Luca
Capitol 15 | |
1 |
Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de Isus ca să -L asculte. |
2 |
Și Fariseii și cărturarii cîrteau și ziceau: ,,Omul acesta primește pe păcătoși, și mănîncă cu ei.`` |
3 |
Dar El le -a spus pilda aceasta: |
4 |
,,Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, și pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci și nouă pe islaz, și se duce după cea pierdută, pînă cînd o găsește? |
5 |
După ce a găsit -o, o pune cu bucurie pe umeri; |
6 |
și, cînd se întoarce acasă, cheamă pe prietenii și vecinii săi, și le zice: ,Bucurați-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.` |
7 |
Tot așa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decît pentru nouă zeci și nouă de oameni neprihăniți cari n`au nevoie de pocăință. |
8 |
Sau care femeie, dacă are zece lei (Grecește: drahme.) de argint, și pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa, și nu caută cu băgare de seamă pînă cînd îl găsește? |
9 |
După ce l -a găsit, cheamă pe prietenele și vecinele ei, și zice: ,Bucurați-vă împreună cu mine, căci am găsit leul, pe care -l pierdusem.` |
10 |
Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește.`` |
11 |
El a mai zis: ,,Un om avea doi fii. |
12 |
Cel mai tînăr din ei a zis tatălui său: ,Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine.` Și tatăl le -a împărțit averea. |
13 |
Nu după multe zile, fiul cel mai tînăr a strîns totul, și a plecat într`o țară depărtată, unde și -a risipit averea, ducînd o viață destrăbălată. |
14 |
După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, și el a început să ducă lipsă. |
15 |
Atunci s`a dus și s`a lipit de unul din locuitorii țării aceleia, care l -a trimes pe ogoarele lui să -i păzească porcii. |
16 |
Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele, pe cari le mîncau porcii, dar nu i le da nimeni. |
17 |
Și -a venit în fire, și a zis: ,Cîți argați ai tatălui meu au belșug de pîne, iar eu mor de foame aici! |
18 |
Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, și -i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, |
19 |
și nu mai sînt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi.` |
20 |
Și s`a sculat, și a plecat la tatăl său. Cînd era încă departe, tatăl său l -a văzut, și i s`a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, și l -a sărutat mult. |
21 |
Fiul i -a zis: ,Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sînt vrednic să mă chem fiul tău.` |
22 |
Dar tatăl a zis robilor săi: ,Aduceți repede haina cea mai bună, și îmbrăcați -l cu ea; puneți -i un inel în deget, și încălțăminte în picioare. |
23 |
Aduceți vițelul cel îngrășat, și tăiați -l. Să mîncăm și să ne veselim; |
24 |
căci acest fiu al meu era mort, și a înviat; era pierdut, și a fost găsit.` Și au început să se veselească. |
25 |
Fiul cel mai mare era la ogor. Cînd a venit și s`a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri. |
26 |
A chemat pe unul din robi, și a început să -l întrebe ce este. |
27 |
Robul acela i -a răspuns: ,Fratele tău a venit înapoi, și tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentrucă l -a găsit iarăș sănătos și bine.` |
28 |
El s`a întărîtat de mînie, și nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieșit afară, și l -a rugat să intre. |
29 |
Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: ,Iată, eu îți slujesc ca un rob de atîția ani, și niciodată nu ți-am călcat porunca; și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei; |
30 |
iar cînd a venit acest fiu al tău, care ți -a mîncat averea cu femeile desfrînate, i-ai tăiat vițelul cel îngrășat.` |
31 |
,Fiule`, i -a zis tatăl, ,tu întotdeauna ești cu mine, și tot ce am eu este al tău. |
32 |
Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm, pentrucă acest frate al tău era mort, și a înviat, era pierdut și a fost găsit.`` |