Proverbele
Capitol 6 | |
1 |
Fiule, dacă te-ai pus chezaș pentru aproapele tău, dacă te-ai prins pentru altul, |
2 |
dacă ești legat prin făgăduința gurii tale, dacă ești prins de cuvintele gurii tale, |
3 |
fă totuș lucrul acesta, fiule: desleagă-te, căci ai căzut în mîna aproapelui tău! De aceea du-te, aruncă-te cu fața la pămînt, și stăruiește de el. |
4 |
Nu da somn ochilor tăi, nici ațipire pleoapelor tale! |
5 |
Scapă din mîna lui cum scapă căprioara din mîna vînătorului, și ca pasărea din mîna păsărarului... |
6 |
Du-te la furnică, leneșule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei, și înțelepțește-te! |
7 |
Ea n`are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpîn; |
8 |
totuș își pregătește hrana vara, și strînge de ale mîncării în timpul secerișului. |
9 |
Pînă cînd vei sta culcat, leneșule? Cînd te vei scula din somnul tău? |
10 |
Să mai dormi puțin, să mai ațipești puțin, să mai încrucișezi puțin mînile ca să dormi!... |
11 |
Și sărăcia vine peste tine, ca un hoț, și lipsa, ca un om înarmat. |
12 |
Omul de nimic, omul nelegiuit, umblă cu neadevărul în gură, |
13 |
clipește din ochi, dă din picior, și face semne cu degetele. |
14 |
Răutatea este în inima lui, urzește lucrurile rele într`una, și stîrnește certuri. |
15 |
De aceea nimicirea îi va veni pe neașteptate; va fi zdrobit deodată, și fără leac. |
16 |
Șase lucruri urăște Domnul, și chiar șapte Îi sînt urîte: |
17 |
ochii trufași, limba mincinoasă, mînile... cari varsă sînge nevinovat, |
18 |
inima care urzește planuri nelegiuite, picioarele cari aleargă repede la rău, |
19 |
martorul mincinos, care spune minciuni, și cel ce stîrnește certuri între frați. |
20 |
Fiule, păzește sfaturile tatălui tău, și nu lepăda învățătura mamei tale: |
21 |
leagă-le necurmat la inimă, atîrnă-le de gît. |
22 |
Ele te vor însoți în mersul tău, te vor păzi în pat, și îți vor vorbi la deșteptare! |
23 |
Căci sfatul este o candelă, învățătura este o lumină, iar îndemnul și mustrarea sînt calea vieții. |
24 |
Ele te vor feri de femeia stricată, de limba ademenitoare a celei străine. |
25 |
N`o pofti în inima ta pentru frumuseța ei, și nu te lăsa ademenit de pleoapele ei. |
26 |
Căci pentru o femeie curvă, omul ajunge de nu mai rămîne decît cu o bucată de pîne, și femeia măritată întinde... o cursă unui suflet scump. |
27 |
Poate cineva să ia foc în sîn, fără să i se aprindă hainele? |
28 |
Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinși, fără să -i ardă picioarele? |
29 |
Tot așa este și cu cel ce se duce la nevasta aproapelui său: ori cine se atinge de ea nu va rămînea nepedepsit. |
30 |
Hoțul nu este urgisit cînd fură ca să-și potolească foamea, căci îi este foame; |
31 |
Și dacă este prins, trebuie să dea înapoi înșeptit, să dea chiar tot ce are în casă. |
32 |
Dar cel ce preacurvește cu o femeie este un om fără minte, singur își pierde viața cine face așa. |
33 |
Nu va avea decît rană și rușine, și ocara nu i se va șterge. |
34 |
Căci gelozia înfurie pe un bărbat, și n`are milă în ziua răzbunării; |
35 |
nu se uită la niciun preț de răscumpărare, și nu se lasă înduplecat nici chiar de cel mai mare dar. |