Daniel
Capitol 10 | |
1 |
În anul al treilea al lui Cir, împăratul Persiei, s`a descoperit un cuvînt lui Daniel, numit Beltșațar. Cuvîntul acesta, care este adevărat, vestește o mare nenorocire. El a fost cu luare aminte la cuvîntul acesta, și a priceput vedenia. |
2 |
,,În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămîni am fost în jale. |
3 |
N`am mîncat deloc bucate alese, nu mi -a intrat în gură nici carne, nici vin, și nici nu m`am uns deloc, pînă s`au împlinit cele trei săptămîni. |
4 |
În a douăzeci și patra zi a lunii întîi, eram pe malul rîului celui mare, care este Hidechel (Tigru). |
5 |
Am ridicat ochii, m`am uitat, și iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in, și încins la mijloc cu un brîu de aur din Ufaz. |
6 |
Trupul lui era ca o piatră de hrisolit, fața îi strălucea ca fulgerul și ochii îi erau niște flăcări ca de foc; dar brațele și picioarele semănau cu niște aramă lustruită, și glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulțimi. |
7 |
Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii cari erau cu mine n`au văzut -o; totuș au fost apucați de o mare spaimă, și au luat -o la fugă ca să se ascundă! |
8 |
Eu am rămas singur, și am văzut această mare vedenie. Puterile m`au lăsat, coloarea mi s`a schimbat, fața mi s`a sluțit, și am pierdut orice vlagă. |
9 |
Am auzit glasul cuvintelor lui; și pe cînd auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leșinat cu fața la pămînt. |
10 |
Și iată că o mînă m`a atins, și m`a așezat tremurînd pe genunchii și mînile mele. |
11 |
Apoi mi -a zis: ,,Daniele, om prea iubit și scump, fii cu luare aminte la cuvintele, pe cari ți le voi spune acum, și stai în picioare în locul unde ești; căci acum sînt trimes la tine!`` După ce mi -a vorbit astfel, am stătut în picioare tremurînd. |
12 |
El mi -a zis: ,,Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintîi zi, cînd ți-ai pus inima ca să înțelegi, și să te smerești înaintea Dumnezeului tău, și tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! |
13 |
Dar căpetenia împărăției Persiei mi -a stat împotrivă douăzeci și una de zile; și iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi -a venit în ajutor, și am ieșit biruitor acolo lîngă împărații Persiei. |
14 |
Acum vin să-ți fac cunoscut ce are să se întîmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.`` |
15 |
Pe cînd îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pămînt, și am tăcut. |
16 |
Și iată că cineva care avea înfățișarea copiilor oamenilor, s`a atins de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit, și am zis celui ce stătea înaintea mea: ,,Domnul meu, vedenia aceasta m`a umplut de groază..., și am pierdut orice putere! |
17 |
Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m`au părăsit, și nu mai am nici suflare!`` |
18 |
Atunci cel ce avea înfățișarea unui om m`a atins din nou, și m`a întărit. |
19 |
Apoi mi -a zis: ,,Nu te teme de nimic, om prea iubit! Pace ție! Fii tare și cu inimă!`` Și pe cînd îmi vorbea el, am prins iar puteri, și am zis: ,,Vorbește, domnul meu, căci m`ai întărit.`` |
20 |
El mi -a zis: ,,Știi pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei; și cînd voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei! |
21 |
Dar vreau să-ți fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voivodul vostru Mihail. |