A r c h e u s . r o

Poți tu să prinzi Leviatanul cu undița? Sau să -i legi limba cu o funie?

Îi vei putea petrece papura prin nări? Sau să -i străpungi cu un cîrlig falca?

Îți va face el multe rugăminți? Îți va vorbi el cu un glas dulce?

Va face el un legămînt cu tine. ca să-ți fie rob pe vecie?

Te vei juca tu cu el ca și cu o pasăre? Îl vei lega tu, ca să-ți înveselești fetele?

Fac pescarii negoț cu el? Îl împart ei între negustori?

Îi vei acoperi pielea cu țepușe, și capul cu căngi?

Ridică-ți numai mîna împotriva lui, și nu-ți va mai veni gust să -l lovești.

Iată că ești înșelat în așteptarea ta de a -l prinde: numai să -l vezi, și cazi la pămînt!

Nimeni nu este atît de îndrăzneț ca să -l întărîte. Cine Mi s`ar împotrivi în față?

Cui sînt dator, ca să -i plătesc? Supt cer totul este al Meu.

Vreau să mai vorbesc iarăș de mădularele lui, și de tăria lui, și de frumusețea întocmirii lui.

Cine -i va putea ridica veșmîntul? Cine va putea pătrunde între fălcile lui?

Cine va putea deschide porțile gurii lui? Șirurile dinților lui cît sînt de înspăimîntătoare!

Scuturile lui mărețe și puternice, sînt unite împreună ca printr`o pecete;

se țin unul de altul, și nici aerul n`ar putea trece printre ele.

Sînt ca niște frați cari se îmbrățișează, se apucă, și rămîn nedespărțiți.

Strănuturile lui fac să strălucească lumina; ochii lui sînt ca geana zorilor.

Din gura lui țîșnesc flacări, scapără schintei de foc din ea.

Din nările lui iese fum, ca dintr`un vas care fierbe, ca dintr`o căldare fierbinte.

Suflarea lui aprinde cărbunii, și gura lui aruncă flacări.

Tăria lui stă în grumaz, și înaintea lui sare groaza.

Părțile lui cele cărnoase se țin împreună, ca turnate pe el, neclintite.

Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra de moară care stă dedesupt.

Cînd se scoală el, tremură vitejii, și spaima îi pune pe fugă.

Degeaba este lovit cu sabia; căci sulița, săgeata și pavăza nu folosesc la nimic.

Pentru el ferul este ca paiul, arama, ca lemnul putred.

Săgeata nu -l pune pe fugă, pietrele din praștie sînt ca pleava pentru el.

Nu vede în ghioagă decît un fir de pai, și rîde la șuieratul săgeților.

Supt pîntecele lui sînt țepi ascuțiți: ai zice că este o grapă întinsă peste noroi.

Face să clocotească fundul mării ca un cazan, și -l clatină ca pe un vas plin cu mir.

În urmă el lasă o cărare luminoasă; și adîncul pare ca pletele unui bătrîn.

Pe pămînt nimic nu -i este stăpîn; este făcut, ca să nu se teamă de nimic.

Privește cu dispreț tot ce este înălțat, este împăratul celor mai mîndre dobitoace.``