Ieremia
Capitol 6 | |
1 |
,Fugiți, copii ai lui Beniamin, fugiți din mijlocul Ierusalimului, sunați din trîmbiță la Tecoa, ridicați un semn la Bet-Hacherem! Căci dela miază-noapte se vede venind o nenorocire și un mare prăpăd. |
2 |
Pe frumoasa și supțirica fiică a Sionului, o nimicesc! |
3 |
La ea vin păstorii cu turmele lor, își întind corturile în jurul ei, și își pasc fiecare partea lui.` - |
4 |
,Pregătiți-vă s`o bateți! Haidem! Să ne suim ziua nameaza mare!`... Vai de noi, căci ziua scade, și umbrele de seară se lungesc.`` |
5 |
Haidem să ne suim noaptea! Și să -i dărîmăm casele împărătești!`` - |
6 |
,,Căci așa vorbește Domnul oștirilor: ,Tăiați copaci, și ridicați șanțuri împotriva Ierusalimului! Aceasta este cetatea care trebuie pedepsită; căci în mijlocul ei este numai apăsare. |
7 |
Cum țîșnesc apele dintr`o fîntînă, așa țîșnește răutatea ei din ea; nu se aude în ea decît sîlnicie și prăpăd; durerea și rănile Îmi izbesc fără curmare privirile. |
8 |
Ia învățătură, Ierusalime, ca nu cumva să Mă depărtez de tine, și să fac din tine un pustiu, o țară nelocuită!`` |
9 |
,,Așa vorbește Domnul oștirilor: ,Vor culege rămășițele lui Israel cum se culeg ciorchinile rămase dintr`o vie. Puneți din nou mîna pe ea, ca și culegătorul pe mlădițe.` - |
10 |
,Cui să vorbesc, și pe cine să iau martor ca să m`asculte?` Urechea lor este netăiată împrejur, și nu sînt în stare să ia aminte. Iată, Cuvîntul Domnului este o ocară pentru ei, și nu le place de el. |
11 |
Eu sînt așa de plin de mînia Domnului, că n`o pot opri.`` -,,Toarnă -o peste copilul de pe uliță, și peste adunările tinerilor. Căci și bărbatul și nevasta vor fi prinși, și bătrînul și cel încărcat de zile. |
12 |
Casele lor vor trece în stăpînirea altora, ogoarele și nevestele lor deasemenea, cînd Îmi voi întinde mîna asupra locuitorilor țării, zice Domnul.`` |
13 |
,,Căci dela cel mai mic pînă la cel mai mare, toți sînt lacomi de cîștig; dela prooroc pînă la preot, toți înșală. |
14 |
Leagă în chip ușuratic rana fiicei poporului Meu, zicînd: ,Pace! Pace!` Și totuș nu este pace! |
15 |
Sînt dați de rușine, căci săvîrșesc urîciuni; și totuș nu roșesc, și nu știu de rușine. De aceea vor cădea împreună cu ceice cad, vor fi răsturnați, cînd îi voi pedepsi, zice Domnul.`` |
16 |
Așa vorbește Domnul: ,,Stați în drumuri, uitați-vă, și întrebați cari sînt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblați pe ea, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre!`` Dar ei răspund: ,,Nu vrem să umblăm pe ele!`` |
17 |
,,Am pus niște străjeri peste voi: ,Fiți cu luare aminte la sunetul trîmbiței!`` Dar ei răspund: ,,Nu vrem să fim cu luare aminte!`` |
18 |
,,Deaceea, ascultați, neamuri, și luați seama la ce li se va întîmpla, adunare a poporelor! |
19 |
Ascultă și tu, pămîntule! Iată, voi aduce peste poporul acesta o nenorocire, care va fi rodul gîndurilor lui; căci n`au luat aminte la Cuvintele Mele, și au nesocotit Legea Mea. |
20 |
Ce nevoie am Eu de tămîia care vine din Seba, de trestia mirositoare dintr`o țară depărtată? Arderile voastre de tot nu-Mi plac, și jertfele voastre nu-Mi sînt plăcute.`` |
21 |
Deaceea, așa vorbește Domnul: ,,Iată, voi pune înaintea poporului acestuia niște pietre de poticnire, de cari se vor lovi împreună părinți și fii, vecini și prieteni, și vor pieri.`` |
22 |
,,Așa vorbește Domnul: ,Iată că vine un popor din țara dela miază-noapte, un neam mare se ridică dela marginile pămîntului. |
23 |
Ei poartă arc și suliță; sînt cumpliți și fără milă; glasul lor urlă ca marea; sînt călări pe cai, și gata de luptă ca un om pregătit de război, împotriva ta, fiică a Sionului!` |
24 |
La vuietul apropierii lor, mîinile ni se slăbesc, ne apucă groaza, ca durerea unei femei care naște.`` |
25 |
,,Nu ieșiți în ogoare, și nu mergeți pe drumuri! Căci acolo este sabia vrăjmașului, răspîndind spaima de jur împrejur! |
26 |
Fiica poporului meu, acopere-te cu un sac și tăvălește-te în cenușă, jălește-te ca după singurul tău fiu, varsă lacrămi, lacrămi amare! Căci pe neașteptate vine pustiitorul peste noi.`` |
27 |
,,Te pusesem de pază peste poporul Meu, ca o cetățuie, ca să le cunoști și să le cercetezi calea. |
28 |
Toți sînt niște răzvrătiți, niște bîrfitori, aramă și fer, toți sînt niște stricați. |
29 |
Foalele ard, plumbul este topit de foc; degeaba curățesc, căci zgura nu se deslipește.`` |
30 |
,,De aceea se vor numi argint lepădat, căci Domnul i -a lepădat.`` |