|
||
D. VOCE RĂGUȘIT - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru D. VOCE RĂGUȘITRezultatele 1 - 10 din aproximativ 22 pentru D. VOCE RĂGUȘIT. Nicolae Filimon - Despre teatrul italian (2) ... și bine întonate. Aceste note lipsesc în parte de la această soprană sau, și daca le posedă, nu sînt egale în vibrațiune, nici în timbru. D-aci rezultă că tonurile acute de la re , linia a patra, pînă la si acut sunt țipătoare și unele foarte puțin întonate, iar ... peste limitele esagerării și a ajuns pînă la gradul acela ce să zice în limba vulgului declamație de bîlci sau de marionete!… D-ra Berini, a doua primadonă absolută a parfetta vicenda [4] , are voce argentină (limpede), bine întonată și de un timbru ce nu displace; singurul defect ce găsim în meziile vocale ale acestei june cantatrice este că sunt ... roman Dama cu camelii. Doamna Carolina Gherdini, primadona contralto (veche cunoștință a publicului nostru teatral), deși a făcut oarecare progres în voce, dar și în anul acesta, ca și în cel trecut, scoate o mulțime de tonuri false și țipă, iar nu cîntă. Domnișoara Gaggiotti, a ... doua primadonă contralto, are o voce foarte puțin sonoră și cîntă fără espresiune. În partea dramatică este foarte rece și se servă de gesturi convenționale. ... Nicolae Filimon - Ernani. Operă serie în 4 acte ... Nicolae Filimon - Ernani. Operă serie în 4 acte Ernani - operă serie în 4 acte. de Nicolae Filimon Poezia de D. Piave, muzica de Maestro Verdi. Muzica acestii opere este una din compozițiunile maestrului Verdi sau, putem zice, singura care a plăcut mai mult ... partea muzicală a rolului donii Elvirii, deși pentru perfecta esecutare a acestii partițiuni s-ar cere o primă donă cu o voce mai bine condiționată. Ariile care au fost cu mai mult succes cîntate sunt: Ernani!… Ernani, involvami [1] și Tutto sprezza ella d’Ernani Non ... favella a questi corre, [2] amîndouă din primul act. În jocul dramatic a avut mult natural și delicateță, prin urmare și succes. D. Carlo Liverani a cîntat prea bine rolul lui Ernani, și daca n-ar fi scos din cînd în cînd cîte o notă răgușită ... raport cu ceea ce se cere pentru esprimarea ad litteram a acestei partițiuni baritonale, scrisă pe o estențiune și pe un volum de voce mai mare decît ale acestui artist. Cu toate transportele și puntaturile adoperate la mai multe din notele acute, tot a lăsat să se ... Nicolae Filimon - Influența cometului asupra artiștilor de la opera italiană ... treaba aceasta, făcînd o atît de mare revoluțiune în talentele virtuoșilor artiști, încît chiar impresa nu poate să-i mai cunoască; închipuiți-vă dar că d-la Marguerita Zenoni, înaintea deschiderii teatrului, avea o voce angelică, cînta dupe cel mai fin metod al școalei italiane și declama ca Rachela (acestea toate mi le-au spus d-lui Lampugnani, samsarul melodramatic de la Milano, și eu l-am crezut și-l crez încă, pentru că mi-ar fi cu neputință a ... încît bietul artist, uitînd că se află în fața unui public care plătește biletul mult mai scump decît în Italia, zbiară ca un desperat. Pe d-l Iulio Colombo (nu cel care a descoperit America) l-au parodiat și mai rău. Închipuiți-vă că acest artist avea una din ... nu am reuși a da o idee justă despre starea în care se află acum; ceea ce putem zice în conștiință este că d-l Manetta, secondo tenore, are o voce de mendiant, care uneori provoacă rîsul, iar alteori compătimirea publicului. Aruncînd acum privirea și asupra orchestrei, vedem că această interesantă jumătate a totului ... ... Ion Luca Caragiale - Vizită... ... găsit îmbrăcat ca maior de roșiori în uniformă de mare ținută. După formalitățile de rigoare, am început să convorbim despre vreme, despre sorții agriculturii — d. Popescu tatăl este mare agricultor — despre criză ș.cl. Am observat doamnei Popescu că în anul acesta nu se prea vede la plimbare, la ... să-l lase fără educație! Pe când doamna Popescu-mi expune părerile ei sănătoase în privința educației copiilor, auzim dintr-o odaie de alături o voce răgușită de femeie bătrână: — Uite, coniță, Ionel nu s-astâmpără! — Ionel! strigă madam Popescu; Ionel! vin' la mama! Apoi, cătră mine încet: â ... spargi urechile dumnealui! Nu e frumos, când sunt musafiri! Iar eu, profitând de un moment când trâmbița și toba tac, adaog: — Și pe urmă, d-ta ești roșior, în cavalerie. — Maior! strigă mândrul militar. — Tocmai! zic eu. La cavalerie nu e tobă; și maiorul nu cântă cu trâmbița ... Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano ... di Lammermoor . Prin o digresiune ce ne permitem a face, arătăm mai întîi lectorilor noștri că opera Lucia di Lammermoor , acest splendid cap d-operă ieșit din fecunda pană a celebrului maestru G. Donizetti, se arătă pe orizonul lumei muzicale la 1835 și se reprezentă pentru prima ... de robustă și ornată în mai multe părți de armonii pline de efect și de o frumoasă invențiune. Vorbind acum despre modul interpretării acestui cap d-operă de către artiștii d-acum, ne vedem siliți a arăta că ariile de la partea muzicală a miss Luciei nu să potrivesc tocmai bine pe ... scutește de a-l mai critica și din punctul acesta de vedere. Partea muzicală a lordului Asthon fu bine susținută de d. Steller; ar fi putut fi mult mai bine dacă artistul nu s-ar fi aflat puțin cam indispus. Cu toate acestea, publicul, care recunoaște meritele ... Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane) Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane) Hatmanul Baltag [1] de Nicolae Gane În vremea de demult pe când cucoanele se numeau jupânese, iar boierii mergeau la Divan cu călămările în brâu, trăia în țara de jos a Moldovei un tânăr boier de starea întâi, cu numele Baltag. El avea toate drepturile pentru a se numi boier. Avea carte scrisă pe pergament cu iscălitură și pecete domnească, locuia pe malul Trotușului, într-o casă mare cât o cetate, încunjurată de ziduri groase, și avea o moșie care se întindea de jur-împrejur așa de departe, că nu-i mai știa hotarăle. Se zice că în timpul lui Ciubăr Vodă un străbun al său ar fi tăiat într-o bătălie atâția turci cu un baltag de argint, încât Ciubăr Vodă, drept răsplată, îi dădu numele de Baltag, înaintându-l la rangul de hatman cu dreptul de a purta acest titlu din neam în neam, har de care nu se bucurau nici unul din ceilalți boieri și slugi credincioase a domniei lui. În acelaș timp Ciubăr Vodă, care era un domn cu dare de mână, îi dărui tot pământul ce el, hatmanul, putu să vază ... Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni ... CALIOPI: Așa-i? ține, caută aici în ridicol și fă-mi lectura celor trei bilete, în vreme ce eu îmi voi pune benghiurile. STĂNICĂ: . Cuconiță! D-apoi ți le-am mai cetit de vro trei ori. CALIOPI: Nu face nimic; nu se satură cineva de ceea ce place. STĂNICĂ De la ... neamțului. (Cetește.) " Cuconiță, Mulți prietini a mele mi-au spus că in di ganțe Moldau nu e nimic mai curioz decât d-ta; și fiindcă eu vreu la mine un femee curioz, purced astăzi de la Cernoviț cu aine iudișe ailvaghen ca să aduc în fuga mare ... el ceea ce spune. STĂNICĂ: (cetind) . "Că siete corta e grosa, precum m-au asigurat mai multe persoane, mă jur... Dacă va fi cu volia d-tale... să te ieu de spoză." Spuză? ce va să zică el cu spuza? CALIOPI: . Spoză, va să zică soție, ne-nvățatule! STĂNICĂ: (cetind) . "De ... CALIOPI: (curmându-l). Auzi tu? Nu-s numai principesă simplă, sunt principesa animei lui. Ah! mă încântă! STĂNICĂ: (cetind). "Așa, principesa animei mele! mă dau d-tale cu totul, vei fi zeița mea..." CALIOPI: (curmându-l). Zeița sa! ce stil! zeița sa! un zeu mă face părtașă divinităței sale! pare că ... Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala ... Ce țara-ntreagă face Să geamă surîzînd; Ș-înfige ciocu-n sînul, În sînul maicii sale; Ș-a doua zi cu botul Mînjit d-al țării sînge, Se plimbă prin oraș!… Cearcă de-i spune că aceste versuri sunt făra sens și mai întunecoase decît ale lui Numa ... era cineva care venea către ușă. Eroul nostru, reluîndu-și curajul ce cu puțin mai nainte îl pierduse, începu a striga cu o voce iarăși convențională: — Rezi!… Rezi!… — Ei, bine, aud, nu sunt surdă, răspunse vocea dinlăuntru, cu un acent de nepăsare sau răzbunare. â ... fiu al dracului, daca nu ți-oi cumpăra mîine o pereche de botine de la Ianoș pantofarul. — Nu mă mai înșăli dumneata cu gogoși d-astea. — Rezi, te jur pe ce ai mai scump în lume, deschide. Văzînd însă că sălbatica sa amantă nu deschide, începu să declame cu ... ... etc. (Ale noastre nici nu au, nici nu vor a revedea ceva în privința asta.) Junele meu se apropie de mine. — După d-ta, mă rog, șopti el înclinându-se. Accent curat românesc — nu e ungur. — Poftim, zisei, întinzându-i ziarul și surprins de interesul ce ... o fi văzut niciodată, fenomen ce se poate explica numai prin presupunerea unei afinități sufletești. Începui a-l observa cu comoditate. Era frumos, d-o frumusețe demonică. Asupra feței sale palide, musculoase, expresive, se ridica o frunte senină și rece ca cugetarea unui filozof. Iar asupra frunții se zburlea ... mâna sa albă cu degete lungi și aristocrate semăna cu toate astea a avea o putere de fier. Toată expresiunea în sine era d-o putere generoasă, deși infernală. Luă un ziar românesc. La pagina anunțurilor citi cu o semivoce sarcastică: Opera italiană... Ughenoții. — Ai vrea să fie ... George Coșbuc - Un pipăruș modern ... s-a legat? “ Cel Crai-de-Peșteră sucește De trei ori capu-i luminat, Apoi înșiră bobi pe sâtă, Vrăjind cu voce răgușită; Începe-apoi la descântat, Tocmindu-și barba ca păunul: —„Voi patruzeci și-n capăt unul! Ieșiți în stele și-n văzduh, â ... craiul Poloboc. Dar știi tu ce? Pleacă pe loc! Tot mergi spre răsărit de vară, Tot mergi, dar nu te mai opri, — Și când d-un deal te vei bufni, Oprește-te, căci ești în țară! Și-aici de nu vei isprăvi Nimic, ia un fuior, fă ață Și caut ... prin tufe de alun S-a dus Achim mereu la vale Și-ajunse-n urmă pe cordun, La țara sfinților. Pe-o cale D-aramă dalbă de lulea, Achim ca vântul se ducea, Lăsând fuior după călcâie; Și nasul astupat ținea, Că el mirosul de tămâie, Cu mare greu ... Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi ... răspunse apăsat dna Moroi. Vreau fiindcă vreau... Trebuie să înțelegi odată că nu pot trăi ca o pusnică. Ne-au invitat oamenii. Și e superiorul d-tale. Ai dori să te privesc ca pe-o icoană, să trăiesc numai cu tusea, cu junghiurile și cu palpitațiile d-tale? Cine strică dac-ai îmbătrânit șef de birou? Lipsa ta de tact și amorțeala în care trăiești. Dacă nu te-aș mai scoate în ... fete cu internat, în București; localul a fost construit după planurile arhitectului Ioan Mincu. Azi școala medie nr. 10. patru ziduri... În familia d-tale de căruțași și precupeți, de șase ani de când îmi mănânci zilele. În fiece zi socoteli și catastișe. Împrumuturi la fiece păcătoasă de rochie ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |