din altă țară: Doi feciori, ca două flori. Lenuța cât ce-i vedea Mamei sale-așa zicea: Vezi, iubită maica mea! Din voinicii acești doi, Cari au venit azi la noi, Mie-mi place unul tare Și la mers și la cătare, Că-i înalt și subțirel Și m-aș duce după el! Dar Lena pe gânduri sta; Gândurile- ...

Nicolae Gane - Domnița Ruxandra

Nicolae Gane - Domniţa Ruxandra Domnița Ruxandra de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Era în Săptămâna Patimilor. Soarele apusese și umbrele nopții se întindeau asupra Iașului. Numai vârful Hlincei și al Cetățuiei străluceau încă de cele din urmă raze murinde ale asfințitului. Clopotul din turnul Trei-Ierarhilor chema credincioșii la rugăciunea de noapte, umplând aerul cu vocea sa de aramă. Un mare zgomot de cai și arme se auzea înspre Curtea domnească, și iată că pe porțile cele mari ale curții, deschise în două laturi, se vede înaintând în sunetul trâmbițelor și a tobelor o ceată de călăreți în fruntea căreia mergea la pas pe un cal alb asturcan domnul Vasile Lupul. El purta gugiumană pe cap, pe umere o manta albă cu guler de samur, în picioare ciubote lungi și la brâu o sabie bătută în pietre scumpe. Fruntea sa era împresurată de gânduri, aureolă obicinuită a domnilor buni, căci Vasile Lupul era dintre acei domni rari care urau birurile, iubeau dreptatea, și erau totdeauna încinși de grija țării, așa zic cronicarii bătrâni. După dânsul veneau călări în haine strălucitoare vistiernicul Buhuș, Savin hatmanul, ...

Emil Gârleanu - Înecatul

Emil Gârleanu - Înecatul Înecatul de Emil Gârleanu Gheorghe Nicoară, călăraș cu schimbul, și frate-său, un băiețandru căruia nu-i mijise mustața, veniseră să adape caii în Siret. Cum coborau spre vad, băiatul spuse: â€” Ia te uită, bădiță, colo, sub mal, ce buștean a adus apa! Călărașul privi într-acolo, apoi strânse calul în călcâie și intră până la mijlocul râului. După ce se uită, țipă deodată: â€” Ira, măi, un om înecat! Băiețandrul încremeni locului. Călărașul îi strigă: â€” Fugi până ici la moară și cheamă pe moș Vasile. Băiatul lovi cu funia căpăstrului în cal și o luă spre moară. Se întoarse repede înapoi. Morarul nu era acolo. â€” Atunci repede-te și adu pe tătuca. Luați și o frânghie. Rămas singur, călărașul se apropie să se uite. Privi îndelung. Înecatul fusese izbit de apă în mâncătura malului și se prinsese între niște rădăcini. Șuvoiul îl bătea, mai să-l smulgă, să-l ducă la vale. Călărașul auzi niște glasuri, se întoarse și el și, cunoscând pe cei de pe mal, le răcni: â€” Măi Toadere... Năstase... Veniți, că-i un om înecat! Hai de l-om scoate! Flăcăii rămaseră puțin pe gânduri, apoi ...

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...