Evrei
Capitol 6 | |
1 |
De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, și să mergem spre cele desăvîrșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte, și a credinței în Dumnezeu, |
2 |
învățătura despre botezuri, despre punerea mînilor, despre învierea morților și despre judecata vecinică. |
3 |
Și vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu. |
4 |
Căci cei ce au fost luminați odată, și au gustat darul ceresc, și s`au făcut părtași Duhului Sfînt, |
5 |
și au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor- |
6 |
și cari totuș au căzut, este cu neputință să fie înoiți iarăș, și aduși la pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, și -L dau să fie batjocorit. |
7 |
Cînd un pămînt este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, și rodește o iarbă folositoare celor pentru cari este lucrat, capătă binecuvîntare dela Dumnezeu. |
8 |
Dar dacă aduce spini și mărăcini, este lepădat și aproape să fie blestemat, și sfîrșește prin a i se pune foc. |
9 |
Măcar că vorbim astfel, prea iubiților, totuș dela voi așteptăm lucruri mai bune și cari însoțesc mîntuirea. |
10 |
Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră și dragostea, pe care ați arătat -o pentru Numele Lui, voi, cari ați ajutorat și ajutorați pe sfinți. |
11 |
Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaș rîvnă, ca să păstreze pînă la sfîrșit o deplină nădejde, |
12 |
așa încît să nu vă leneviți, ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc făgăduințele. |
13 |
Dumnezeu, cînd a dat lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decît El, s`a jurat pe Sine însuș, |
14 |
și a zis: ,,Cu adevărat te voi binecuvînta, și îți voi înmulți foarte mult sămînța.`` |
15 |
Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a dobîndit făgăduința. |
16 |
Oamenii, ce -i drept, obicinuiesc să jure pe cineva mai mare; jurămîntul este o chezășie, care pune capăt orișicărei neînțelegeri dintre ei. |
17 |
Deaceea și Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea hotărîrii Lui, a venit cu un jurămînt; |
18 |
pentruca, prin două lucruri cari nu se pot schimba, și în cari este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, |
19 |
pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinlăuntrul Templului, |
20 |
unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, cînd a fost făcut ,,Mare Preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec``. |