Psalmii
Capitol 41 | |
1 |
(Către mai marele cîntăreților. Un psalm al lui David.) Ferice de cel ce îngrijește de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăvește; |
2 |
Domnul îl păzește și -l ține în viață. El este fericit pe pămînt, și nu -l lași la bunul plac al vrăjmașilor lui. |
3 |
Domnul îl sprijinește, cînd este pe patul de suferință: îi ușurezi durerile în toate boalele lui. |
4 |
Eu zic: ,,Doamne, ai milă de mine! Vindecă-mi sufletul! Căci am păcătuit împotriva Ta.`` |
5 |
Vrăjmașii mei zic cu răutate despre mine: ,,Cînd va muri? Cînd îi va pieri numele?`` |
6 |
Dacă vine cineva să mă vadă, vorbește neadevăruri, strînge temeiuri ca să mă vorbească de rău; și cînd pleacă, mă vorbește de rău pe afară. |
7 |
Toți vrăjmașii mei șoptesc între ei împotriva mea, și cred că nenorocirea mea îmi va aduce pieirea. |
8 |
,,Este atins rău de tot, -zic ei-iată -l culcat, n`are să se mai scoale!`` |
9 |
Chiar și acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea și care mînca din pînea mea, ridică și el călcîiul împotriva mea. |
10 |
Dar Tu, Doamne, ai milă de mine și ridică-mă, ca să le răsplătesc cum li se cuvine. |
11 |
Prin aceasta voi cunoaște că mă iubești, dacă nu mă va birui vrăjmașul meu. |
12 |
Tu m`ai sprijinit, din pricina neprihănirii mele, și m`ai așezat pe vecie înaintea Ta. |
13 |
Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din vecinicie în vecinicie! Amin! Amin! |