A r c h e u s . r o

(Către mai marele cîntăreților. De cîntat pe Ghitit. Un psalm al fiilor lui Core.) Cît de plăcute sînt locașurile Tale, Doamne al oștirilor!

Sufletul meu suspină și tînjește de dor după curțile Domnului, inima și carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!

Pînă și pasărea își găsește o casă acolo, și rîndunica un cuib unde își pune puii... Ah! altarele Tale, Doamne al oștirilor, Împăratul meu și Dumnezeul meu!

Ferice de ceice locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. -

Ferice de ceice-și pun tăria în Tine, în a căror inimă locuiește încrederea.

Cînd străbat aceștia Valea Plîngerii, o prefac într`un loc plin de izvoare, și ploaia timpurie o acopere cu binecuvîntări.

Ei merg din putere în putere, și se înfățișează înaintea lui Dumnezeu în Sion.

Doamne, Dumnezeul oștirilor, ascultă rugăciunea mea! Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov! -(Oprire).

Tu, care ești scutul nostru, vezi, Dumnezeule, și privește fața unsului Tău!

Căci mai mult face o zi în curțile Tale de cît o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decît să locuiesc în corturile răutății!

Căci Domnul Dumnezeu este un soare și un scut, Domnul dă îndurare și slavă, și nu lipsește de niciun bine pe cei ce duc o viață fără prihană.

Doamne al oștirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!