Psalmii
Capitol 24 | |
1 |
(Un psalm al lui David.) Al Domnului este pămîntul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc! |
2 |
Căci El l -a întemeiat pe mări, și l -a întărit pe rîuri. |
3 |
Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica pînă la locul Lui cel Sfînt? - |
4 |
Cel ce are mînile nevinovate și inima curată, cel ce nu-și dedă sufletul la minciună, și nu jură ca să înșele. |
5 |
Acela va căpăta binecuvîntarea Domnului, starea după voia Lui dată de Dumnezeul mîntuirii lui. |
6 |
Iată partea de moștenire a celor ce -L cheamă, a celor ce caută Fața Ta, Dumnezeul lui Iacov. - |
7 |
Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-vă, porți vecinice, ca să intre Împăratul slavei! - |
8 |
,,Cine este acest Împărat al slavei?`` -Domnul cel tare și puternic, Domnul cel viteaz în lupte. |
9 |
Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-le, porți vecinice, ca să intre Împăratul slavei! - |
10 |
,,Cine este acest Împărat al slavei?`` -Domnul oștirilor: El este Împăratul slavei! -(Oprire). |