Efeseni
Capitol 4 | |
1 |
Vă sfătuiesc dar eu, cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într`un chip vrednic de chemarea, pe care ați primit -o, |
2 |
cu toată smerenia și blîndeța, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste, |
3 |
și căutați să păstrați unirea Duhului, prin legătura păcii. |
4 |
Este un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre. |
5 |
Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez. |
6 |
Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este mai pe sus de toți, care lucrează prin toți și care este în toți. |
7 |
Dar fiecăruia din noi harul i -a fost dat după măsura darului lui Hristos. |
8 |
De aceea este zis: ,,S`a suit sus, a luat robia roabă, și a dat daruri oamenilor.`` |
9 |
Și acest: ,,S`a suit``, ce însemnează decît că înainte Se pogorîse în părțile mai de jos ale pămîntului? |
10 |
Cel ce S`a pogorît, este acelaș cu cel ce s`a suit mai pe sus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile. |
11 |
Și El a dat pe unii apostoli; pe alții, prooroci; pe alții, evangheliști; pe alții, păstori și învățători, |
12 |
pentru desăvîrșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, |
13 |
pînă vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos; |
14 |
ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vînt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire; |
15 |
ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. |
16 |
Din El tot trupul, bine închegat și strîns legat, prin ceiace dă fiecare încheitură, își primește creșterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei, și se zidește în dragoste. |
17 |
Iată dar ce vă spun și mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiți cum trăiesc păgînii, în deșertăciunea gîndurilor lor, |
18 |
avînd mintea întunecată, fiind străini de viața lui Dumnezeu, din pricina neștiinței în care se află în urma împietririi inimii lor. |
19 |
Ei și-au perdut orice pic de simțire, s`au dedat la desfrînare, și săvîrșesc cu lăcomie orice fel de necurăție. |
20 |
Dar voi n`ați învățat așa pe Hristos; |
21 |
dacă, cel puțin, L-ați ascultat, și dacă, potrivit adevărului care este în Isus, ați fost învățați, |
22 |
cu privire la felul vostru de viață din trecut, să vă desbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înșelătoare; |
23 |
și să vă înoiți în duhul minții voastre, |
24 |
și să vă îmbrăcați în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul. |
25 |
De aceea, lăsați-vă de minciună: ,,Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul``, pentrucă sîntem mădulare unii altora. |
26 |
,,Mîniați-vă și nu păcătuiți``. Să n`apună soarele peste mînia voastră, |
27 |
și să nu dați prilej diavolului. |
28 |
Cine fura, să nu mai fure; ci mai de grabă să lucreze cu mînile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit. |
29 |
Niciun cuvînt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce -l aud. |
30 |
Să nu întristați pe Duhul Sfînt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării. |
31 |
Orice amărăciune, orice iuțime, orice mînie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. |
32 |
Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși, și iertați-vă unul pe altul, cum v`a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos. |