A r c h e u s . r o

(Către mai marele cîntăreților. Un psalm al fiilor lui Core.) Ascultați lucrul acesta, toate popoarele, luați aminte, toți locuitorii lumii:

mici și mari, bogați și săraci!

Gura mea va vorbi cuvinte înțelepte, și inima mea are gînduri pline de judecată.

Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sînt însuflate, îmi încep cîntarea în sunetul arfei.

Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, cînd mă înconjoară nelegiuirea protivnicilor mei?

Ei se încred în avuțiile lor, și se fălesc cu bogăția lor cea mare.

Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu prețul răscumpărării.

Răscumpărarea sufletului lor este așa de scumpă, că nu se va face niciodată.

Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormîntul.

Da, îl vor vedea: căci înțelepții mor, nebunul și prostul deopotrivă pier, și lasă altora avuțiile lor.

Ei își închipuiesc că vecinice le vor fi casele, că locuințele lor vor dăinui din veac în veac, ei, cari dau numele lor la țări întregi.

Dar omul pus în cinste nu dăinuiește, ci este ca dobitoacele cari se taie.

Iată ce soartă au ei, cei plini de atîta încredere, precum și cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. -

Sînt duși ca o turmă în locuința morților, îi paște moartea, și în curînd oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseța, și locuința morților le este locașul.

Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuința morților, căci mă va lua supt ocrotirea Lui. -

Nu te teme cînd se îmbogățește cineva, și cînd i se înmulțesc vistieriile casei;

căci nu ia nimic cu el cînd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.

Să se tot creadă omul fericit în viață, să se tot laude cu bucuriile pe cari și le face,

căci tot în locuința părinților săi va merge, și nu va mai vedea lumina niciodată.

Omul pus în cinste, și fără pricepere, este ca dobitoacele pe cari le tai.