Matei
Capitol 7 | |
1 |
Nu judecați, ca să nu fiți judecați. |
2 |
Căci cu ce judecată judecați, veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura. |
3 |
De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, și nu te uiți cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău? |
4 |
Sau, cum poți zice fratelui tău: ,,Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău``, și, cînd colo, tu ai o bîrnă într`al tău?... |
5 |
Fățarnicule, scoate întîi bîrna din ochiul tău, și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău. |
6 |
Să nu dați cînilor lucrurile sfinte, și să nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, și să se întoarcă să vă rupă. |
7 |
Cereți, și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți, și vi se va deschide. |
8 |
Căci ori și cine cere, capătă; cine caută, găsește; și celui ce bate, i se deschide. |
9 |
Cine este omul acela dintre voi, care, dacă -i cere fiul său o pîne, să -i dea o piatră? |
10 |
Sau, dacă -i cere un pește, să -i dea un șarpe? |
11 |
Deci, dacă voi, cari sînteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cît mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer! |
12 |
Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea și Proorocii. |
13 |
Intrați pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, și mulți sînt ceice intră pe ea. |
14 |
Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață, și puțini sînt ceice o află. |
15 |
Păziți-vă de prooroci mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinlăuntru sînt niște lupi răpitori. |
16 |
Îi veți cunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini? |
17 |
Tot așa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. |
18 |
Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. |
19 |
Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat și aruncat în foc. |
20 |
Așa că după roadele lor îi veți cunoaște. |
21 |
Nu orișicine-Mi zice: ,,Doamne, Doamne!`` va intra în Împărăția cerurilor, ci celce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. |
22 |
Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: ,,Doamne, Doamne! N`am proorocit noi în Numele Tău? N`am scos noi draci în Numele Tău? Și n`am făcut noi multe minuni în Numele Tău?`` |
23 |
Atunci le voi spune curat: ,,Niciodată nu v`am cunoscut; depărtați-vă dela Mine, voi toți cari lucrați fărădelege.`` |
24 |
De aceea, pe orișicine aude aceste cuvinte ale Mele, și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care și -a zidit casa pe stîncă. |
25 |
A dat ploaia, au venit șivoaele, au suflat vînturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s`a prăbușit, pentrucă avea temelia zidită pe stîncă. |
26 |
Însă ori și cine aude aceste cuvinte ale Mele, și nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care și -a zidit casa pe nisip. |
27 |
A dat ploaia, au venit șivoaiele, au suflat vînturile, și au izbit în casa aceea: ea s`a prăbușit, și prăbușirea i -a fost mare.`` |
28 |
După ce a sfîrșit Isus cuvîntările acestea, noroadele au rămas uimite de învățătura Lui; |
29 |
căci El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor. |