Iov
Capitol 12 | |
1 |
Iov a luat cuvîntul și a zis: |
2 |
,,S`ar putea zice, în adevăr, că neamul omenesc sînteți voi, și că odată cu voi va muri și înțelepciunea! |
3 |
Am și eu minte ca voi, nu sînt mai pe jos decît voi. Și cine nu știe lucrurile pe cari le spuneți voi? |
4 |
Eu sînt de batjocura prietenilor mei, cînd cer ajutorul lui Dumnezeu: dreptul, nevinovatul, de batjocură! |
5 |
Dispreț în nenorocire! -iată zicerea celor fericiți: dă brînci cui alunecă cu piciorul! |
6 |
Jăfuitorilor li se lasă corturile în pace, celor ce mînie pe Dumnezeu le merge bine, măcar că Dumnezeul lor este în pumn. |
7 |
Întreabă dobitoacele, și te vor învăța, păsările cerului, și îți vor spune; |
8 |
vorbește pămîntului, și te va învăța; și peștii mării îți vor povesti. |
9 |
Cine nu vede în toate acestea dovada că mîna Domnului a făcut asemenea lucruri? |
10 |
El ține în mînă sufletul a tot ce trăiește, suflarea oricărui trup omenesc. |
11 |
Nu deosebește urechea cuvintele, cum gustă cerul gurii mîncările? |
12 |
La bătrîni se găsește înțelepciunea, și într`o viață lungă e priceperea. |
13 |
La Dumnezeu este înțelepciunea și puterea; sfatul și priceperea ale Lui sînt. |
14 |
Ce dărîmă El, nu va fi zidit din nou; pe cine -l închide El, nimeni nu -l va scăpa. |
15 |
El oprește apele și totul se usucă; El le dă drumul, și pustiesc pămîntul. |
16 |
El are puterea și înțelepciunea; El stăpînește pe celce se rătăcește sau rătăcește pe alții. |
17 |
El ia robi pe sfetnici, și turbură mintea judecătorilor. |
18 |
El desleagă legătura împăraților, și le pune o frînghie în jurul coapselor. |
19 |
El ia robi pe preoți; El răstoarnă pe cei puternici |
20 |
El taie vorba celor meșteri la vorbă; El ia mintea celor bătrîni. |
21 |
El varsă disprețul asupra celor mari; El desleagă brîul celor tari. |
22 |
El descopere ce este ascuns în întunerec, El aduce la lumină umbra morții. |
23 |
El face pe neamuri să crească, și El le nimicește; El le întinde pînă departe, și El le aduce înapoi în hotarele lor. |
24 |
El ia mintea căpeteniilor poporului, El îi face să rătăcească în pustiuri fără drum, |
25 |
unde bîjbăie prin întunerec, și nu văd deslușit; El îi face să se clatine ca niște oameni beți. |