Fapte
Capitol 21 | |
1 |
După ce ne-am smuls din brațele lor, am plecat pe apă, și ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos, și deacolo la Patara. |
2 |
Am găsit o corabie, care avea să treacă în Fenicia, ne-am suit în ea, și am plecat. |
3 |
Am trecut prin fața insulei Cipru, am lăsat -o la stînga, și ne-am urmat drumul spre Siria; apoi ne-am dat jos în Tir, unde avea să se descarce corabia. |
4 |
Acolo am găsit pe ucenici, și am rămas șapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim. |
5 |
Dar cînd s`au împlinit zilele, am plecat, și ne-am văzut de drum; și ne-au petrecut toți, cu nevestele și copiii, pînă afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal, și ne-am rugat. |
6 |
Apoi ne-am luat ziua bună unii dela alții, și noi ne-am suit în corabie iar ei s`au întors acasă. |
7 |
După ce ne-am isprăvit călătoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat de bine fraților, și am stat la ei o zi. |
8 |
A doua zi, am plecat și am ajuns la Cezarea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei șapte, și am găzduit la el. |
9 |
El avea patru fete fecioare cari prooroceau. |
10 |
Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un prooroc, numit Agab, s`a pogorît din Iudea, |
11 |
și a venit la noi. A luat brîul lui Pavel, și -a legat picioarele și mînile, și a zis: ,,Iată ce zice Duhul Sfînt: ,Așa vor lega Iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brîul acesta, și -l vor da în mînile Neamurilor.` |
12 |
Cînd am auzit lucrul acesta, atît noi cît și cei de acolo am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim. |
13 |
Atunci Pavel a răspuns: ,Ce faceți de plîngeți așa, și-mi rupeți inima? Eu sînt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să și mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.`` |
14 |
Dacă am văzut că nu -l putem îndupleca, n`am mai stăruit, și am zis: ,Facă-se voia Domnului!` |
15 |
După zilele acelea, ne-am pregătit de plecare, și ne-am suit la Ierusalim. |
16 |
Cîțiva ucenici din Cezarea au venit și ei cu noi, și ne-au dus la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic, la care aveam să găzduim. Pavel la Ierusalim în Templu. |
17 |
Cînd am ajuns la Ierusalim, frații ne-am primit cu bucurie. |
18 |
A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov, și toți presbiterii s`au adunat acolo. |
19 |
Dupăce le -a dat ziua bună, le -a istorisit cu deamăruntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul Neamurilor prin slujba lui. |
20 |
Cînd l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi i-au zis: ,Vezi, frate, cîte mii de Iudei au crezut, și toți sînt plini de rîvnă pentru Lege. |
21 |
Dar ei au auzit despre tine că înveți pe toți Iudeii, cari trăiesc printre Neamuri, să se lepede de Moise, că le zici să nu-și taie copiii împrejur, și să nu trăiască potrivit cu obiceiurile. |
22 |
Ce este de făcut? Negreșit, mulțimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit. |
23 |
Deci, fă ce-ți vom spune noi. Avem aici patru bărbați, cari au făcut o juruință. |
24 |
Ia -i cu tine, curățește-te împreună cu ei, și cheltuiește tu pentru ei, ca să-și radă capul. Și astfel vor cunoaște toți că nu este nimic adevărat din celece au auzit despre tine, ci că și tu umbli întocmai după rînduială, și păzești Legea. |
25 |
Cu privire la Neamurile, cari au crezut, noi am hotărît și le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sînge, de dobitoace zugrumate și de curvie.`` |
26 |
Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s`a curățit, și a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfîrșitul zilelor curățirii cînd se va aduce jertfă pentru fiecare din ei. |
27 |
Către sfîrșitul celor șapte zile, Iudeii din Asia, cînd au văzut pe Pavel în Templu, au întărîtat tot norodul, au pus mînile pe el, |
28 |
și au început să strige: ,,Bărbați Israeliți, dați ajutor! Iată omul, care propovăduiește pretutindeni și în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii și împotriva locașului acestuia; ba, încă a vîrît și pe niște Greci în Templu, și a spurcat acest locaș sfînt.`` |
29 |
În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim Efeseanul, împreună cu el în cetate, și credeau că Pavel îl băgase în Templu. |
30 |
Toată cetatea s`a pus în mișcare, și s`a strîns norodul din toate părțile. Au pus mîna pe Pavel, și l-au scos afară din Templu, ale cărui uși au fost încuiate îndată. |
31 |
Pe cînd cercau să -l omoare, s`a dus vestea la căpitanul oastei că tot Ierusalimul s`a turburat. |
32 |
Acesta a luat îndată ostași și sutași, și a alergat la ei. Cînd au văzut pe căpitan și pe ostași, au încetat să mai bată pe Pavel. |
33 |
Atunci căpitanul s`a apropiat, a pus mîna pe el, și a poruncit să -l lege cu două lanțuri. Apoi a întrebat cine este și ce a făcut. |
34 |
Dar unii strigau într`un fel, alții într`alt fel prin mulțime; fiindcă nu putea deci să înțeleagă adevărul, din pricina zarvei, a poruncit să -l ducă în cetățuie. |
35 |
Cînd a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit să fie dus de ostași, din pricina îmbulzelii norodului întărîtat; |
36 |
căci mulțimea norodului se ținea după el, și striga: ,,La moarte cu el!`` |
37 |
Tocmai cînd era să fie băgat în cetățuie, Pavel a zis căpitanului: ,,Îmi este îngăduit să-ți spun ceva?`` Căpitanul a răspuns: ,,Știi grecește? |
38 |
Nu cumva ești Egipteanul acela, care s`a răsculat acum în urmă, și a dus în pustie pe cei patru mii de tîlhari?`` |
39 |
,,Eu sînt Iudeu``, a spus Pavel, ,,din Tarsul din Cilicia, cetățean al unei cetăți nu fără însemnătate. Te rog, dă-mi voie să vorbesc norodului.`` |
40 |
După ce i -a dat voie căpitanul, Pavel a stat în picioare pe trepte, și a făcut semn norodului cu mîna. S`a făcut o mare tăcere, și Pavel le -a vorbit în limba evreiască astfel: |