Iov
Capitol 30 | |
1 |
Și acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinți nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele. |
2 |
Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneță? |
3 |
Sfrijiți de sărăcie și foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite și pustii. |
4 |
Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, și n`au ca pîne de cît rădăcina de bucsau. |
5 |
Sînt izgoniți din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după niște hoți. |
6 |
Locuiesc în văi îngrozitoare, în peșterile pămîntului și în stînci. |
7 |
Urlă printre stufișuri, și se adună supt mărăcini. |
8 |
Ființe mîrșave și disprețuite, -sînt izgoniți din țară. |
9 |
Și acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor. |
10 |
Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în față. |
11 |
Nu se mai sfiesc și mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea. |
12 |
Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea, și îmi împing picioarele, și își croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă. |
13 |
Îmi nimicesc cărarea și lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor. |
14 |
Ca printr`o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor. |
15 |
Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea. |
16 |
Și acum, mi se topește sufletul în mine, și m`au apucat zilele suferinței. |
17 |
Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează. |
18 |
De tăria suferinței haina își pierde fața, mi se lipește de trup ca o cămașă. |
19 |
Dumnezeu m`a aruncat în noroi, și am ajuns ca țărîna și cenușa. |
20 |
Strig către Tine, și nu-mi răspunzi; stau în picioare, și nu mă vezi. |
21 |
Ești fără milă împotriva mea, lupți împotriva mea cu tăria mînii Tale. |
22 |
Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, și mă nimicești cu suflarea furtunii. |
23 |
Căci știu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toți cei vii. |
24 |
Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor? |
25 |
Nu plîngeam eu pe cel amărît? N`avea inima mea milă de cel lipsit? |
26 |
Mă așteptam la fericire, și cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, și cînd colo, a venit întunerecul. |
27 |
Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m`au apucat zilele de durere. |
28 |
Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, și strig ajutor. |
29 |
Am ajuns frate cu șacalii, tovarăș cu struții. |
30 |
Pielea mi se înegrește și cade, iar oasele îmi ard și se usucă. |
31 |
Arfa mea s`a prefăcut în instrument de jale, și cavalul meu scoate sunete plîngătoare. |