|
|
||
|
(SE) ACOPERI (CU NEGURA, CEATA) - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru (SE) ACOPERI (CU NEGURA, CEATA)Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 25 pentru (SE) ACOPERI (CU NEGURA, CEATA). ... aer, Îi zise:,,O, iubito, din nou ți se năzare." Iar ea mereu ascultă, ș-aude i se pare: ,,Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată cu flori pân-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt!" II Brigbelu, rege tânăr din vremea cea căruntă, Pe zeii vechii Dacii i-a fost chemat la nuntă. Frumos au ... Și cum pieriră toate pe rând precum veniră Și cum cătând norocul mormântul și-l găsiră. Și pe când toți ascultă, chiar regii din firide, Cu gura-n pumn ghidușul se strâmbă și tot râde. Cu mutra lui de capră și trup schilod de faun Își târâie piciorul ținându-se de scaun. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată cu flori pân-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Deodată-n fundul salei, apare sub un arc, Cu stânga răzimată de spada-i de monarc. Nebunul Sarmis  care-i cu craiul frate geamăn Ca umbra cu ființa-i ei amândoi s-asamăn. Dar galben e la față și ochii ard în friguri Și vânătă-i e gura. El vine ... ... am venit, Dă-mi înapoi pe-aceea ce moartea mi-a răpit, Și de-astăzi a mea viață la zeii tăi se-nchină." Bătrânul cu-a lui cârjă sus genele-și ridică, Se uită lung la dânsul, dar gura-nchisă-i tace; Cu greu a lui picioare din piatră le desface, Din tronu-i se coboară, cu mâna semn îi face Ca-n sus să îl urmeze pe-a codrilor potică. În poarta prăbușită ce duce-n fund de munte ... mii de glasuri slabe înce sub bolta largă Un cânt frumos și dulce - adormitor sunând. Din ce în ce cântarea în valuri ea tot crește, Se pare că furtuna ridică al ei glas, Că vântul trece-n spaimă pe-al mărilor talaz, Că-n sufletu-i pământul se zbate cu necaz - Că orice-i viu în lume acum încremenește. Se zguduie tot domul, de pare-a fi de scânduri, Și stânci în temelie clătindu-se vedem, Plânsori sfâșietoare împinse de blestem, Se urmăresc prin bolte, ... ... straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur Cearc-a da fierului aspru ... împietrite Câte-au mai văzut și ele  ce-ar vorbi de-ar avea glas. Când posomorâtul basmu  vechea secolilor strajă  Îmi deschide cu chei de-aur și cu-a vorbelor lui vrajă Poarta naltă de la templul unde secolii se torc  Eu sub arcurile negre, cu stâlpi nalți suiți în stele, Ascultând Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor) ... straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur Cearc-a da fierului aspru ... împietrite Câte-au mai văzut și ele  ce-ar vorbi de-ar avea glas. Când posomorâtul basmu  vechea secolilor strajă  Îmi deschide cu chei de-aur și cu-a vorbelor lui vrajă Poarta naltă de la templul unde secolii se torc  Eu sub arcurile negre, cu stâlpi nalți suiți în stele, Ascultând Alexandru Vlahuță - România pitorească ... mal în altul. Peste-adâncimi se fac ochiuri mari, cari rotesc în loc. Ici apa se scufundă, bolborosind, ca suptă de gura unei vâltori, colo se umflă, se burdusește și urlă făcând clăbuci, bătându-se de stânci cari nu se văd. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. Patru oameni stau la roata de la cârmă; amândoi comandanții sunt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte: trecem printre gherdapuri. Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși, te-ai crede întrun codru pe-o vijelie cumplită. Din fundul ei se-ntind, pe sub valuri, nenumărate brațe de piatră, gata s-apuce vasul și să-l farme-n bucăți la cea mai mică nebăgare de seamă ... mâncare leșuri pentru trei ani de zile. * Un chiot lung sparge tăcerea amurgului. Pe malul stâng, căsuțe albe se ivesc dintre copaci. Turme de vite se scoboară la adăpat. În fața pichetului Hinova, grănicerul nostru, cu arma la umăr, pare o statuie de bronz. Livezile satului se oglindesc în valuri. Cumpăna unei fântâni se pleacă și se înalță ca un cocostârc care bea apă. Orizontul se deschide, ... fidel interpret al bătrânului timp, sună de 12 ori în limba sa metalică, spre-a da lumii, ce nu-l asculta, sama că se scursese și a 12 oră a miezului nopții. P-ici, pe colea pe lângă mese se zăreau câte-o grupă de jucători de cărți cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete cu cealaltă înainte de-a bate, tăcuți, cu ochii ficși, mișcându-și și mușcându-și buzele făr-a zice o vorbă și trăgând din când în când cu sorbituri zgomotoase câte-o gură din cafeaua sau berea ce le sta dinainte... semn de triumf! Un june aplecat asupra unui biliard scria cu creta pe pănura verde vorba Ilma. Cugetam că e din vița lui Arpad și că și-o fi scoțând din rezervorul memoriei sale vrun dulce ... italieni, spanioli, tot — numai români nu? — O! nu trebuie oameni mulți pentru asta... Spiritul public este fapta puținor oameni. O singură frunte unsă cu mirul lui Dumnezeu e în stare să forme din oceanul cugetărilor omenești o singură volbură gigantică, care să se-nalțe din fundul abisului mării până sus în nourii gânditori din cerul luceafărului ce se ... Ion Luca Caragiale - În vreme de război ... pesemne un fel de mâncare descântată ori cine știe ce. Pe preot l-au găsit a doua zi într-un târziu legat butuc, cu mușchii curmați de strânsura frânghiilor, cu călușu în gură, d-abia mai putând geme. L-au dezlegat degrab, și bietul om a povestit, gâfâind și cu mintea pierdută de groază, tot ce pătimise. Nu trecură nici două săptămâni și se auzi de altă călcare – aceea, în adevăr, spăimântătoare. Arendașul de la Dărmănești a fost călcat de cu seara. Omul trăia acolo cu o rudă bătrână, o babă, care-i îngrijea de casă. Baba a făcut neghiobia să țipe, și arendașul, și mai neghiob, a ... Stavrache, a pornit cu vesela bandă, fără să se mai uite înapoi. * De mult nu se mai pomenea acum în sat de preotul Iancu... Se-necase? Îl răpusăse cineva? Nici urmă nu lăsase, parcă intrase-n pământ. În locul lui se orânduise alt preot; nu-l putuseră aștepta oamenii cât lumea; nu putea rămâne sat de creștini fără liturghie. Când d-l Stavrache se ... Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis ... avizat a se cultiva pe apucate, singur... și această libertate de alegere în elementele de cultură îl făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească atât de visătoare. Lucruri mistice, subtilități metafizice îi atrăgeau cugetarea ca un magnet — e minune oare că pentru el visul era ... i topea ochii sărutându-i, și parcă i se topea sufletul, ființa, viața, privind-o... vecinic privind-o. Pe ici pe colo pe la mese se zăreau grupe de jucători de cărți, oameni cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete cu cealaltă înainte de-a bate, mișcându-și buzele fără a zice o vorbă și trăgând din când în când cu sorbituri zgomotoase câte-o gură din cafeaua și berea ce le sta dinainte — semn de triumf! Dincolo unul scria cu cridă pe postavul verde al biliardului; unul cu pălăria naltă pe ceafă și cu mâinile unite pe spate, c-o țigară lungă în gură a cărei independență era mărginită numai de buzele individului, se uita — dracu știe, ... Vasile Alecsandri - O primblare la munți ... ca să ne sfârșim concertul; valurile se izbeau cu repejune turbată asupra roților și clătinau trăsura ca cu o mână de uriaș; fieștecare dintre noi se cumpănea în toate chipurile pentru ca să nu se prăvale brișca, mai ales că malul era cam departe și bolovanii din fundul apei cam mari. Cu cât însă ne înaintam, valurile clocoteau, roțile lunecau pe pietre, caii se speriau, vizitiul îndesa cu țipetele și cu biciul, și Bistrița se suia mereu! Iară noi... noi nici cântam, nici râdeam. Știu însă că atunci am fi schimbat cu bucurie locurile noastre pe tronuri. Iată-ne pe mal dincolo; slavă Domnului! am scăpat; pare că ne răsuflăm mai lesne. Ne oprim puțin ca să ... minte-mi! câte năluci se arătară ochilor mei și se pierdură în întunericul depărtării!... Tovarășii mei veniră după mine în cerdac; visul ce mă îngâna se șterse și ne duserăm cu toții să vizităm chiliile călugărilor. Ne îndreptarăm prin întuneric spre o ferestruică de-abia luminată ce se zărea în șirul chiliilor de lemn [2] ; cu cât însă ne apropiam de ea, ni Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie ... a unei surprinderi. Ceea ce s-a petrecut atunci în sufletul lui a fost, desigur, mai iute decât fulgerul; destul că, cu niște ochi de două ori mai mari decât cei ce poate-i avea de obicei, cu o față lungă și speriată și neputându-se lămuri de unde și cum răsărisem noi așa ca din pământ, se uită la noi, măsurându-ne cu privirea-i zăpăcită, de sus până jos și îndesându-se tot mai tare spre perete, ca și cum ar fi voit să scape de o vedenie supărătoare. Biata femeie, strâmtorată astfel și buimacă de somn ... și mai bine, ieșirăm pe creasta unui deal lutos și sfărâmat, care se ridică la o mică înălțime deasupra Almașului. Scoborârăm în sat, trecând pârâul cu același nume, și merserăm la micul schit de călugărițe, care se află din sus de curtea boierească. Starița schitului era rudă cu tovarășul meu de drum și, prin urmare, de la sine se înțelege că furăm cu deosebită cinste primiți. E foarte atingător lucru să vezi cu câtă bunăvoință și cu câte jertfe chiar Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea) ... I Zidurile crenelate ale castelului din Suceava. La mijloc, un turn mai înalt. Pe sub turn, o poartă de zăbrele groase de fier prin care se vede curtea castelului. În dreptul porții, o punte, lăsată peste șanțul cu apă, se sprijină pe două lanțuri groase. Pe dinăuntru, de-a lungul zidurilor, un brâu de scânduri pe care se plimbă ostași de pază. La apus, luceafărul argintiu. Scena I MOGÂRDICI, CORBEA, SANDOMIR și CREMENE, pe brâul de scânduri, cu sarici lățoase, cu arcuri și cu suliți. MOGÂRDICI, cu veșminte de război pe sub sarică, cam cu chef, stă jos pe brâu și cu capul pe zid. (Ceilalți nu se văd încă.) MOGÂRDICI (în partea stângă a porții): Afurisită za... Numai curea și oțele... Aș fi înghețat de n-aș fi luat sarica ... lui! SANDOMIR: Era fioros? MOGÂRDICI: Frumos și încruntat; micșor, și părea ca un munte; vesel și trist; viteaz, și plângea ca un copil; mândru, și se juca cu mine ca mâța cu șoricelul. Or nu se născuse deplin, or născut deplin, să-l fi luat din iele... Cine știe?... Mai rabdă, Mogârdici... Mai rabdă, și mie mi-e sete... Parcăl aud Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||