Isaia
Capitol 17 | |
1 |
Proorocie împotriva Damascului: ,,Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărîmături; |
2 |
cetățile Aroerului sînt părăsite, sînt date spre pășune turmelor, cari se culcă nestingherite acolo. |
3 |
S`a isprăvit cu cetățuia lui Efraim, și s`a sfîrșit cu împărăția Damascului; dar rămășița Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel, zice Domnul oștirilor. |
4 |
,În ziua aceea, slava lui Iacov va fi slăbită, și grăsimea cărnii lui va pieri. |
5 |
Se va întîmpla ca atunci cînd strînge secerătorul grîul, și brațul lui taie spicele; da, ca la strînsul spicelor în valea Refaim; |
6 |
vor mai rămînea doar cîteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline, pe vîrful crengilor, patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.`` |
7 |
În ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său, și ochii i se vor întoarce spre Sfîntul lui Israel; |
8 |
nu se va mai uita spre altare, cari sînt lucrarea mînilor lui, și nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astartei și la stîlpii închinați soarelui. |
9 |
În ziua aceea, cetățile lui întărite vor fi ca dărîmăturile din pădure și de pe vîrful muntelui, părăsite odinioară înaintea copiilor lui Israel: va fi o pustie! |
10 |
Căci ai uitat pe Dumnezeul mîntuirii tale, și nu ți-ai adus aminte de Stînca scăpării tale. De aceea ți-ai sădit răsaduri plăcute, și ai sădit butuci străini. |
11 |
Cînd i-ai sădit, i-ai înconjurat cu un gard, și în curînd i-ai văzut înflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai în clipa veseliei: și durerea este fără leac. |
12 |
Vai! ce vuiet de popoare multe, cari urlă cum urlă marea! Ce zarvă de neamuri, cari mugesc cum mugesc niște ape puternice. |
13 |
Neamurile mugesc cum mugesc apele mari... Dar cînd le mustră Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munți la suflarea vîntului, ca țărîna luată de vîrtej. |
14 |
Îndeseară, vine o prăpădenie neașteptată, și pînă dimineața, nu mai sînt! Iată partea celor ce ne jupoaie, și soarta celor ce ne jăfuiesc. |